KorAP: Find »[drukola/base=voce & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2027 2028 2029 ...2052 >

51,283 matches

Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689

Spectatorii s-au dezmeticit. Unii s-au grăbit să plece. Alții s-au retras la umbra plopilor ca să vadă sfârșitul luptei. Charlotte a zărit o femeie care, aplecându-se, scotea un samovar din grămada de trupuri și repeta cu o voce plânsă: „Lioșa! Doar mi-ai promis că nu mai vii pe-aici! Mi-ai promis!” și pleca de acolo, ducându-l ca pe un copil pe bărbatul schilodit. Charlotte a încercat să vadă dacă ciungul ei era tot acolo. Unul

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
milițieni a împins-o deoparte... Mergeam drept înainte, îndepărtându-ne de Saranza. Vacarmul orchestrei militare se stinsese în liniștea stepei. Nu mai auzeam decât foșnetul ierburilor în bătaia vântului. Și, în nemărginirea aceea luminoasă și caldă, a răsunat din nou vocea Charlottei. - Nu, nu se băteau pentru banii aceia furați, nu! Toată lumea înțelegea. Se băteau... ca să se răzbune pe viață. Pe cruzimea ei, pe stupiditatea ei. Și pe cerul acela de mai de deasupra capetelor lor... Să băteau ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
frază lungă, pe când franceza Charlottei a rezumat totul într-o singură imagine: „samovarul” ciung este așezat cu spatele lipit de trunchul unui pin imens și privește tăcut sclipirea valurilor stingându-se dincolo de copaci... În traducerea rusească păstrată de memoria mea, vocea Charlottei adăuga pe un ton de justificare: „Și uneori îmi spun că înțeleg această țară mai bine decât o înteleg rușii înșiși. Căci port în mine chipul soldatului aceluia de atâția ani... Și i-am ghicit singurătatea de pe malul lacului

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
marii parade a venit el spre Charlotte, întinzându-i „Verdun”-ul. Îi înmânase talismanul acela la gară, în ziua plecării ei spre Moscova. Era sigur că avea să o revadă în curând. Într-o zi, mi-a vorbit despre viol... Vocea ei liniștită avea un accent care părea să spună: „Bineînțeles: știi deja despre ce este vorba... Nu mai e un secret pentru tine”. Confirmam intonația aceea printr-un șir de mici „da, da”-uri de o nepăsare vioaie. Mi-era

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
lui ascuțită în trupul inert și, cu sprinteneala unui râs, sare în șa. Când zgomotul copitelor piere, femeia, încet, deschide ochii. Și începe să respire șovăitor, ca și cum ar fi pierdut acest obicei. Aerul are gust de piatră și de sânge. Vocea Charlottei s-a contopit cu foșnetul ușor al sălciilor. A tăcut. M-am gândit cu mânie la tânărul uzbek. „Trebuia neapărat să o omoare, să o reducă la un trup fără viață!” Și, cu o perspicacitate deja bărbătească, înțelegeam că

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
mult. E greu să accepți, ca bărbat, ca primul tău fiu să fie născut dintr-un viol. Mai ales că Serge, doar știi, nu seamănă cu nimeni din familie. Nu, el nu a vorbit niciodată despre asta... Am simțit că vocea îi tremura ușor. „Îl iubea pe Fiodor, m-am gândit eu firesc. El a făcut ca țara asta, în care ea a suferit atât de mult, să poată deveni a ei. Și îl iubește încă. După toți anii aceștia fără

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
cum să vă spun...” Dimineața, când am ieșit, am trecut pe lângă izba mare și neagră. Era deja animată de o zumzăială compactă. Se auzea sfârâitul mânios al uleiului într-o tigaie, duetul feminin și masculin dintr-o ceartă, amestecul de voci și de muzică de la mai multe radiouri... I-am aruncat o privire Charlottei, ridicând din sprâncene cu o strâmbătură batjocoritoare. Ea a ghicit fără efort ce voia să spună zâmbetul meu. Dar marele furnicar trezit nu a părut să o

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
cu capul ușor plecat, privea dansul flăcărilor din ușa deschisă a unei sobe mari, care ocupa colțul culoarului. Dincolo de fereastra înghețată, se stingea încet asfințitul de iarnă, albastru și limpede... Charlotte a tăcut o secundă, apoi a continuat cu o voce șovăitoare: - Știi, bineînțeles că era o iluzie... Dar chipul ei era atât de palid, atât de delicat... Aidoma florilor de gheață care acopereau geamul. Da, ca și cum trăsăturile ei ar fi fost desprinse dintre podoabele de promoroacă. N-am mai văzut

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
blânde de toamnă târzie... Charlotte își dezvolta întodeauna comentariul cu un diletantism ușor disimulat, mascând la ea cunoștințe adesea foarte vaste, de care se temea să pară mândră. Dar eu nu mai auzeam decât melodia, când rusească, când franțuzească, a vocii ei. În locul obsesiei trupului de femeie, a femeii omniprezente care mă hărțuia prin diversitatea ei inepuizabilă, simțeam o profundă liniștire. Având transparența acelei „seri calde de toamnă”. Și seninătatea unei contemplări lente, aproape melancolice, a unui trup frumos de femeie

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
prânzisem, își termina expunerea: - Dar la sfârșit, în ultimul vers, există un adevărat paradox al traducerii. Brusov îl depășește pe Baudelaire! Da, Baudelaire vorbește despre „cântecele marinarilor” de pe insula născută din „mirosul sânului tău drăgăstos”. Iar Brusov, traducându-l, aude „vocile marinarilor strigând în mai multe limbi”. Ceea ce e minunat e că rusa poate să redea asta printr-un singur adjectiv. Strigătele în limbi diferite sunt mult mai vii decât „cântecele marinarilor”, de un romantism puțin cam dulceag, trebuie să recunoaștem

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
privire surâzătoare. Charlotte își pierduse baticul alb, părul ud îi șiroia în șuvițe întunecate pe umeri. Genele străluceau de picături de ploaie. Rochia, udă toată, i se lipea de corp. „E tânără. Și foarte frumoasă. Totuși”, a răsunat în mine vocea aceea involuntară, care nu ne ascultă și ne stingherește prin franchețea ei fără nuanțe, dar dezvăluie ceea ce vorba gândită cenzurează. Ne-am oprit în fața terasamentului de cale ferată. În depărtare, se vedea apropiindu-se un tren lung de marfă. Adesea

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
deschisă, pe care se vedea o piață mărginită de copaci. Pe fațadele clădirilor se vedeau fâșii lungi de pânză roșie cu lozincile lor obișnuite în cinstea Partidului, a Patriei, a Păcii... A venit la noi un chelner și, cu o voce morocănoasă, ne-a anunțat că furtuna îi lăsase fără curent electric și că, prin urmare, restaurantul se închide. Voiam deja să mă scol, dar Charlotte a insistat cu o politețe apăsată, care, prin formulele ei desuete, împrumutate din franceză, după cum

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
retrăiesc amețeala clipei regăsite. O femeie tânără, în fața mea, întreține, cu o grație foarte franțuzească, o conversație despre nimic. Îi privesc chipul surâzător și, din când în când, îi ritmez vorbele dând din cap. Femeia aceea îmi este foarte apropiată. Vocea ei, felul ei de a gândi îmi plac. Și îi cunosc armonia trupului... „Și dacă aș putea să-i vorbesc despre clipa aceea de acum douăzeci de ani, din mijlocul stepei, în gara aceea pustie?” îmi spun eu și știu

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
poate o treime din călătorie am făcut-o pe jos. Era ca de aici până la Paris. Vezi, nici măcar n-aș avea nevoie de avioanele voastre... A zâmbit din nou, privindu-mă în ochi. Dar, în ciuda intonației voioase, am ghicit în vocea ei o undă de amărăciune profundă. Încurcat, am luat o țigară, am ieșit pe balcon... Acolo, peste întunericul înghețat al stepei, mi s-a părut că înțeleg, în sfârșit, ce însemna Franța pentru ea. IV 1 În Franța era să

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
radio a difuzat ultima lui emisiune în limba rusă. Seara, când am părăsit sala redacției, mi-am imaginat o întindere nemărginită, căscată între orașul acela german și Rusia adormită sub zăpezi. Tot spațiul nocturn care, încă în ajun, răsuna de vocile noastre, de acum înainte mi se părea că piere în țârâitul surd al undelor vacante... Scopul emisiunilor noastre disidente și subversive fusese atins. Imperiul înzăpezit se trezea, deschizându-se spre restul lumii. Țara aceasta avea să-și schimbe în curând

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
în mijlocul unui bulevard mustind de burniță. Prin toropeala febrei, simțeam în mine ca un dialog mut între un copil speriat și un bărbat: adultul, el însuși îngrijorat, încerca să-l liniștească pe copil, vorbind pe un ton de falsă veselie. Vocea încurajatoare îmi spunea că puteam să mă scol și să mă întorc la cafenea ca să mai beau încă un pahar de vin și să rămân o oră la căldură. Sau să cobor în umezeala călduță a metroului. Sau chiar să

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
să șoptesc foarte încet: „Lăsați-mă în pace un minut la lumina asta și în căldura asta. Am să plec, vă promit...” Aerul viciat de pe bulevard s-a condensat, s-a fărâmițat într-o ploaie măruntă, stăruitoare. M-am ridicat. Vocea liniștitoare tăcuse. Capul parcă îmi era înfășurat într-un nor de vată fierbinte, am ocolit un trecător care mergea ținând de mână o fetiță. Mi-era teamă să nu sperii copilul cu fața mea aprinsă, cu frisoanele de frig care

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
acela, respiraseră aerul acela... Simțeam fizic nemișcarea scrobită a unui notabil în haine negre: soare, piața mare dintr-un oraș de provincie, discursuri, însemnele republicane nou-nouțe... Războaiele, revoluțiile, furnicarul popular, sărbătorile încremeneau o secundă într-un personaj, un crâmpei, o voce, un cântec, o salvă, un poem, o senzație - iar șuvoiul timpului își relua cursa între data nașterii și cea a morții. Născută în 26 august 1861 la Biarritz. Decedată în 11 februarie 1922 la Vincennes... Am înaintat încet de la un

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Căldura balustradei de lemn a unui balcon suspendat în aerul unei seri de vară. Mirosurile uscate, înțepătoare, ale ierburilor. Strigătul îndepărtat și melancolic al unei locomotive. Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul curentului pierdut în imensitatea însorită a stepei. Vedeam femeia cu părul cărunt, care, cufundată într-o visare luminoasă, mergea încet prin

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
unui balcon suspendat în aerul unei seri de vară. Mirosurile uscate, înțepătoare, ale ierburilor. Strigătul îndepărtat și melancolic al unei locomotive. Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul curentului pierdut în imensitatea însorită a stepei. Vedeam femeia cu părul cărunt, care, cufundată într-o visare luminoasă, mergea încet prin apă și părea atât de

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Însemnări biografice. De altfel, chiar în dimineața aceea părăseam pentru todeauna cripta familiilor Belval și Castelot... M-am trezit în toiul nopții. Tocmai îmi trecuse prin minte, ca un trasor, un gând imposibil, smintit. A trebuit să-l rostesc cu voce tare ca să-i pot cântări realitatea extraordinară: - Și dacă Charlotte mai trăiește?... Uluit, mi-am închipuit-o ieșind în balconașul ei plin de flori, aplecându-se pe o carte. De ani de zile, nu mai aveam nici o veste din Saranza

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
luni de așteptare, topografia Parisului s-a modificat. Ca pe unele planuri în care arondismentele sunt colorate diferit, orașul se umplea, în ochii mei, de tonuri variate, care nuanțau prezența Charlottei. Existau străzi a căror liniște însorită, dis-de-dimineață, păstra ecoul vocii ei. Terase de cafenea, unde ghiceam oboseala ei la sfârșitul unei plimbări. O fațadă, un vitraliu, care, sub privirea ei, se înveșmântau cu patina ușoară a reminiscențelor. Topografia aceea visată lăsa multe pete albe pe mozaicul colorat al arondismentelor. Traseele

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
lacrimi... În conversațiile imaginare cu Charlotte redeveneam adolescent. Maximalismul meu juvenil, stins de multă vreme sub evidențele vieții, se deștepta. Iarăși căutam o operă absolută, unică, visam o carte care ar putea, prin frumusețea ei, să refacă lumea. Și auzeam vocea bunicii răspunzându-mi înțelegătoare și zâmbitoare, ca odinioară, la Saranza, pe balconul ei: - Îți mai amintești de apartamentele strâmte din Rusia care gemeau de cărți? Da, cărți pe sub pat, în bucătărie, în antreu, îngrămădite - până în tavan. Și cărți de negăsit

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
de Apoi și Împărăția Cerurilor. Acolo ai auzit vreodată vorbindu-se de prețul unei cărți? Nu, pentru că o carte era neprețuită! Puteai să nu-ți cumperi o pereche de ghete și iarna să-ți înghețe picioarele, dar cumpărai o carte... Vocea Charlottei s-a întrerupt parcă pentru a mă face să înțeleg că acel cult al cărții, în Rusia, nu mai era decât o amintire. „Dar cartea aceea unică, cartea absolută. Totodată Judecată și Împărăție?”, a exclamat adolescentul care redevenisem eu

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
de culoare deschisă (e foarte frig). Pe mâini poartă mănuși fără degete, necesare ca să bată la mașină în odaia înghețată. Vorbește, adresându-se unei femei. Îi vorbește cu încrederea pe care nu o ai întotdeauna nici față de intimitatea propriei tale voci. Îi pune întrebări despre opera unică, absolută, fără să se teamă că pare naiv sau ridicol de patetic. Ea îi va răspunde... M-am gândit înainte de a adormi că, venind în Franța, Charlotte va încerca să înțeleagă ce a ajuns

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]