12,537 matches
-
fața în iarbă. Din spatele lui, Waltan văzu apărând una dintre gărzile tatălui său. Trăgându-și înapoi sabia scăldată în sânge, bărbatul îi strigă: — Fugi, tinere Waltan, fugi în pădure! O clipă mai târziu, cădea și el sub loviturile a doi adversari. Waltan nu ținu seama de îndemnul bravului soldat și căută din nou să ajungă la tatăl său. Rutilan, minunatul cal al lui Waldomar, sălta în două picioare, furios, și izbea cu copitele, de parcă ar fi vrut să-și ajute stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hotărâte, iar Balamber le găsi foarte frumoase. în ochi i se putea citi mai mult hotărâre decât frică; stătea în gardă, gâfâind, în poziția în care ar fi stat orice războinic cu experiență: aplecată în față, întindea ambele brațe către adversar, ținându-le, însă, puțin îndoite; se legăna ușor pe picioarele bine înfipte în iarbă și desfăcute pe cât îi dădea voie rochia elegantă, dar toată sfâșiată. Urmărea fiecare mișcare a burgundului și schimba mereu poziția pumnalului. Ochiul avid al lui Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ferm, liniștit, privirea încărcată de ură. — Mie îmi convine. Gundovek încuviință; după aceea, desfăcând brațele, porunci oamenilor săi: — Faceți loc! Faceți loc pentru ordalie! 23 Cu gesturi rapide și eficiente, dictate amândurora de obișnuința de a folosi armele, cei doi adversari se pregăteau de confruntare. Lui Mataurus nu-i trebui mult ca să scoată din bagajul comandantului său splendida armură cu solzi de metal și să-l ajute să o îmbrace. Cât despre Gualfard, care deja și-o pusese pe a sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gualfard fu cel care, cu un strigăt, dădu prima lovitură, spărgând întăritura de fier din marginea scutului - robust, totuși - al romanului; acesta preferă, însă, să nu răspundă. Și dacă Sebastianus mai avusese până atunci vreo îndoială în ceea ce privea vigoarea adversarului său, forța acelei lovituri de secure ar fi fost suficientă ca să i-o risipească: îi fu imediat limpede că în duelul acela ar fi fost periculos pentru el să coboare pe terenul unei confruntări pur fizice și că, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la întreaga sa experiență. Se mișcară o vreme cu precauție,ținându-se sub ochi unul pe celălalt, apoi burgundul se năpusti, cu o serie de lovituri, într-un atac de fond lung și teribil, având, totuși, grijă să nu îngăduie adversarului să-l prindă descoperit. Securea cu două tăișuri pe care o strângea în mână era, poate, o armă grea, dar îi permitea să aplice lovituri la fel de eficiente și cu dosul ei, nelăsându-i lui Sebastianus răgazul să răsufle; șuieratul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu spatele aproape lipit de cordonul de gărzi. Un murmur de satisfacție se ridică din mulțime, în mijlocul căreia - dacă nu din alt motiv, atunci din orgoliul neamului - cei care îl susțineau pe roman nu puteau fi prea numeroși. Cei doi adversari se despărțiră pentru o clipă; o sclipire de cruzime apăru în ochii lui Gualfard, care frământa nervos mânerul securii, nerăbdător să pună capăt acelei înfruntări ce-i părea mai ușoară decât își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce-i părea mai ușoară decât își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză, porni din nou la asalt, Sebastianus reacționă în sfârșit: devie din nou lovitura, dar cu o mișcare către exterior, cu scopul de a-și dezechilibra adversarul, și execută rapid o izbitură năprasnică de sus în jos, pe care celălalt o pară, la rândul său, aplicând apoi o nouă lovitură de sus. Romanul, cu cea mai mare rapiditate, în loc să pareze, își dezechilibră adversarul trăgându-se îndărăt, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de a-și dezechilibra adversarul, și execută rapid o izbitură năprasnică de sus în jos, pe care celălalt o pară, la rândul său, aplicând apoi o nouă lovitură de sus. Romanul, cu cea mai mare rapiditate, în loc să pareze, își dezechilibră adversarul trăgându-se îndărăt, pentru ca, la întoarcere, printr-o lovitură violentă în diagonală, să lovească imediat, cu mare putere, mânerul securii. Dezarmat, Gualfard făcu un salt înapoi. Urletul de spaimă și dezaprobare ce se auzi în marea piață fu atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
greutatea pe Sebastianus, surprinzându-l pe când deja se pregătea să înainteze ca să aplice lovitura decisivă, și îl aruncă îndărăt. Respins astfel, romanul dădu înapoi clătinându-se, își pierdu echilibrul și căzu pe spate, în strigătele mulțimii, dându-i astfel răgaz adversarului să-și ia cu repeziciune arma și să se pună iarăși în gardă. Sebastianus fu imediat în picioare, reproșându-și că pierduse prostește ocazia. Se găseau acum iarăși unul în fața celuilalt, hotărâți amândoi să termine treaba cât mai repede. Gualfard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a nu știu câta oară, printr-o pătrundere în diagonală de o forță teribilă. Sebastianus pară lovitura cu scutul, se roti fulgerător pe piciorul stâng și lovi apoi cu dosul săbiei, fără măcar să privească, despicând apărătoarea de la ceafă a coifului adversarului său, în momentul în care acesta, împins de propriul elan, trecea pe lângă el. Gualfard presimțise lovitura și se împinsese înainte, rămânând aplecat, astfel că sabia lui Sebastianus îl atinse când aproape că ieșise din bătaia ei, lăsându-l nevătămat; deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l nevătămat; deși puternic dezechilibrat, se răsuci prompt, vrând să se pună în gardă, dar nu avu timp să o facă. Fulgerător, cu marginea tăioasă a scutului său strâmbat și spart de lovituri, romanul lovi în partea din mijloc scutul adversarului, i-l împinse la o parte, forțându-l astfel să-și lase garda, și fandă fulgerător. Cu o precizie implacabilă, lama îl atinse pe Gualfard la gât, singurul punct rămas în parte descoperit de armură. Din mulțime se ridicară atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în fața cetății Koblenz. Francii râureni dărâmă copacii cu sutele ca să construiască plute. — Ești sigur de asta? — Da. A sosit azi-dimineață o ștafetă de la Mainz. Poți să-l întrebi tu însuți, dacă vrei. — Așadar, o să înceapă cu adevărat războiul; anticipând mișcările adversarilor lui cu obișnuita rapiditate, Atila ocolise pe la miazănoapte pădurea din Harz și ajunsese deja la granița romană. — Va trebui să cer imediat instrucțiuni la Ravena. E o armată mare? — Se pare că doar hunii sunt cu zecile de mii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere, dar romanul reuși să se arunce într-o parte, parând cât de cât cu pumnalul său lovitura pe care i-o dădea, prompt, adversarul; acesta trecu de el, dar își opri aproape imediat calul și îl făcu să se întoarcă, plecând la un nou atac. Sebastianus înțelese că nu avea scăpare: fără o suliță nu ar fi putut să se opună atacului la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sa cu lamă lungă și curbată, gândită astfel pentru a produce răni îngrozitoare, trecea în mâinile lui Sebastianus, care, lăsându-i lui Maliban sabia nu prea folositoare în lipsa unui scut, se folosi de acel moment pentru a lovi mortal câțiva adversari. în scurtă vreme, toți hunii căzură la pământ. Aceia dintre ei care încă mai arătau a fi în viață fură uciși cu furie, cu lovituri de pietre și ciomege, de bărbați și femei ce năvăliseră prompt printre rândurile burgunzilor: sclavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aproape complet. Cu toate acestea, îi păru că gura i se ridicase într-un surâs ce se întovărăși o clipă cu surâsul din ochi. Imediat, însă, acel războinic valoros îi întoarse spatele și se aruncă înainte, în căutare de noi adversari. Atacat de alți luptători, Sebastianus îl pierdu din ochi. La scurtă vreme, cineva strigă că mai veneau niște huni din stânga și printre burgunzi se produse o confuzie, apoi Sebastianus auzi un strigăt: — Haideți Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Etius ajunsese la Arelate cu o armată a cărei mărime nu era bine cunoscută, iar de acolo căuta să-și adune forțele eterogene ce se puteau opune neamului Hiung-nu și aliaților lui, dar era foarte mult în întârziere comparativ cu adversarul său. Pericolul ca armatele lui Atila, care se găseau pe Loira și în Belgica, să fie atacate din spate de o armată romano-burgundă pătrunsă prin Sapaudia fusese înlăturat, iar Balamber putea așadar să se mândrească pentru că își îndeplinise într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
străfulgerare, dar suficient cât să-i îngăduie s-o recunoască pe Frediana. Dacă acel moment de distragere nu-i fu fatal, aceasta se datoră calului său, care se prăvăli dintr-odată cu craniul spart de o nouă, formidabilă lovitură aplicată de adversarul său cu securea. El și războinicul totuși căzură împreună, aproape unul peste celălalt, fiindcă acela fusese la rândul său doborât de un hun cu o lovitură de buzdugan. Balamber sări prompt în picioare și, fără menajamente, îl înșfăcă de centură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în zilele acelea din toate regiunile invadate se înțelegea acum limpede că frontul principal al războiului era concentrat la miazănoapte. Atila are de gând să-i spulbere, înainte de toate, pe vizigoți, înțelegi? Și are toate motivele, căci recunoaște în ei adversarul cel mai puternic și mai periculos. Misiunea pe care o încredințase gepizilor și lui Shudian-gun al tău nu era aceea de a coborî în Italia, ci de a acoperi provizoriu flancul stâng al imensei sale armate de invazie și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aici ca să ne ajute. E scris că... Metronius, care deja își dezbrăcase bluza, îl împinse deoparte. — Las-o baltă, Divicone. Din partea mea, spuse hotărât către Ambarrus, putem să începem. Dându-se înapoi, căpetenia bagauzilor desfăcu brațele, controlând poziția celor doi adversari; apoi cu un gest scurt al mâinilor, îi invită să înceapă lupta. De îndată, Metronius, ținându-se ușor aplecat înainte și înălțând pumnii ca să se stea în gardă, porni în întâmpinarea adversarului, care, rămas și el cu bustul gol, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căpetenia bagauzilor desfăcu brațele, controlând poziția celor doi adversari; apoi cu un gest scurt al mâinilor, îi invită să înceapă lupta. De îndată, Metronius, ținându-se ușor aplecat înainte și înălțând pumnii ca să se stea în gardă, porni în întâmpinarea adversarului, care, rămas și el cu bustul gol, îl aștepta deja bine înfipt pe picioare, în mijlocul cercului de bagauzi. Ofițerul știa bine că toți erau împotriva sa - în afară, poate, de Ambarrus și, cu siguranță, Divicone - și că nimeni, oricum, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Urmă un alt schimb de lovituri, scurt și violent, la capătul căruia Metronius, care ridicase prea mult garda, primi o directă neașteptată și extrem de puternică la plexul solar. Avea mușchii abdominali contractați și reuși să o amortizeze, dar realiză că adversarul său nu era nicidecum un nepriceput. Pară următoarea serie de croșeuri, pe care, de fapt, o așteptase, și, de îndată ce aceasta încetă, sări înapoi cu toată agilitatea pe care o avea, căutând punctul slab al lui Milone. Și iarăși se dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
momentul acela romanul începu să-l hărțuiască, trimițându-i două croșeuri în bărbie. Milone se clătină, căzu în genunchi și apoi, dându-și ochii peste cap, se prăvăli cu fața în iarbă. Câteva secunde, Metronius rămase, gâfâind, să-și observe adversarul, acum la pământ. Apoi în urechile sale răsunară strigătele mulțimii, se simți zgâlțâit și împins de multe mâini și văzu în jurul său fețe de bărbați și femei care îl aclamau cu entuziasm. Printre ele, își făcu loc Ambarrus, pe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum să se odihnească după ultimul atac, stând așezați sau întinși pe iarbă ori grupați în jurul unui berbec imens, alcătuit din trunchiuri enorme legate strâns și protejat de o vinea din piele, găurită și înnegrită de săgețile aprinse aruncate de adversari. Concentrându-și privirea asupra pământului nimănui, ce se întindea între acele cohorte dezordonate și bastioanele pline de apărători, Sebastianus putu vedea în mărăcinișuri zeci de trupuri, iar altele, înnegrite și umflate, într-un stadiu avansat de putrefacție, le văzu unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropiere, strigă: — El e cu siguranță acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa arunca prima javelină, doborând un alt adversar. Printre puținii romani ce încă rezistau, Sebastianus îl recunoscu pe Marcentius, care, sângerând dintr-o rană în coastă, se apăra cu greu de doi atacatori. Prefectul îl ucise pe unul dintre ei cu o lovitură de sabie, pe când celălalt dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și un bărbat robust cu barba crescută de câteva zile și aproape ras în cap. Cu iuțeala fulgerului, atacă din spate un soldat prins în luptă cu un bagaud și într-o clipă îi tăie gâtul. Dubritius, care respingea un adversar cu lovituri violente de sus, aplicate iar și iar cu furie, reuși să i-l arate lui Sebastianus. — Cel de colo! strigă. El e! Auzind acel strigăt, Eudoxiu se întoarse și se năpusti spre el cu sabia ridicată, însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]