6,215 matches
-
călcăm linia Partidului și ne scapă elementele dușmănoase chiaburești. Or, acest lucru nu trebuie să-l facem. Dacă un chiabur și sînt din aceștia, pentru că altfel ne-am întreba de ce sînt liberi își vede de treaba lui, mai spune în barbă ceva, dar nu aude decît el, acesta lasă-l să-și vadă de treaba lui. Noi nu sîntem astăzi în situația și Partidul n-a trasat linia să pornim la desființarea chiaburilor. Este vorba de îngrădirea și nu de desființarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
calomniile", pentru că am lovit în legionari, dar eu am considerat că fac o datorie de conștiință, pentru că erau fasciști, că erau tineri. Datoria lui de conștiință se vede că era să distrugă mai ales tinerii, viitoarea elită a Țării. Constantin Barba, unul dintre cei care au trecut prin iadul Piteștilor, rememorează: "Erau așa de bătuți și striviți băieții, încît urinau numai sînge. Fiind iarnă și frig afară și întrucît ușile erau închise de la ora 9, pînă dimineața neavînd voie să folosești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cârciumă, vorbind despre câteva piese noi și de-ale vieții, când intră un evreu tânăr, slab ca un ogar, cu un costum care era evident puțin prea mare pentru trupul său fragil, cu kipă pe vârful capului, perciuni groși și barbă scurtă, însoțit de o domnișoară scundă, simpatică și cochetă, îmbrăcată cu o rochie verde-deschis, ca iarba de primăvară. — Curajos băiat, râde Pribeagu. — Curajos sau nebun de-a dreptul. Cei doi și-au comandat cafele, niște sucuri, și-au pus pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
când fie niște copii găseau să se distreze copios trăgându-l de haine, fie șobolanii îl deranjau, încercând să-l muște de degete sau urechi. Și nici măcar atunci nu pornea spre casă. Era o epavă, ajunsese de nerecunoscut, având o barbă murdară și îmbâcsită de băutură și tutun ieftin, slăbit de forță, târându-se mai mult decât mergând ; și cu mințile aproape toate luate, se ducea spre prima crâșmă pe care o găsea deschisă și începea din nou să toarne pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cel care umplea sălile cu romanțele sale și inimile oamenilor, seară de seară, cu căldură și bucurie. Ce mai era de recunoscut din Cristi ? Trăsăturile lui fine erau acoperite de zgârieturi și mizerie, nu se mai spălase de săptămâni întregi, barba împuțicioasă îl făcea să pară cu zece ani mai în vârstă, poate și mai bine, slab ca un ogar, pentru că mânca pe apucate și numai mâncare nu era aia o felie de pâine din când în când, poate și un
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ghio- răindu-i de foame. Îi venea încă să vomite, dar n-avea ce. S-a dus să se privească în oglindă. Era un dezastru. Chipul supt și umflat de la pumni, pielea deshidratată, îngălbenită, ochii aproape vineți de cearcăne și o barbă deasă, care puțea. S-a fixat câteva secunde bune și apoi l-a bufnit râsul. „Habar n-aveam cât de urât pot fi, dacă mă chinui puțin“, și-a zis, printre hohote, dar n-a putut râde mult, pentru că l-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și cu jegul care încă îi curgea din păr. „O zi în plus poate sau câteva ore și puteam fi mort. Naiba ar fi știut“, gândi el. Apoi, cu multă spumă, cât folosea pen- tru o săptămână, și-a dat barba jos. Bucată cu bucată, își redescoperea chipul și, cu fiecare mișcare a lamei, cum dădea la o parte un smoc, redevenea ușor, ușor, dintr-un om murdar al străzii, dintr-un alcoolic necunoscut, Cristian Vasile. După ce și-a curățat bine
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Vasile cânta până dimi- neața dacă era aici și ridica tot orașul în picioare, nu ți-e rușine ? — Cristian Vasile a mai îmbătrânit, domnule... Nu că a îmbătrânit, se ridică libidinosul de la masă, cu resturi de ciorbă atârnându-i pe barba murdară, și îi dă un brânci sănătos lui Cristi, mai să-l dezechilibreze de tot. Ăsta-i cântărețul Cristian Vasile, ha-ha ? Uitați-vă la el, băi, ce-a ajuns bețivul ! E ultimul borfaș ! Și știi ce, prietene ? se apropie umfla-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
am auzit că te-ai îmbolnăvit am plâns. Slavă Domnului că nu mi-a fost dat să trăiesc și zilele în care să aud că ești huiduit pe scenă ! După ce s-a bărbierit de două ori, încât niciun fir al bărbii nu îndrăznea să iasă măcar o miime de milimetru din pori, și-a aranjat puțin sprâncenele și s-a tuns puțin, cât părul, pe care l-a dat apoi cu briantină, să-i stea perfect. S-a parfumat și a
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
unde era Monica? Douăzeci și doi, cizme, haină roz, blondă - trăise cu el până înainte să moară cu o lună, ea fiind cea care îl găsise mort, deși n-a existat nici indiciu că mai locuia acolo). Tata arăta extenuat. Barba nerasă îi acoperea parte din gât și obrajii îi erau supți și palizi. Ținea în mână un pahar gol. Se împletici prin încăpere. Dar apăratul rămase în fața geamului, luând inventarul: mocheta verde, picturile impresioniste facile (tata fiind singurul client al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
scriitoare pe nume Dubravka Ugrešic, care este croată stabilită la Amsterdam. Dacă tot veni vorba de nemți, revelația acestei dimineți a fost Richard Wagner, scriitorul german din Banat, cu care făcusem cunoștință la micul dejun. Un bărbat de statură medie, barbă scurtă, purtând bluză și jiletcă de piele negre. Spirit critic, independent în judecăți, ironic în aprecieri, deschis tuturor subiectelor. Știam că este și el „la bordul Trenului” și așteptasem momentul să-l întâlnesc. Ascendența românească și apartenența germană îl transformă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și în afara unui interes concret, imediat. VITALIE CIOBANU: Centrul Cultural din Cascais e o clădire cu trei niveluri, vopsită într-un roșu proaspăt, unde ne întâmpină directorul instituției - un bărbat trecut de cincizeci de ani, la cravată, cu o imensă barbă căruntă. În sala de conferințe, ornată cu un baldachin pe care este cusută vechea stemă a orașului, alocuțiunea sa în engleză nu are nici o altă pretenție în afara eficienței mesajului: propoziții scurte, fără sintagme idiomatice, adevăruri verificabile. Centrul de Cultură din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
care eu țin foarte mult“. (Varlamov, care scrie o proză cu tematică rurală și semnează studii de antropologie culturală, pare să-și cultive, el însuși, cu mult orgoliu, o imagine de „mujic”. Este rotofei - genul „dulap ambulant” - și are o barbă în paragină, stil Tolstoi.) Mai spune Varlamov: „Nu pot să accept ideea, la atâția ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, că Minsk și Kiev sunt orașe străine pentru mine”. Declarația lui Varlamov i-a supărat cumplit pe ceilalți scriitori ucraineni care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
stereotip în care își intitulează istoriile cu spioni. Islandezul Einar Örn Gunnarsson este „Pescarul amețit” - trimitere mai mult decât transparentă la rătăcirile sale bahice. Aleksei Varlamov din Rusia: mic de statură, cioturos și mătăhălos, cu o frunte enormă și o barbă în paragină, cu un mers de țăran care calcă nesigur pe asfalt, este numit „Lev Tolstoi în secolul XXI”. Adrian Popescu ar trebui să reacționeze și la numele „Padre” sau „Monseniorul”. „Adrian este omul în preajma căruia eu, mamă a trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pusă în mișcare o întreagă recuzită de epocă: platoșe, coifuri, spade, trompete și buciume care vor da semnalul luptei. Turnirul se declanșează sub bagheta unui maestru de ceremonii - un tip de vreo 27-28 de ani, înalt, subțire și cu o barbă stufoasă, artificială, ai zice, nepotrivită cu vârsta lui. Tânărul ne prezintă într-o poloneză sacadată, pătruns de importanța posturii sale, numerele artistice ce vor urma. Îl ajută un translator în engleză, care-l privește cumva contrariat. Am, la rându-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cercei în urechi, guleraș alb peste o pelerină gri, largă la poale) pentru a-și susține alesul inimii (de fapt, pe cel care a ales-o pe ea să-i fie doamnă protectoare). În sfârșit, vine momentul când „managerul” cu barbă dă piept cu învingătorul din rundele eliminatorii. Adversarul său este un ins dintr-o categorie mai mică de vârstă și greutate, dar acest detaliu nu-l stânjenește pe hirsut. Mai degrabă îl deranjează împotrivirea acestuia, destul de eficientă la început, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
este un ins dintr-o categorie mai mică de vârstă și greutate, dar acest detaliu nu-l stânjenește pe hirsut. Mai degrabă îl deranjează împotrivirea acestuia, destul de eficientă la început, care îi amenință autoritatea. Stacojiu la față, aproape roșie și barba, „managerul” luptă din răsputeri, ca apucat de un acces de infantilism întârziat. Câștigă duelul grație unor eforturi supraomenești, care îl lasă lac de sudoare. Lumea urmărește totul din picioare, uitând de mâncare, absorbită de intriga confruntării. Ce spectacol ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
prusacă... Cealaltă revistă, Zapad Rossii („Vestul Rusiei”), are un aspect mai profesionist, seamănă cu Novîi Mir, bine-cunoscuta revistă moscovită. Găsesc aici texte ale colegilor noștri de tren din Rusia. Alexei Varlamov („Ivan Susanin”, cum l-am poreclit noi, românii, pentru barba de mojic și privirea abstrasă) e prezent cu o proză și cu un interviu, acesta din urmă intitulat elegant-semnificativ, „Dacă postmodernismul rus înseamnă Viktor Erofeev și Vladimir Sorokin, atunci ne aflăm nu doar pe un drum înfundat, ci într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu au nimic cu viața din Rusia și consumă - „fără demnitate” - granturi străine... Un refren pastișat, parcă, după procurorii literari de la Chișinău. Din punct de vedere fizionomic, reprezentanții celor două tabere adverse împărtășesc, cu câteva excepții, același stil hirsut, aceeași barbă „sălbăticită”, tolstoiană... Discuția e aprinsă, dar nu degenerează în violență. O spun, pentru că la ruși nu se știe niciodată... Pentru o scurtă și „importantă” replică, neadmițând vreo amânare, unii se ridică de pe scaunele lor cu paharele cu vin în mână
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
oameni de tot soiul și de preocupări diverse, între care și un artist plastic - mi-a dat sentimente amestecate. Bunăvoința gazdelor noastre și dorința lor de comunicare erau în afara oricăror dubii. În special Stan Terzie - un personaj în vârstă, cu barbă albă și ochelari fumurii, sprijinit într-un baston - părea să-și satisfacă un mai vechi orgoliu de șef de organizație, care avea ocazia să-i aibă alături pe doi scriitori din Moldova, chiar dacă, am convingerea, numele noastre nu-i spuneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
înalt, îmbrăcat în costum negru, larg, care i se potrivește perfect, dându-i un aer de etern și sprinten călător, având și o năframă înfășurată în jurul capului. Are o față tăioasă, arămie, nas ascuțit, ochi negri, obraz năpădit de o barbă scurtă. Cântă cu voce tare, iar cuvintele parcă șfichiuiesc caldarâmul. Publicul e conectat și... avizat, pentru că fredonează la multe dintre cântecele interpretate de poet... La recitalul scriitorilor din Literatur Express au succes, mai ales, ucrainenii, Yurij Andruchowysch, în primul rând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Melchior, Baltazar nici măcar nu figurează în text. Strămoșii noștri sau poate noi suntem cei care le-am inventat. Tot așa cum am adăugat măgărușul și boul la creșa de Crăciun, un surâs de fecioară prerafaelită pe chipul unei tinere lehuze, o barbă bine tăiată pentru bătrânul Iosif și părul blond de escort boy pentru fiul lui adoptiv. Timpul și reveriile noastre și-au făcut apoi treaba lor de prestidigitatori. Așa cum saboții Cenușăresei s-au preschimbat în conduri de cleștar, sandalele cu curele
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case" (Matei, X, 26-27). Certuri de familie. Confruntări până și în comunitatea grecească. Cu bărbile vâlvoi, cu fețele posomorâte, cu mantii negre (rossanul cu mâneci largi), mai mulți călugări patrulează pe străduțele patriarhiei ortodoxe grecești din Ierusalim, în vreme ce alții le barează intrarea pe poarta principală. Cele două tabere se pândesc una pe cealaltă. Tensiunea e
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a ieși din Irak nu e chiar așa departe. La urma urmei, chestiunea înălțimilor Golan poate fi tranșată în două minute... Asta înseamnă, Preafericite, că într-o zi veți putea fi văzut la Damasc? E un bărbat firav, cu o barbă albă mai scurtă și mai bine tăiată decât a fraților săi întru Hristos, dar este tot atât de intransigent în privința prerogativelor sale. Greu de spus. Scaunul meu are onoarea întâietății. Suntem cei mai importanți rămânând aici. Deci ei trebuie să vină la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
I-ul Iwas de lângă Damasc, siriacul ortodox, părea că doarme sau că-i pe lună atunci când mi-a acordat, fără un cuvânt, doar cu un gest leneș al mâinii, onoarea de a mă așeza în fața lui pe un taburet. Cu barbă chaldeeană, cu pielea de saurian, cu pleoape grele, purtând engolpion pe piept, un medalion mare, oval și viu colorat, acești monoliți însuflețiți îl fixează pe muritorul aflat în trecere cu o privire ca de pe Insula Paștelui, care-l face pe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]