6,798 matches
-
aceea din ,,Arta" care este foarte artistică. Puteți să așezați femeia pe un divan, să n-o lăsați să doarmă în aer, în acest caz florile divanului vor fi trase din penel ca în desenul lui Dufy, tabloul care e agățat pe perete"16. Această scrisoare trimisă de autor pictoriței în toamna anului 1933, când se afla internat, împreună cu prozatoarea, în sanatoriul de la Eforie, va inspira tabloul de mai târziu al artistei Sheherezada. Lucia Demetriade-Bălăcescu, Sheherezada 17 Exemple de acest gen
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
izvor ce țâșnea încet din stâncă și se prelingea pe pământ, formând în mijlocul prundului un bazin cu apă foarte limpede, deasupra căruia mă aplecam pentru a privi fără să mă satur niciodată minunatele dantele ale mușchiului verde din fund, viermii agățați de frânturile de lemn, bucățile de fier vechi cu rugină și mâl pe ele, animale și lucruri variate din fundul apei fantastic de frumoase 147. În Simboluri ale științei sacre, René Guénon vedea în grotă ,,poarta de acces" în ,,lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
întîmplător, Declarația drepturilor omului și cetățeanului a apărut în spațiul cultural francez, un spațiu etnocentric, sau sociocentric, cum îl numește Louis Dumont. Franța, fiică mai mare a Bisericii, se consideră un fel de întemeietoare a genului uman, încer-cînd să-și agațe particularitatea, cel puțin după 1789, de aripa universalității; în timp ce Germania se crede destinată, în primul rînd prin superioritate culturală, să domine lumea (pangermanismul), cel puțin de pe vremea Sfîntului Imperiu romano-german, care încar-na ideea suveranității universale, idee primi-tivă, răspîndită în întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
urmă era cunoscut ca un boxer de temut. Nu leii îl pot învinge pe nobilul hidalgo, ci niște biete pisici care îl mușcă și zgârâie, acoperindu-l de ridicol: "Sărmane don Quijote! Se tem de tine leii, dar ți se agață de nas mâțele. De pisicile ce fug și nu de leii ce se văd în libertate trebuie să se ferească viteazul."197 În acest caz, verdictul lui Unamono ne face să descoperim o nouă reprezentare cu valoare arhetipală: faptul insignifiant
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ale imaginarului, 279). Or un vas de tipul "dragueur" induce prin natura funcției tema protecției, specifică reprezentărilor genului feminin. Notă Prin raportare la gen, conținutul semantic al lui "dragueur" nu este neutră: verbul "draguer" este echivalentul francez al lui "a agăța" (cu un scop clar determinat) iar în orizontul culturii tradiționale (nu doar masculine) această activitate este apanajul bărbaților. O femeie care se ține de "agațament" este imediat clasificată (nu doar de bărbați și poate nu în primul rând de bărbați
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
chiar și în lungi digresiuni, talentul său special constând în trecerea pe nesimțite de la real la oniric și invers. Lexicul său preferat este cel anatomic-chirurgical, ceea ce ne face să credem că filologul ar fi vrut să se facă medic: "Mă agăț ca de cel din urmă pai de gîndul că poate e posibil să mă vindec prin scris. Adică să dezleg, atât cât mă țin puterile, ghemul ăsta, încurcătura asta de intestine, mandala asta întrețesută în creierul meu. Voi mânji pagină
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
al umilului, al minorului: Femeia este câinele:/ Cu darurile sale magnolii/ sau umilă în umbră/ statornică așteptarea;/ Cum strigă mereu/ cum latră, cum plânge/ cum luna plină se învârte/ în scorburi de pântece./ Cum i se-neacă puii/ cum se agață-n lanț/ cum pleacă de acasă/ să moară." (***) Înșelată în așteptări (inclusiv în cele erotice), convinsă de captivitatea umanului într-un No man's land al distanței și alienării, poetei nu-i mai rămâne decât jocul de-a poezia, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de mari neliniști: "Soare,/ de tine mă leg/ cu gândul,/ cu pasul,/ cu panglicile roșii/ ale pălăriei de lumină.// De tine mă leg, pământule / animal cosmic cu blană albastră/ Cordonul ombilical dintre noi/ așa să rămână: netăiat.// De tine mă agăț, tinerețe/ În urma ta mă târăsc,/ în genunchi./ Din miracolul tău trimite-mi un braț,/ aruncă-mi un ram/ sau un lăstar/ o frunză măcar.// Vezi cum păsări negre/ deasupra mea se rotesc/ și mi se așază pe umeri..." (Al doilea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rizibilă pierdere de vreme. Din această perspectivă, rețin atenția, pe de o parte, lexemele care polarizează ideea unei exteriorități adormite într-o aberantă, grotescă ipostaziere a bâlciului, semn al demenței colective și al morții spiritului: "înspăimântătoare procesiuni: oameni demenți, măști agățate de dosuri de animale/ purtând bonete, pălării cu pene, lumânări./ Sălbatica feerie prin fața tronului trecea: viori, fluiere, acordeoane/ tobe și clopote răsunând absurd,/ iar arca'n care oamenii și animalele se adunaseră/ era căruța de nebuni ce-ardea magnific" (Magia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
hublou prin care se vede perfecțiunea și infernul". Până să întrezărească însă perfecțiunea, poetul se lasă bântuit de viziuni infernale, în care forfotesc de-a valma pulsiuni reprimate, dorințe difuze și motive culturale: "acest corp, iluminat de beznă, foșnește/ incredibil (agățat de limbile frigului -:) "zămislitu-m-am/ din pământul moale; și-n negrul materiei spasmele morții/ s-aud": (e un isus care-mi deschide gura în noaptea de/ cântec și moarte:) aplecat înlăuntru, din miezul pietrei/ scoțând gâtlejul umbrei:// ("Cutremurător și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sociale și politice, este aceea de barbar. "Partenerii sufletești", martorii recunoașterii și acceptării lui ca individ în Veneția, sînt, pe rînd, Desdemona (prin dragostea ei sinceră) și Iago (prin prietenia sa falsă, dar derutantă emoțional pentru naivul Othello). Generalul se agață de aceste două personaje, devenite "punțile" sale de trecere din cultura "sălbăticiei" în cultura "civilității". Totuși, ca orice erou de tragedie, Othello e, de fapt, prizonier în aria de interacțiune a celor două universuri, alegerile lui fiind fără orizont, predispuse
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ci și simbolic. Asemenea shakespeareanului Horatio căruia Hamlet îi cere, înainte de a muri, să trăiască pentru a-i spune povestea naratorul lui Melville supraviețuiește dezastrului final pentru a relata legenda lui Ahab. El rezistă în apele înghețate ale oceanului, plutind agățat de coșciugul lui Queequeg (un cifru prin excelență al morții devine astfel, aici, singurul instrument de protejare a vieții!), pînă cînd ambarcațiunea (cu nume simbolic) Rachel, "aflată în căutarea propriilor copii dispăruți", îl găsește "și îl primește la sîn ca
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Boii i-am legat de stâlpii porții/ Și aștept să-i scoată din pământ.// Gerul se asprește și le-ngheață botul,/ Întunericul e neclintit,/ Parc-a mers și timpul după roata morii/ Și la miezul nopții s-a oprit.// Mă agăț de spițele-nghețate/ Să pornească roata, să se facă zi,/ Și se subțiază și mă tem că lemnul/ Măcinat de ape va pieri." (La moară). Jocul copilăriei, la Ileana Mălăncioiu, este unul obscur, de tip macabru, grav, prin intenția de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în sala de clasă. I-au trebuit însă ani de zile ca să priceapă de ce. Toată lumea știa, la colegiul din Crécy-en-Brie, că ea era "împreună cu" Michel. Dar, de fapt, chiar și fără asta, nici un băiat n-ar fi îndrăznit s-o agațe. Acesta e principalul necaz al fetelor extraordinar de frumoase: numai agățătorii experimentați, cinici și fără scrupule se simt la înălțime. În general, cei care ajung să se bucure de fructul oprit al virginității lor sunt nemernicii prin excelență, ceea ce reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
mîine creează posibilul zilei de azi. În mod paradoxal, la Auschwitz, tocmai hotărînd-o imposibilă, ziua de mîine rămînea posibilă. Posibilul de a o sfîrși cu toate e ceea ce te poate ajuta să trăiești: ajuns la capătul puterilor, Primo Levi se agăța de gîndul că putea să se sinucidă. El notează e un alt paradox că dificultățile, problemele cotidiene te leagă de viață, o stimulează. Ca să supraviețuiești la Auschwitz era nevoie de noroc. Primo Levi l-a avut. Există tot timpul ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
se oferă. Starea pe care și‑o descrie este aproape clinică: „În culmea disperării, i‑am spus pînă la urmă că nu mai pot trăi lîngă bunica și că am s‑o părăsesc, fiindcă nu vreau să stau toată viața agățată cu boldul de poala ei, așa că, indiferent dacă vrea sau nu, am să‑l însoțesc la Moscova, deoarece nu mai pot trăi fără el. Și rușinea, și dragostea, și mîndria - toate vorbeau dintr‑o dată în mine și, aproape zgîlțîită de
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
republican și al străpungerilor libertare ale anilor '60. Primul dintre ei, biolog de vîrf, este convins că lumea a intrat într-o "apocalipsă uscată" tot luîndu-și drept adevăr idiosincrazia depresivă, și nutrește vise demiurgice despre mutația biologică; între timp, se agață cu disperare de o viziune pozitivistă, înconjurîndu-se de metereze teoretice de îndată ce un sentiment oricît de fragil iubirea, sau bucuria de a trăi încearcă să scape de regulile jocului social, de condiționarea dorinței sau a dominației. Cel de-al doilea, "agrégé
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și, pentru a continua totuși să rețină atenția, se transformase într-un monstru, un soi de atracție de bîlci de lux. Ce a putut-o face, totuși, pe această femeie creditată cu un IQ demn de premiul Nobel să se agațe cu atîta disperare de un tărîm al iluziilor, forțînd-și destinul și aruncîndu-se vijelios pe panta blestemului și a decadenței, pînă la integrarea unei secte satanice? Misterul rămîne deplin. În felul său, Simon Liberati îi oferă un amar, dar elegant titlu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cărări, apoi ia caii de căpăstru pentru că nu mai sunt cărări. Din urmă vin elefanții greoi și, pentru ei, trebuie tăiați cu macheta bambușii și tufișurile. E multă vreme de cînd războinicii Moi au făcut cale-ntoarsă. De haine, i se agață insecte despre care nici măcar tatăl său nu știa că există. Seara, își permit puțin alcool de orez, ca un cordial, aprind focuri, întind plasele împotriva țînțarilor, scot fluierele. Mîine, în apropierea satului, spre deosebire de Mayrena care a fost Maria I și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
treptate, în adîncurile memoriei, a numelui și limbii pierdute, Narcisse-cel-întors-la-civilizație ridică, fără să vrea, o serie de grave întrebări existențiale. Problema identității, a locului său în lume pare a fi cea mai chinuitoare. După ce și-a petrecut săptămîni și luni agățându-se cu disperare de orice gînd de salvare, închipuind tot felul de semne pe plajă și urmărind cea mai mică mișcare în larg, în speranța că tovarășii săi se vor întoarce să-l caute, Narcisse se resemnează încetul cu încetul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
femeia dispărută, e o fotografă spaniolă extrem de talentată, cu un temperament de foc și umori imprevizibile, numită Paz (pace), deși, așa cum precizează scriitorul, "un cuplu înseamnă război". Solară și neastîmpărată, Paz se sufocă în Europa, în vreme ce el, César, jurnalist, se agață de bătrînul continent, traumatizat de niște reportaje teribile, care îi clătinaseră adînc rădăcinile umane. Cufundarea lor în iubire începe cu pasiune, senzualitate, minunarea în fața artei, a literaturii... și cu doi ani de fericire înainte de izbucnirea certurilor. La Veneția, Paz îl
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
s-o abandonezi. Pasajul ar fi hilar dacă nu ar fi tragic: iată un cititor obișnuit, îndreptîndu-se liniștit către sfîrșitul cărții și care se trezește deodată interpelat (cu majuscule) de eroina care nu mai vrea să moară și care se agață cu disperare de forța salvatoare nu a autorului resemnat și pervers absent ci a cititorului. În cazul de față, acesta ar da totul ca să se afle în altă parte, cu o carte mai "cuminte" între mîini și, în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cu încetul, alt drum. La finele facultății, fata avea o cicatrice arcuită pe față. Neștiind cum se-ntîmplase, ai fi putut crede că-i un semn din copilărie. O zgîrietură adîncă, într-un gard cu ghimpi de care, din neatenție, se agățase. 33 n noiembrie, brățara lui Dani, a fost tăiată în două. Yoghina, în singura lor noapte de dragoste, se gîndise să ia ceva de la el. Nu bănuise că în zori avea să plece de tot. Locuise doar două luni în
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
carnetul, și iar a desfăcut stiloul și l-a ridicat câteva clipe, meditativ, în dreptul buzelor, dar n-a mai notat nimic; întrebarea îl mai traversase și altă dată și probabil își găsise deja răspunsul în carnet. Privirea mi-a rămas agățată de stiloul cu care se pornise să-și lovească rapid buzele - un stilou autentic, masiv, cu peniță de aur și cu capacul strâns la capătul de sus într-un inel lat, tot din aur, ce se prelungea și se răsucea
Destin by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/8428_a_9753]
-
de vară acum era Înlocuită parțial cu cea a bogăției decorului ornamental care se Întrecea pe sine În frumusețea multicoloră a luminilor revărsate pe clădiri și grădini, pe oglinzile apelor ce Împânzesc terenul și În tot locul unde putea fi agățat un fir de lumină. Pe teme și forme diferite, decorurile și luminile formau un univers spiritual omogen deosebit. Ne lăsam furați de magia luminilor, trăiam o stare de sărbătoare, eram Încântați că puteam vedea cum petrec sărbătorile oamenii din alte
Iarna îm Florida. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Elena Buică () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1526]