12,966 matches
-
catolice în domeniul disciplinar și doctrinar. Din scrierile sale deducem care era adevărata atitudine a Bisericii timpurii față de problema militară și de războiul drept. Augustin își propune subiectul în întregime; îl examinează în diferitele sale aspecte și ilustrează gândirea creștinismului antic. Respingând obiecțiile apărute în trecut, susține conduita Bisericii care, fiind o instituție pur religioasă, a fost constrânsă de diferite împrejurări inopinate să se înalțe la rangul unei puteri de ordin politic. În învățăturile și deducțiile sale, se delimitează obiectivul principal
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să bată din dinți, să facă semne, să-și întindă mâinile și să se agite cu tot trupul. Chiar și în cazul existenței unor victime, Biserica obținea mari avantaje din constituția armatei și din prezența acesteia în toate părțile lumii antice. Imperiul roman pe de o parte persecuta creștinismul, iar pe de alta, prin instituțiile și formele sale organizatorice, îl favoriza consolidându-l continuu. Acceptarea serviciului militar aspru combătută de gnostici, montaniști și manihei (erezii ostile chiar și Bisericii), era susținută
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Aceste legi i-au lovit pe manihei, montaniști și priscilieni, pe iudei și samariteni, oprindu-le înrolarea și cariera militară în armata imperială. 5. Reacția punitivă a Imperiului roman În aceste condiții, îndeplinirea diferitelor sarcini încredințate soldaților creștini de către Biserica antică comporta anumite pericole și chiar condamnarea la moarte a celui prins asupra faptului și a coreligionarilor săi, aflați în același loc. Deși în vastul martirologiu al soldaților descoperim puține procese intentate unui singur militar, totuși întâlnim civili executați împreună cu soldații
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
influența a acestuia asupra populației și a armatei. Capitolul IV Geneza și analiza diferitelor persecuții Persecuțiile împotriva creștinilor au reprezentat un fenomen obișnuit în istoria Bisericii din totdeauna, chiar dacă nu au fost totdeauna relevate și sistematic. Notorietatea acestora împotriva creștinilor antici se datorează existenței materialului istoric necesar compunerii legendelor pioase, cultului martirilor și al sfinților Bisericii din primele secole creștine. Dintre cele mai cunoscute persecuții amintim pe cea împotriva evreilor creștini (cf. Fap) și cele împotriva creștinilor poruncite de către: Nero în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Egiptului, și se termină cu cea a lui Dioclețian (284-305). Numărul indicativ al acestor persecuții, reluat și de Paulus Orosius (385-418), discipolul sfântului Augustin (354-430), în Istoria contra păgânilor, redactată între anii 417-418, avea să domine fantezia istorică a epocii antice și a evului mediu. Rescriptul lui Traian (98-117) din anul 115 ne mărturisește că Roma nu a emis nici un edict contra creștinilor, spre deosebire de edictul asupra sacrificiilor din anul 250, promulgat de împăratul Decius (249-251), care deschidea calea unei prime persecuții
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de a înțelege din punctul de vedere al persecutorilor aspectele politice, sociale și religioase ale acțiunilor lor, variabile în funcție de persoane, locuri și perioade etc. devine tot mai evidentă. Tot aici amintim și diversitatea martirilor care ne grăiesc despre varietatea creștinismului antic, care deși aparține marii Biserici astăzi nu mai prezintă aceiași stare de spirit și nici aceleași motivații. Fenomenul martiriului în creștinismul antic nu poate fi minimalizat ori banalizat în ciuda oricăror afirmații: mai mult chiar, reducerea justelor sale proporții, care rămân
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
perioade etc. devine tot mai evidentă. Tot aici amintim și diversitatea martirilor care ne grăiesc despre varietatea creștinismului antic, care deși aparține marii Biserici astăzi nu mai prezintă aceiași stare de spirit și nici aceleași motivații. Fenomenul martiriului în creștinismul antic nu poate fi minimalizat ori banalizat în ciuda oricăror afirmații: mai mult chiar, reducerea justelor sale proporții, care rămân pe ultimul plan al vieții creștine din epoca respectivă, oferă acesteia din urmă, simultan, coloratura sa specifică. Biserica martirilor a fost fără
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vor ajuta să studieze conjuncturile cu acestea. Subiectul, prezent în numeroase publicații trecute și recente, oferă posibilitatea unei studieri vaste și a unui efort pe măsură, datorită dificultății la care sunt supuși istoricii actuali, interesați de studiul persecuțiilor din creștinătatea antică, grație abundenței literaturii asupra acestui subiect, a cărei bibliografie s-a îmbogățit an de an. 1.1. Persecuția lui Nero Tacitus ne spune că Nero (54-68) i-a persecutat pe creștini în ultimii patru ani ai domniei sale, pentru a arunca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu eroism, alimentându-le virtuțile războinice. E foarte posibil ca atât Galerius cât și Maximian și mai apoi Dioclețian să fi observat, sau cel puțin să fi fost informați, de faptul că noua religie, creștinismul, moleșea idealurile belicoase ale romanilor antici, făcându-i pe soldații creștini, prea puțin combativi și pentru nimic atașați întru-totul împăraților lor. Nu trebuie să atribuim această adversitate a lui Dioclețian față de soldații creștini, unei simple luări de poziție contra creștinismului, atitudine pe care a început să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și-a făcut o impresie nefavorabilă față de creștinii din Orientul Mijlociu, evaluând totdeauna creștinismul după părerea inițială pe care și-o formase despre dânșii. De fapt, în edictul său din 311 reitera acuzația potrivit căreia creștinismul era văzut ca dispersatorul ordinii antice a lucrurilor, spunând că: (...) atâta voință îi invadase pe creștini și atâta prostie îi ocupase, încât nu se mai respectau cele stabilite de cei vechi. Efectele care proveneau din structura doctrinară, morală și organizatorică a creștinismului, i-au constrâns pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca un rezultat al exercitării unei presiuni excesive a autorităților imperiale păgâne împotriva conștiinței individuale, a militarilor creștini și a disprețului libertății personale a acestora, ducând inevitabil la apariția cazurilor de obiectori de conștiință în primele patru secole ale creștinismului antic. Alături de cazurile de obiecție de conștiință față de serviciul militar, precum cele ale lui Maximilianus, Marcellus, Theogenes și Marcellinus, Nereus și Achileus, Hemeritus și Chelidonius, și alți soldați creștini au refuzat să se supună anumitor dispoziții ale autorităților, fiind contrare conștiinței
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în mai multe etape, strânse între ele. Inițial s-a limitat la alungarea creștinilor de la curtea sa, asemenea predecesorilor săi, trimițându-i în exil pe unii și supunându-i pe alții unor servicii umilitoare. Apoi a trecut la suprimarea legilor antice care reglementau căsătoria și funeraliile; a impus taxe istovitoare și i-a vândut ca sclavi pe cei care nu-i plăceau, aruncând aristocrații și pe cei aflați în funcții de autoritate în închisori; a poruncit să fie violate în lupanare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
religiei păgâne, a fost capturat în Frigia, fiind fiul unui episcop, și condus în cazarma legiunii a II-a Traiana, în prezența tribunului Zilicentius și a praepositus Possidonius, a cărui legiune era cantonată la Cyzic, oraș principal în Hellespont (denumirea antică a Dardanelelor n.n.), unde era presat să se înroleze atât de către tribunul Zilicentius cât și de praepositus Possidonius. Iar el, soldat foarte fidel adevăratului Dumnezeu, plin de Duh Sfânt, în mijlocul soldaților legiunii, a spus cu perseverență: „Eu sunt creștin, și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
închise, devastate și cu sacerdoții în plină decadență. Acțiunea sa era foarte dificilă. Păgânii, după implicarea directă a lui Constantin și a fiilor săi în viața creștină, erau deja în minoritate cel puțin în Orient, unde arătau indiferență față de lumea antică și se resemnară în fața istoriei favorabile creștinismului. Revenirea la sfârșitul secolului IV în favoarea păgânismului era de neconceput după aproape o jumătate de veac de inițiative susținute în sprijinul creștinismului, prin legi și edicte imperiale. Păgânismul era în plină agonie, se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de conștiință și de idealurile pacifiste. O bună percepție a creștinismului soldaților depinde de posibilitatea determinării numerice a prezenței acestora în armata romană preconstanti-niană, de semnificația, originea, situarea ambientală și temporară, de soluțiile prezentate în acest studiu pentru lumea creștină antică, referitor la conciliația dintre apartenența la Biserica lui Cristos și la serviciul militar între secolele II-III p.Chr. Începând cu secolul IV p.Chr. situația creștinilor se schimbă complet: problematica creștinismului militarilor capătă anumite puncte fundamentale în direcția consistenței numerice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
religie. În această perioadă are loc o schimbare a problemei teoretice în sânul comunităților creștine prin sinoadele și scrierile părinților Bisericii pentru examinarea acceptării războiului și a condițiilor purtării sale etice, fără a pierde din vedere interpretarea antirăzboinică a istoriei antice. Ideea de fond a creștinismului soldaților, începând cu Constantin (306-337), devenea tot mai creștină datorită atitudinilor teoretice și practice din partea puterii imperiale și a Bisericii timpurii, care începeau să se înscrie într-o situație diferită față de perioadele anterioare, marcând o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
militar, cu pretextul că uciderea este contrară eticii creștine. Considerând aspectul idolatriei, opoziția lui Tertulian față de serviciul militar nu este fundamentată pe baze etice și religioase. Validitatea și dimensiunea profundă a acestei dezbateri inițiate vizează sectorul teologic. În literatura religioasă antică (Evangheliile apocrife, Actele martirilor) nu există suficiente indicii istorice; nu au existat Acte ale martirilor anterioare lui Decius (249-251). Primele mișcări pacifiste creștine încep să apară cu Arnobius și Lactantius și vor ajunge până la Orosius sub forma unei critici virulente
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în mai puțin de un secol în evul mediu pentru a forma o nouă Europă, de nuanță creștină. Concluzie Creștinismul în armata romană din secolele I-IV examinează o instituție fundamentală a Imperiului, importantă în apărarea limesului și a civilizației antice, a răspândirii și promovării romanității. Creștinismul în armata romană din secolele I-IV, imediat după Introducere, se deschide cu un prim capitol dedicat analizei Creștinismului în Imperiul roman, plecând de la diaspora iudaică și realitatea creștinismului în ascensiune și despre situația
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
accepția ei, o piesă de teatru strecoară uneori pe scenă o prezență care funcționează ca un narator, așa cum se întâmplă în Orașul nostru de Thornton Wilder unde: , un manager al scenei care operează ca narator auctorial, care preia funcțiile corului antic, sumarizează subiectul și se adresează direct audienței: . Asemenea intervenții naratoriale de factură teatrală favorizează distribuirea dramei în câmpul manifestărilor narative. În Music Mary-LaureRyan consideră că relația dintre muzică și narațiune poate fi ilustrată prin opere, lieduri sau cantate, prin compoziții
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
imagini cu altele în care scene din diferite narațiuni sunt conectate tematic sau simbolic. El arată că pe amforele din Eleusis și Argos cele două scene care prezintă moartea și orbirea, ca pe teme comune ale vieții cotidiene în Grecia antică, solicită răspunsul interpretativ al privitorului, orientat spre funcția funerară a veselei. Stansbury O’Donnell este atent nu numai la rolul privitorului în construcția narațiunii vizuale, ci și la contextul privirii, pentru că vede imaginea ca parte a unui dispozitiv conector care
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
distinge cazurile în care narațiunea apare într-un text asociat cu o imagine servind drept ilustrație narativă a textului de cazurile în care narațiunea este plasată în reprezentări vizuale, care favorizează lectura poveștii prin imagini. Ea consideră că în arta antică, narațiunea, mai degrabă implicită decât explicită, esteo scenă desprinsă din întregul unei povești. Consideră, de asemenea, că arta antică se referiră la evenimente spațiale și temporale specifice, conține elemente înrudite cu acțiunea sau elemente care se individualizează ca descrieri și
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
de cazurile în care narațiunea este plasată în reprezentări vizuale, care favorizează lectura poveștii prin imagini. Ea consideră că în arta antică, narațiunea, mai degrabă implicită decât explicită, esteo scenă desprinsă din întregul unei povești. Consideră, de asemenea, că arta antică se referiră la evenimente spațiale și temporale specifice, conține elemente înrudite cu acțiunea sau elemente care se individualizează ca descrieri și care pot fi spuse ca și cum acolo, în spațiul lor, ar exista o persoană a treia și un timp trecut
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
accepția ei, o piesă de teatru strecoară uneori pe scenă o prezență care funcționează ca un narator, așa cum se întâmplă în Orașul nostru de Thornton Wilder unde: , un manager al scenei care operează ca narator auctorial, care preia funcțiile corului antic, sumarizează subiectul și se adresează direct audienței: . Asemenea intervenții naratoriale de factură teatrală favorizează distribuirea dramei în câmpul manifestărilor narative. În Music Mary-LaureRyan consideră că relația dintre muzică și narațiune poate fi ilustrată prin opere, lieduri sau cantate, prin compoziții
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
imagini cu altele în care scene din diferite narațiuni sunt conectate tematic sau simbolic. El arată că pe amforele din Eleusis și Argos cele două scene care prezintă moartea și orbirea, ca pe teme comune ale vieții cotidiene în Grecia antică, solicită răspunsul interpretativ al privitorului, orientat spre funcția funerară a veselei. Stansbury O’Donnell este atent nu numai la rolul privitorului în construcția narațiunii vizuale, ci și la contextul privirii, pentru că vede imaginea ca parte a unui dispozitiv conector care
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
distinge cazurile în care narațiunea apare într-un text asociat cu o imagine servind drept ilustrație narativă a textului de cazurile în care narațiunea este plasată în reprezentări vizuale, care favorizează lectura poveștii prin imagini. Ea consideră că în arta antică, narațiunea, mai degrabă implicită decât explicită, esteo scenă desprinsă din întregul unei povești. Consideră, de asemenea, că arta antică se referiră la evenimente spațiale și temporale specifice, conține elemente înrudite cu acțiunea sau elemente care se individualizează ca descrieri și
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]