5,989 matches
-
Nici acum nu-mi e tocmai clar ce vroia să spună Dinu cu ele. Totuși, deși nu-mi e clar, îi dau tot mai des dreptate. Cele două vorbe erau: „Căcarea lumii“. Bătrâni cu pantofii bine lustruiți În lumile bogate, bătrânețea, în cazul unui vârstnic activ, cultivat și cu o prezență îngrijită, e ultimul lucru pe care-l iei în seamă. Bătrâni frumoși ajung îndeobște doar cei care au fost chipeși de tineri. Sau atât de mintoși, încât nimic nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și cu o prezență îngrijită, e ultimul lucru pe care-l iei în seamă. Bătrâni frumoși ajung îndeobște doar cei care au fost chipeși de tineri. Sau atât de mintoși, încât nimic nu mai vine înaintea inteligenței. În lumile paupere, bătrânețea e mereu urâtă. Săracii par murdari și când sunt curați. La prima mea ieșire într-o țară bogată, în Olanda, am sesizat imediat o absență. Nu vedeam moși și babe. Femei și bărbați în etate da, însă nu moși și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
m-a lămurit că existau reguli și că îmi anunțase vizita într-un registru cu o zi înainte. Nu numai reguli scrise, ci și opreliști consimțite. Pensionarii cu vechime îi informau pe nou-veniți că olandezii erau exagerat de sensibili la bătrânețea străină și neîngrijită. În holul mare al azilului, puteai să cobori la o partidă de rummy în papuci, dar în stradă nu ieșeai decât cu pantofii lustruiți. Pe loc mi-am dat seama ceea ce mă contraria la înfățișarea celor câțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
seamă de păreri ce cucereau prin franchețe și tupeu se arată a fi enormități, dacă nu prostii pur și simplu. La douăzeci de ani, e oarecum admisibil să spui că Mozart era un șmecher, dar s-o repeți și la bătrânețe, asta se cheamă eșec. Cum să devii genial în numai jumătate de an Oricine îi pomenea numele venea cu precizarea: un dobitoc sinistru. Colonelul Clăpocea era, neîndoielnic, un dobitoc sinistru, iar colegii, cunoscuții și chiar generalii care nu avuseseră de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tot în stradă, ca să vadă lumea ce martiră a fost ea, ori să-i spună, în sfârșit, ceea ce intenționa chiar din prima zi: „Ce, crezi că eu n-am știut că mă înșeli? Dar m-am sacrificat pentru copii“. La bătrânețe, profund afectată de viclenia domnului Capră, care precis avusese zeci de amante, fiindcă altfel nu s-ar fi chemat bărbat, i-a spus: „Ce proastă am fost! Trebuia să te înșel și eu! Nici nu știi câți m-au curtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zglobii, tonice, în care hița chița sița mița făceau diri diri bramburița și pe loc îi venea cheful de lucru. Iar când avea chef, să te ții bine, că, deși nu era nebun, picta și douăzeci de tablouri pe zi. Bătrânețea La treizeci de ani, Vasile B. încă mai sărea. Se uita în stânga. Se uita în dreapta, se asigura că nu-l vede nimeni și sărea cu genunchii aduși la piept, având, pentru o fracțiune de secundă, senzația că e suspendat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și mergi mai departe. Nu-ți face griji. Rău era dacă ți se întâmpla să sari la șaizeci. Mie îmi vine și acum să sar, dar când o fac, nu mă înalț decât vreo douăzeci de centimetri. Mama ei de bătrânețe!“ Nu scluptor, ci sculptor „Domnule Popescu - i-a zis profesorul de română sculptorului Floricel F. Popescu -, vezi că băiatul matale are o problemă cu consoanele.“ „Cum adică o problemă cu consoanele - s-a burzuluit tatăl lui Florinel F. Popescu -, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Traian. Faptul că a fost găsit repede în curtea unui consilier, în rând cu niște pitici aduși din China, e altă poveste. Cert e că Decebal a rămas un timp singur, fără Traian, și părea oarecum stingherit. Contaminat cu tinerețe Bătrânețea se ia. La concluzia asta a ajuns într-o joi un domn în vârstă de cincizeci de ani, pe nume Adrian Butucel. Era o zi ca oricare alta, spre sfârșitul programului, când secretara patronului arab i-a anunțat pe toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de arab, pe coridor, i-a tăiat calea hotărât: „Muhamad, pardon, ceva important pentru tine“. „Ce ceva important la mine?“, a întrebat Muhamad zâmbitor, ca și cum nu el fusese acela care le dăduse un picior în fund. „Muhamad - a zis Adrian -, bătrânețea se ia. Dă-mă într-un birou cu tineri și o să muncesc de două ori mai bine ca ei.“ „Corect, tu corect, tu deștept - l-a lăudat Muhamad luându-l amical de umeri -, dar nu șef. Șef e numai al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lăudat Muhamad luându-l amical de umeri -, dar nu șef. Șef e numai al meu, tu mergi la fetele și băieții. Acum bem bere.“ Și l-a luat în birou la el, unde s-au îmbătat și au discutat despre bătrânețe până dimineața, când i-a găsit secretara dormind îmbrățișați pe canapeaua de piele. Muhamad, care împlinise de curând cincizeci de ani, i s-a destăinuit lui Butucel că el, având patru neveste, nu reușea să le fie fidel și că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
i-a găsit secretara dormind îmbrățișați pe canapeaua de piele. Muhamad, care împlinise de curând cincizeci de ani, i s-a destăinuit lui Butucel că el, având patru neveste, nu reușea să le fie fidel și că se trata de bătrânețe cu fetele de la computere. „Tu numai o nevastă - a cugetat plin de alean patronul -, la tine ușor să fii tânăr. La noi, problem. Hai noroc și să trăiești!“ În zilele următoare, Adrian Butucel a primit o mulțime de telefoane ultimative
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
colegi de birou. Era făcut trădător calificat al intereselor românești, om fără caracter, boșorog reciclat și impotent libidinos. La fiecare apel, domnul Butucel dădea același răspuns: „Uite, țin telefonul deschis, ca să simțiți și voi ce frumos miroase tinerețea! Nu numai bătrânețea se ia, mă, fraierilor, ci și tinerețea. Ce noroc pe mine să obosesc muncind ca la douăzeci de ani. Cât despre bere, nici o problemă, beau și arabii. Doar că religia le interzice alcoolul, și atunci o taie cu whisky“. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tentative primejdioase, încât îți stătea mintea-n loc! Pentru că se pare că cei care au fost mai zburdalnici în tinerețile lor se potolesc odată cu trecerea anilor. În schimb, cei mai tăinuiți și mai refulați în prima parte a vieții la bătrânețe sunt apucați de streche și par să voiască cu tot dinadinsul a-și cheltui din prea puțin irosita energie... Pe de altă parte, Dinu Noica și mulți alți prieteni de ai lui fuseseră arestați... Totul pornise pe de-o parte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Cele trei lăzi semănau cu trei morminte, în care curioșii scurmau nepăsători și avizi, în același timp, fără să înțeleagă nimic din trista soartă a limbii române închise acolo. Lăzile și cărțile miroseau puternic a fum de țigară și a bătrânețe închisă în rafturi. Nu vreau să mor aici, iar oamenii necunoscuți să răsfoiască blazați în memoria, dorul, neputința mea... 11 decembrie 2002 Știre difuzată astăzi la Radio France Info. Francezii au găsit rădăcina răului care divizează societatea lor și au
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
din munții lor". Nu știu când am pictat noi icoane pentru prima oară, dar în mod sigur elvețienii "au scos nasul din munți" în secolul XII, când au întemeiat Sonderbund-ul. Observație finală: nu aș vrea să semăn cu ei la bătrânețe, nu mă imaginez pensionar la Geneva, în jurul unei mese lungi, a câtorva sticle de Cotnari cu gust dulceag și miros de dop și a unor mici chinuiți, fără usturoi prea mult în compoziție, "să nu mirosim în autobuz..." Remarcă referitoare
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Dincolo de politețea ipocrit-necesară à la francaise, la un moment dat simt nevoia să-și arate colții, pe care-i înfig unul în ceafa celuilalt până când unul dintre ei cedează, spunând spășit: "Nu sunt tocmai ce numim un specialist în domeniu..." Bătrânețea și urmele ei traumatice se văd parcă mai bine pe aceste chipuri artificial uzate, sculptate de-a lungul anilor de lumina rece a neoanelor din bibliotecă. În fine, îmi par puțin naivi, fragilizați de educația extremă. Un gând urât și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mai interesant decât "opera" în sine.) Întâlnire întâmplătoare pe aeroportul din Otopeni cu Ileana, fostă colegă de clasă în liceu. Ne observăm reciproc urmele timpului pe față și am vrea să nu fie adevărat ceea ce vedem. Ne citim unul altuia bătrânețile incipiente, ca într-o carte deschisă. Posteriorul semeț al Ilenei, de iapă habsburgică de paradă, fantasma noastră de UTC-iști frustrați, și-a pierdut mult din obrăznicia inițială. Ne spunem la revedere formal, ea pleacă la Londra, trimisă de multinaționala
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
acestei biblioteci unde mi-aș dori să fiu transformat în carte pe raft la rândul meu, citesc Eliade, Fragments d'un journal II, 1979-1985. Dincolo de prezența indiscutabilă a celei mai formidabile culturi generale a secolului, se simte printre rânduri apropierea bătrâneții. Eliade are îngrijorări de om în vârstă, comune, fără nici un interes pentru cititor. Plus o goană incesantă dupa onoruri, premii, rutina evidentă cu care îndeplinește îndatoririle de bază ale unui profesor etc. Experiențele mele din această universitate canadiană mă ajută
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
R. Nu uit, dar să știți că n-am avut nebunii inavuabile. Și chiar îmi pare rău. Viața mea a urmat un traseu destul de linear, fără cotituri spectaculoase. Regret că nu am amintiri condimentate - cred că sunt foarte plăcute la bătrânețe. Acum nu privesc înapoi nici cu mânie, nici cu mândrie, ci doar cu nostalgie. N-am practicat excesul, sunt enervant de rațională. Pulsează și astăzi în mine fetița cuminte, provincială. Singurul viciu căruia m-am abandonat a fost fumatul. Am
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
sentiment de culpabilitate că tu continui să trăiești. Pe mama o adoram. În copilărie, seară de seară, înainte de culcare și de sărutul de noapte bună al mamei, îmi spuneam rugăciunea, cu nelipsita formulă: „Ține-o, Doamne, pe mama până la adânci bătrâneți, până la șaizeci-șaptezeci de ani.“ La vârsta aceea, șaizeci șaptezeci de ani mi se păreau o bătrânețe matusalemică. Și nu înțeleg de ce țineam să-i stipulez lui Dumnezeu limita ei de viață. Mi-era oare teamă să nu încurce socotelile? Ei
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
seară, înainte de culcare și de sărutul de noapte bună al mamei, îmi spuneam rugăciunea, cu nelipsita formulă: „Ține-o, Doamne, pe mama până la adânci bătrâneți, până la șaizeci-șaptezeci de ani.“ La vârsta aceea, șaizeci șaptezeci de ani mi se păreau o bătrânețe matusalemică. Și nu înțeleg de ce țineam să-i stipulez lui Dumnezeu limita ei de viață. Mi-era oare teamă să nu încurce socotelile? Ei bine, nu le-a încurcat. Mama a murit la șaizeci și unu de ani. Astăzi, aș
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
tam-tam critic la «munca de jos», într-o editură, spaime, spaime.“ Închei citatul și mă minunez: de unde atâta umor și detașare? Ce supape de supraviețuire aveți și cum le asigurați buna funcționare? Întreb fiindcă și continuarea articolului (despre relația dintre bătrânețe și tinerețe) e în același registru tandru-șfichiuitor, de ironie totuși indulgentă: „Renunțările (teritorii pierdute, cum le numește domnul Andrei Pleșu): nu mai fuma! (când aveam și eu posibilitatea să schimb țigările Cișmigiu pe Kent); nu mai sta în soare la
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
mânca dulce (ah, jofrele!); cafea fără cofeină; nu mai urca pe munte, că nu te mai ține suflul; nu mai face plimbări lungi, că nu te mai țin picioarele; amorul, o amintire... de retrăit, livresc, în Henry Miller. Spaime. Și bătrânețea nu vine niciodată singură, nu e o prezență solitară, ci înconjurată de o camarilă: artrite, artroze, hipertensiuni, cataracte (nu Niagara), mă doare în dreapta - ficatul; mă doare în stânga - inima, nu, inima nu doare - ischemie; mă doare ceafa - spondiloză cervicală, boală profesională
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
lui Bach. Aș fi cel mai snob și cel mai fericit Robinson Crusoe. R.P. Asta dacă n-ați da peste un Vineri manelist... A.R. Atunci aș inventa un Joi simfonist. Dar știți ceva? Mi-e puțin teamă ca acreala bătrâneții să nu-mi strepezească unele pasaje din Proust care m-au entuziasmat în tinerețe. Cam așa ceva am pățit când am recitit André Gide. Bun. Actori preferați. Laurence Olivier în Hamlet, Richard Burton în Cui i-e frică de Virginia Woolf
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
am putut bucura singură de nimic. Nu îmi sunt suficientă, simt mereu nevoia să fiu completată, să fiu confirmată. Șaizeci de ani am împărțit totul - și frumosul, și urâtul - cu soțul meu. Marea singurătate care mi-a fost hărăzită la bătrânețe e un adevărat blestem. E hâdă și bântuită de ecouri sinistre. Nu sunt un om foarte sociabil, nu-mi place lumea multă, dar simt nevoia de omul de lângă mine. Uneori, după cum v-am mai spus pe la începutul discuțiilor noastre, aștept
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]