7,946 matches
-
cînd va deveni neagră, își va pierde conștiința. Nu simți nici o durere, așa că nu se îngrijoră. Apoi auzi pocnete și pe Helen abia respirînd. — Dă-i drumul, dă-i drumul. Fu eliberat și auzi mai multe pocnituri. Helen gemu, apoi țipă. Ștergeți-o, domnule! Lăsați-ne! Lăsați-ne în pace! Găsi și apăsă mînerul, ieși împleticindu-se și trînti ușa. Ezită lîngă motocasa care se legăna ușor. Dinspre locul din față se auzeau zgomote înăbușite și dinspre cel din spate, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era deloc rea. — Ai văzut o parte din Dumnezeu? strigă autorul. Cum s-a întîmplat? Lanark îi explică. Autorul era însuflețit de-a binelea. — Mai spunele cuvintele alea, îl rugă el. — E... e... apoi pauză, apoi E... de... e.... — De? țipă autorul ridicîndu-se în fund. A spus el de, dacă? Nu-și bătea joc repetînd într-una „E, e, e, e, e“? — Nu-mi place că-i spui „el“ la modul ăsta, spuse Lanark. Ceea ce am văzut poate că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Sandy? zise el și se uită în jur. în mlaștină nu era nici picior de om. Lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Buruienile erau acoperite cu măzăriche iar vîntul îi șficuia fața. — Sandy! țipă el și începu să alerge. Sandy! Sandy! Alexander! Se prăbuși printre buruieni, se împiedică și căzu în întuneric. Apoi se luptă o vreme cu ceva care părea că-l leagă, dar își dădu seama că erau pături și se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mîngîia și o să facem dragoste fără griji sau prea multă agitație. Vom petrece toată ziua în pat, mîncînd, citind și îmbrățișîndu-ne fericiți, vom face dragoste, dar nu ne vom plictisi unul de celălalt. — Așa deci. Vrei o figură maternă. — Nu! țipă Lanark. Nu vreau o figură maternă sau o figură de soră sau de nevastă, vreau o femeie, una atrăgătoare, care mă place mai mult decît pe oricare alt bărbat din lume, dar să nu mă agaseze! — Cred că pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Un cuvînt rar. — Poliția, șopti Gloopy. — Nu, Gloop, greșești. Poliție nu sună ca înțelesul cuvîntului. Seamănă mai degrabă cu politicos, poftim și plăcut. Gloopy alerga pe panta podului spre sat. Cînd ajunse la mal, își întoarse capul o clipă și țipă: — Bine, domnilor ofițeri! E doar o mică nebunie perversă! Lanark văzu cum cei doi polițiști înaintează spre el. își trase fermoarul și se grăbi să-l ajungă pe Gloopy. Cînd ajunse la mal, cei doi puseră piciorul pe pod și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a pus-o după bar și trebuie să mă întorc pentru că acolo e un document extrem de important, unul vital, vă rog... Sergentul care scria în catastif, zise: — în regulă, băieți. Lanark simți cîte o mînă încleștată pe fiecare umăr și țipă: — Dar de ce sînt acuzat? Nu am lovit pe nimeni, nu am molestat pe nimeni, nu am molestat pe nimeni. De ce sînt acuzat? — Că te piși, spuse polițistul care-l ținea. — Dar toți oamenii se pișă! — Te acuz, spuse sergentul, scriind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai bun sfîrșit pentru omenire? O, ceruri, prăbușiți-vă asupra mea și zdrobiți-mă!... Observă că autodenunțul devenea o plăcere, și sări în picioare, își izbi capul de ușă, apoi se opri, îl durea prea tare. Apoi observă că mai țipa și trîntea cineva. Ușa avea o fantă la nivelul ochiului, ca aceea de la cutia postală. Se uită prin ea și văzu o altă ușă cu o fantă vizavi. O voce de-acolo îl întrebă: — Ai vreo țigară, Jimmy? Nu fumez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
locul lui. Gura lui Lanark se deschise. Deși se lăsase o tăcere totală, lui i se părea că aude un hohot imens. Multitudinea de priviri - batjocoritoare, era sigur, condescendente, disprețuitoare, amuzate - păreau să-l sfredelească și să-l apese. Cineva țipă: — Dați-i omului să bea ceva! El suspină și puse capul pe masă. Zgomotul de voci reîncepu, dar avea o notă mai curînd speculativă decît ilară. — Nu era cazul, îl auzi pe Odin șoptind. Nu, nu trebuia să insiste în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de lumină arămie și nori care se ridicau din acoperișurile prăbușite sau care se prăvăleau în acel moment. Nu erau alte lumini. — întîi focul, apoi potopul! strigă Lanark exultînd. Ei bine, am avut o viață interesantă. — Ești egoist ca întotdeauna! țipă Rima. — Liniște, încerc să intru în contact cu Comanda Apărării, spuse Alexander. Nimic nu mai poate fi apărat acum, aud cum vine apa, spuse Lanark. Se auzea un iureș depărtat amestecat cu țipete slabe. Merse șontîc-șontîc între două monumente pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și strîmb. O pală puternică de vînt rece împrospătă aerul. Iureșul se transformase în talazuri și gîlgîituri, și în drumul dintre necropolă și catedrală gonea o spumă albă, urmată de vălurele și valuri puternice, cu pescăruși care se scufundau și țipau deasupra. Rîse cît putu de tare, urmărind potopul cu ochii minții, îndărăt, în mersul lui de la rîul de unde pornise, la rîul care își lățea albia spre mare. Obrazul îi fu atins de ceva care se mișca în vînt, o rămurică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
reprezint ministerul pămîntului. — Totul primește mereu nume noi. Nu-mi mai pasă. Nu încerca să explici. Figura făcu din nou o plecăciune și zise: Veți muri mîine la șapte minute după prînz. Cuvintele fură aproape înghițite de un pescăruș care țipa rotindu-se deasupra, dar Lanark le înțelese perfect. Asemeni căderii unei mame într-un hol îngust, ca mîna unui polițist pe umărul lui, știuse și așteptase asta toată viața. Un muget asemeni unei mulțimi înspăimîntate îi umplu urechile, și șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sigur de tăcerea și de complicitatea noastră; sau Petru ar fi putut face apel la legăturile lor de prietenie, la anii petrecuți împreună în școli, și așa mai departe; sau Zenobia, oh, dacă ar fi vrut, ar fi putut măcar să țipe; sau Dragoș, adică nu, Dragoș era, poate, mort, așa că n ar fi putut face nimic, iar eu, care eram mult mai puternic... 5. Odată, pe câmp, deasupra digului proaspăt consolidat după ultimele inundații, era un cer dușmănos, totul în jurul meu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
O priveam cu inima strânsă, trecea prin fața mea în cărucior, nu mai avea rochia cu franjuri, era învăluită în pânze transparente, roz, mov, portocalii, fâlfâitoare. Îmi arăta buricul, pântecele... Sălta din umeri după ritmul charlestonului care nu încetase o clipă. Țipa, cânta, îmi împuia urechile și ochii cu melodrama ei feroce. Aveam o singură dorință : să pun capăt acelui du-te-vino obsesiv. În spatele meu, la câțiva centimetri, se afla fereastra luminatorului, opacă, murdărită de praf și de funingine. M-am răsucit și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
reflector albastru a luminat bezna până la capăt. Acolo am văzut, pe placa de ciment mucegăită, un trup de om, zdrobit, însângerat. Nu mai avea nici formă, nici figură. Ceva nedefinit și trist mi-a amintit de Petru... Am vrut să țip, dar am izbutit să mă stăpânesc. Îmi venea să vomit. Apoi lumina reflectorului s-a stins, n-am mai văzut nimic. Când m-am întors de la fereastră, Jeni Pop dispăruse, cu cărucior cu tot. Am tras zăvorul, am ieșit din
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că oile nu erau ale lor, ci ale Marelui Stăpân neiertător și invizibil, căruia nu se putea să-i scape nimic. Mânați și ei, aici, prin arșița dușmănoasă a câmpiei, păstorii-militari mergeau ca în delir, cu frunțile spre cer, fluierând, țipând, chiuind, gemând, mieunând, icnind, lătrând. Mergeau cu ochii în sus, halucinați, imitând păsările și vântul și frunzele. Puțin le păsa de orice în afară de oile cărora li se adresau cu o uluitoare lașitate. Pe unul dintre ei l-am auzit cum
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
decupau bine în albul drumului. Nu și au luat zborul, și-au văzut de treabă, croncănind și lăsând desene cu gheare, în zăpadă. — Mie-mi zice Betre... a spus omul, mama era venită din Rusia. — Petre? — Da, Betre, Betre, a țipat el, de parcă aș fi fost surd. Aștepta reciprocitate. Plictisit de tăcerea mea, a trecut la interogatoriul direct. — Matale din ce familie ești? De unde? Am răspuns fără tragere de inimă: — Bucureștean. Crețu. — Rudă cu spițerul Kretzu, ăla cu mustăți roșcovane? Da
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fel de semnătură - ceea ce-i arăta istețimea înnăscută - și răcnise tot timpul ca din gură de șarpe că nu recunoaște nimic, să nu-i pună lui în cârcă ce n-a făcut. Acum, la a doua arestare, Fane nu mai țipase, îl privise numai pe Costache pe sub sprâncene: — Ce-ai cu mine, Jeane, ce-mi tot murdărești mâinile cu de-a sila, ce ticăloșie puneți la cale? De ce mă bagi în belea? Io lucrez curat, cu-rat, nu bat, nu omor
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
decât de-obicei, ca un v întors. Pupă văcuța și o întinse privind în lături. Conu Costache o cercetă, apoi se sculă, se duse la șemineu. Nicu fu sigur c-o s-o arunce în flăcări și se ținu să nu țipe. Costache îi dădu drumul anume sau poate o scăpă, dar vaca Fira, se agăță cu picioarele de grilajul de fier și rămase lipită acolo. — Poți s-o iei, spuse conu Costache, fără să mai dea vreo explicație. Îți fac cadou
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
sale, Elena, care se cam afumaseră de la lumânări. Băiatul a luat pensula de la zugrav și, lucrând cu mâna lui de copil, a vădit un talent ieșit din comun. Atunci a intrat preotul și, mânios că i se compromite pictura, a țipat la amândoi, la zugrav și la băiat. A fost apoi un prim semn, fiindcă Rareș s-a speriat și a căzut de pe schelă. Să fi văzut cum i-a tremurat mâna preotului când i-a luat capul blond în palme
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
îi ascunse imediat într-un buzunar interior, apoi începu să-l batjocorească iar, mai cu vorba, mai răsucindu-i mâna la spate, slăbind puțin strânsoarea, apoi săgetându-l iar, mai rău. Nicu știa din povestea cu vulpea că trebuie să țipe când nu-l doare deloc și să tacă mâlc când îl doare, așa că tăcu mâlc. - Mai dosești ceva, bă, pomanagiule, ce, te pui cu mine? Cu Sandu, bă? Cu Botosu’ te pui tu, mocârțane? - și-și apropie botul de fața
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și tinerele servitoare. Un nor de ciori umplu cerul de negreală și croncănit, parcă scârțâia văzduhul. Nicu se întoarse iar la groapă și evaluă dezastrul. Se simțea aproape ca la înmormântarea bunicii, când, la 7 ani împliniți, cu toate că-l durea, țipase și plânsese rău. Acum, în marțea asta urâtă, era prima dată că prăpădea ceva ce i se încredințase și-i era foarte rușine. Se și vedea dat afară și rămas pe drumuri, cea dintâi regulă la comisionari era să nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cel mai apropiat om, fiindcă uneori mi-era mai aproape decât părinții, puteam vorbi mai ușor cu el decât cu ei. Îmi amintesc că într-o vară, când am dat de-un gândac într-o carte și-am început să țip, a venit îngrijorat, a privit gângania și mi-a spus cu blândețe: „De ființa asta mică și iubitoare de carte te temi tu?“ Și i-a făcut vânt pe fereastră. Papa mi-a mai spus acum că pesemne vrea să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
l-ați cunoscut, iar eu sunt Mihai Livezeanu. Continuă cu bună dispoziția și încrederea care, așa cum învățase, făceau parte din obligațiile medicului bun: — Aveți noroc, domnule Crețu, se poate împinge la loc, numai că e dureros. Vă dăm voie să țipați. Am învățat la Paris cum se face, dar n-am avut încă ocazia să încerc, sunt încântat s o fac. Sunt mai multe metode, o s-o pun în practică pe cea mai simplă... Alexandru, fii tu bun și adu un
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ar fi făcut mofturi. Apoi îl întinseră pe Dan în patul lui Alexandru, Mișu îi pipăi ușor locul și, fără să-l prevină, îi împinse umărul înapoi, cu o mișcare bruscă și puternică. Se auzi un soi de clic, Dan țipă, apoi își mișcă ușor umărul și nu mai simți decât urma durerii vechi, dar nici o durere nouă. Îl legară cu un bandaj strâns și medicinistul îi spuse că nu trebuie să-l miște, pe cât posibil, ca să se refacă nu știu ce. Dacă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ridicate, iar soldații umblau pe vârfuri. Se certau șefii între ei, iar ce trecea prin ușă erau acuzații reciproce cum nu se mai pomeniseră pe-aici, cel puțin nu în auzul lumii. Petre era tot mai înspăimântat, fiindcă cel care țipa mai tare era conu Costache Boerescu, care-i trimisese vorbă să vină. Ce-o mai fi și când o da ochii cu el! Sigur că portmoneul n-avea cum să fi ieșit la suprafață, vidanjorii veniseră - noroc chior - chiar în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]