96,467 matches
-
de la ceea ce este incompatibil cu acest comportament. Cele două forme universale ale Eticii (o a treia formă nici nu poate intra În discuție) fac posibilă aplicarea aceluiași principiu sau criteriu suprem al conduitei la toate relațiile vieții individuale sau sociale. Acceptând perspectiva kantiană asumată profund de un Giorgio del Vecchio și, la noi, de un Mircea Djuvara, putem susține că numai posedând o valoare absolută, poate fi dedusă dintr-o analiză transcendentală, și nu doar empirică, a ființei subiective. Desigur, se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
toată puternica opoziție a conștiinței morale. Morala teleologică va fi neputincioasă În fața acestei imputări, atât timp cât nu va recunoaște dreptul moralei formaliste la aprecierea subiectivă. Numai după ce această recunoaștere va fi avut loc Îi va fi Îngăduit să pretindă și să accepte, și de partea ei, recunoașterea adevărului concepției sale privitor la aprecierea obiectivă. Capitolul IV Binaritatea raportului dintre „ceea ce trebuie să se facă” și „ceea ce nu trebuie Împiedicat să se facă” 1. Principiul dreptului Giorgio del Vecchio releva, În chip esențial
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
din exterior. Astfel, În dreptul public, aceasta din urmă este cea care poate acționa adeseori singură. Dar aceste mijloace sunt ineficace În raport cu activitățile interioare, cu convingerile, sentimentele sau cu trebuințele reflectate, În aceste cazuri, agentul este singurul care poate acționa, dacă acceptă ideea că a comis o injustiție sau o imoralitate și, În consecință, În el se naște remușcarea; cât despre alte persoane, acestea nu pot acționa decât prin convingere, ceea ce exclude ideea unei forțe materiale sau chiar pe aceea a unei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
localul său altuia, dacă această facultate nu i-a fost interzisă: alteori, dimpotrivă, Îmbrățișează o Întreagă instituție juridică, spre ex. succesiunea legitimă, care are loc numai În lipsa testamentului. Dacă distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive poate fi acceptată până la un punct oarecare, ea nu trebuie să ne inducă În eroare relativ la natura dreptului În genere, care rămâne Întotdeauna imperativă, chiar și În cazul așa numitelor norme dispozitive. Pentru a ne convinge de aceasta, e suficient să observăm că
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să instituie o normă nouă, potrivită cazului neprevăzut de judecată. Giorgio del Vecchio relevă că, Întotdeauna, a fost recunoscută o oarecare latitudine voinței prudente a judecătorului (de ex. Preotul roman etc). Desigur, În zilele nostre este mai greu să fie acceptată o astfel de perspectivă. O anumită libertate, totuși, Îi este lăsată judecătorului, fie și În dreptul penal (unde domnește principiul nulla poena sine lege - nici o pedeapsă fără lege!). Criteriul Echității poate avea o influență largă și benefică, deoarece trebuie să se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legitimă, are loc numai În lipsa testamentului etc). Chiar și În cazul acestor norme dispozitive, avem de-a face cu natura imperativă a Dreptului. Norma juridică presupune luarea În seamă a unor condiții de fapt, când acestea sunt verificate, sau se acceptă un imperativ ipotetic: când s-a manifestat sau nu s-a manifestat o anumită voință, din partea părților. Referindu-se la distincția dintre drept public și drept privat, Giorgio del Vecchio subliniază dificultatea de a le distinge net pe acestea, Întrucât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Dreptul În determinarea licitului și ilicitului etc. După acestea, gânditorul trece la definiția Statului. Capitolul VI Relațiile dintre stat și drept 1. Imperativul justiției (dreptății) și fundamentul rațional al Statului Unitatea indisolubilă dintre stat și drept, este un adevăr unanim acceptat În toate teoriile moderne, de la Renaștere Încoace. Giorgio del Vecchio Îl pune ca piatră de temelie a concepției sale: „Statul este centrul ordinii juridice care se unifică formal În el și ajunge, cu unitatea formală, la calitatea de persoană (supra
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
rațiune de a fi» fundamentală care reprezintă totodată și principiul său și scopul său, aceste cuvinte fiind Înțelese, nu Într-un sens empiric sau cronologic, ci În semnificația filosofică ce le este proprie”. Giorgio del Vecchio subliniază faptul că numai acceptând strict, ferm, aceste concepte, se poate pătrunde, și Înțelege, Înțelesul propriu, adevărat, al „teoriei seculare a Contractului social”, cel mai adesea inexact conceput și exprimat de Înșiși apărătorii săi, ca și de numeroșii săi adversari”. Improprie este mai ales - deși
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
media sau rezultatul unei lupte, adică expresia a ceea ce am putea numi «voință socială preponderentă»”. O anumită lipsa echilibrului dintre aspirațiile juridice insatisfăcute și recunoașterea acestora ar fi, după Del Vecchio, „resortul secret al oricărei dezvoltări istorice”. Nu se poate accepta ideea unui consimțământ general, perfect egal și unanim, căci desea aceasta Înseamnă, simplu, „Îndurare pasivă, supunere forțată sau absență a opunerii”. Toate guvernele au mizat pe această ambiguă „voință populară”. Giorgio del Vecchio recunoaște că: „Formarea și transformarea puterii politice
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
imorale, nedrepte sunt: atât disprețul sistematic față de Stat, cât și exaltarea Statului, conchide Del Vecchio. Neokantianul face sublinierea: deși este și el opera omului, Statul trebuie să fie el Însuși supus unui tribunal al Rațiunii. Astfel că, noi nu putem accepta ca fiind apriori legitimă orice formă de Stat. „Determinarea criteriului de evaluare al realității politice ar putea fi arzătoare, dar o voce secretă a conștiinței noaste ne spune că această evaluare este posibilă, și că ea este chiar o datorie
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
manifestarea unei voințe conforme e superfluă”. Într-un stil mai abstract-filosofic, decât În alte locuri ale Întreprinderii sale teoretice, Giorgio del Vecchio consideră revelator că: „Raportul de sociabilitate Între State, ca și raportul de sociabilitate Între indivizi, trebuie să fie acceptat ca un corolar al legii etice fundamentale, căci ar fi cu totul greșit să voim a deduce valoarea legii prin faptul unui acord precedent.” Astfel, a fost sesizată o „dificultate de logică În construcția sistemului juridic pozitiv”. Presupunerea care stă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ta, e casa noastră, te rog să deschizi tu ușa! Olga puse cheia în yală, fu gata să pășească peste prag, când Victor o reținu: - Te rog să nu intri, vreau să te trec pragul ca pe o mireasă. Olga acceptă propunerea cu o bucurie pe care nici nu știa cum să și-o manifeste. Era o veche dorință a ei de a fi trecută peste prag, ca soție, într-o casă unde să-și găsească împlinirile la care visase! Victor
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Doamna vă așteaptă! Victor, intrând în salon, o văzu pe soția sa deosebit de lividă. Se prea poate însă ca vederea sa încețoșată să-i fi arătat o imagine mult deformată. Se aplecă deasupra patului și încercă să o sărute. Olga acceptă gestul soțului ei, dar când îl simți că e bine aburit, dădu capul într-o parte și-i spuse șoptit: - Duhnești a băutură ca un butoi! Ești beat, Victore! Du-te acasă și te culcă. - De fe-li-ci-le, mamă, de fe-li-ci-le
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
nu poate fi îndeplinită, cel puțin deocamdată. O asistentă ce se afla din întâmplare în preajmă îi spuse că acum copilul doarme și unui bebeluș nu trebuie să-i fie întrerupt somnul. Deși nu înțelese prea bine motivația asistentei, Victor acceptă până la urmă, după ce i se promise că la vizita următoare va putea, cu siguranță, să se bucure de odorul lui. Olga nu îndrăznise să-i mărturisească despre handicapul copilului și câtă suferință acumulase la aflarea cumplitei vești. De altfel, nici
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
aruncat într-o apă adâncă unui naufragiat, un fel de eliberare: să însereze în jurnalul său, spre neuitare, măcar câteva crâmpeie din frământările ce-i măcinaseră liniștea din ultima vreme. Poate n-ar trebui să mă grăbesc, dar nu pot accepta ideea că aș putea vreodată să-l împart pe Alex cu o altă femeie, își spuse ea, căutând să tempereze, poate chiar să temporizeze povara care îi copleșise sufletul. Se spune că dragostea se naște cu un surâs, crește cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
au rămas. Au început să se miște, ulterior, tot așa, iar măsurile de conducere, pe care le adoptau, erau la fel: strâmbe, opuse celor care sar fi cuvenit, în mod normal. Votanții, proști, proști de legat la gard, i-au acceptat, în cele din urmă, pe toți cei aflați la putere, crezând că așa e normal, și s-au tot lăsat, și ei, căzuți în cap, spre a le fi pe plac, celor din conducere. Au trecut la decapitarea integrală a
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
loc o întâlnire de taină. A secretelor activităților, în special a veniturilor, cheltuielilor și profiturilor amintitei doamne. Cum stăm, întreabă, cu glas cântat? Nu prea pe roze, i se răspunde. Putem ști și de ce? Da, putem. De ce? Pentru că au fost acceptate și cheltuieli neprevăzute, destul de mari. Ce se impune? Să nu mai admitem ce am admis până acum. Bine. Astfel vom și proceda, conchide conducătoarea colegiului Namira. Se impune încă ceva, reia doamna Rița. Vă și explic îndată. Se impune, ca
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
să treacă de anii pensionării. Un gând i se sedimenta în minte, în inimă și-n suflet. Să facă, cumva, ca arma aceasta să dispară. După multe căutări, găsi și soluția pe care o aprecie ca fiind cea mai de acceptat. Prin urmare, luă arma, două cartușe și porni, către malul acelui canal de irigații, unde săvârșise odioasa crimă. Adună o grămadă de crengi și crenguțe, de vegetație uscată și făcu o movilă destul de mare, pentru scopul pe care și-l
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
mine” , iar fiul, i-a răspuns cu un cartuș tras în frunte. Rapid, apoi, s-a dus acasă. Mama tocmai așeza masa. Pe neașteptate, a ucis-o. S-a dus la locuința amantei. Femee căsătorită. Cu barbat și copii. Totuși, acceptase sa-i fie amantă. A strigat-o de jos, de pe trotuar. Ea l-a privit de dincolo de geam și i sa părut că ceva nu e n regulă. În consecință, nu ia răspuns. Furios, eroul, a alergat acasă la el
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
o plăcea nevoie mare. Ea, însă, nu-l plăcea nici cât negru sub unghie. și el insista, insista până la plictiseală, în ciuda faptului că Licurica încerca, permanent, să-l respingă. Dacă văzu ea și văzu că nu scapă de agăseala Hăhăianului, acceptă să stea la taifas cu el, fie pe timp de zi, fie mai pe înserat. Își găsiseră o bancă, la un loc mai ferit, în parcul public, numit Copou. Încet-încet, ajunse să o conducă acasă. La scurtă vreme, după prima
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
totuși, după plecarea funcționarului care-i adusese vraful de acte. Peste două săptămâni voi reveni, spusese el, să iau ce va fi de luat și să mai aduc ce va mai fi de adus, dacă va mai fi ceva. Bine, acceptase ea. Au trecut două săptămâni. Tânărul funcționar a revenit. De cum s-au văzut numai ei doi, în încăpere, s-au repezit unul la altul, flămânzi, hemesiți de ce le lipsea, cel mai mult, ambilor: dragostea. Iubirea. Iubirea cea adevărată, pe care
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
amintim doar de Madame Bovary sau Les Fleurs du Mal...). Abia în 1941, după schimbarea regimului și ocuparea Iranului de către aliați, au apărut condiții favorabile pentru îndrăzneața școală literară a tinerilor. Chiar în această conjunctură, a doua ediție a fost acceptată cu mare dificultate, în foileton, în ziarul Iran, apoi în volum, tot în 1941. Publicul cititor a fost șocat nu numai de noutatea estetică a romanului, ci și de limbajul criptic, ceea ce dă naștere la multe interpretări. Nu întâmplător, credem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
obișnuiește ca aceste încercări incredibile să fie socotite drept accidente sau evenimente rare și ciudate, iar dacă cineva le descrie cu vorba sau cu pana, oamenii, respectând opiniile admise în mod curent, pe care le împărtășesc, de altfel, și ei, acceptă povestea, dar cu un zâmbet sceptic și disprețuitor. Pentru că omul n-a găsit încă un remediu acestui flagel, iar singurul leac e uitarea pe care o dau vinul și somnul artificial, provocat de opiu și de stupefiante. Dar ce păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
legi ca acelea ale tatălui meu, se îndrăgosti de baiaderă. Profitând de asemănarea fizică și morală cu tatăl meu, ajunse repede la țintă. Dar mama descoperi totul. Ea le declară că îi va părăsi pe amândoi, în afară de cazul în care acceptă să se întreacă la proba cobrei, situație în care ar aparține supraviețuitorului. Iată din ce consta încercarea: tata și unchiul urmau a fi închiși, cu o cobră, într-o încăpere obscură. În mod normal, atunci când cel mușcat de șarpe va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
am scos prăjiturile din buzunar și i le-am întins: „Șah Djan mi le-a dat pentru tine.“ Fiindcă el îi spunea soției mele Șah Djan, ca și cum era mama sa. Foarte mirat, contemplă prăjiturile cu ochii săi oblici și le acceptă cu o mână ezitantă. M-am așezat pe bancă și am luat copilul pe genunchi. L-am strâns în brațe. Trupul său era cald. Pulpele picioarelor semănau cu ale soției mele. Avea aceleași gesturi naive. Gura amintea de cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]