6,670 matches
-
Începea să i se moleșească? Își convocă din nou miniștrii la o ședință de cabinet În clasa În paragină. Puse la ușă o santinelă solidă, Îmbrăcată În pantaloni scurți, kaki, cu keffiyeh și căciuliță brodată pe cap. Unii dintre miniștri ședeau pe podeaua goală, la picioarele sale, alții se sprijineau de pereții acoperiți de diagrame educative. În câteva cuvinte bine alese, Fima le prezentă necesitatea de-a alege Între teritoriile ocupate În 1967 și identitatea națională. Apoi, În timp ce aceștia discutau Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
privindu-l pe deasupra ochelarilor cu lentile groase, prin fumul de țigară, zise: — Uneori am impresia că ești o cauză pierdută. La care Fima ripostă: Nu suntem oare cu toții, Nina? În clipa aceea simți atâta tandrețe și afecțiune pentru ființa care ședea În fața lui, Îmbrăcată Într-o pereche de blugi roși, cu fermoar bărbătesc și o cămașă bărbătească largă, de parcă i-ar fi fost soră, sânge din sângele lui. Lipsa ei de frumusețe și de feminitate i se păru deodată dureros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
puțin, nu-ți pierde nădejdea. 10 Fima iartă și uită Fima o așteptă un sfert de oră la o masă dintr-o latură a cafenelei, după care Îl apucă foamea și comandă cafea și o prăjitură. La o masă alăturată ședea un membru al parlamentului dintr-un partid de dreapta, Împreună cu un tânăr zvelt, chipeș, cu barbă, semănând după părerea lui Fima cu un activist din așezările evreiești din Teritorii. Vorbeau Încet, dar uneori Fima reușea să prindă câteva cuvinte. Tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de-acum țării noastre dragi. E greu să suporți atâția morți tot timpul. Gulaș pentru domnul doctor azi? Sau supă de pasăre? Fima se gândi o clipă, apoi comandă gulaș, omletă cu salată și compot de fructe. La altă masă ședea un om scund, ridat, care i se părea lui Fima deprimat și bolnav. Omul citea relaxat ziarul Yediot Aharonot, Întorcând paginile, holbându-se la ele, scobindu-se Între dinți cu o scobitoare și Întorcându-le din nou. Părul său părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
adevărul Îi era inaccesibil, avea totuși În el o dorință profundă de-a se Îndepărta puțin de minciuna care pătrundea ca un praf fin În orice colț al vieții sale, chiar În locurile cele mai intime. Celălalt Fima, cel adevărat, ședea acum Într-o cameră de lucru plăcută, Înconjurat de rafturi cu cărți, printre care erau atârnate litografii Înfățișând Ierusalimul văzut de numeroșii săi vizitatori, călători și pelegrini din secolele trecute. Capul său se afla În centrul cercului de lumină strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Somerset Maugham, este tocmai de-a face legătura Între cele două soții părăsite, Între care urma să se Înfiripe o mare prietenie. Solidaritate. Chiar o doză oarecare de intimitate. Căci amândouă Îmi doresc binele. În imaginația sa, Fima se văzu șezând În sala de cinema Întunecată, pe Jean Gabin intrând În Încurcături din ce În ce mai mari cu o bandă de ucigași sângeroși, iar pe el, Fima, Înconjurând cu brațul stâng umerii Annettei și lăsându-și să alunece degetele mâinii drepte Între sânii Ninei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un singur trandafir Înalt și drept. Pereții erau acoperiți de tablouri cu peisaje calme, de păduri și lacuri. Se Întâmpla uneori ca la o masă Îndepărtată, din colțul ghivecelor cu flori, să stea un ofițer britanic slab, care prânzea singur. Ședea țeapăn, șapca lui cu cozoroc odihnea la picioarele trandafirului. Unde vor fi ajuns tablourile cu lacuri și păduri? Și În ce colț de lume o fi prânzind acum ofițerul singuratic? Unde ai ajuns tu, Efraim? Ierusalimul - un oraș plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mișcau când încoace, când încolo, de parcă voiau să încerce să prindă cu privirea două lucruri venind unul spre altul, și aceeași rumoare speriată îi apăruse în ochi și în acea duminică de toamnă când am fost „convocați“ la A. Bunicul ședea în capul mesei, în jurul căreia se adunaseră cei trei fii cu nevestele și copiii, iar bunica pregătea paharele de vin, cașcavalul și mezelurile. Ședea pe singurul fotoliu cu brațe, cu mâna așezată pe un plic galben, aflat în fața lui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
apăruse în ochi și în acea duminică de toamnă când am fost „convocați“ la A. Bunicul ședea în capul mesei, în jurul căreia se adunaseră cei trei fii cu nevestele și copiii, iar bunica pregătea paharele de vin, cașcavalul și mezelurile. Ședea pe singurul fotoliu cu brațe, cu mâna așezată pe un plic galben, aflat în fața lui, și spuse, acum destul cu vorbăria, e cazul să mă ascultați. Zicea că a cumpărat o fabrică de mașini-unelte și o turnătorie. W. și O.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lejer și mai colorat, începuse deja să-și facă apariția în oraș și se simțea chiar încrederea că ne îndreptam spre vremuri mai bune, în care existau de toate pentru toți. Nevoile trecutului vor lua sfârșit pentru totdeauna. Și W. ședea în vehiculul lui strâmt, privea prin ochelarii lui fără ramă și prin parbriz în jos la pâlnia și la sărăcia aia. Aici nu începuse nimic. Fusese catapultat în urmă, în anii ’40, și atmosfera rămăsese neschimbată ca o fotografie: gri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
rece, mirosea ca trabucul tatălui său, și W. se opri o clipă pe preșul din fața ușii de la biroul fratelui său, se uită la resturile de zăpadă sticloasă și murdară care se topeau în fibrele de cocos și bătu. Tatăl lui ședea la masa destinată discuțiilor, cu bastonul rezemat de marginea tăbliei, sprijinindu-și fruntea în mâna stângă. În dreapta ținea o coală de hârtie. Îl fixă pe fiul cel mare care sta în cadrul ușii cu ochii lui reci, adânciți în orbite. Tipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
uzinelor de fier și oțel - și tatăl său își întoarse fața; o mișcare începută abia perceptibil, din ochi, continuată de cutele obrazului, sucindu-i claia albă de păr în dreptul luminii și, asemenea unui ecou, estompându-se în trupul masiv care ședea pe scaunul de birou, până se opri. Trebuie să discutăm contractul, stai jos! Fratele - „Oha“, așa fusese poreclit din cauză că prea se dădea mare - se așezase alături de tată, cu partea superioară a trupului sprijinită de brațele încrucișate, cu capul rotund împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
îi dădea mână liberă în ce privea noile achiziții, era acaparată total de problema creării unei ambience superioare celei din B. Cu un vag ton de regret ne lăsă să înțelegem că visul ei fusese designul de interior. Și în timp ce ședea foarte dreaptă în fața tacâmului ei și, cu manierele ei alese, ne servea mâncarea în farfurii, spunea en passant că are un faible de a le crea oamenilor ambientul corespunzător. Pentru așa ceva erau necesare un gust fără greș, dragoste pentru detaliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se facă din nou neted și uniform. Totuși impresiile și-au păstrat un fel de decolorare, la care mă tot uitam, dar în rest aceasta nu era observată de nimeni. Cu dosarele firmei din ultimii ani deschise în față, W. ședea în biroul său cu tavanul destul de scund, capitonat până la jumătatea pereților cu lambriuri. Se pare că pe vremuri fusese o odaie oarecare. Una dintre ferestre dădea spre esplanadă, celelalte două, laterale, înspre o pajiște, traversată de o potecă ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care aveau ceva de ascuns. Și tata-mare mergea chiar acolo, în costumul lui negru, cu pălărie și mănuși, cobora trei trepte până la ușa unui local plin de fum, intra în încăperea scundă și se ducea la o masă la care ședeau bărbați în haine de lucru, își fumau chiștoacele și beau bere, își treceau mâinile peste chelie sau își scărpinau bărbia, dar când își făcea apariția domnul acela în vârstă, atât de amabil, se ridicau plini de respect ca să-i strângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mai încetau. Domnul Meier, un bărbat înclinat spre meditație, în pragul pensionării, clătina din cap și mă scutea să mai scriu după dictare. În timp ce trecea printre rândurile de bănci și colegii mei de clasă se aplecau peste caietele lor, eu ședeam cu brațele încrucișate în fața caietului deschis, ale cărui file rămâneau albe și goale. VIItc "VII" Șirul de case de pe o parte a străziitc " Șirul de case de pe o parte a străzii" Stam la fereastră, mă uitam la răzorul de trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
așteptare, pe care eu - fiul unui proprietar de fabrică - ar fi trebuit s-o îndeplinesc ca locțiitor, o așteptare care avea fără îndoială de-a face cu dotarea acestei odăi de care erau mândri atât Felix, cât și mama lui. Ședeam în contre-jour și nu distingeam contururile; au apărut treptat două fotolii și o sofa, acoperite cu huse de pânză, așezate în jurul unei măsuțe pentru fumat; într-o parte se afla un bufet, ale cărui geamuri erau încastrate în șipci aurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ochilor ceva din „camera de duminică“. Ca și când la Felix ar fi existat o corespondență strânsă între felul lor de a locui și mediul înconjurător, o corespondență care la noi nu exista. Deosebirea asta mi s-a revelat la cină, când ședeam în jurul mesei din Cöln, pantofii se odihneau pe covorul care - aici nu aveam nici un dubiu - provenea din Orient, mâncam din farfurii care mai erau și acum un bun pentru uzul zilnic, deși proveniența lor nu era cu nimic mai prejos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fi întâmplat nimic. Mi-am aruncat ochii spre mama și tăcerea ei m-a durut. Uneori, când eram singur cu ea, simțeam că am acces la lumea ei din spatele perdelei, deveneam o parte integrantă a acestei lumi, poate numai pentru că ședeam acolo liniștit, fără să mă mișc, și eram nevoit să o privesc cum turna cafeaua turcească din ibricul de alamă în ceașca de culoare crem cu striuri; licoarea aia neagră, uleioasă, prinsă în forma clasică, te ducea cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
atât pe lumină, cât și pe întuneric. Ceea ce pierise era lăsat să piară ca niște rămășițe frumoase, piese de colecție cu care se puteau încă face afaceri rentabile. Și tata, care de obicei părea atât de zgomotos și de categoric, ședea mut, un pic neajutorat, ca unul care nimerise din greșeală în această societate. Nu avea nimic cu care să fi putut intra în jocul lor și încerca să caute un prilej ca, printr-o glumă sau o insolență, să curme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
printre case ca o apariție stranie și amenințătoare. Table maro nituite acopereau aripile și corpul avionului, elicea era îndoită, botul ridicat spre cer, iar Felix și cu mine ne strecuram în arealul ăla neîngrădit de nimic, pătrundeam înăuntrul aparatului B27, ședeam în fotoliile rotative ale cabinei de tragere, ne cățăram pe scaunele piloților până sus, la locul radiotelegrafistului, priveam prin geamurile aburite norii de deasupra localității S., puneam în funcțiune „fortăreața zburătoare“, strecurându-ne prin tirul antiaerianei și canonada deschisă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
futuriste, pentru că „viitorul - așa citise el în Hobby - plutea în aer“. Pe fundalul negru, de parcă ar fi fost înconjurați de noapte și doar o licărire roșiatică ar mai fi căzut pe siluetele lor, Ahile îngenunchează în fața prietenului său, Patrocle. Acesta șade pe jos cu un picior îndoit sub el, cu celălalt întins de durere. Își ține cu mâna brațul, rana îi sângerează din cauza săgeții care l-a nimerit. În același timp, valurile se sparg de parapet, se crapă lemnul rășinos al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
azi încolo veți spune „a circula“, nu „a zbura“; un avion circulă, și după asta se va vedea că ați fost acolo, sus. La despărțire și-a clătinat aripile și a pornit-o înapoi spre pista de aterizare și eu ședeam pe scaunul tare al avionului, priveam în urmă casele și grădinile, unde colegii mei de școală trebuie că se ațineau pe undeva și priveau cu siguranță spre cer la Piper-ul nostru. XIIItc "XIII" Marmurătc "Marmură" Vântul bătea deasupra trecătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
creștea continuându-se în trunchiuri și coroane de copaci și trecea mai departe peste crenelurile munților Jura, acest punct albastru-cobalt era atât de străin încât nu putea fi decât un vestigiu arheologic. Am cules acel ceva din pământ și acum ședeam aplecat deasupra palmei și priveam o mărgică de sticlă care nu era nici pe departe perfect rotundă, ci asimetrică, a cărei rotunjime era mai îngroșată într-o parte, cu o ușoară striație și avea culoarea unui albastru nocturn saturat. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-i aminteau de plaje și de valuri, de drumețiile din Apenini, de excursiile la Lucca, Florența și de podul de piatră răsunau și loviturile de ciocane din hala fabricii, veneau strigătele și hohotele de râs din biroul fratelui său. Ei ședeau împreună și W. observase deja de mult ce se petrecea acolo pe la ora prânzului, când „Oha“ încuia ușa. După vacanța de vară și Erich Hackler, reprezentantul, lua parte la petrecere - ba până și Gerda, care avea măcar atâta tact ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]