7,542 matches
-
Gáll Ernö, Intelectualitatea în viața socială, Editura Științifică, București, 1965. Freeden Michael, Ideologies and Political Theory: A Conceptual Approach, Clarendon Press, Oxford, 1996. Gheorghiu Mihai Dinu, Intelectualii în câmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale, Editura Polirom, Iași, 2007. Hoffer Eric, Adepții fanatici. Reflecții asupra naturii mișcărilor de masă, Editura Polirom, Iași, 2013. Iliescu Adrian-Paul, Anatomia răului politic, Editura Ideea Europeană, București, 2005. Mannheim Karl, Ideology and Utopia, Routledge & Kegan Paul, Londra, 1968. Marino Adrian, "Pentru neopașoptism", în Sfera Politicii, nr. 60
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
aux dirigeants de l'Union Soviétique, Seiul, Paris, 1974, p. 39, apud Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului, Editura Humanitas, București, 2007, p. 5. 20 Gáll Ernö, Intelectualitatea în viața socială, Editura Științifică, București, 1965, p. 305. 21 Eric Hoffer, Adepții fanatici. Reflecții asupra naturii mișcărilor de masă, Editura Polirom, Iași, 2013. 22 Vasile Boari, op. cit., p. 23. 23 Toate aceste categorii ale raportării intelectualilor la puterea politică sunt detaliate în Lewis Coser, op. cit., pp. 197-319. 24 Ibidem, p. 203. 25
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Măzdă. Pe scurt, punctul de plecare al învățăturii lui Zarathustra este revelația atotputerniciei, a sfințeniei și bunătății lui Ahură Măzdă. Profetul o primește direct de la Stăpân, dar această revelație nu fondează un monoteism. Ceea ce proclamă Zarathustra, dând-o ca model adepților lui, este alegerea lui Dumnezeu și a altor Entități divine. Optând pentru Ahură Măzdă, mazdeanul alege binele împotriva răului, religia adevărată împotriva celei a daevas-ilor. Prin urmare, orice mazdean trebuie să lupte împotriva răului. Nici o îngăduință față de forțele demonice întruchipate
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cu epidemiile de dansuri convulsive din Evul Mediu. R. Eisler atrăsese atenția despre Aissâua (Issawiya) care practică omofagia rituală (numită frissa, de la verbul farassa, "a sfâșia"). Identificați mistic cu carnivorele, ale căror nume le poartă (șacali, pantere, lei, pisici, câini), adepții sfâșie, scot măruntaiele și devorează boi, lupi, berbeci, oi, capre. Masticația de cărnuri crude este urmată de un dans frenetic de jubilare, "pentru a se bucura sălbatic de exta/, și a comunica, cu divinitatea" (R. Brunnel). în secolul al IV
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în cele din urmă, slujitorul îl ridica pe inițiatul prosternat ori întins la pământ, și acesta repeta formula: "am scăpat de rău, am găsit lucrul cel mai bun" și toată adunarea izbucnea în ololyge. A doua zi avea loc procesiunea adepților, încununați cu mărar și rămurele de plop alb. Eschine mergea în frunte, agitând șerpi, strigând: "evoe, misterele lui Sabazios!" și dansând în țipete de Hyes, Atte's, Attes, Hyes. Demostene menționează și un coș în formă de vânturătoare, liknon, "vânturătoarea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
vânturătoare, liknon, "vânturătoarea mistică", leagănul primitiv al lui Dionysos-copil. Iântr-o formă sau alta, se găsește mereu, în centrul ritualului dionysiac, o experiență extatică de o frenezie mai mult sau mai puțin violentă: mania. Această "nebunie" constituia întrucâtva dovada "divinizării" (entheos) adeptului. Experiența era, desigur, de neuitat, căci ea constituia o participare la spontaneitatea creatoare și libertatea îmbătătoare, la puterea supraumană și la invulnerabilitatea lui Dionysos. Comuniunea cu zeul făcea să explodeze, pentru un timp, condiția umană, dar nu reușea să producă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
funcționari, dar și pe scriitori. Vizitele șefilor de partid, turneele teatrale, înaintările în grad, transferările, plecările dintr-o funcție mai joasă într-una mai înaltă, aniversările, pensionările etc. erau prilejuri de banchete cu zeci sau, uneori, sute de tacîmuri. Mobilizările adepților, îndeosebi înaintea alegerilor, se făceau cu banchete. Prin abuz, s-a ajuns la ceea ce presa a numit „mascarada banchetelor”. Totuși, Consiliul comunei Bacău, Societatea Scriitorilor Romîni, Educația Poporului, colegii și prietenii nu i-au oferit poetului (motive ar fi găsit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Opinia lui era că: „De la gîndire vine totul, și imaginația, și simțirea. Un poet care nu gîndește, după mine, nu poate nici să simțească, nici să aibă fantezie”. (p. 273) în aceste fraze, scrise în 1909, vorbește comentatorul exigent, ferm, adept al esteticii clasice, nemulțumit de absența ideilor mari, sociale și a convingerilor puternice din poezia celor mai mulți dintre contemporanii săi. Cu un gest brutal, el îi dă deoparte pe „micii poeți”, între care, la un recensămînt larg, se număra atunci și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a glicemiei à jeun. Reichelt și colab. (58) au arătat că un prag al glicemiei à jeun de 85 mg/dl poate fi considerat optim pentru screeningul DG. Utilizarea glucometrelor pentru screeningul DG (în locul tehnologiei standard de laborator) câștigă mulți adepți în ultimul timp, datorită avantajelor certe ale acestor aparate (ușor de folosit, ieftine, oferă rezultatele imediat), urmând a se stabili dacă sunt și suficient de precise. 2.3. DIAGNOSTICUL DG Descoperirea unei glicemii à jeun mai mare de 126 mg
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]
-
sale externe, în sistemul internațional accentul fiind pus pe valorile morale, pluralism și auto-determinare. Gândirea idealistă a lui Woodrow Wilson se regăsește în discursul Celor Paisprezece Puncte, în crearea Ligii Națiunilor, precum și în Doctrina Truman și Planul Marshall. Woodrow Wilson, adept al conceptului de securitate colectivă, aduce în discuție, inclusiv problema controlului armamentului, punctul 4 din cele 14 principii, făcute cunoscute în ianuarie 1918 la Conferința de la Versailles, referindu-se la reducerea arsenalului național până la cel mai scăzut nivel care să
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
ce interacționează, organizații internaționale și societatea civilă. În prim plan este situată libertatea individului, statul fiind obligat să se abțină de la subminarea acesteia prin orice mijloace, iar, în relațiile internaționale, accentul cade pe valori morale, interes național, putere și independență. Adepții liberalismului consideră că relațiile internaționale pot constitui o sursă de progres prin cooperare între state, o consecință a atingerii bunăstării prin cooperare fiind pacea internațională, iar prevenirea războiului poate fi realizată, la nivel politic, prin democrație, și, la nivel economic
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
să fie uitat că rolul de mare putere al țării a fost conferit și de arsenalul nuclear, idee dusă mai departe de realiștii moderați care sunt de acord cu reducerea armelor nucleare în condițiile, însă, ale modernizării lor. Deși sunt adepți ai reducerii proliferării, în manieră ofensivă, realiștii americani le conferă armelor nucleare un rol central în descurajare, în reducerea riscului unui război, concepție apropiată de cea a realismului dur din Rusia, pentru care amenințarea nucleară va menține pacea și va
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
arătat mai devreme, Reformiștii au reprezentat un vehicul politic pentru acele organizații și tendințe ideologice care ulterior s-au bucurat de o primire pe jumătate entuziastă, deoarece noua orientare consevatoare a partidului vâna mai degrabă electoratul de centru. Astfel, nici adepții fundamentaliști ai pieței și nici fundamentaliștii creștini nu au reușit să pătrundă în structurile de conducere ale acestui partid (Farney, 2009). Este de asemenea adevărat că în anii '90 Partidul Reformei i-a pus în defensivă pe susținătorii acelor grupuri
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
funcție să preia cu adevărat puterea în propriile mâini și să devină "elite". Populiștii pot continua să ocupe funcții politice fără să renunțe la discursul anti-elită numai prin focalizarea pe elemente din afara spațiului politic intern. În dreptul său, Mečiar a fost adeptul atât al discursului populist adresat celor săraci, cât și al poziției de apărător al națiunii, și s-a folosit de fiecare parte pentru a ascunde slăbiciunile celeilalte. Slovacia a experimentat un populism naționalist nu în sensul formulării unei acuzații atotcuprinzătoare
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de forțele populiste și modelul de democrație pe care aceștia doresc (la care aspiră) să îl creeze. Mare parte din literatura despre America Latină presupune că populismul include lipsa unor organizații puternice de partid și accentuarea comunicării directe dintre lider și adepți (de exemplu, Weyland, 2001, 1996; Roberts, 1995). În același timp, specialiștii nord-americani consideră că mobilizarea oamenilor de rând este o trăsătură esențială a populismului (de exemplu, Formisano, 2007). În cele din urmă, populismul european presupune existența atât a patidelor care
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
general-explicative, iar aceste linii sunt trasate în funcție de realitățile empirice constatate mai degrabă decât în baza unor asumpții teoretice de nezdruncinat. De aceea, vocea sa este mediană, în sensul că se află la mijlocul arpegiului mărginit, la un capăt, de filosofii politicului (adepți ai ultra-teoretizării), și la celălalt de sociologii cantitativiști (adepți ai ultra-empiricismului). Statutul de voce mediană îi reduce posibilitățile de a se distinge față de celelalte. În consecință, Mudde este o "curea de transmisie" între studiile teoretice și cele empirice privind populismul
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
constatate mai degrabă decât în baza unor asumpții teoretice de nezdruncinat. De aceea, vocea sa este mediană, în sensul că se află la mijlocul arpegiului mărginit, la un capăt, de filosofii politicului (adepți ai ultra-teoretizării), și la celălalt de sociologii cantitativiști (adepți ai ultra-empiricismului). Statutul de voce mediană îi reduce posibilitățile de a se distinge față de celelalte. În consecință, Mudde este o "curea de transmisie" între studiile teoretice și cele empirice privind populismul. Expunând elemente teoretice doar în măsura în care acestea sunt susceptibile să
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
pentru fenomenul decuplării aparatului politic față de societate și cetățeni. În mod evident, răspunsul la această întrebare este unul nu doar științific, ci și ideologic. El se configurează pe cel puțin două dimensiuni. În primul rând, se suprapune pe disensiunile dintre adepții democrației directe (cu formele sale actualizate, precum democrația participativă) și cei ai democrației reprezentative (susținători ai parlamentarismului, ai diverselor forme de corporatism etc.). Din motive evidente, primii înclină să susțină teza necesității "redemocratizării" sistemelor de guvernare actuale, fiind mai dispuși
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și care a fost în mare măsură uitat este Lafcadio Hearn. În 1870 Hearn anticipa jurnalismul literar narativ din 1890. Și asta cu toate că era un ziarist care nu scria știri obișnuite. Ca mulți alți jurnaliști literari narativi el era și adeptul curentului principal privind scrisul în ziare. Printre exemplele de activitate jurnalistică obișnuită se numără descrierea plină de șabloane pe care el o face inundațiilor produse de râul Ohio în 1877 (The Rising of the Waters 41). Reportajul este plin de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
considerați "făcători" de literatură. Aceștia sunt privilegiați în timp ce jurnaliștii sunt marginalizați - nu comparându-se ceea ce scriu, ci în funcție de clasa lor profesională. Profesionalizarea jurnalistului literar narativ ca atare poate fi recunoscută și după faptul că mulți, asemeni lui Hearn, sunt și adepții jurnalismului de știri rutinier. Același lucru se poate afirma și despre Lincoln Steffens, despre care se spunea că este unul din primii doi reporteri care acoperă medial activitatea poliției din New York, înainte de a deveni redactorul local al lui Commercial Advertiser
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cărora critica și-a aplecat atenția în mod considerabil la răscrucea dintre secole ne ajută să situăm originile moderne ale formei în această perioadă, dar acești factori nu ne explică de ce forma, căreia un grup de jurnaliști i-au fost adepți fervenți, a fost sprijinită și practicată atât de fățiș în afara traseelor pe care se afla centrul de greutate atât a literaturii cât și a jurnalisticii. Cu alte cuvinte, de ce cei care au practicat acest gen s-au angajat să-l
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a lungul întregii perioade finale a anilor '30 și '40 și eventual până la noul jurnalism din anii '60. Una din consecințele perceperii formei cu asemenea mijloace este posibilitatea de a cerceta din interior de ce, în mod frecvent, jurnaliștii care erau adepții acestei forme au fost asociați cu scopurile populismului și politicii progresive, sau măcar au fost politizați datorită subiectivității temelor examinate. Am să explorez mai întâi contextul critic și intelectual împotriva căruia s-a ridicat jurnalismul literar narativ. Nașterea lui a
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
este reportajul său pentru ziarul londonez New Chronich în care descria intrarea armatei germane în Bruxelles, în 1914. Un altul este volumul său With the Allies - Alături de aliați - bazat pe corespondențele inițiale din acel timp. Evitând romanțarea istorică, al cărui adept fusese, Davis subliniază din prima frază a relatării sale implicarea subiectivă, atunci când declară: "Intrarea armatei germane în Bruxelles a fost lipsită de orice trăsătură umană." (Germany Army Marches - Marșurile armatei germane, 443). Metoda lui de a trece peste distanța dintre
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o persoană interesată de autopromovare. Într-un fel, ar putea fi privit drept animatorul jurnalismului american și este rar luat în considerare în istoriile jurnalismului. Într-adevăr, un istoric al jurnalismului îl caracterizează ca fiind nimic altceva decât un "turuitor", adept al pălăvrăgelii fără noimă (A. Lee, 564). With Lawrence aparține jurnalismului pseudoliterar deoarece Thomas scrie un roman istoric romantic alcătuit din "imaginea distanțată a trecutului absolut". Povestind despre prima întâlnire cu locotenent-colonelul englez T. E. Lawrence, Thomas conștientizează că intenția
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Hecht, a scris povestiri despre viața de zi cu zi din Chicago ce ilustrează, printre altele, viața muncitorilor și a muncitoarelor (Slats Grobnik). În centrul discuțiilor pe tema problemelor litigioase abordate de noii jurnaliști se afla aceeași problemă pe care adepții jurnalismului narativ o identificaseră în anii '90 ai secolului al XIX-lea: jurnalismul dominant din acea perioadă, ce obiectiviza prin natura sa, nu a reușit să relateze și să interpreteze în mod adecvat transformările și crizele. Acest subiect a fost
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]