6,958 matches
-
mai degrabă, cine a fost! Zic "a fost" ca o chestiune de necesitate. Îmi pare rău să spun că intenția Făuritorilor de Arme a fost să-l interogheze într-o încăpere special construită, iar apoi să-l execute imediat. Se așternu tăcerea în cameră. De fapt trupul Împărătesei își pierduse capacitatea de a mai fi șocat. Rămase rece și înțepenită, cu creierul golit de orice gînduri, în așteptare. Cu un aer absent, observă în cele din urmă că Negatistul are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
din cei de fată unde mă aflam cînd am trecut prin scutul acela? Dacă nu, v-aș sugera să fiu pus imediat în libertate, pentru că magnificul Consiliu al Făuritorilor de Arme s-ar putea să sufere un șoc cumplit. SE AȘTERNU TĂCEREA. CONSILIERII SE UITARĂ UNUL LA ALTUL. \ DUPĂ PĂREREA MEA, SPUSE TÎNĂRUL ANCIL NARE, CU CÎT SE FACE MAI CURÎND EXECUȚIA, CU ATÎT MAI BINE. ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ, I SE POATE TĂIA GÎTUL; POATE FI STRANGULAT; UN GLONTE ÎI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
spună astfel. Tîrziu în cursul după-amiezii se înălță la Răsărit cel de-al doilea soare, mai micuț, un glob palid. Apoi o vreme se încălzi, pe urmă se răci iarăși, cînd se ascunse îndărătul orizontului soarele mai mare și se așternu "noaptea". Era ca o zi mohorîtă pe Pămînt, cu o fantomă a soarelui ițindu-se printre norii grei, numai că cerul nu era înnourat și nu avea umiditatea și zăpușeala unei zile închise. Simțea adieri de vînt. Se înălță și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
zi de luptă, nu îi mai atingea nici măcar epiderma sensibilității sale. Era ca și cum totul ar fi fost un vis, iar din această încleștare cataleptică Corto nu ar fi vrut să se trezească cu adevărat. Filtrate de amintirile sale ce se așterneau peste volumul de Nerval ca un praf insesizabil, zgomotele lumii ce îl înconjura trezeau zgomotele anilor care au fost. În Spania fiind, pe linia frontului, Corto se despărțea în zeci de monade plutind în spațiul himeric al memoriei sale. Cu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
suspecte, pe care nu le luam însă în seamă; mergeam cu capul în pământ ca să mă feresc de șerpi. Deodată, am înghețat. Undeva în fața mea lătrase scurt, furios, un câine. Mi s-a făcut frică. Și din nou s-a așternut liniștea. Mă îndepărtasem destul de mult de azil, nu mai auzeam valurile mării. Doar sunetul sec al ierburilor uscate îmi răspundea la fiecare mișcare. Am înaintat mai departe cu grijă, să nu fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
catastrofele memoriei. Timpul a trecut prin sufletul meu lăsîndu-și mâlul acolo. În acest mâl nimic nu poate să moară, nici să învie. Se aud zgomote, murmure, voci răzlețe, unele cunoscute, altele nu. Uneori disting propria mea voce. Și când se așterne liniștea, cineva (diavolul?) râde, amintindu-mi că sânt aici și că nu-mi pot îngădui luxul confesiunilor politicoase; sinceritatea mea nu poate fi decât brutală; aceeași voce îmi șoptește că mila e hidoasă și că pentru unele lucruri nu există
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea. M-am întors și m-am suit din nou în barcă. De când o violaseră cei doi pescari, Marta se baricada noaptea în casă. Am bătut insistent, până ce am auzit dinlăuntru un zgomot ușor și o respirație. Dar nici un răspuns
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
URLETELOR CUMPLITE PE CARE ACESTA LE ÎNĂBUȘEA ÎN NOAPTE. VOCEA LUI S-A ÎNĂLȚAT STINS : "ÎNTR-O FRUMOASĂ DIMINEAȚĂ DIN LUNA MAI, O ELEGANTĂ AMAZOANĂ PARCURGEA, PE O SUPERBĂ IAPĂ ALEZANĂ, ALEILE ÎNFLORITE DIN BOIS DE BOULOGNE". TĂCEREA S-A AȘTERNUT IAR ȘI, O DATĂ CU EA, FOȘNETUL NEDESLUȘIT AL ORAȘULUI ÎN SUFERINȚĂ. GRAND PUSESE FOAIA PE MASĂ ȘI CONTINUA S-O CONTEMPLE. DUPĂ O CLIPĂ EL RIDICĂ PRIVIREA : ― Ce părere aveți ? Rieux răspunde că acest început îl făcea curios să cunoască urmarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
care el a exprimat-o de mai multe ori în fața interlocutorului său: spera să moară foarte bătrân. "E oare un sfânt ?" se întreba Tarrou. Și răspundea: Da, dacă sfințenia este o sumă de deprinderi". Dar, în același timp, Tarrou se așternea pe descrierea destul de minuțioasă a unei zile în orașul ciumat și dădea astfel o idee exactă despre ocupațiile și viata concetățenilor noștri pe timpul acestei veri. "Nu râd decât bețivii, spunea Tarrou, iar aceștia râd prea mult." Apoi își începea descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
orice caz. Grand părea foarte afectat. \ Mulțumesc, spunea el, din fericire sunteți aici. Dar vedeți cât e de greu. Ce părere ai avea de "somptuoasă" ? zise Tarrou. Grand îl privi. Reflecta: \ Da, zise el, da ! Si, treptat, un zâmbet se așternea pe chipul său. Câtva timp după aceea, a mărturisit că adjectivul "înflorite" îl stânjenea. Cum nu văzuse niciodată decât Oranul și Montelimarul, le cerea uneori prietenilor săi indicații asupra modului în care înfloreau aleile din Bois de Boulogne. Lui Rieux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îi părea lui Rieux disperat, în timp ce acesta îi comunica bătrânului său prieten ultimele cifre statistice, și-a dat seama că interlocutorul său adormise adânc în fundul fotoliului. Și, înaintea acestui chip pe care de obicei un aer de blândețe și ironie așternea o expresie de veșnică tinerețe și care, brusc relaxat, cu un firișor de salivă lunecând printre buzele întredeschise, lăsa să se vadă uzura și bătrânețea, Rieux simți cum i se urcă un nod în gât. Numai după asemenea slăbiciuni putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acea liniște. \ Da, simpatia. Două clopotele de ambulanță au răsunat în depărtare. Exclamațiile, confuze adineauri, s-au concentrat la marginea orașului, aproape de colina pietroasă. S-a auzit în același timp ceva care semăna cu o detunătură. Apoi tăcerea s-a așternut iar Rieux a numărat două clipiri de far. Briza părea sa capete mai multă putere și în același timp un suflu, venind dinspre mare, a adus un miros sărat. Se auzea acum, distinct, respirația surdă a valurilor lovindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
el. Și din adâncul plămânilor săi în flăcări un ciudat hârâit însoțea tot ce spunea. Rieux îi recomandase să nu vorbească și spusese că va reveni. Bolnavul avusese un surâs bizar și o dată cu el un soi de duioșie i se așternuse pe chip. "Dacă scap, jos pălăria, domnule doctor!" spusese el făcându-i cu ochiul, cu greu. Dar imediat după aceea căzuse într-o stare de prostrație. Câteva ore mai târziu, Rieux și Tarrou l-au găsit pe bolnav în capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
câinele s-a răsucit ca un ghem dând violent din labe pentru ca în cele din urmă să cadă pe o parte, scuturat de tresăriri lungi. Drept răspuns, cinci-șase detunări venite dinspre ușile din față au sfărâmat oblonul. Tăcerea s-a așternut din nou. Soarele coborâse și umbra începea să se apropie de fereastra lui Cottard. Frânele unei mașini au gemut încet pe stradă, în spatele doctorului. ― Uite-i, spune agentul. Polițiștii au apărut din spatele lor, purtând frânghii, o scară cu două pachete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în stare gravă de uzură a organismului. A vrut ca eu să rămân cu imaginea lui de om integru, de fost sportiv, de om pe care te puteai baza oricând și puteai apela la rezolvarea unor probleme. Doliul s-a așternut pe str. Grației nr. 2 din Brăila, la fereastra străjuită de un castan monumental, mai ales în perioada de maximă înflorire. Adio, Grigore! Adio, scump și neprețuit coleg și prieten de nădejde, însumând optzeci de ani această prietenie și colegialitate
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
o menire. Toate își au rostul lor în desfășurarea vieții întregului Univers, indiferent de regn. Priveam la zarzărul care, prin rodnicia lui deosebită, a fost poate cel mai eficient pom fructifer. Sub el a început de două zile să se aștearnă un covor moale și colorat de frunze, ca prim semnal al toamnei. El a fost primul care a înmugurit și a înflorit și a rodit primul, pentru că acum... tot el dă primul semnal de repaus, de hibernare. Nu-i așa că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
a factorilor responsabili copilul acumulează sentimente, idei și fapte din careși va făuri viitorul, adică ziua de mâine. De această primă fază a vieții se leagă viața omului și viața naturii - întărind acel proverb obișnuit la noi: „Cum îți vei așterne, așa vei dormi”, respectiv, așa vei trăi. Al doilea anotimp în succesiunea periodică este vara, când datorită acumulărilor cantitative din perioada precedentă are menirea de a finaliza procesele favorabile ce sporesc bogăția de peste vară, concretizată în fel și fel de
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
acea economie subterană, în stare să mineze însăși ființa statului nostru. Pe zi ce trece, prin noile dezvăluiri se va ajunge oare la vârfurile politice implicate direct ori indirect? Poate, dar nu-mi vine să cred că nu se va așterne tăcerea cea mai desăvârșită peste această pecingine ce se întinde pe fața țării, deși Președintele Băsescu afirmă cu tărie că justiția își va face datoria. M-aș bucura dacă s-ar finaliza în scopul afirmat de Președintele țării. Mass-media difuzează
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Poate n-a existat niciodată.“ — Asta e o nebunie. —E o nebunie. Dar cred că un palestinian s-a gândit că ne face o favoare. Că ne dă o mână de ajutor. Nu cred. —Ai o explicație mai bună? Se așternu o liniște care fu întreruptă în cele din urmă de Amiry. Și mai e și acest comerciant. Acest Aweida, înjunghiat în Ierusalim. Ce poți să-mi spui? Nu prea multe. Se pare că i s-a lipit de trup un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-l și pe tataie cu tine. Zici că vrei s-arestezi indivizi suspecți? Ți-arăt eu ție! — Da, domnule, spuse umil Mancuso, scoțându-l afară pe bătrânul care plângea. — Ăăău! exclamă Jones, ascuns în norul său de fum. * Înserarea se așternea în jurul barului Night of Joy. Pe Bourbon Street luminile începuseră să se aprindă. Firmele de neon se aprindeau și se stingeau intermitent, oglindindu-se pe străzile umezite de ceața deasă care se lăsase de ceva timp. Taxiurile care aduceau primii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ușa după el. — Este un om minunat, afirmă cu convingere domnul Gonzalez. De la fereastră, priviră amândoi cum domnul Levy se urcă în mașina lui sport. Motorul vui și peste câteva secunde domnul Levy dispăru în mare viteză, lăsând să se aștearnă în urma lui un nor albăstrui de fum de la țeava de eșapament. — Poate ar trebui să mă apuc de înregistrări, spuse Ignatius, când constată că pe fereastră nu se mai vede decât o stradă goală. Fii, te rog, bun și semnează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
foi volante și luă pixul cu Venus Medalist. Dragă cititorule, Un scriitor mare este prietenul și binefăcătorul cititorilor săi. - Macaulay O altă zi de lucru a luat sfârșit, bunule cititor. Cum ți-am spus și mai lânainte, am reușit să aștern o patină, ca să spun așa, peste agitația și nebunia din biroul nostru. Toate activitățile neesențiale sunt încetul cu încetul reduse. Pentru moment sunt ocupat cu decorarea stupului nostru fremătând de albine cu guler alb (trei). Făcând analogia cu cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unui atac. Ai grijă, băiete. Ai să rămâi singur pe lume. Ș-atunci ai să cazi în genunchi ș-ai să te rogi de Dumnezeu să te ierte pentru cum te-ai purtat cu biata ta mamă. În baie se așternu o liniște deplină. Doamna Reilly așteptă să audă măcar clipocitul apei sau fâsâitul hârtiei, dar ușa băii părea să fie cea a unui mormânt. După un moment sau două de așteptare zadarnică, porni prin hol spre cuptorul din bucătărie. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse automat doamna Reilly. — Voi doi să vă-mprieteniți cât sunt eu plecată, spuse Santa și dispăru în cealaltă cameră. — Și ce mai face băiatu’ ăla mare ș-arătos a’ dumitale? întrebă domnul Robichaux, ca să pună capăt tăcerii care se așternuse. — Cine? — Fiu’ dumitale! — A, el. E bine. Gândurile doamnei Reilly zburară îndărăt în Constantinopole Street unde îl lăsase pe Ignatius scriind la el în cameră și mormăind ceva despre Myrna Minkoff. Prin ușă, doamna Reilly îl auzise pe Ignatius spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
te sun. — Fii sigur c-o să ai nevoie, îi strigă doamna Reilly, în timp ce el fugea în jos pe scările din față. Mai strigă ceva, dar bubuitul mașinii domnului Levy îi acoperi vocea. În timp ce el se îndepărta, un fum albastru se așternu peste Plymouth-ul tamponat. — Acu’ chiar c-ai făcut-o, îi spuse doamna Reilly lui Ignatius, apucându-l cu mâinile de halatul alb. Acum chiar c-am dat de bucluc, băiete. Știi ce-ți pot face pentru plastografie? Te pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]