39,601 matches
-
fac eforturi să scap de câlții din jurul mărului lui Adam. - Tu nu înțelegi? În târgul ăsta, dacă s-a mai auzit cât de cât de tine, n-ai cum să te sinucizi. Dacă ai simțul ridicolului, n-ai cum. Încep amintirile, evocările, scriu colegii de clasă, devin emoționante, patetice borfelinele pe care le-ai avut în tinerețe, dau iama prin noptiere și scot epistolele trimise când erai înfierbântat, poze de când erai utecist cu acnee purulentă, se păruiesc postum, care-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
copii. Și să-i fi văzut cum deveniseră mai interesați de viața mea amoroasă decât de sănătatea economiei românești care a ieșit, sărăcuța, din comă, tocmai mișcă din degețele, și de posibilitățile ei de redresare! Normal, au făcut concurs de amintiri cu România, cu toții au mai fost pe-aici, în drum spre altă parte, au oprit să ia benzină, dar se găsea greu sau, vai, trebuia să le-arunce din tren bomboane la zdrențăroșii ăia mici, erau așa, cam de vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu ce încape într-o valiză, că e ușor de la un punct încolo s-arunci tot, suveniruri, textele tale, ale altora, scrisorile păstrate cu sfințenie ani de zile, parcă-s ale unor morți vag cunoscuți, despre care mai ai o amintire cețoasă, să-ți bagi mâinile în buzunare și să mergi. Să mergi până te lasă oasele și mușchii, ca-n Legiunea Străină. Și să fii fericit că nimeni nu se va întoarce să-ți ridice botul înfundat în nisip. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Oceanul Pacific, la o mie de kilometri de coasta Ecuadorului, se Înalță o insulă mică și solitară, numită Hood sau „Insula Spaniolă”, care reprezintă locul preferat al albatroșilor uriași. Minusculul ei debarcader natural se numește În continuare „Golful lui Oberlus”, În amintirea unui om care a locuit acolo la sfîrșitul anilor o mie șapte sute și a fost cunoscut sub strania poreclă de Iguana. Acest roman se bazează pe povestea lui. AUTORUL Imensul albatros cu aripi fragile, ce păreau tivite cu alb, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
furios. Și, odată cu sosirea umbrelor, bărbatul se lăsă pe vine, ghemuit În fundul unei peșteri adînci, Închise ochii și adormi. Bărbatul cu pricina nu știuse niciodată cu adevărat cum se numea, unde se născuse ori cine Îi fuseseră părinții. Primele sale amintiri erau legate de mare și de o balenieră jegoasă care naufragiase În Insulele Canare prin anii ’30, iar cînd se Îmbarcase din nou pe vas, la multă vreme după aceea, nu fusese În stare să spună cine era sau de unde apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lumea asta și dincolo. - Și n-ar putea Elegbá să-mi dea un trup nou și un chip nou? Bătrînul negru - uitase numele lui, deși parcă Îl chema Messiné sau Mesriné - meditase Îndelung la răspuns, căutîndu-l, pare-se, În străfundul amintirilor sale. - Odată, recunoscu el În cele din urmă, cu toate că nu s-ar fi putut spune că era cu adevărat sigur, o fată s-a Îndrăgostit de un alb și a rugat-o pe Elegbá s-o facă albă și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cocos, saci, ba chiar și bucăți de chihlimbar, care erau apoi Îngrămădite În cea mai ascunsă și mai tainică dintre peșterile sale. Marea, veșnică furnizoare din care adeseori credea că s-a născut, căci de ea erau legate primele lui amintiri, Îi oferea pești, languste, raci și broaște-țestoase cu care să se Îndestuleze, Îl răcorea În amiezele caniculare În care soarele te lovea drept În moalele capului, Îi trimitea nori de furtună care să-i umple cu apă dulce rezervoarele, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pămînt, Iguana Oberlus nu mai avea de obicei nici un sfanț din leafa pe care o pierduse În Întregime la zaruri. Era cît se poate de logic, prin urmare, că pînă În acea clipă Iguana Oberlus nu păstrase nici măcar o singură amintire frumoasă din trecerea lui prin viață. Își petrecuse noaptea oferind sacrificii Elegbei, alegînd de data asta o broască-țestoasă uriașă de uscat, una dintre țestoasele enorme care dau numele arhipelagului și ale căror imense carapace Îi slujeau mai tîrziu pentru strîngerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
avea acel dor, dar cu toate astea fu străbătut, la un moment dat, de ceva extrem de asemănător unui fior, un fior justificat, poate, mai degrabă de faptul că nu putea face parte dintr-o comunitate ca aceea, decît de intensitatea amintirilor sale. Oricît de mult s-ar fi Întors În timp, nu Își amintea nici măcar o singură zi În care să-i fi fost Îngăduit să se alăture uneia dintre manifestările de veselie și amuzament și nici măcar prin cîrciumi, În bordeluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care făceau vîntul să mugească, Îndurerat că se izbește de țărmul Înalt, Învingînd cu lamentările sale zgomotul asurzitor al valurilor aflate cu o sută de metri mai jos. Și tot afară, trei bărbați terorizați, pe a căror retină rămînea vie amintirea unui cap ce se făcea zob de pietre sau a unor ochi Încă vii, care priveau rugători, conștienți de propria lor teamă și de faptul că erau incapabili să se răzvrătească Împotriva celui care Îi ținea Într-o atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acestea cu ochii ieșiți din orbite de spaimă. - Ai de gînd să dai foc vaporului? plînse el cu sughițuri. Ești nebun? - Ești tare perspicace, răspunse batjocoritor Iguana cu un calm desăvîrșit. Curînd, din María Alejandra n-o să mai rămînă decît amintirea că a fost vaporul căpitanului care a poruncit să fiu biciuit. - Dar sînt patruzeci de oameni dedesubt...! - Azi n-au noroc, Îl asigură Oberlus convins. Iar singurul lucru care mă doare este că nu vor ști niciodată cine i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
știam asta dinainte - dădu din cap pesimist. Aveam vreo șase ani cînd m-au luat pe sus vreo patru, obligîndu-mă să mă privesc În oglindă. De-atunci Încoace, nu a trecut nici măcar o singură zi fără să mă asalteze această amintire... Iar dacă uitam, vă găseați imediat voi să-mi Împrospătați memoria... Știi În cîte limbi sînt capabil să recunosc cuvîntul „monstru”? În optsprezece, inclusiv În quechua, chineză și malaeză. Cum aș putea crede În existența unui Dumnezeu care a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
răgușită și profundă striga Înlăuntrul ei, poruncindu-i să o rupă cu toate și să pornească Într-o fugă nebunească spre libertate. Singură În grădina părăsită - sora ei se recăsătorise și locuia acum În Latacunga -, trecea Încă o dată În revistă amintirile, evocînd chipurile bărbaților pe care-i iubise și Întorcîndu-se la zilele fericite din hacienda de lîngă Cotopaxi sau la frumoasa călătorie pe care o făcuse cu Germán de Arriaga În primăvara cînd căutau capela ascunsă În care voiau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În fața peretelui de sticlă ce dădea spre vulcan, În frumosul și primitorul salon de la hacienda ei. CÎt timp trecuse? Opt ani, nu mai mult, dar adesea i se părea că fuseseră o mie, atît de plină Îi era mintea de amintiri minunate. Opt ani de amărăciune și nenorociri, pe care ea Însăși se Încăpățînase să și le abată asupra ei; opt ani de cînd fugea cu disperare de fericirea care i se oferise În repetate rînduri, pentru a se arunca În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sosise ceasul și că În curînd trebuia să ia cea mai importantă hotărîre din viața lui. Pruncul care urma să se nască era fiul lui, singurul pe care Îl putea cu adevărat socoti al lui În această viață și singura amintire, de asemenea, pe care avea s-o lase În urma lui În ziua În care avea să moară, dar chiar și așa, era convins că urma să aibă curajul de a-l arunca În hău chiar Înainte de a fi Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
drum spre lacul Washington. De la Seth: Când s-a transformat viitorul dintr-o promisiune într-o amenințare? Un sărut, și-a pornit cu vântul spre Ballard. Numai când vom devora planeta asta Dumnezeu ne va da alta. Vom rămâne în amintire mai mult pentru ceea ce-am distrus decât pentru ceea ce-am creat. Autostrada 5 șerpuiește în depărtare. Din vârful Acului Spațial, benzile sudice sunt lumini roșii în plină viteză, iar benzile nordice sunt lumini albe în plină viteză. Iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
bocancii lui de comando și costumul de camuflaj, scoate din portbagaj un ceainic de argint cu pântece gras și se uită la imaginea sa grasă reflectată în latura convexă. — Toată cutia, zice Manus, e plină de toate căcaturile astea și amintiri de familie pe care nu le vrea nimeni. Exact ca mine azvârlind tabachera de cristal a lui Evie în șemineu, Manus se opintește și azvârle iute ceainicul în întuneric. Dincolo de povârniș, dincolo de întuneric și luminile suburbiei, ceainicul zboară așa departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
atît de convins că "afacerea Cocoș" e doar de competența jandarmeriei. Nu avea nici un fel de motiv să creadă acest lucru, dar o neliniște anume nu-i dădea pace. Bîlbîie s-a gîndit că poate fi vorba de o simplă amintire de care voia să scape, se zvonea în Serviciu și în afara lui că la fel începuse și Mihai Mihail, tot prin Deltă, prin Dobrogea, prin bălți, erau alte vremuri, război, cel mai crîncen dintre războaiele prin care trecuse țara și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
promite, semnează, jură, arde totul în spate. Iar în al doilea rînd pentru că din Serviciu nu pleci cînd vrei. Pleci cînd poți și de fapt asta se întîmplă atunci cînd ești supt, uscat, golit, cînd nu mai ești decît o amintire a celui ce ai fost atunci cînd Mihail a considerat că ești îndeajuns de bun ca să intri în slujbă. El, Leonard Bîlbîie, n-a ajuns încă să stea de vorbă cu cineva care a ieșit din Serviciu! Ah, o explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fereastră mare cît o vitrină, privind mișcarea, atîta cîtă era, de pe uliță, cu chipul de ceară albă, încremenit, fără nici o clipire a pleoapelor, fără un tremur în obraz. Era o statuie vie, din ce în ce mai enigmatică, a ființei și mai ales a amintirii sale, pentru că multă lume n-o mai întîlnea, nici măcar n-o mai vedea cum o zărea el în geam, și de aceea doar o mai ținea minte, născînd în jurul ei cercuri din ce în ce mai largi, mai puternice de admirație, de simpatie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scăunele de acasă, femeile împleteau pieptare din lînă veche, deșirată din alte haine, se puneau la taifas, îl mai înjurau pe Iacobescu, ori pe Bercu, ori pe Șmil că o duc prea bine și continuau pălăvrăgeala cu cele mai proaspete amintiri despre prințul Șerban Pangratty și iubirea sa năprasnică pentru domnișoara K.F. Iar domnișoara K.F. veghea neobosită, nemișcată, ca o imagine dintr-o cadră veche, în fereastra foișorului ca o dovadă că poveștile lor nu sînt neadevăruri sfruntate. În toți acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
n-aveți de unde să știți cît de încet trece timpul în astfel de situație. Mai încet decît în copilărie. Și asta numai din cauza lipsei de informație, de noutăți. Sigur, ar fi o soluție, să-ți amintești. Să începi cu primele amintiri și așa să scotocești prin toată memoria, prin toată aducerea-aminte. Poți să petreci așa cam la vreo zece ani, poate doisprezece. După aceea gata. După cel mult doisprezece ani de rememorare ești ca o cutie goală de conservă, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prea tîrziu? O decizie sigură, o acțiune hotărîtă și rapidă n-are nevoie de aprobarea sau dezaprobarea cuiva. Acestor prea mulți de care ați pomenit nu le va strica o cură de austeritate. Poate și puțină odihnă, un răgaz pentru amintirea propriei vieți, după modelul pomenit de excelența-sa. Cine știe de cîte implozii nu se va mai afla, e o metodă curată, igienică, nu?" Era foarte hotărît, serios, obrazul său ras pînă la sînge se crispase într-un rictus care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mult decît fusese ea vreodată pînă atunci, după terminarea războiului și voiau să rămînă cu orice preț la putere chemîndu-l pe unul dintre cei mai pătați membri ai casei de Hohenzollern, un ins care a făcut de rușine nu doar amintirea regilor, ci chiar propria sa prezență. Un fustangiu, un dezechilibrat, un corupt. O păpușă, un papițoi la prima vedere, și multă vreme a fost și el înclinat să creadă că nu e decît un om de paie, dar stînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iar asta era încă unul din acele semne rău prevestitoare Dacă în loc să mergi înainte, către necunoscutul vieții, te întorci la copilărie, la cele cunoscute, înseamnă că nu mai ai prea mult timp. Îi venea în minte cîte o frîntură de amintire mai adevărată decît ziua care trecuse, stuful, mirosul bălții în care se pierdea cîte o săptămînă, de intrau în boală toate rubedeniile căutîndu-l și renunțînd să-l mai caute, auzea deslușit grohăitul porcilor sălbăticiți, însemnați cu fierul roșu, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]