5,683 matches
-
Dispozitivul său se compunea sistem cu o pâlnie metalică, care la partea îngustă avea fixată o membrană sau diafragmă din mică, pe care era fixat un ac îndoit în unghi drept. Vibrațiile diafragmei de mică ca efect al reacției vibrațiilor acustice exterioare, făceau ca acul să vibreze,cea ce determina acul să miște în stânga sau dreapta. Această mișcare făcea unele semne pe un tambur de hârtie pe care era depus un strat de funingine. Vibrațiile acului desenau astfel pe acest tambur
Édouard-Léon Scott de Martinville () [Corola-website/Science/308473_a_309802]
-
-se în Philadelphia, Pennsylvania. Aici pasiunea lui pentru știință și noile descoperiri tehnice ale epocii, l-au făcut să frecventeze numeroase biblioteci, printre care și "Cooper Institute". Scopul lui a fost să acumuleze cât mai multe cunoștințe de electicitate și acustică. La expoziția aniversară a centenarului revoluției americane pentru independență (1876) din Philadelphia, descoperă expusă invenția lui Alexander Graham Bell, telefonul. În acel moment al timpului, invenția lui Bell de transmitere a sunetului la distanță prin fir metalic, se lovea de
Emile Berliner () [Corola-website/Science/308474_a_309803]
-
album care conține muzica de la "Chrono Cross", compusă de Yasunori Mitsuda. El conține trei discuri și 67 de melodii, acoperind o durată de 3 ore. A fost publicat de DigiCube pe 18 decembrie 2000. Mitsuda a anunțat că un aranjament acustic a muzicii din "Chrono Cross" va fi lansat în 2006, deși trebuia să apară în iulie 2005. Cu toate acestea nu a fost lansat încă.
Muzica seriei Chrono () [Corola-website/Science/307436_a_308765]
-
vioară electrică, contrabas, chitară clasică, electroacustică sau electrică, chitară bas), suflători (fluier, nai, clarinet, saxofon, acordeon, mai rar trompetă și trombon), percuții (baterie, tarabane, bongo-uri, talăngi, tamburine și multe altele) și instrumente electronice (sintetizatorul, ce poate lua locul multor instrumente acustice, acordeon electronic, baterist electronic). Textele folosite în manelelor abordează subiecte precum: dragostea (entuziasmul îndrăgostitului, dorul, gelozia, despărțirea), teme sociale (rivalitățile, conflictele, decadența societății), portrete (ale celor apropiați - prieteni, membri ai familiei, iubiți - dar și un tip specific de portret asumat
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
din albumele sale recente utilizează doar shakuhachi (flautul japonez) și koto (harpa orizontală japoneză). Mai recentele sale albume nu au fost niciodată distribuite sub ediții europene sau americane, ci doar japoneze și din această cauză noile sale realizări, fie ele acustice ori electronice, sunt o mare și scumpă raritate.
Isao Tomita () [Corola-website/Science/303129_a_304458]
-
în afară de aceasta este traversat de troleibuze și autobuze care fac legătura cu alte zone din București, inclusiv cu centrul Capitalei. Pe teritoriul cartierului Militari se află 5 stații de metrou. Unul dintre dezavantajele cartierului Militari este zgomotul. Conform unei hărți acustice a Capitalei, în cartierul Militari se înregistrează circa 70 de decibeli, aceasta fiind și media pe București. De asemenea, Militariul este un cartier destul de prăfuit, din cauză că aici se construiește foarte mult. Printre ansamblurile rezidențiale care au fost ridicate cât ai
Militari (cartier) () [Corola-website/Science/303171_a_304500]
-
special cele cavernicole sunt lipsite de ochi. Antenele prezintă receptori olfactivi. Între baza antenelor și ochi sunt o pereche de organe senzoriale cunoscut sub numele de organele Tömösváry. După diferiți autori ele au și funcții diferite: hidroreceptori, chemoreceptori sau receptori acustici. Inima tubulară este alungită, situat deasupra intestinului. Anterior, se continuă cu o aortă cefalică. Ea este alcătuită din mai multe camere, numite ventricule. Lateral, de la inimă pornesc câteva arterii. Diplopodele resipiră prin sistem traheian abundent, însă traheile sunt conectate. Ele
Diplopode () [Corola-website/Science/302232_a_303561]
-
gamba, violone ș.a.). Chitara joacă un rol important în numeroase genuri muzicale aparținând folclorului, dar îndeosebi muzicii de consum. Între aceste genuri, se numără muzica blues, country, folk, flamenco, jazz, rock și pop. Practica contemporană include chitara cu șase corzi (acustică, mult mai rar electrică) în muzica cultă astfel: repertoriul specific este cântat la chitară „clasică” (ale cărei corzi sunt fabricate din nailon), muzica veche (renascentistă sau barocă), în lipsa unui instrument mai potrivit, se execută la chitară cu corzi de oțel
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
nailon), muzica veche (renascentistă sau barocă), în lipsa unui instrument mai potrivit, se execută la chitară cu corzi de oțel, iar muzica contemporană se va executa la ambele, în funcție de indicațiile din partitură. La chitară se poate cânta folosindu-se exclusiv proprietatea acustică a corpului chitarei (în care se propagă undele sonore create de vibrația corzilor la ciupire) sau folosindu-se un amplificator (potrivit atât la chitare electrice, cât și la cele acustice) ce crește în intensitate și modelează, în funcție de preferințele chitaristului, semnalul
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
partitură. La chitară se poate cânta folosindu-se exclusiv proprietatea acustică a corpului chitarei (în care se propagă undele sonore create de vibrația corzilor la ciupire) sau folosindu-se un amplificator (potrivit atât la chitare electrice, cât și la cele acustice) ce crește în intensitate și modelează, în funcție de preferințele chitaristului, semnalul captat de dozele electromagnetice montate în apropierea corzilor. Chitarele pot fi folosite atât de instrumentiști dreptaci, cât și de stângaci. În general, chitaristul folosește mâna cu care scrie pentru ciupirea
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
pe corp sau pe punte. Tastiera sau griful este o bucată de lemn pe care sunt integrate benzi de metal și reprezintă partea de sus a gâtului. Aceasta este plată pe chitara clasică și ușor curbată, pe lățime, pe chitarele acustice și electrice. Curbura tastierei se măsoară prin raza tastierei, care este raza unui cerc ipotetic din care suprafața tastierei constituie un segment. Apasând o coardă asupra unei benzi de metal de pe tastieră se scurtează lungimea de vibrație din coardă și
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
era adusă aproximativ la forma ei actuală. Diferențele erau corpul încă mic și foarte îngustat în partea de mijloc. Chitara clasică modernă a apărut în jurul anului 1850, când spaniolul Antonio Torres a modificat forma și proporțiile instrumentului, oferindu-i o acustică îmbunătățită, un ton deosebit de plăcut și, totodată, o structură rezistentă. Chitara clasică a lui Torres a devenit standard și de atunci până în ziua de azi a rămas neschimbată. În paralel cu Torres, imigranții germani ajunși în Statele Unite ale Americii, pentru
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
mai mare asupra gâtului și corpului chitarei. A fost găsită soluția la această problemă, structura interioară suferind unele modificări (era adoptată structura de susținere in forma literei X). Astfel apărea chitara "western", ce a primit, prin retronimie, denumirea de „chitară acustică”. La sfârșitul secolului XIX, Orville Gibson experimenta noi forme de chitară, cu elemente preluate din înfățișarea violoncelului. În anii 1920, Lloyd Loar s-a alăturat lui Orville Gibson, cei doi construind prima chitară jazz, cu efuri decupate pe tabla de
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de această tehnică. În cazul lor, importanța corpului chitarei scade simțitor, deci el poate fi construit din material masiv. Chitara standard (în forma ei binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența este introducerea unui microfon și (de regulă) a unui egalizator, ambele atașate corpului chitarei. Din punct de vedere al registrației, chitara se înscrie în registrul bas prin limita inferioară a acordajului tipic, anume sunetul mi din octava mare. În ciuda
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
mai frecvent șase corzi (acordate astfel, de la grav la acut: mi, la, re, sol, si, mi), dar poate apărea și o a șaptea (cea mai gravă, acordată si sub mi) sau chiar mai multe pentru chitarele construite la comandă. Chitara acustică cu zece coarde, care în ultimii ani se bucură de o popularitate tot mai mare ca instrument de sine stătător, a fost inventată de Narciso Yepes. În schimb, chitarele bas folosesc cel mai frecvent patru corzi (acordate mi, la, re
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
genului flamenco și, uneori, stilului de jazz numit gypsy jazz (impus de chitaristul Jean-Baptiste „Django” Reinhardt în perioada interbelică); instrumentul a fost împrumutat și de genurile muzicii de consum din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Alte chitare acustice (în acest caz, „chitară acustică” se opune „chitarei clasice”, fiind mai exact vorba de chitara "western") se întrebuințează pentru muzică folk, rock, pop, jazz, uneori în formațiile de muzică veche ș.a., instrumentul având o construcție și un timbru diferit. Chitarele
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
de jazz numit gypsy jazz (impus de chitaristul Jean-Baptiste „Django” Reinhardt în perioada interbelică); instrumentul a fost împrumutat și de genurile muzicii de consum din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Alte chitare acustice (în acest caz, „chitară acustică” se opune „chitarei clasice”, fiind mai exact vorba de chitara "western") se întrebuințează pentru muzică folk, rock, pop, jazz, uneori în formațiile de muzică veche ș.a., instrumentul având o construcție și un timbru diferit. Chitarele electrice nu primesc întotdeauna astfel
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
având o construcție și un timbru diferit. Chitarele electrice nu primesc întotdeauna astfel de etichete, fiind totuși binecunoscută delimitarea între chitare destinate genului jazz (chitare jazz), rock sau metal. Aceeași distincție se face și în cazul chitarelor electrice bas (cele acustice bas, introduse în anii șaptezeci, fiind destul de rar folosite, eventual echivalând chitara electrică în muzica acustică, "unplugged"), existând „bași” (chitare bas) de jazz, bași de rock sau metal ș.a., construcția diferită permițând abordarea tehnică variată. Există instrumente de forma chitarei
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
totuși binecunoscută delimitarea între chitare destinate genului jazz (chitare jazz), rock sau metal. Aceeași distincție se face și în cazul chitarelor electrice bas (cele acustice bas, introduse în anii șaptezeci, fiind destul de rar folosite, eventual echivalând chitara electrică în muzica acustică, "unplugged"), existând „bași” (chitare bas) de jazz, bași de rock sau metal ș.a., construcția diferită permițând abordarea tehnică variată. Există instrumente de forma chitarei, a căror construcție nu folosește o tastieră delimitată prin bare (taste); deși nu respectă unul dintre
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
muzical Nightwish, în jurul unui foc de tabără, în iulie 1996. Imediat după aceea, entuziasmat de idee, i-a rugat pe Emppu Vuorinen și Tarja Turunen să se alăture proiectului care pe atunci nu era altceva decât o trupă de muzică acustică. După ce a auzit vocea puternică a Tarjei, Tuomas a decis să transforme proiectul acustic într-unul de metal. Astfel s-au alăturat trupei toboșarul Jukka Nevalainen și basistul Sami Vanska. Succesul geniului lui Holopainen a fost extrordinar , urmând lansările a
Tuomas Holopainen () [Corola-website/Science/302123_a_303452]
-
de idee, i-a rugat pe Emppu Vuorinen și Tarja Turunen să se alăture proiectului care pe atunci nu era altceva decât o trupă de muzică acustică. După ce a auzit vocea puternică a Tarjei, Tuomas a decis să transforme proiectul acustic într-unul de metal. Astfel s-au alăturat trupei toboșarul Jukka Nevalainen și basistul Sami Vanska. Succesul geniului lui Holopainen a fost extrordinar , urmând lansările a nu mai puțin de 4 albume până în anul 2001. Tot în acest an a
Tuomas Holopainen () [Corola-website/Science/302123_a_303452]
-
devenind un deschizător de drumuri în domeniul fizicii plasmei. În 1934 a fost chemat să preia conducerea "catedrei de fizică corpusculară", nou înființată în cadrul Facultății de Științe a Universității din București; un an mai târziu a trecut la "catedra de acustică, optică și fizică moleculară", unde a activat în perioada 1935-1962. A funcționat și ca director tehnic al Radiodifuziunii Române (1940-1944). A fost directorul "secției de optică și spectroscopie" din "Institutul de Fizică" al Academiei din București/Măgurele (1949-1956), apoi directorul
Eugen Bădărău () [Corola-website/Science/302663_a_303992]
-
ioni pozitivi. A urmărit îndeosebi măsurarea ionilor pozitivi în tuburile cu descărcări în gaze, izvoarele de ioni pozitivi, emisiunea secundară din solide, tensiunile de aprindere a efluviilor, luminozitatea remanentă a gazelor excitate. A adus contribuții importante la optică și spectroscopie, acustică și ultraacustică. Din inițiativa sa a luat ființă în 1955 "Comisia de Acustică" a Academiei, al cărei președinte a fost. S-a ocupat de problema poluării sonore și de aplicarea ultrasunetelor în testarea materialelor de construcție. Unele cercetări interesante se
Eugen Bădărău () [Corola-website/Science/302663_a_303992]
-
gaze, izvoarele de ioni pozitivi, emisiunea secundară din solide, tensiunile de aprindere a efluviilor, luminozitatea remanentă a gazelor excitate. A adus contribuții importante la optică și spectroscopie, acustică și ultraacustică. Din inițiativa sa a luat ființă în 1955 "Comisia de Acustică" a Academiei, al cărei președinte a fost. S-a ocupat de problema poluării sonore și de aplicarea ultrasunetelor în testarea materialelor de construcție. Unele cercetări interesante se referă la obținerea parfumurilor și la influența ultrasunetelor asupra germinației plantelor. A publicat
Eugen Bădărău () [Corola-website/Science/302663_a_303992]