8,708 matches
-
Dacia antiqua. Perspective de istoria artei și teoria culturii, București, 1982; Artă și arheologie dacica și română, București, 1982; Enciclopedia civilizației române (în colaborare), București, 1982; Artă imperiala a epocii lui Traian, București, 1984; Portretul român în România, București, 1985; Antichitate și modernitate, Brașov, 2000; Artă română în România, București, 2000. Traduceri: Robert Flacelière, Istoria literară a Greciei antice, București, 1970; Richard Brilliant, Arta română de la Republică la Constantin, pref. trad., București, 1979; Clark Kenneth, Revoltă romantică. Artă romantică în opoziție
GRAMATOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287338_a_288667]
-
epocii întunecate, pref. trad., București, 1994; Jean-Pierre Vernant, Mit și religie în Grecia antică, pref. trad., București, 1994; Michael Crawford, Romă republicana, pref. trad., București, 1997. Repere bibliografice: Ov. S. Crohmălniceanu, „Moiră, mythos, dramă”, RL, 1969, 40; Ion Bălu, Fascinația Antichității, VR, 1970, 1; Vasile Constantinescu, „Moiră, mythos, dramă”, ÎL, 1970, 1; Viorica I. Constantinescu, Două studii despre tragedia attica, ATN, 1970, 12; Adelina Piatkovski, „Moiră, mythos, dramă”, SC, 1972; Mircea Iorgulescu, Profil. Mihai Gramatopol, LCF, 1975, 15; Ion Maxim, „Civilizația
GRAMATOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287338_a_288667]
-
privirea cu rusticele Împrejurimi. Turistului, oarecum obligat la conduită austeră de autoritatea monumentului, i se poate face totuși foame și se vede nevoit să-și asume gestul decojirii gălbuielor portocale de vară din rucsac, În chiar plin teatru de la Epidaur. Antichitatea, despre care a citit sau auzit, Îl dezamăgește prin ceea ce constată c-a mai rămas din ea: printre frînturi de coloane, arheologii ascultă muzică la radio. Noi, civilizațiile, știm acum că sîntem muritoare. Afirmația gravă a lui Paul Valéry a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sfîrșit, un foarte unhappy end). Secta este și locul În care omul este Îndemnat să creadă, nu prin promisiunea unei răsplăți transcendente, ci, În primul rînd, printr-o morală practică aducătoare de satisfacții: hedonismul Îsi reia aici rolul avut În Antichitatea greacă, fără a se confunda nici o clipă cu cel consumist, fals (pentru că permis doar de și prin producție). Pentru a situa discursul moral al scriitorului, ar trebui să se recurgă la Hermeneutica subiectului a lui Foucault și la fraza cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ani după ce Michel Foucault Începuse la Collège de France cursurile despre Hermeneutica subiectului, al căror concept central este „grija de sine” a subiectului și al căror obiect sînt practicile „grijii de sine” așa cum reies ele din studiul unor texte din Antichitate. Cursul filozofului francez Începe cu analiza dictonului delfic gnothi seauton (cunoaște-te pe tine Însuți). Îndemnul nu are deloc sensul cunoscut În zilele noastre, filozofic și moral. El voia să spună doar atît: pentru că oracolul nu-ți poarte răspunde decît
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe motive populare în 600 de versuri, Pepelea din cenușă. Cu o bursă din fondul public năsăudean, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj (ce avea și o catedră de limba română), aprofundând cunoașterea Antichității la cursurile de teoria și istoria retoricii, de sintaxă greacă, de istoria literaturii latine și istorie elină, prin traduceri și interpretări din Cicero. În decembrie 1884, semnând C. Boșcu o snoavă versificată pe un subiect auzit de la Ion Goriță, Filosofii
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
ce se construiește tot mai mult pe sine ca ființa unică și independentă. Termenul se folosește în continuare în psihologie ca, de exemplu, în expresia „calități individuale”. Termenul de subiect nu se refuză în mod specific la persoana umană. În antichitate înțelesul său era de „supus” - hipokaimenon în greacă, subiectum în latină -, de unde și utilizarea sa gramaticală, ca ceva ce poate fi supus acțiunilor. În Europa postmedievală, sub influența creștinismului s-a dezvoltat un sens specific uman al noțiunii de subiect
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
care încearcă să surprindă „caracteristicile caracteriale” ale unei persoane pe baza virtualei asemănări a acestuia cu animalele. Se consideră că animalele au un specific tipologic psihologic temperamental, caracterial, moral chiar, subliniat de folclor, fabule, mitologie, blazoane, heraldică. Astfel, încă din Antichitate a apărut tradiția fisionomonică (Baltrusaitis, 1972Ă; sunt citate tratatele lui Pseudo-Aristotel, Polemon, Adamantias, Pseudo-Apulus. În Pseudo-Aristotel se poate citi: „Boii sunt domoli și leneși. Au vârful nasului gros și ochii mari. Leii sunt generoși și au nasul rotund și turtit
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
aparențelor, sunt implicate în diverse tipuri de relații și roluri existențiale și sunt, mai mult sau mai puțin, eficiente și performante în acestea. Toate aceste atribute poartă amprenta reperelor socioculturale și istorice. Dacă istoria omenirii consemnează și descrie, încă din Antichitate, diverse variante de tulburări psihopatologice, acestea, la rândul lor, integrează sau fac trimiteri la atributele firii umane și la structurările sale dizarmonice, exteriorizate prin tulburări de comportament și adaptare. Cunoașterea lor devine o condiție fundamentală a perceperii și înțelegerii evenimentelor
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și creativitatea, caracteristicile morale constituie parametrii care individualizează un om în cadrul moravurilor sau etosului unei comunități. Atitudinea și comportamentul moral sunt aspecte ce caracterizează și tulburările de personalitate, împreună cu tot ceea ce tradițional se înțelegea prin caracter. Caracterul a însemnat, în antichitatea greco-romană și în Europa post-renascentistă, nu doar stilul ce diferențiază expresivitatea și comportamentul unui om de altul ci și instanța personală ce-și însușește și exprimă moravurile vremii, felul cum subiectul funcționează în cadrul instituțiilor socio-culturale, prin raportarea sa față de alții
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
care urmăresc cum acționează alții, cele care se Întreabă ce se Întâmplă și cele care habar nu au că se Întâmplă ceva.” (Anonim) 3.1. Noțiunetc "3.1. Noțiune" Noțiunea de strategie provine din epoca antică a Greciei. Inițial, În Antichitatea greacă timpurie, termenul „strategos” se referea la rolul generalului care comanda o armată. Ulterior, a dobândit sensul de „artă a generalului”, referindu-se la abilitățile psihologice și comportamentale care Îi dădeau generalului posibilitatea să-și Îndeplinească rolul. În timpul lui Pericle
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
elementară și prima clasă de gimnaziu în orașul natal, continuând apoi cursul secundar, până la absolvire, în București, la „Sf. Sava”. Din 1900 e student al Facultății de Litere și Filosofie din București, unde, atras în primul an de limbile clasice, antichități, logică și psihologie, se specializează, ulterior, în filologia modernă. Profesorii frecvent audiați sunt Titu Maiorescu și Ovid Densusianu. Cel de al doilea îi va patrona debutul la „Vieața nouă” și îi va obține o bursă de studii în 1909, în
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
la tehnică, informatică, design, sport, rock and roll, suprarealism și motociclism, poetică de stroboscop deopotrivă exultantă și tristă, subversivă și autodisolutivă. Cartea Poeme de amor (1983) desfășura ca un penaj de păun barochizant disponibilitatea poetului, în tonalități ce mergeau de la Antichitate la trubaduri și de la Dante la Pâlnia lui Stamate. Prozaismul căutat și etalat cu voluptate, enorma poftă ludică a acestei poezii (ca a întregii generații ’80, de altfel), prin care totul se dă peste cap și se transformă cu sadică
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
segrega. Prin dimensiunea sa estet-socializatoare, ca mod de petrecere a timpului sub emblema lui utile dulci, practica cenaclieră păstrează multiple ecouri culturale. C.l. ilustrează o mare varietate de precedențe și ascendențe: el este ruda îndepărtată și „democratizată” a banchetului din Antichitate, dar și a lecturii familiale din secolul al XVIII-lea, a salonului și seratei din secolul al XIX-lea, a reprezentațiilor de la Curte, a clubului englezesc (model de asociere liberă constituit, cel mai probabil, în secolul al XV-lea și
CENACLU LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
Este fiul Virginiei (n. Bălescu), profesoară, și al lui Alexandru Gustav Cizek, funcționar, și frate cu Eugen Cizek. A făcut studii de filologie clasică la Universitatea din București (1960-1965); și-a luat doctoratul în 1973, cu lucrarea Eroi politici ai Antichității. Modele ideologice și literare. La Universitatea din Münster va mai obține un doctorat în filologia latină a Evului Mediu (1987). Este asistent universitar la Universitatea din București până în 1975. Pleacă din țară și lucrează la Institutul de Limbi Romanice al
CIZEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286290_a_287619]
-
Canada și conferențiază la universitățile din Geneva, Paris, München, Göttingen, Aix-en-Provence, Osnabrück, Lausanne. Este membru al mai multor societăți internaționale pentru cercetarea Evului Mediu. A debutat în „Studii clasice” (1968), iar editorial, în calitate de coautor la volumul Antologie de literatură universală (Antichitate, Evul Mediu și Renaștere), editat de Al. Dima. Colaborează la periodicele „Studii clasice”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Revue des études latines”, „Rhetorica” „Mittellatinisches Jahrbuch”, „Hermes” ș.a. Prezent cu comunicări în actele unor congrese, are, de asemenea, studii în
CIZEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286290_a_287619]
-
ș.a. Prezent cu comunicări în actele unor congrese, are, de asemenea, studii în volume colective. Este traducător în limba română și comentator al unor scrieri de Platon. Lucrările sale au fost bine primite de critica de specialitate. A îngrijit antologia Antichitatea despre artele plastice (1971). C. se afirmă ca un bun cunoscător al metamorfozelor literare și conceptuale ale imaginii lui Alexandru cel Mare în literatura română, în comparație cu literaturile orientale și cu literaturile europene occidentale. A cercetat, de asemenea, prima versiune românească
CIZEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286290_a_287619]
-
de manipulare ale unor atare modele în sensul manierismului literar și în sens politic. A scris și despre anumiți autori antici, medievali, neolatini, priviți sub raportul calității lor retorice sau poetice, al relației cu modelele urmate. SCRIERI: Eroi politici ai Antichității. Modele ideologice și literare, București, 1976; Imitatio et tractatio. Die literarisch-rhetorischen Grundlagen der Nachahmung in Antike und Mittelalter, Tübingen, 1994; Alexander bifrons. Le Roi et le Sage. Études sur la légende d’Alexandre le Grand de l’Antiquité au Moyen
CIZEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286290_a_287619]
-
volumele Cântece de faun (1940), Trezirea faunului (1973) și Cântece finale de faun (1977). În mod surprinzător, autorul nu urmează linia modernist-simbolistă din egloga lui Mallarmé și din preludiul lui Debussy, ci preferă să se apropie de poezia bucolică a Antichității eline, interesat, în primul rând, de cântarea naturii înconjurătoare și de ritmarea succesiunii anotimpurilor cu vârstele ființei. Faunul ce așteaptă, în atmosfera somnolentă a amurgului, întoarcerea cetelor de bacante sperioase devine un alter ego al autorului, care se autotematizează în
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
științifice semnifică, în bună măsură, altceva decât ce înseamnă „clasic” în artă sau în limbajul de zi cu zi. Provenit din limba latină, classicus (de primă clasă, de cea mai înaltă clasă), cu referire la literatura beletristică, designează „lucrările din antichitatea greco-latină, care au conturat peste secole educația din Europa de Vest” (Ernan McMullin, 1994, 266). Termenul îl întâlnim cu acest sens în limba franceză încă din secolul al XVI-lea. În limba română îl regăsim două secole mai târziu. Lingvistul Dorin Uritescu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
în limbaj argotic, una extraordinar de rea. Termenul ca atare are o „geometrie variablă” pe coordonate spațio-temporale: de la întregul mapamond (de exemplu, clasicii literaturii universale) la un singur stat național (clasici ai literaturii române, de exemplu); de la o epocă (propriu-zis, Antichitatea) la întregul parcurs istoric (până la începutul secolului al XIX-lea). Se spune chiar și despre lucrări literare din trecutul apropiat (secolul al XX-lea) că „au devenit clasice”, și despre scriitorii contemporani „mângâiați de aripa geniului” că sunt „clasici în
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
valoarea pe care o acorda Cantemir fiecărei măști animaliere sau, după caz, maniera modernă, raționalistă prin care depășea această mentalitate. Pe scurt, pentru a înțelege dialogul permanent pe care măștile animaliere din Istoria ieroglifică îl poartă cu diferitele surse din Antichitate până în Evul Mediu târziu este necesar să reconstitui acea gândire specifică fiecărei epoci în parte și mai ales epistema specifică epocii și arealului cultural în care și-a scris principele moldovean capodopera. Altfel, te pasc nenumărate capcane. Riști, de pildă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
impresia, gustul nu mai funcționează într-un domeniu care își construiește mesajele cu totul altfel decât o facem noi. Ele se cer educate frecventând sursele culturale ale perioadei respective. Poți gusta Iliada fără să știi nimic despre mitologia și cultura antichității grecești? Probabil poți, dar cu ce rămâi? Se pierd pe drum cele mai multe și mai valoroase sugestii. Pe scurt, problema nu este că textele clasice nu răspund unui astfel de test, problema este că în acest mod ele ne apar mult
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
scrierilor". Totalitatea literelor reprezintă o entitate bine constituită, organizată și stabilizată terminologic", constată savantul clujean 6. Este cel mai probabil că la această tradiție de secol al XVII-lea se raportează și Cantemir, de vreme ce lecturile sale sunt fie din zona antichității, fie din zona lucrărilor religioase, fie din cea a culturii occidentale a secolului în care s-a născut. El este omul veacului său. Oricum, ca mentalitate, el depășește cu mult medievalitatea culturii române, dar și ortodoxismul care persistă în aria
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
finele secolului al XIX-lea și chiar de mai târziu (dacă ținem cont de o "divagare utilă" a lui Bacovia: "O carte aș vrea să mai citesc o dată: Alixăndria."). Având la bază un text, redactat în limba greacă la finele Antichității (datările specialiștilor diferă uneori sensibil 56), astăzi pierdut, cunoscând ulterior numeroase versiuni bizantine, povestea vieții marelui cuceritor trece apoi în Occident, unde este tradusă în latină de Iulius Valerius în anul 340 și apoi, în secolul al X-lea, de către
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]