60,912 matches
-
atâtea imagini. Covorul uzat, cu desene geometrice n-a mai fost curățat de foarte mult timp și miroase a praf. Pianul, așezat În cel mai Îndepărtat colț al sufrageriei, pare un animal greoi, obosit. Pe suprafața lucioasă praful s-a așezat În straturi care amintesc de colbul caselor nelocuite de zeci de ani. Canapeaua Îngustă, extensibilă, Îmbrăcată Într-o stofă care nu mai are nici o culoare, Împarte cu șemineul peretele din dreapta. În fața ei Încă o masă banală din lemn gălbui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cărți. Își aprinde țigara, tușește câteva minute bune, apoi Își controlează cu un gest reflex buzunarele pantalonilor. Lumina lipicioasă a becurilor Îl supără. Mașina de scris pare un tanc În miniatură; n-a mai scris nimic de-o veșnicie. Se așează din nou pe scaunul vienez, cu perna de culoarea argilei ude. Își freacă palmele de muchia mesei ,,Biedermeyer,, , Își pune ochelarii și, Își privește mica rană dintre policarul și arătătorul mâinii stângi. Paisprezece iunie Zi sumbră. La ora asta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
visat două ozeneuri deasupra orașului, și, din ele curgea un lichid gri care părea a fi petrol. Radioul comentează greva muncitorilor sanitari. Am simțit cutremurul ca pe o mică zdruncinătură. Nu m-am speriat. Aseară, În jurul orei douăzeci și unu, proprietarul barului ,,Așează-te și bea,,, un individ impulsiv, s-a luat la ceartă cu unul din angajați, cearta a degenerat În bătaie, bătaia a dus la crimă, angajatul murind În urma unei hemoragii cerebrale. Lumea s-a strâns ca la bâlci, mașina salvării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o frază a lui Soloviov: ,, O singură posibilitate de viață există pentru omdezrădăcinarea egoismului,,. Pe scaunul bizantin, cu șezutul Îmbrăcat În catifea verde, se află un dicționar al paranormalului, cea mai recentă și mai complexă lucrare de acest gen. Te așezi În fiecare după-amiază turcește direct pe parchet când aburii cartofilor fierți În coajă urcă de la parter direct În nările tale. Colonelul În rezervă a murit. Îmi este milă de biata lui nevastă care este de ani buni În cărucior cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de cloșard, așa că nu trăiesc decât În prezentul mizer, fără aspirații sau rezolvări mărețe. Optsprezece Astăzi este miercuri, 12 aprilie și Antoniu, care n-a mai ieșit din coșmelie de câteva zile și-a fabricat un ,,birou,, , dintr-o scândură așezată pe două navete de sticle, pe care le-a găsit aruncate În maldărele de gunoaie. Însfârșit, a hotărât că a venit timpul să reia ,,firul poveștii,, , exact de unde Îl Începuse acum, mai bine de douăzeci de ani. De atunci, de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gura metroului. Astăzi, miercuri 12 aprilie, ora 9 dimineața, soarele mângâie maghernița, și intră prietenos prin ușa larg deschisă, Încălzindu-i plăcut lui Antoniu trupul uzat, și Îmbătrânit Înainte de vreme. Câinele lui Ben a năvălit În Încăpere și s-a așezat la picioarele lui, uitându-i-se În ochi cu slugărnicie și teamă. I s-a dat o bucată de pâine mânjită cu aspic, o rămășiță dintr-o conservă de carne și, după ce a hăpăit-o, Înghițind-o aproape nemestecată, somnolează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dintr-o conservă de carne și, după ce a hăpăit-o, Înghițind-o aproape nemestecată, somnolează lângă picioarele lui Antoniu. Pregătit să lupte cu propria memorie și să aducă la suprafața ei frazele lăsate de izbeliște atâta amar de vreme, Antoniu așează pe scândura-birou caietul, ascute unul din creioane, se foiește , mângâie câinele care tresare În somn și-și mișcă urechile clăpăuge, și, Încet, Încet, cu teamă, ca un hoț ce pândește, să adoarmă stăpânul casei, ca să poată fura, Începe să scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În gol, ostenit și fericit și de-odată Își aduce aminte că n-a mai deschis ,,Psalmii,,. De la dispariția Plăcințicăi, a uitat de cartea cu coperte vișinii. Încet, pe dibuite, de-acolo de unde și-a ascuns caietul, scoate tomul, Îl așează pe genunchi și Începe să citească: Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu În sfântul Său locaș! Lăudați-L În Întinderea puterii Lui! Lăudați-L În faptele Sale puternice! Lăudați-L pentru Întinderea măreției Sale! Lăudați-l cu sunet de trâmbiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să-și bată capul cu mustrările de conștiință. Tu cerșește și trăiește cum ți-ai ales, pentru că oricum, la vârsta asta ce se mai poate schimba În viața ta? Uită-te la mine Ăvânzătoarea, o femeie planturoasă de vârstă medie, așează revistele cu dexteritate, În spațiile făcute anume pe cele două obloane deschise larg ale chioșcului, se oprește o clipă și-l privește fix În ochi pe Antoniuă, ce citești În ochii mei? -Ai ochi verzi, frumoși, nu citesc În ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
val de lumină de ora patru după-amiază, la care Kawabata nu reacționează: nu Întoarce capul În direcția ușii, și nu rostește nici un cuvânt. Privește mai departe tavanul scorojit și respiră În continuare cu greutate, de parcă pe piept cineva i-a așezat un bolovan. -Dumnezeule, ce-i cu tine? Din ce mormânt ai apărut pupăzoi smintit? Pe unde ai umblat atâta timp fantomă bezmetică? Cu un efort teribil, Kawabata Își mișcă Încet capul, În direcția ușii, acolo de unde cuvintele lui Antoniu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
unde bătrânul cerșetor pare că-și trăiește sfârșitul. Apucă apoi ibricul de ciotul metalic care-a mai rămas din coadă și toarnă apă În el, după care cu mișcări de gospodar exersat, aprinde câteva surcele În ligheanul de tablă și așează micul recipient pe limbile de foc care au Început să Înflorească. Când apa clocotește, stinge micile flăcări, suflând cu putere În ele. Plicul de ceai plutește În apa fierbinte ca o bărcuță de jucărie. -Ceaiul e gata, ți-ar face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a lăsat inima să mă părăsești fără veste? Nu vezi În ce hal ai ajuns? -Am vr-uut să mor depar-te de ghe-touu. Ca un câinee vagabond lângă un mai-da-n pără-ssit.... Antoniu Îl ajută să se ridice În capul oaselor, așezându-i cu grijă picioarele pe pământ, lângă pat și vârându-i-le pe rând În ciubotele mizere cu care a venit Încălțat. Respirația lui Kawabata s-a mai potolit după ce a băut ceaiul, iar cuvintele Încep să curgă fără poticneli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mama strălucind de tinerețe și frumusețe, suplă, cu părul strâns la ceafă Într-un coc micuț, cochet, Îmbrăcată Într-o rochie bleu, vaporoasă, Învârtindu-se În fața unei oglinzi și cântând ceva foarte vesel. El, copilul, foarte mic, de trei-patru ani, așezat pe un fotoliu și privind-o fascinat. O fereastră deschizându-se brusc din cauza vântului și mama Închizând-o speriată. Apoi, tatăl intrând În cameră și scoțând dintr-un coș de rafie, un iepuraș viu pe care i-l Întinde copilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
din stomac ca un vulcan care erupe, și Antoniu, are un moment de panică, simte că puterile Îl părăsesc și se hotărăște să plece, exact În momentul În care cadavrul femeii este acoperit cu un cearceaf , ridicat de pe trotuar și așezat pe o targă. Antoniu coboară treaptă cu treaptă În adâncul metroului. Violența nu este un spectacol pentru el. O urăște, Îl revoltă, Îl neliniștește, Îl macină, Îl face să nu mai iubească nici măcar lumina, singura care nu l-a trădat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Mai apare câteodată În cadrul ușii, dând din coadă și urinând scurt, În semn de prietenie, pe un ciot de pomișor din fața magherniței lui Antoniu și Kawabata. Kawabata tușește, o tuse chinuitoare care-i zguduie trupul slăbit de boală. Antoniu Îi așează mai bine perna sub cap și Îi Încălzește din nou apă, pentru picioarele reci ca ghiața, din care sângele pare că s-a scurs. O aruncă din sticle pe cea care s-a răcit și toarnă apă aproape fierbinte. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
reci ca ghiața, din care sângele pare că s-a scurs. O aruncă din sticle pe cea care s-a răcit și toarnă apă aproape fierbinte. Le strecoară sub pătură, și, după ce e convins că totul e În regulă, se așează pe scaun căutând să deslușească prin Întunericul care s-a lăsat peste ghetou și peste lucrurile din Încăpere, caietul cu sârmă spiralată În care n-a mai scris de mult. Îl zărește, e tot acolo. I-a schimbat locul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
s-a lăsat peste ghetou și peste lucrurile din Încăpere, caietul cu sârmă spiralată În care n-a mai scris de mult. Îl zărește, e tot acolo. I-a schimbat locul de două ori de la revenirea lui Kawabata. Acum, este așezat deasupra unui morman de haine, pe colțul mesei, obiect obedient și deocamdată nefolositor. Dintr-odată, totul Își pierde sensul pentru Antoniu, mâinile și picioarele se mișcă independent de creier, se gândește la cărțile care zac În subconștientul lui ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un bărbat roșcovan, morocănos și monosilabic. Au adus cu ei o scândură groasă pe care ajutorul medicului o extrage din mașină, cu o singură mișcare. Medicul dă ordine precise, pe care ajutorul le execută, scoțând scurte onomatopei, intraductibile. Scândura este așezată Într-un final pe două cărămizi, În fața Încăperii și Antoniu pricepe Însfârșit, că asta va fi masa de disecție pe care trupul bătrânului va fi Întins și scotocit. Europa n-are săli de disecție pentru toți vagabonzii. Și În moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și scotocit. Europa n-are săli de disecție pentru toți vagabonzii. Și În moarte există ierarhii, care sunt explicabile. Kawabata e scos din Încăpere de mâinile vânjoase ale roșcovanului și de cele lipsite de vlagă ale lui Antoniu. A fost așezat pe scândura groasă. Nu are viață, deși seamănă Încă izbitor cu ceea ce Înseamnă viață. Nu răspunde la nume, deși Încă Îl mai poartă. Dezvelit și dezbrăcat, pare mai degrabă o păpușă pe care o copilă se pregătește imitând gesturile materne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
din când În când de felcerul roșcovan. Kawabata a fost În fine, Închis și cusut ca un sac, spectacolul terifiant s-a Încheiat de data asta cu o Înjurătură a medicului legist care și-a pătat cu sânge pantofii. Se așează În mașină, pe scaunul șoferului, cu picioarele Înafară, pe pământ și Începe să scrie ceva, pe genunchi, Într-un fel de registru. Certifică probabil, rezultatul autopsiei. -Hei, tu de colo, cum Îl cheamă? Antoniu Își dă seama că, după atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
veci, Kawabata ar putea să-i reproșeze ceva. Locuitorii ghetoului au spart rândurile, s-au Împrăștiat. Câțiva au aprins mucuri de lumânări și le-au Înfipt În pământ. Ca Încheiere, ca ultim gest al unei misiuni Încheiate, sărmanul Kawabata este așezat Înapoi pe scândură și Împins În burta mașinii. Câinele lui Ben are un moment de disperare În care se chinuie să urce și el În mașină, lângă cu mort. Este alungat de roșcovan cu o lovitură de picior. Ușile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
peste trupul neînsuflețit al lui Kawabata. Intră În Încăpere, ia caietul cu sârmă spiralată, de pe maldărul de haine, scoate pixul din interiorul sârmei Încolăcite, Îi apasă capătul cu degetul mare și mina metalică țâșnește cu un mic păcănit la suprafață. Așează caietul pe pat și, Însfârșit Îl deschide. Își pune ochelarii pe nas, și se apleacă asupra lui, se cocoșează ca un școlar obișnuit să-și facă lecțiile pe unde apucă. Razele soarelui pătrund În Încăpere atât de violent, de parcă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vor odihni pentru totdeauna. N-a apucat azi noapte să-i termine muribundului povestea, acum o scrie și, cu siguranță, demonul ficțiunii nu va ține cont numai de adevăr, și se va juca, adăugând de la sine noi pulsiuni literare. Se așează din nou pe pat și continuă să scrie: Bărbatul a spus nu, primului amator, genul de cumpărător care aruncă un preț foarte mic, cu indiferență, pentru a vedea dacă celălalt prinde momeala.. Nu, nu vrea să vândă portretul chiar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
teatru. Contrastul dintre blocul vechi, o construcție greoaie cu un stil compozit, din perioada interbelică și camera mare, cu spații jucate modern, este puternic. Un obiect, singurul de altfel, amintește de pasiunea proprietarului pentru vânătoare: o blană maro de urs, așezată lângă patul alb, imens, de formă rotundă,; ea pare o pată de cafea, pe o față de masă imaculată. Pianul alb este piesa forte a acestui spațiu descărcat de zorzoane și de inutilități stilistice. Capacul ridicat, și partitura rezemată de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
este un simplu decor, un artificiu al unui spațiu bolnav, ci, În mod evident se cântă la el. Un bărbat și o femeie, apropiindu-se amândoi de patruzeci de ani au intrat În apartament, și s-au grăbit să se așeze pe o canapeaua Îmbrăcată În piele albă pentru a-și aprinde și a savura câte o țigară. Pe măsuța de sticlă din dreptul canapelei, scrumiera primește docilă scrumul și mucul țigărilor. Sunt eleganți, o eleganță citadină, dar rafinată, și par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]