7,971 matches
-
Nu credeam în nimic, nu eram legat de nimic, eram singur, îngrozitor de singur, insuportabil de singur... aceasta era boala deșertului, semănând cu celulele canceroase care proliferează până distrug și ucid... Întâmplarea a făcut să am atunci și alte stări proaste, alunecând, din nou, în plină zi într-un fel de întuneric gelatinos, în care scânteiau cioburi de lumină orbitoare. Aceste stări s-au repetat câteva zile la rând, fără să dureze niciodată prea mult. N-am spus nimănui nimic. Nici lui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
târziu mi-am schimbat părerea și mi-am așteptat răsplata din direcția inversă. Dar pe măsură ce am umplut acest caiet am descoperit că nu mai disting bine granița dintre realitate și vis. Parcă merg pe o linie subțire și alunecoasă și alunec când într-o parte, când în alta, fără să-mi dau seama exact în care anume. De aceea s-ar putea ca aceasta să fie ultima însemnare pe care o mai fac aici. De unde știu că nu visez chiar faptul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
explic că partea proastă nu era că nu mă lăsasem domesticit, ci că văzusem și în dragoste o cușcă. Și pe el îl iubisem, dar... Tata dispăruse însă între timp. Nu mai aveam cui să-i spun. Am simțit că alunec și m-am trezit. Sau am visat că m-am trezit. 39 Mă durea capul și-mi era frig. De-afară venea un vânt rece, cu ploaie, valurile se îngălbeniseră, deveniseră lutoase, tulburi. Izbeau puternic în stânci. Într-o zi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un cuvânt care alină." Se simțea că Paneloux terminase ce avea de spus. Afară, ploaia încetase. Un cer de apă și de soare revărsa peste piață o lumină mai veselă. Din stradă urcau zgomote de voci, fâșâit de mașini care alunecă, tot ceea înseamnă graiul unui oraș care se trezește. Ascultătorii se pregăteau discret de plecare, într-un freamăt înăbușit. Părintele a reluat totuși cuvântul și a spus că după ce a arătat originea divină a ciumei și caracterul pedepsitor al acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
serile erau pustii. Dar în prezent, prima răcoare aduce o destindere, dacă nu o speranță. Toți coboară atunci pe străzi, se amestecă în vorbă, se ceartă, se doresc și, sub cerul roșu de iulie, înțesat de perechi și de strigăte, alunecă în noaptea gâfâită. Zadarnic, în fiecare seară, pe bulevarde, un bătrân inspirat, purtând pălărie și lavalieră, străbate mulțimea repetând fără încetare: "Dumnezeu e mare, veniți spre el", toți se reped, dimpotrivă, către un lucru pe care nu-l cunosc bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
întru totul dreptate. Rieux dă din umeri pentru sine, în întuneric. Nu știu, zău. Dar dumneata de unde știi ? \ O, face celălalt fără să se turbure, eu am puține lucruri de aflat. Doctorul se oprește și, în urma lui, piciorul lui Tarrou alunecă pe o treaptă. Tarrou se agață cu mâna de umărul lui Rieux. Crezi că știi totul despre viață ? îl întreabă acesta. Răspunsul a venit din întuneric, adus de aceeași voce liniștită : \ Da. CÂND AU IEȘIT ÎN STRADĂ, AU VĂZUT CĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
parte iar mașinile opreau lângă un loc pătrat în care numeroase gropi așteptau să fie umplute. Un preot întâmpina trupul, căci serviciile religioase la biserică fuseseră suprimate. În timp ce se rosteau rugăciunile, sicriul era coborât din mașină, legat cu frânghii, tras, aluneca, se lovea de fundul gropii, preotul își flutura agheazmatarul iar primii bulgări de pământ se și prăvăleau peste capac. Ambulanța plecase puțin mai devreme ca să fie supusă unei stropiri cu dezinfectant și, în timp ce lutul aruncat cu lopata răsuna din ce în ce mai înăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ÎN FUNDUL FIECĂREIA DIN ELE UN STRAT GROS DE VAR NESTINS FUMEGA ȘI CLOCOTEA. PE MARGINILE GROPII, DINTR-UN MORMAN DIN ACELAȘI VAR IEȘEAU CLĂBUCI ÎN AER LIBER. CÂND DRUMURILE AMBULANȚEI SE TERMINAU, TĂRGILE ERAU ADUSE ÎN ȘIR ȘI DE PE ELE ALUNECAU PE FUNDUL GROPII, APROXIMATIV UNELE LÂNGĂ ALTELE, TRUPURILE DESPUIATE ȘI UȘOR STRÂMBE, CARE, ÎN ACEEAȘI CLIPĂ, ERAU ACOPERITE DE VAR NESTINS, APOI DE PĂMÂNT, DAR NUMAI PÂNĂ LA O ANUMITĂ ÎNĂLȚIME, SPRE A PĂSTRA LOC OASPEȚILOR CARE MAI URMAU SĂ VINĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu ei și mă simțeam totuși singur. Când mi se întâmpla să-mi exprim scrupulele, îmi spuneau că trebuie să reflectez la ceea ce este în joc și îmi dădeau argumente adesea impresionante ca să mă facă să înghit ceea ce nu-mi aluneca pe gât. Și eu le răspundeam că marii ciumați, cei care își pun robe roșii, au și ei argumente excelente în aceste cazuri și că, dacă admiteam argumentele de forță majoră și necesitățile invocate de micii ciumați, nu mai puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cutter pentru scrisori. Îl strecură pe sub tabla subțire a capacului, apăsând lama pentru a ridica metalul. Făcu asta pe o latură întreagă, deschizând cutia ca pe o conservă de fasole. Îndoind-o într-o parte, putea face obiectul dinăuntru să alunece afară. Inima îi bătea cu putere. În momentul în care dădu cu ochii de el, fu dezamăgit. Era o tăbliță de lut, pe care erau gravate niște mâzgăleli haotice, ca atâtea altele pe care le văzuse în acea seară, multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
i se obișnuiră cu întunericul, îl văzu pe Uri îngenunchind lângă pat, mâna lui caldă se afla acum pe obrazul ei. —Rănesc tot ce ating. Toți cei de care îmi pasă sfârșesc prin a fi răniți... Maggie simțea cum îi alunecă apa pe gât; părea să-i ușureze durerea, lăsându-i arsura chinuitoare să iasă afară. La naiba, totuși unde ai învățat să lovești în felul ăsta? —Cunoști răspunsul. —Vă luați în serios, voi israelienii, nu-i așa? spuse ea, frecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se apropiau. Iar acum se întâmpla altceva. Chipul Lolei Hepburn, fata din Valley cu figură plină de viață și coadă de cal, începea să se transforme. Ochii i se scurgeau, ca și cum ar fi urmat să se dizolve în lacrimi. Nasul aluneca și el în jos, fața acestei creaturi electronice nemaifiind veselă, ci din ce în ce mai hidoasă. Maggie nu putea decât să se uite cum trupul Lolei intra în descompunere, sânii topindu-i-se într-un vârtej de roșu, alb și albastru, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nemaifiind veselă, ci din ce în ce mai hidoasă. Maggie nu putea decât să se uite cum trupul Lolei intra în descompunere, sânii topindu-i-se într-un vârtej de roșu, alb și albastru, ca o înghețată într-o zi de vară. Acum vârtejul aluneca în jos, spre picioare, până când întregul corp deveni o baltă de noroi pe această stradă lăturalnică, avatarurile cu cap de iepure planând în continuare deasupra ei, ca vulturii ce se pregătesc să se ospăteze dintr-un stârv. Singura șansă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-i lui Orli pentru cizmele pe care le purta acum în locul pantofilor pe care îi lăsase în apartamentul fostei iubite. Cu toate astea însă, nu era echipată pentru așa ceva. Pe când se îndrepta spre locul de unde veneau vocile, piciorul drept îi alunecă și ateriză pe gleznă. Mai departe, își zgârie brațul de un ciulin, în încercarea nechibzuită de a apuca aerul pentru a se echilibra. Dar în curând reuși să parcurgă drumul de la stradă, acum avea în față o porțiune de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
încredere, fie printr-un prieten personal sau un prim-ministru al vreunui guvern străin. Bineînțeles că israelienii și palestinienii păstrau o cale de comunicare. Se gândi acum din nou la acest lucru, stând întinsă pe patul hotelului, lăsându-se să alunece câteva minute într-un somn epuizat. Visă că rătăcea pe străzile Ierusalimului, nu în propriul ei trup, ci în cel al avatarului cu maiou creat de sora ei în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
frumușel de la locul faptei. Cu siguranță că cineva va cere despăgubiri. Proprietarii acestei case dărăpănate așteaptă de ani de zile o asemenea ocazie. Probabil varsă ceva unsuros pe stradă, după căderea nopții, în speranța că vreun șofer ca tine va aluneca spre cocioaba lor. Dădu drumul unui râgâit. Mi s-a dat peste cap digestia. Simt cum încep să mă umflu. Doamna Reilly schimbă viteza și începu să dea încet înapoi. Pe când mașina se mișca, deasupra capetelor lor se auzeau desprinzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de zahăr în cafeaua ei și ținând lingurița în ceașcă cu degetul mare, astfel încât coada amenința să-i intre în ochi, mai sorbi o dată. Și ce-a zis, puiule? I-am spus că fac cercetări asupra accidentului și că ai alunecat pe strada udă. — I-ai spus bine. Și el ce-a răspuns? — Că nu vrea să se judece. Vrea s-ajungeți la o-nțelegere acum. — Maică Doamne! urlă Ignatius în partea din față a casei. Ce insultă sfruntată adusă bunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
I-ai povestit ce-ai făcut? Că ai stopat o lucrare critică de mare strălucire? — M-am spovedit, Ignatius. I-am spus părintelui totu’. El a zis: „Mie nu-mi pare c-ai fi greșit, drăguțo. Aș zice c-ai alunecat doar pe o stradă udă.“ Și atunci i-am spus despre tine. I-am spus: „Băiatu’ meu zice că eu nu-l las să scrie-n caietele lui. Scrie la chestia aia de-aproape cinci ani.“ Și părintele a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
domnul Gonzalez trecu o cârpă de praf pe deasupra mesei lui de scris, așa cum făcea în fiecare dimineață, cât timp biroul mai era încă rece și pustiu, iar șobolanii de pe chei se auzeau jucându-se cu frenezie. Pe râu, cargoboturile care alunecau prin negura ce începea să se ridice răgeau unele la altele, iar glasul adânc al sirenelor de ceață răsunau printre fișierele ruginite din birou. Alături, micul radiator pocnea și trosnea din cauza căldurii care îl făcea să se dilate. Ascultând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pic de sabotaj. — Ce-i aia sabotaj? Știi, omule, șopti domnul Watson, ca o slujnică ce n-a fost plătită destul și scapă mai mult piper în supă, din greșală. Ca paznicu’ de la parcare, care a-nghițit prea mult rahat ș-alunecă p-o pată de ulei și intră c-o mașină-n gard. Aha! spuse Jones. Ca băiatu’ de la un magazin’ universal care deodată are degete lunecoase și scapă jos niște ouă pen’că nu i-a plătit șefu’ lui orele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cele mai rare și mai prețioase: — În sus și la dreapta, striga el spre cei de jos. Sus, sus, fiți atenți. Mai încet. Ați apucat destul de zdravăn? — Da, confirmă unul dintre cei care îl ridicau. — Simt că sunt gata să alunec. Vă rog! Mă cuprinde o stare de totală anxietate. Muncitorii priveau cu interes cum cei care îl ridicau se împleticeau când înainte când înapoi, sub greutatea lui. — Acum în spate, strigă nervos Ignatius. În spate până când masa se va afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
străduia să danseze. Nu văzuse în viața lui un spectacol mai deplorabil. Darlene și papagalul aveau toate calitățile necesare pentru a sabota localul.) Mai trebe pro’ abil puțin retuș ici și colo, să se roteasc-un pic, să se legene, să alunece, să se bâțâie, să se fâțâie, da’ eu zic că număru-i foarte bun. Zău așa! — Vezi ce spune și el? o întrebă Darlene pe Lana. Jones trebe să știe. Negrii au ritm cu caru’. — Ăău! — N-aș vrea să sperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse cu un accent puternic din Mayfair: Daa. — Domnul Reilly? întrebă o voce bărbătească. — Domnul Reilly nu-i aici. — Sunt Gus Levy. O voce de femeie se auzea vorbind cu el: „Să te văd ce-o să spui. Alt prilej s-aluneci în mocirlă; ăsta-i unul scăpat de la casa de nebuni.“ — Îmi pare teribil de rău, rosti clar Ignatius. Domnul Reilly a fost solicitat să plece din oraș, pentru o chestiune extrem de importantă. De fapt se află la spitalul de boli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și televizoru’. Reilly ăștia ar fi bine să se mute undeva la țară, la o fermă. În fiecare zi trebe să iau șase, șapte aspirine. Domnișoara Annie băgă mâna în decolteul rochiei de casă și ridică o bretea care îi alunecase. Să-ți spun ceva. Vrau să fiu dreaptă. Ignatius ăsta a fost la locu’ lui până i-a murit cânele. Avea un câne mare, care lătra to’ timpu’ chiar sub fereastra mea. Atunci au început nervii să mă lase. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
acum erau acolo, mergând la baza dealului, începând să traverseze terenul de baseball. Jamie și Maimuțache. Pe ei! Billy îi lovi din lateral, venind în viteză, iar cei doi zburară ca niște popice, exact lângă groapa de la marginea terenului. Jamie alunecă frecându-se cu bărbia de sol, ridicând un nor de praf maroniu, iar Maimuțache se izbi de parapetul din sârmă din spatele terenului de baseball. Din apropiere, amicii lui Billy urlau: — Sânge! Vrem sânge! Văzând că puștiul, Jamie, gemea în praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]