1,733,188 matches
-
sub aparenta simplitate a stilului un orgoliu nemăsurat, acela de a crea opera perfectă, alcătuită din toate procedeele ce au fost folosite vreodată în istoria literară. Fluxul conștiinței era în primul rând un refuz a ce fusese literatura două mii de ani (cauzalitatea cronologică, realismul lumii înconjurătoare și intriga amoroasă). Cred că autorii Desperado refuză exact acest refuz, adică folosesc tot ce au la îndemână și speră că alchimia lor va conduce la aur. Poate critica ignorată de acești autori (deși unii
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
domină nu este romanul (ca pe vremuri), ci literatura de informație: dicționare, istorii literare, biografii, culegeri de clasici etc. Franța nu mai are, azi, mari prozatori. În general, mitul marelui scriitor a dispărut. Barthes a observat această tendință încă din anii ’70. În locul lui a apărut mitul teoreticianului, mitul profesorului. A dispărut și el. Ce putem aștepta? O întoarcere a romanului. Condiția este ca, după ce a trecut prin experiența postmodernismului, romanul să se întoarcă la epic. Nu zic la realism, la
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Mă gândesc pentru moment la îndrumarea lucrărilor de diplomă și doctorat. Mulți universitari, critici sau doar docți, impun candidaților folosirea uneia sau mai multor abordări critice în sensul că cer să fie cunoscute sintagmele criticilor, fac istoricul acestor sintagme, știu anul când au fost puse pe hârtie, cer să fie știute modificările aduse de contexte ulterioare... Cer jargon critic, cu sau fără ideile candidatului. Limbajul complicat în sine - care nu o dată e rebarbativ - îi mulțumește. Ce faceți cu un volum de
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Un pojar care trece... L.V. Observ că în Anglia critica s-a canalizat pe două direcții: pe de o parte, critica universitară, doctă și lăudabilă, pe de altă parte critica de întâmpinare, despre care vorbeați încă de acum treizeci de ani. Critica de întâmpinare e un fel de paria, găzduită de ziare, sub formă de recenzii-reclamă. Mă gândesc din ce în ce mai insistent la minunata critică tematică, refuzată de mulți universitari contemporani. De unde această intransigență pentru bunul simț în critică? E.S. Această disociere este
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
foiletonistică aproape că a încetat să mai existe. Se practică, azi, critica tip service de presse. Și, mai ales, critica culturală, la televiziune. Aici e marea bătălie. Critica universitară și-a pierdut și ea prestigiul pe care-l avea în anii ’70-’80... Universitarii și criticii literari nu trebuie să-și declare război pentru că n-au pentru ce să se bată. Ambele familii au pierdut războiul demult. Dușmănia lor este fără obiect. Ei trebuie să folosească media și să-și adapteze
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Philippe Solers a scris un roman care de la început la sfârșit avea o singură frază, fără punctuație, bineînțeles!), poate exista orice. Problema este cine o publică și, dacă o publică, cine o citește. Mi s-a întâmplat, cu 15-20 de ani în urmă, o istorie interesantă: pregăteam volumul IV din seria Scriitori români de azi și, vrând să scriu despre un roman al lui Mircea Horia Simionescu, apărut în timpul stagiului meu francez, l-am împrumutat de la Biblioteca Facultății de Filologie. Era
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
stagiului meu francez, l-am împrumutat de la Biblioteca Facultății de Filologie. Era vorba, de nu mă înșel, de Biblioteca generală. Când l-am deschis, am constatat că foile nu erau tăiate. Stătuse în biblioteca studenților filologi mai mult de zece ani dar nici unul nu avusese curiozitatea să-l citească. Nu era de vină, desigur, autorul, de vină era lipsa de apetit a studenților filologi... Cam așa stăm cu lectura și mesajul literaturii... Războiul, dacă este de dus, este războiul general al
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Desperado) este flecăreala și injuria. Două specialități contemporane... L.V. Citiți literatura - în acest moment al vieții dvs - pentru plăcerea de a citi sau mai ales pentru plăcerea de a scrie despre ce citiți? E.S. Am citit cu precădere în ultimii ani literatură subiectivă, cum am spus mai înainte. Citesc cu mare plăcere pe clasici. Îmi place din ce în ce mai mult secolul XIX și prima parte a secolului XX. Am scris în ultimii ani despre Eminescu, Creangă, Arghezi, Ion Barbu, Bacovia, Goga... Ce desfătare
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
despre ce citiți? E.S. Am citit cu precădere în ultimii ani literatură subiectivă, cum am spus mai înainte. Citesc cu mare plăcere pe clasici. Îmi place din ce în ce mai mult secolul XIX și prima parte a secolului XX. Am scris în ultimii ani despre Eminescu, Creangă, Arghezi, Ion Barbu, Bacovia, Goga... Ce desfătare. Ce bucurie a relecturii și, prin contagiune, ce bucurie (regăsită) a scriiturii! L.V. Ce tip de texte încurajați în cronicile săptămânale? Care va fi drumul lui Eugen Simion, criticul clar
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
mă uit la televizor, am dat o raită cu privirea prin fereastra deschisă a istoriei noastre recente. Și am văzut dintr-o dată, și poate că sînt chiar singurul care a văzut un lucru atît de neobișnuit, că au trecut treisprezece ani de cînd a început maratonul din Piața Universității. Și de cînd ea a devenit un loc privilegiat Dintr-un banal spațiu public, la fel ca multe altele din București și din țară, această piață s-a transformat peste noapte într-
Big BrOtherși goana după vînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13933_a_15258]
-
pune în circulație idei false referitoare la istoria României ori a limbii române. Rădăcinile acestor manifestări se află în deceniile din urmă ale comunismului românesc, atunci cînd, pe fondul respingerii ideologiei internaționaliste a sovieticilor, la putere și pînă spre mijlocul anilor ^60, au reînviat fantomele naționalismului autohton. Nu fără legătură cu scrisoarea de la cititorul nostru, am publicat și un comentariu redacțional � pag. 32, în cuprinsul rubricii Revista revistelor) despre un lung și tendențios studiu al dlui Mihai Ungheanu consacrat soartei
Despre o anumită impostură by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Journalistic/13919_a_15244]
-
e imensă. Nu vreau să fac procese de conștiință nimănui, dar chiar și unii dintre adversarii tezelor naționaliste cu pricina sînt ispitiți de ideile principale aflate în joc. Care este preocuparea cea mai constantă a, să zicem, lingviștilor români din anii din urmă? Aceea de a reveni la scrierea cu â, ca mai potrivită spiritului limbii noastre și originii ei latine. Oare ce arată această preocupare, prin insistență, dacă nu un subconștient încărcat naționalist? Și, atunci, de ce să ne mirăm că
Despre o anumită impostură by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Journalistic/13919_a_15244]
-
pentru că piesa Kir Zuliardi e din 1852 ( Opere, VI, p. 140), iar spală-varză, cu glosarea "sabie", este un compus atestat în prima listă de argou românesc, publicată de N.T. Orășanu, la 1860, în Coarnele lui Nichipercea, și reluată peste un an în volumul Întemnițările mele politice. Cuvîntul va fi preluat cu toată lista de G. Baronzi ( în Limba română și tradițiunile ei, 1872); dar, chiar mai înainte, Baronzi îl folosește în dialogul dintre hoți din romanul său Misterele Bucureștilor ( 1862): "Smulge
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
și caro". Compusul e înregistrat de dicționarul academic ( DLR, tomul X, articolul spăla), care îi indică și alte sensuri vechi: "om laș, fricos", "om de nimic, golan", "palavragiu". În teorie, nu e imposibil ca termenul să fi ajuns, în zece ani, de pe scenă în limbajul familiar al publicului; e totuși mai credibil ca Alecsandri să-l fi preluat din argoul vremii. Compusul nu s-a păstrat, cel puțin ca formulă de desemnare a sabiei, din cauza ieșirii din uz a obiectului însuși
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
Citesc «Jurnalul» lui Mircea Zaciu. Lectură agreabilă. Maestrul scrie «bine» ( romancier ratat). Pasaje plicticoase ( atît de desele descinderi în Capitală), intercalări filosofarde, citate abundente din autori străini. Mă întreb: de ce și-a publicat jurnalul abia din ^79, omițînd o perioadă (anii ^70) la fel de «tumultuoasă», de contradictorie și tristă pentru literatura noastră, despre care a avut, cu siguranță, notații zilnice?". Ca și, mai cu seamă: "Citit «O zi din viața lui Ivan Denisovici» ( gulagul în variantă sovietică, originală). Frapează naturalețea ( simplitatea) cu
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
stînga, încearcă să plece din țară prin orice mijloace ( în speță, o căsătorie fictivă cu un cetățean italian). Talentul de prozatoare și, mai ales, de ziaristă, o ajută în schimb să-și transforme cartea într-o fascinantă minifrescă a Bucureștilor anului 1947, semănată cu bancuri ale momentului ( în fapt, în Ochiurile rețelei e foarte multă anecdotică anticomunistă interesantă, dar facilă), cu personaje pitorești străduindu-se să supraviețuiască într-o lume care se descompune nu destul de încet, portrete remarcabile și scene fascinante
"Jurnalul meu din România" by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13923_a_15248]
-
ca și Voronca sau Tzara, poet de limbă franceză. S-a sinucis, aruncîndu-se în Sena. În România, Gherasim Luca este citat de istoriile literare aproape exclusiv pentru manifestul publicat în colaborare cu D. Trost Dialectica dialecticii din 1945. În același an însă, Luca mai publica și volumul de eseuri Inventatorul iubirii, urmat de Parcurg imposibilul și de Moartea moartă, prozele din Un lup văzut printr-o lupă și din Vampirul pasiv, ultimele în franceză. Tema celor trei texte din Inventatorul... este
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
în asemenea urîte lucruri. Așteptăm și alte comentarii. l În CONVORBIRILE LITERARE din aprilie, dl Dan Mănucă publică niște documente emoționante (valoarea literară trece, în astfel de cazuri, pe locul doi) și anume texte literare anticomuniste ale studenților ieșeni din anii ^57-^58. Ele se publicau în Cuvîntul nostru, o revistă care, fără a avea circulație oficială, era citită în Universitate și conținea destule texte deocheate ideologic. Printre debutanții Cuvîntului nostru, un oarecare M. Șt. Sorescu, recent transferat de la rusă, unde
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
de mareșal, ci o coroană regală? l Un pasionant interviu i-a acordat dl Gabriel Liiceanu dlui Robert Șerban pentru emisiunea A cincea roată de la TV Analog din Timișoara (ce păcat că n-o prindem și în București!) la sfîrșitul anului trecut. Îl putem citi acum în ORIZONTUL de pe aprilie, număr avîndu-l pe dl Liiceanu pe copertă. E aproape păcat să reproduci pasaje. Interviul are o căldură intelectuală care s-ar risipi prin tăieturile inevitabile. Totuși, fiindcă dl Liiceanu este autorul
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
Îl putem citi acum în ORIZONTUL de pe aprilie, număr avîndu-l pe dl Liiceanu pe copertă. E aproape păcat să reproduci pasaje. Interviul are o căldură intelectuală care s-ar risipi prin tăieturile inevitabile. Totuși, fiindcă dl Liiceanu este autorul Cărții Anului 2002 în viziunea României literare, iar cartea cu pricina e un jurnal intim, să cităm splendida definiție a acestuia pe care dl. Liiceanu o dă chiar în finalul interviului: Spre deosebire de unii amici care se apucă să-și descrie în Plai
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
că ține acest lucru". Și definiția: "De capacitatea unui om, numit scriitor, de a descoperi acea zonă privilegiată a afectivității lui, care, în cele din urmă, devine regula afectivității umane în general." l Întrebat de ce n-am avut în politica anilor de tranziție un Havel, dl Gabriel Liiceanu răspunde: "Nouă nu un Havel român ne lipsește - sînt convins că-l avem - ci o societate românească aptă de un Havel... În Cehia a existat nevoia de Havel, la noi, nevoia de Iliescu
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
impostura securiștilor care pozează în cetățeni onorabili după ce și-au chinuit concetățenii, după ce i-au terorizat și după ce i-au distrus sufletește, schilodindu-le și trupurile. Securiștii ăștia sînt vreo cîteva mii. Victimele lor sînt sute de mii, începînd din anii ^50, cînd a fost înființată Securitatea, sabia tăioasă a dictaturii proletare. Să nu mi se spună că cine se băga în Securitate visa la o carieră de Maica Tereza. Să nu mi se spună cît erau de patrioți securiștii și
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13944_a_15269]
-
impostura securiștilor care pozează în cetățeni onorabili după ce și-au chinuit concetățenii, după ce i-au terorizat și după ce i-au distrus sufletește, schilodindu-le și trupurile. Securiștii ăștia sînt vreo cîteva mii. Victimele lor sînt sute de mii, începînd din anii ^50, cînd a fost înființată Securitatea, sabia tăioasă a dictaturii proletare. Să nu mi se spună că cine se băga în Securitate visa la o carieră de Maica Tereza. Să nu mi se spună cît erau de patrioți securiștii și
Secretoasa elită de ieri a României by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13943_a_15268]
-
că nu ne aflăm în fața doar a unei oarecare încercări pseudoștiințifice, ca numeroase altele, ci în fața uneia din marile imposturi din ultimele decenii. Parcurgînd "referatele" de care am amintit, de la finele cărții, am descoperit că istoria tipăririi Codexului urcă în anii comunismului, fiind un fel de comandă politică a regimului național-ceaușist. Printre giranții tipăririi îl găsim pe prof. univ. Ariton Vraciu de la Iași, bine cunoscut pentru extravagantele sale idei "științifice". Prefața cărții aparține romancierului Mihail Diaconescu. Ce fel de gir științific
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
departe. Ar fi încă bine, dacă asemenea aberații s-ar mărgini la un domeniu cum este istoria (și a limbii). Dar dăm peste ele și în filosofie și în sociologie și în alte discipline. Dl Ilie Bădescu, acela care, în anii comunismului, găsea în gîndirea eminesciană elemente protomarxiste, a publicat și el de curînd o carte despre care, cu excepția unei note din Observator cultural, n-a existat în nici o revistă o critică serioasă. Judecînd după nota cu pricina, dl Bădescu persistă
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]