13,876 matches
-
se înscrie în Centrul Catolic, și numai în Centrul Catolic. Monarhiștii, în unanimitatea lor catolici, care nu se înscriu, sunt considerați în stare de păcat față de catolicism... Și, cu toate acestea, sunt foarte mulți catolici care nu vor să-și abandoneze poziția lor monarhistă și de non-cooperare cu Republica, care atacă chiar Centrul Catolic, dovedindu-i că se află în contrazicere cu doctrinele catolice. Alfredo Pimenta, bunăoară, într-o celebră polemică purtată cu Centrul Catolic, amintește că Republica Portugheză (după însăși
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Porto, care aducea voturile necesare trecerii legii! Nu era, de altfel, un record oratoric, pentru că în ședința de noapte de la 16 iulie 1925 un deputat anunțase de la tribună ca va vorbi fără întrerupere până a doua zi după amiaza - deși abandonează puțin înainte de prânz după ce vorbise nouă ceasuri în șir... Dar, după discursul deputatului Camoezas, Lisabona nu-și mai stăvilește indignarea. La 1 mai 1926 mulțimea atacă Parlamentul și ar fi intrat în sala de ședințe dacă poliția nu intervenea la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
interveni în constituirea Statului". Dar acest "cetățean" e o abstracțiune. Adevărata realitate e familia, "celulă socială ireductibilă, nucleu originar al cătunului, al municipiului și, deci, al națiunii". Insul se valorifică și e creator în cadrul familiei și al asociației profesionale. Se abandonează o ficțiune - partidul - pentru a clădi pe o realitate, asociația". Pentru întîia oară de când i s-a încredințat ministeriatul Finanțelor, Salazar vorbește despre corporații, mărturisind astfel consistența gândirii sale politice; căci, așa cum am văzut, în nenumărate conferințe ținute în cercurile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spună adevărul cu aceeași probitate, și-a păstrat vocabularul precis, aspru, științific, n-a renunțat la nici una din credințele sale fundamentale, n-a împrumutat nici una din superstițiile omului politic. Miracolul nu este că un asemenea profesor, care nu voia să abandoneze nici una din severitățile carierei sale, a avut totuși succes în câmpul politic - miracolul este că s-a îngăduit unui asemenea profesor să activeze, cu puteri de dictator, în politică. În fond, așa cum a mărturisit-o deseori Salazar, ideile sale politice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se ridică greoi; ba mai mult, se rostogoli pe jos de-a binelea când încercă să încalece peste bancă, dar fu repede iarăși în picioare. Ștergându-și gura cu dosul mâinii lungi și uscate, îi cercetă pe cei cinci oaspeți, abandonați pe locurile unde erau, neajutorați ca niște copii. Pe urmă, fără să le mai dea atenție, desprinse ceaunul de pe furca vetrei stinse acum și îi turnă conținutul într-o ploscă scobită dintr-un dovleac; și-o prinse bine la brâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Asupra acelei mulțimi, pradă temerilor datorate zvonurilor despre un iminent și uriaș conflict, vederea unui ofițer roman care venea în cetate cu o suită strălucitoare producea un efect tonic, căci solia aceea părea să arate că Augustul Valentinian nu-i abandonase pe helveți și n-ar fi lăsat soarta lor doar pe mâinile milițiilor burgunde. în sfârșit, prefectul auzi un tropot ritmat de cai și observă, pe calea Pretoria, o mișcare în mulțime; o clipă mai târziu, apăru o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spuse pe un ton neliniștit: — Ravena trebuie să ne vină în ajutor, Legatule; dacă burgunzii se vor preda lui Atila, viețile a mii de creștini vor fi în primejdie. Sebastianus îl asigură: — Nu te teme, Etius nu intenționează să vă abandoneze. O clipă mai târziu, Gundovek îl conducea chiar în locul din care vorbise el ceva mai înainte și îl prezenta, direct, întregii adunări, invitându-l să spună tuturor mesajul al cărui purtător era. Un murmur nedeslușit fu răspunsul; dar tăcură cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai mulți. O voce, cine știe unde, strigă că romanii erau toți niște lași și că nu poți avea încredere în ei. Altele se ridicară ca să consimtă la acele cuvinte insultătoare. — Trebuie să aveți încredere, întări Sebastianus. Magister militum nu vă va abandona! Vizigoții din Aquitania vor fi și ei cu noi! reuși din nou să strige înainte să-l acopere rumoarea nedeslușită ce venea din mulțimea încinsă. Părerile erau împărțite; ici și colo chiar se încinseră mici încăierări, iar asta și pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
forța. Cercetând de la înălțime, până acolo unde putea ajunge cu privirea, panglica vechiului drum, ce urmărea, cu cotituri largi, versanții înverziți ai văii, Sebastianus o vedea pretutindeni punctată de siluetele acelea mișcătoare, însă observase că unele mici grupuri preferaseră să abandoneze coloana și să urce în căutarea unui adăpost între munți, cu intenția de a ajunge la numeroasele grote ce se deschideau în pereții stâncoși ori la satele de păstori. Văile laterale care dădeau în valea cea mare mișunau de refugiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lăsă cu totul pradă dezordinii. Micile siluete, care, în grupuri mai mult sau mai puțin consistente, până atunci înaintaseră pe spațiul drumului, fură cuprinse de o agitație nebună. Cei mai mulți o luară la fugă pe pietrele pavajului, dar mulți alții îl abandonară și, procedând ca și cei ce se aflau mai în urmă, luară pieptiș versantul mai apropiat sau se aruncară în albia largă a râului, căutând scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de judecător, dedicat cu încăpățânare cultului semiclandestin al idolilor, își consumase anii tinereții în plăceri și în studiul ocazional și diletant al poeților păgâni; doar când împlinise douăzeci și doi de ani, poate din cauza unei dezamăgiri în iubire, ceruse botezul, abandonând imediat după aceea lume, pentru a se retrage într-o peșteră din munți. Venise să se alăture cenobiului târziu și crease de îndată probleme, din cauza caracterului său întunecat și intransigent, care fusese deseori pricină de discordie în sânul sihăstriei. Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iarăși între zidurile cenobiului. însă doar pentru scrută vreme: la sfârșitul lui martie, un libert al lui Alpinianus urcase de la Noviodunum cu vestea amenințărilor dinspre Rin, care se îndeseau și erau tot mai teribile. Nimeni nu venise cu propunerea să abandoneze sihăstria; dacă urma moartea, aveau să o aștepte acolo, cu bucurie. Martiriul ar fi fost capodopera vieții lor pământești, încununarea aspirației lor de a-l imita pe Răscumpărător. însă invadarea sihăstriei de către toată gloata aceea de disperați schimba cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un traseu presărat cu urmele mulțimii de refugiați, dar pe care aflaseră și semne evidente ale trecerii a ceea ce mai rămăsese din mica armată de burgunzi: desăgi, arme de care acum nu se mai puteau sluji sau cămăși de zale abandonate între ferigi, dar și trupul neînsuflețit al unui războinic care nu rezistase rănilor grave și acum zăcea ascuns în grabă într-un pâlc de arbuști, la marginea drumeagului. Văzând întunericul ce se întindea tot mai adânc asupra văii, nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la El la o vârstă fragedă. Soția mea era de rang înalt, avea un suflet delicat; ea n-a putut să îndure lovitura, și-a pierdut credința și la scurtă vreme a murit. Iar eu, în momentul acela m-am abandonat în brațele viciului, mi-am bătut joc de avere și-am devenit un om violent; în sfârșit, m-am înrolat voluntar în miliția care-i vâna pe bagauzi, săvârșind tot felul de ticăloșii, dar apoi... apoi am simțit chemarea Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chemă de îndată: — Hai să mergem de aici! Trebuie să vii cu mine! Hunii vor fi aici în scurtă vreme. Ea se opuse. Nu! Făcu semn către copila care căuta să-și elibereze mâna din strânsoare. Nu pot s-o abandonez. Nu pot, înțelegi? Romanul își aminti: era Lucia, copila de nici măcar paisprezece ani care, cu câteva zile înainte, sub ochii săi, servitorii huni o luaseră cu forța din depozit ca să o siluiască încă o dată. Scruta cu încăpățânare tabăra, printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de coloni care, din cine știe ce motive, aleseseră să nu fugă de-acolo. Poate că se simțiseră mai la adăpost decât alții, întrucât zona se afla departe de teritoriul ocupat de huni; sau poate nu voiseră ori nu putuseră să-și abandoneze animalele și să-și piardă recolta. Zumzăitul frenetic, îngrozitor, al muștelor îi atrase atenția spre stânga. Cadavrul unei femei, galbene la față ca ceara și cu părul răvășit, zăcea pe treapta casei sale, cu spinarea rezemată de ușorul de la intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acesta, resemnat, nu mai zise nimic. între timp, o mulțime tăcută apăruse pe cărarea ce cobora de la sihăstrie. Sute de bărbați și femei, care, venind în urma călugărilor, își părăsiseră refugiul și coborâseră la vale în procesiune mută, refuzând să-l abandoneze pe Canzianus în momentul suprem. Balamber ordonă alor săi să blocheze cărarea, dar ei se răsfirară pe coastele văii îngrămădindu-se pe stâncile de ardezie și prin micile luminișuri ce se deschideau printre brazi. De undeva, începu să se audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndărăt. Frediana, între timp, nu se mișcase din loc. Aștepta acolo, în mijlocul câmpiei, gata de luptă, cu sabia în mână. Balamber observă că nu mai avea scutul pe care-l avusese mai devreme; obosită, poate, să-i ducă greutatea, îl abandonase ca să se poată mișca mai ușor. Se întrebă dacă-l recunoscuse. Apropiindu-se de ea fără grabă, mai mult pentru a o contempla mai bine, decât din precauție, se gândi că fata și calul alcătuiau un spectacol magnific și trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
furtună. Râzând prostește, închidea ochii pe jumătate și își ținea respirația, în vreme ce pe piciorul său urca mâna expertă a lui Emerentianus, chipeșul prieten al lui Cilonus. O însoțise tânărul ei frate Lucio, un tip grăsuliu, vlăstar efeminat al aristocrației locale; abandonat acum de Flavia, care îi stătuse aproape în timpul banchetului, studia muzicanții cu o privire plictisită, peste care cădeau fatal pleoapele îngreunate de prea mult vin. Conversația sa insipidă contribuise, cu siguranță, la a o face pe tânăra patriciană să abandoneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abandonat acum de Flavia, care îi stătuse aproape în timpul banchetului, studia muzicanții cu o privire plictisită, peste care cădeau fatal pleoapele îngreunate de prea mult vin. Conversația sa insipidă contribuise, cu siguranță, la a o face pe tânăra patriciană să abandoneze tricliniul, sub motiv că voia să respire puțin aer proaspăt în grădină, din pricina unei dureri insuportabile ce îi cuprinsese capul. în realitate, motivul principal al acelei dezertări trebuia căutat în incapacitatea Flaviei de a susține mai departe, pe termen lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
multe securi și alte arme tăietoare de diferite mărimi, dar toate la fel de ruginite. într-unul dintre ei îl recunoscu pe tânărul ce fusese lângă ea în grădină. Băiatul se opri brusc și o privi înspăimântat, evident, rușinându-se fiindcă o abandonase în momentul pericolului și temându-se de mânia ei. însă Hippolita avea cu totul altceva în minte. — Ce stai așa aici? îl mustră. Du jos lucrurile, mișcă-te! Ajunsă pe terasă, se găsi în aer liber. Simți imediat în nări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a ajunge la ziduri, aruncaseră în mai multe puncte bușteni și brațe de crengi ori punți de bârne, cele mai multe rupte de pietre sau arse de torțele aruncate de apărători. Chiar și numeroasele adăposturi mobile, făcute din scânduri ori răchită, vizibil abandonate pe câmpul de luptă, și ruinele, pe jumătate carbonizate, a două turnuri rudimentare de asalt stăteau ca mărturie încrâncenării cu care se dăduseră luptele în acel loc. De la corturile câtă frunză și iarbă, de la hoardele în marș sau aflate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câtă vreme vor avea sprijin de la centru, din partea lui Etius, noi nu o să putem înainta. Trebuie să spargem centrul, înțelegi? Arătă cu degetul spre câmpul de luptă și preciză: acolo, vezi? Unde se termină colina: se pare că vizigoții au abandonat-o, iar romanii dispuși deasupra ei și alanii de la poale și-au îndepărtat rândurile pentru a umple spațiul pe care-l ocupau ei. Acum sunt mai slabi, înțelegi? Spune-mi, atunci, tu ce ai face în locul meu? Răspunsul lui Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptei - romanii, bine instalați pe înălțimile colinei și cele două armate gotice ce încă luptau cu furie pe latura din stânga - nu le dădeau posibilitatea să-i încercuiască. întrucât înaintarea în șaua calului se dovedea aproape imposibilă, mulți războinici inimoși își abandonară animalele și, provocând pierderi în rândurile dușmanilor, se aruncau înainte cu săbii, buzdugane și sulițe, imitați de mulți alții, care, rămași mai dinainte fără cai, se întorseseră în prima linie pentru acel ultim asalt. îmbătați de masacru, combatanții nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Deși supuși unei presiuni cumplite, alanii rezistau în continuare. Balamber slobozea săgețile una după alta și înainta încet prin îmbulzeală. Cu toate acestea, temându-se că-și va pierde viziunea de ansamblu asupra bătăliei în sectorul său, evita să-și abandoneze calul. Privirea lui se întoarse spre dreapta, căutându-l pe regele său: pe o ridicătură înaltă, unde lupta era deosebit de îndârjită, văzu unduindu-se steagul purpuriu, cu sabia de aur pe el, și zări coama roșie ce împodobea coiful lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]