51,008 matches
-
teritoriu și cultură, extensia și moștenitoarea legitimă a Rusiei imperiale. Dezintegrarea sa a fost trăită de rușii mai vârstnici ca o profundă umilință, mulți dintre ei Împărtășind resentimentele armatei sovietice față de expansiunea NATO și incapacitatea Rusiei de a o Împiedica. Dorința de a redobândi „respectul” internațional a ghidat mare parte din politica postsovietică a Moscovei. Ea explică atât natura președinției lui Vladimir Putin, cât și larga lui susținere populară, În pofida (și din cauza) politicii lui interne tot mai neliberale. Din motive evidente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca magnitudine de la o țară la alta, Însă era omniprezentă. Suspiciunea plana asupra Întregii societăți - cine nu lucrase pentru poliție sau regim la un moment dat, chiar și numai din neatenție? -, iar distincția Între colaborare venală și simplă lașitate sau dorința de a proteja o familie era greu de făcut. Refuzul de a colabora cu Stasi Îi putea costa pe copiii tăi viitorul. Vălul cenușiu al ambiguității morale plana peste multe alegeri personale ale indivizilor lipsiți de apărare 20. Privind În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
această curioasă combinație Între șomajul cronic a 11% din populație și sentimentul general de prosperitate relativă al celorlalți? Beatrice Webb (1925) Dispoziția scizionară a anilor ’90 nu se limita la țările din fostul bloc comunist. În Vest se manifesta aceeași dorință de eliberare din strânsoarea centralizării sau de a scăpa de grija concetățenilor nevoiași din provinciile Îndepărtate. Din Spania până În Marea Britanie, unitățile teritoriale În vigoare din Europa Occidentală au suferit o descentralizare administrativă considerabilă, deși toate au păstrat În linii mari
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au suferit o descentralizare administrativă considerabilă, deși toate au păstrat În linii mari forma unui stat național convențional. În anumite locuri, această tendință centrifugă apăruse deja cu decenii În urmă, după cum am văzut În capitolul XVI. În Spania, unde vechea dorință de autonomie a Cataloniei sau a țării Bascilor fusese recunoscută de noua Constituție, Catalonia a devenit În decursul unei singure generații un adevărat stat În stat, cu limbă, instituții și autorități guvernamentale proprii. Grație unei Legi a normalizării lingvistice (sic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spune despre descendenții emigranților scoțieni care au trecut În Irlanda. Canalul ce separă Scoția de Irlanda de Nord nu are nici 70 de kilometri, dar Între sensibilitățile celor două comunități există un abis. Dacă naționalismul scoțian derivă mai presus de orice din dorința de a le rezista englezilor și de a-i respinge, patriotismul național al protestanților din Ulster se manifestă ca o hotărâre ardentă de a rămâne cu orice preț În Regatul Unit. Tragedia „problemelor” irlandeze s-a născut din obiectivele identice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât cu economia, deși cele două sunt strâns legate. Dacă Flandra și Scoția au rămas până la urmă În Belgia, respectiv În Marea Britanie nu e fiindcă sentimentele lor naționale erau mai puțin intense decât cele reapărute În țările foste comuniste. Dimpotrivă: dorința de autoguvernare era net mai pronunțată În Catalonia, să zicem, decât În Boemia, iar prăpastia dintre flamanzi și valoni mai mare decât cea dintre cehi și slovaci sau chiar dintre sârbi și croați. Diferența e că statele occidentale nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe ordinea de zi a dezbaterilor interne, ceea ce constituia În unele țări o premieră. Timp de patru decenii, regulile și instituțiile unui nou sistem continental fuseseră elaborate și decise discret În orășele obscure din țările Beneluxului, fără nici o legătură cu dorințele publicului sau procedurile democratice. Era clar că acele vremuri trecuseră. În al treilea rând, Tratatul de la Maastricht a făcut posibilă coagularea, dacă nu a Europei, cel puțin a jumătății de vest a continentului. Sfârșitul Războiului Rece și angajamentul UE față de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se dea asigurări că vor avea acces liber la consumatorii UE, Încercând simultan să Își protejeze piața internă de un potop al bunurilor și serviciilor superioare din Occident. Lupta era, evident, inegală. Dacă UE era de mult obiectul mărturisit al dorințelor estice, ipoteticii noi membri nu aveau nimic de oferit În schimb - doar o promisiune de bună purtare. și astfel s-a stabilit că noilor europeni li se vor face câteva concesii limitate (o vreme, străinilor nu li se va permite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
afectat ar fi fost euro dacă țările participante ar fi avut o mai mare libertate de manevră În privința bugetului lor. Mulți aveau senzația că vinovate erau mai puțin guvernele naționale și mai mult rigida Bancă Centrală, aparent nereceptivă, neclintită În dorința ei de independență totală și fidelă politicilor antiinflaționiste din anii ’70. Dificultățile introducerii monedei euro ilustrau un neajuns structural al proiectului european: sistemul său de guvernare extraordinar de greoi. Defectul stătea În concepția originală. Jean Monnet și urmașii lui au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un sistem federal sau democratic. Ei au promovat un proiect de modernizare a Europei de sus În jos: o strategie vizând productivitatea, creșterea economică și eficiența concepută În stil saint-simonian, opera unor experți și oficiali pe care nu Îi interesau dorințele beneficiarilor. Creatorii și exponenții proiectului și-au consacrat toată energia complexității tehnice a construcției europene. În măsura În care alte preocupări au apărut pe parcurs, ele au fost amânate sistematic. În anii ’90, Uniunea Europeană funcționa tot pe calapodul inventat cu zeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor, au pășit În secolul XXI ca europenii cei mai umblați prin lume, dacă nu chiar cosmopoliți. Cei de pe continent nu puteau decât să constate perplecși ciudata juxtapunere a disprețului și neîncrederii englezilor față de instituțiile și ambițiile „Europei” și a dorinței naționale de a-și petrece timpul liber și a cheltui banii acolo. Secretul este că britanicii - ca și irlandezii - nu erau nevoiți să Învețe limbi străine. Ei vorbeau deja engleza. În tot restul Europei, competența lingvistică (așa cum remarcam mai devreme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o revoluție teoretică (sau retorică) era indispensabilă. De exemplu, privatizarea de la Începutul anilor ’80 a fost controversată, provocând discuții aprinse despre sfera și legitimitatea sectorului de stat: au fost puse sub semnul Întrebării realismul obiectivelor social-democrate și legitimitatea morală a dorinței de profit În cazul prestării de servicii publice. În 2004, privatizarea nu mai era Însă decât o afacere strict pragmatică. În Europa de Est, ea reprezenta o condiție necesară pentru intrarea În UE: Bruxelles-ul critica aspru subvențiile de stat care distorsionau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În zorii secolului XXI trebuie să-și asume mai Întâi o moștenire nouă și cu mult mai apăsătoare. Astăzi, referința europeană relevantă nu este botezul. Este exterminarea. Pentru contemporani, biletul de intrare În Europa este recunoașterea Holocaustului. În 2004, În dorința de a Încheia un capitol dureros din trecutul națiunii și de a se alinia cu partenerii din Uniunea Europeană, președintele polonez Kwaœniewski a recunoscut oficial suferințele evreilor din Polonia În timpul războiului, inclusiv cele provocate de polonezi. Pentru a facilita intrarea țării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu scandări de genul: „Franța pentru francezi!”. Fără să recurgă la un asemenea vocabular, venerabilul filosof catolic francez Gabriel Marcel nu se sfia să scrie câteva luni mai târziu În revista Témoignage Chrétien despre „prezumția de superioritate” a „evreilor” și dorința lor de a „controla totul”. Nu-i de mirare că Simone Veil, viitor ministru În guvernul francez, scria la Întoarcerea din Bergen-Belsen: „Am avut senzația că viețile noastre nu contau; și totuși, eram atât de puțini”. În Franța (ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spatele trecutului recent ori să și-l reamintească Într-o variantă cosmetizată. „Sindromul Vichy”, cum avea să-l denumească mai târziu istoricul francez Henry Rousso - dificultatea de a admite, timp de zeci de ani, ce se Întâmplase În timpul războiului și dorința imperioasă de a suprima amintirile sau de a le recicla În forme care să nu erodeze coeziunea fragilă a societății postbelice -, nu era apanajul exclusiv al Franței. Toate țările europene ocupate au avut un „sindrom Vichy”. Privațiunile Îndurate În timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu fuseseră despăgubite și comemorate asemenea victimelor și supraviețuitorilor nazismului? Cum rămânea cu milioanele de oameni pentru care opresiunea nazistă din timpul războiului se transformase În opresiune comunistă postbelică, fără vreo cezură perceptibilă? De ce atât de puțin interes din partea Occidentului? Dorința de a nivela trecutul comunist și de a-l inculpa În bloc - făcând din tot ce se Întâmplase de la Lenin la Gorbaciov o poveste monolitică despre dictatură și crimă, o narațiune fără salturi despre regimuri și represiuni impuse de străini
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amintiri ale crimelor comise 750; amintiri chinuitoare 750; antipatia față de Uniunea Europeană 667; antisemitism 399-400; ca destinație ieftină 695; cenzura 524; colaboraționiștii 45; colaboraționiștii În perioada postbelică 53; controlul În perioada postbelică 105; datoria valutară 534; deosebirea față de Europa Occidentală 186; dorința de a fi american 578; drepturi și libertăți 520-527; ecologie 453; efectele globalizării 671-680; evrei 734; fostele state din blocul sovietic 627-629; generația ’60 392-413; harta după al doilea război mondial 146; insistența pentru Întoarcerea În Europa 525; istoria economică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care textul o transmite din plin. Acolo însă unde anumite elemente culturale ar fi creat o barieră în receptarea sensului, am optat pentru explicitări intratextuale sau în note de subsol. Credem însă că acestea, puțin numeroase, de altminteri, nu anulează dorința cititorului de a descâlci bogatele referințe culturale și intertextuale ale acestei cărți, devenind astfel și el complice al actului creator. Mai credem, de asemeni, că înțelegerea corectă a unei traduceri depinde și de voința cititorului de a-și asuma rolul
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Gautier ne oferă posibilitatea de a cunoaște natura complexă a vinului: băutură misterioasă rezultată în urma acțiunii unor microorganisme foarte vivace, al cărei efect strămoșii noștri nu-l bănuiau și pe care marele Pasteur îl explică fără a-l demistifica. Erudiția, dorința de a înțelege și de a explica, dar și plăcerea de a povesti și de a povesti cu tâlc, umorul și cordialitatea îi dau acestei cărți cuprinzătoare un "buchet" poetic aparte, făcând din ea o operă minunată în care se
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
șase luni în sânul mamei sale apoi, ultimele trei luni, cusut în coapsa tatălui său. Această manieră deloc obișnuită de a veni pe lume ar fi fost arhisuficientă pentru a crea mitul acestui semizeu. Ajuns la vârsta adultă, o puternică dorință de a călători îl face să traverseze Orientul Mijlociu și Asia Mică unde a fost inițiat în religiile de mistere.9 După o călătorie în Caucaz, urmată de o stranie ședere în India, Dionisos a introdus în toate țările scăldate de
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
viață 39. Pe de altă parte, se va constata cu amuzament că, începând cu secolul al XVIII-lea Sfântul Vincențiu a fost, în același timp, atât patronul viticultorilor cât și al oțetarilor, ceea ce garanta uneia din cele două bresle împlinirea dorințelor. Atunci când "ceremonialul"40 Sfântului Vincențiu nu era decât o sărbătoare celebrată în intimitatea fiecărui sat, confreria "Cavalerilor Tastevin"41 a reînnoit obiceiul, organizând, în anul 1938 în prima sâmbătă după 22 ianuarie, o manifestare tradițională de amploare, inspirându-se din
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Pele 5. Ion Grigore State 6. Ion Atanasiu 7. Gavril Bogdan 8. Radu Vlad 9. Ștefan Georgescu 10. Ion Trandafir Vizitarea acestui subteran altar a fost o evadare sufletească și am putut rosti un Tatăl Nostru și aprinde o lumânare, dorință împlinită acum. Eram singur, ceilalți vizitatori s-au dus în grup la locul unde a fost executat Ion Antonescu și cei trei. Tristețe. Totul învăluit în uitare. Uriași parapeți se vor eroda în timp și se vor pulveriza în nisip
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
număr, dar puternici în credința noastră neclintită în Dumnezeu și sprijinul Său, puternici prin hotărârea și încăpățânarea noastră de a sta neclintiți în mijlocul oricărei vijelii, puternici prin dezlegarea noastră completă de tot ce este pământesc, fapt ce se manifestă prin dorința, plăcerea de a o rupe în chip vitejesc cu pământul, servind cauza neamului românesc și cauza crucii. Aceasta era nota celor care așteptam cu nerăbdare ceasul legământului pentru ca să se formeze voioși cel dintâi val de asalt al Legiunii. Și oricine
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
i-a încredimțat acestuia săcușorul cu țărână. După aceea Corneliu Zelea Codreanu a luat legământul lui Ion Moța și celorlalți. Acest legământ a constat din cinci întrebări și răspunsuri, anume: 1. Înțelegi că pentru dreptatea patriei primejduite să înfrângi toate dorințele și interesele personale? Răspunsul: Da! 2. Recunoscând că stăpânirea jidanilor asupra noastră ne aduce pieirea sufletească și națională, te legi frate cu noi și să lupți pentru apărarea, curățirea și dezrobirea pământului strămoșesc? Răspuns: Da! 3. În această luptă te
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
severă cu alungarea luxului, a îmbuibării și iubirea aproapelui până la dăruirea totală. Legionarul a trăit neclintit râvna marilor răspunderi, refuzând permanent poftele lumești, apărând dumnezeiescul din om: sufletul. Nu putem purta cu toții fulgerul îndrăznelii lui Ion Moța și Vasile Marin, dorința morții supreme „căzuți pe câmpul de luptă al Spaniei însângerate de bolșevici, când se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos și se clătina așezarea creștină a lumii”, dar putem urca către nori, treaptă cu treaptă, biruind cu spada voinței
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]