KorAP: Find »[drukola/base=biet & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...202 203 204 ...313 >

7,814 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

Vrau și eu aer condițonat, televizor color, să stau să beau ceva mai bun ca berea. — Mai vrei o bere? Jones privi spre bătrân cu ochelarii lui de soare și spuse: — Vrai să-mi bagi pe gât înc-o bere, mie, biet negru care muncește de crapă pen’ două’j’ de dolari pe săptămână? Cred că-i timpu’ să-mi dai o berc pe gratis cu tot ce câștigi tu aci vânzân’ carne conservată și răcoritoare la niște bieți negri. Ț-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
înc-o bere, mie, biet negru care muncește de crapă pen’ două’j’ de dolari pe săptămână? Cred că-i timpu’ să-mi dai o berc pe gratis cu tot ce câștigi tu aci vânzân’ carne conservată și răcoritoare la niște bieți negri. Ț-ai trimis băiatu’ la universitate cu banii pe care-i faci aici. — Acu-i învățător, spuse domnul Watson, mândru, deschizând o bere. — Grozav, nu? Aău! Am mers la școală, numa’ doi ani în toată viața mea. Mama pleca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
te uită! zise omul. Și nouă ne-a spus de-un otobuz, ne-a zis cum mergea el o dată cu otobuzu-n inima-ntunecimii... — Ăău, i-același! Țin-te departe de el. Îl cată poliția și v-aruncă și pe voi, toț’ bieții oameni de culoare, la zdup. Ăău! — Păi, am să-l întreb de asta, spuse omul. Doar nu vrau să merg la demostrațe condus d-un pușcăriaș! * Domnul Gonzalez ajunsese, ca de obicei, devreme la Levy Pants. Își aprinsese simbolic, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
sunt la capătul puterilor. Ignatius își băgă sticla cu bere Dr. Nut sub mustață și bău cu zgomot, sugând și gâlgâind sonor. Dacă-ți trece prin cap să te porți ca o harpie, o să mă împingi în brațele disperării. — O biată slujbă într-un birou și n-ai reușit s-o păstrezi. Cu toată educația pe care o ai. — Eram detestat și prezența mea îi deranja, spuse Ignatius, aruncând o privire rănită spre pereții maronii ai bucătăriei. Scoase cu un pocnet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
că trăiește ca un stăpân de plantație, de pe urma muncii sclavilor. Fetele erau foarte tulburate. Intenționam să-ți spun și ție ce-au scris, dar am avut atâtea necazuri cu noul meu coafor, că am uitat. Fetele doresc să mărești salariile bieților oameni iar dacă n-o faci, nu vor să mai vină acasă. — Da’ ce-și închipuie ele că sunt? — Își închipuie că sunt fiicele tale, în cazul că tu ai uitat. Nu vor decât să te respecte. Spun că, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
în partea stângă a capului destul de mult timp. — Pe Carondelet Street la ora asta? Și nu l-a oprit nimeni? — Bineînțeles că nu l-a oprit! Oamenii încurajează astfel de fapte. Probabil le face chiar plăcere să vadă cum un biet vânzător chinuit este umilit în mod public. Admirau probabil inițiativa băiatului. Cum arăta? — Ca mii de alți tineri. Coșuri, păr lung, vegetații adenoide, tot echipamentul obișnuit al adolescenților. S-ar putea să mai fi fost ceva, vreun semn particular sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
să cad jos, acolo, pe dușumeaua bucătăriei. Asta mai trebuia, să zac cu capu’ spart acolo jos, pe linoleum. — Nici nu i-ar păsa, ăstuia nu-i pasă. — Nici un pic! — Nici într-un milion de ani! Nu-i pasă de biata lui mamă, spuse doamna Reilly. Cu educația lui, gândește-te! Să vândă cârnați afară pe stradă, în plină zi. — Și ce i-ai spus, fetițo? — N-am apucat să-i spun nimic. Până să deschid eu gura a și fugit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
pe podeaua din bucătărie-n urma unui atac. Ai grijă, băiete. Ai să rămâi singur pe lume. Ș-atunci ai să cazi în genunchi ș-ai să te rogi de Dumnezeu să te ierte pentru cum te-ai purtat cu biata ta mamă. În baie se așternu o liniște deplină. Doamna Reilly așteptă să audă măcar clipocitul apei sau fâsâitul hârtiei, dar ușa băii părea să fie cea a unui mormânt. După un moment sau două de așteptare zadarnică, porni prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
să se orienteze singură. Am inventat un sistem. După legea probabilităților. Am pariat și rezultatul a fost cam jumătate, jumătate. — Să nu-mi mai spui nici un cuvânt, îl mustră doamna Levy. Nici un cuvânt! E tipic pentru tine să lași o biată femeie care suferă de incontinență să rătăcească astfel singură. N-a apărut Lawrence Welk? întrebă brusc domnișoara Trixie. — Nu, dragă, liniștește-te. — E sâmbătă. — O să apară, nu te necăji. Acum povestește-mi despre ce visezi. — Nu-mi amintesc pentru moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
spre obloanele de la intrarea din față. — Poate nici n-are să vină. — Poate-a uitat. — Așa se-ntâmplă cu bătrânii, dragă. — Nu-i chiar așa bătrân, Irene. — Câți ani are? Cam vreo șaizeci și cinci, cred eu. — De, asta nu-nseamnă prea bătrân. Biata mea tanti Marguerite, aia despre care ți-am spus că au bătut-o niște draci de copii ca să-i ia cincizeci de cenți din pungă, împlinește optzeci. Doamna Reilly își termină băutura. Santa, te superi dacă-mi mai torn un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-mă în pace! Sunt într-un ciclu foarte prost. — Ce-i aia „ciclu“? — Dacă nu încetezi să mă sâcâi, am să botez prora Plymouth-ului tău hârbuit cu sticla de vin din cuptor, amenință Ignatius. — Te-ai bătut c-o biată fată pe stradă, spuse cu tristețe doamna Reilly. Nu-i groaznic? Și tocma-n fața unui cărucior cu cârnați. Ignatius, cred că ai nevoie de ajutor. Mă duc să mă uit la televizor, spuse furios Ignatius. Urmează programul cu ursul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
simplul fapt că sunt niște ratați notorii, le dă un anumit merit spiritual în secolul nostru. Nu putem fi siguri dacă nu tocmai ei, aceste epave nenorocite, sunt sfinții epocii noastre: bătrâni negri de o mare frumusețe, cu ochi cafenii, bieți oameni asupriți ajunși aici din deșerturile Texasului și Oklahomei, dijmași ruinați care caută raiul în camerele urbane mobilate, invadate de rozătoare. (Totuși, nădăjduiesc că atunci când mă voi ramoli nu va trebui să recurg la crenvurști pentru supraviețuire. Vânzarea scrierilor mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
meu exercită probabil o atracție deosebită pentru autoritățile guvernamentale. Cine altul ar fi fost acostat de un polițist în timp ce își aștepta inocent mama în fața unui magazin universal? Cine altul ar fi fost spionat și apoi reclamat pentru că a scos o biată pisică neajutorată dintr-o rigolă? Ca o cățea în călduri, s-ar părea că atrag haite de polițiști și funcționari sanitari. Mă tem că o s-o pățesc într-o bună zi sub cine știe ce pretext ridicol. Aștept să vină ziua în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
așa sărac! Și când s-adus și și-a prins mâna în cureaua ventilatorului, toți din cartier au avut tupeu’ să spună că trebe să fi fost beat. Ce de-a scrisori anonime am mai primit pe chestia asta. Și biata mea tanti Boo-Boo. Avea optzeci de ani. Ținea o lumânare aprinsă pentru bietu’ ei soț mort și-a căzut de pe noptieră și-a luat foc salteaua pe care dormea. Și lumea zicea c-a fumat în pat. — Eu cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
bărbatul. — Nu mai spune! Nevasta lu’ Lopez ăla, care avea prăvălia aia mică de pe Frenchman Street? Chiar așa. — Vai, îmi pare rău s-aud așa ceva, spuse Santa. De ce-a murit? — Ceva la inimă. — Ce păcat, spuse emoționată doamna Reilly. Biata fată! — Dacă aș fi fost îmbrăcată, i se adresă Santa omului, aș intra și eu să veghez cu ei. Da’ eu și cu prietenii mei tocma’ ne ducem la un film. Mulțumesc. Pornind mai departe, Santa descrise doamnei Reilly numeroasele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
știa dacă să-l părăsească pe domnul Palermo care se arsese și să vadă ce s-a întâmplat sau să rămână în fabrică, unde muncitorii începuseră să danseze doi câte doi sub megafon. Levy Pants pretindea foarte mult de la un biet om. În mașina sport, în timp ce se îndreptau spre casa de pe coastă, doamna Levy, adunându-și în jurul gâtului blana suflată de vânt, anunță: — Voi pune bazele unei fundații. A, da. Să presupunem însă că avocatul lui Abelman ne va lăsa fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
de o mașină parcată. Mânerul îi intră în stomac și râgâi. Nu-i va spune femeii cum a ajuns să afle despre ea. Va începe prin a discuta despre Boetius. Va fi impresionată. Ignatius găsi adresa și spuse: „O, Doamne! Biata femeie a căzut în mâinile unor netrebnici.“ Cercetă fațada barului și se duse la afișul pus în vitrină. Citi: ROBERTA E. LEE prezintă Harlett O’Hara Frumoasa din Virginia (și favoritul ei!) Cine era Harlett O’Hara? Ba chiar mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
alde ăștia. Pleacă de aici! — Oamenii nu pot să facă o asemenea greșeală. Asta-i neîndoielnic cel mai sinistru bar din oraș. N-ai vrea să cumperi un crenvurșt? Darlene veni la ușă. Ian privește cine-i aici! Ce face biata ta mamă? — O, Doamne! râgâi Ignatius. De ce m-a condus Fortuna tocmai în locul acesta? — Hei, Jones! strigă Lana. Lasă repede mătura aia din mână și vino să gonești individu’ ăsta. — Regret. Nu fac vânt la nime’ pe mai puțin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
vagabond. Eram fericit. De ce nu sunt eu în locul tău? M-aș urni din cameră doar o dată pe lună să caut în cutia poștală cecul de șomer. Fii conștient de norocul pe care îl ai. Grăsanul era de-a dreptul scrântit. Bieții oameni de la Levy Pants, au avut noroc că n-au sfârșit-o în Angola. — Bine. Nu uita să vii peste vro două zile. Jones aruncă un nor de fum înspre cercel. Harla o s-arate ce poate. — Voi veni în sunet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
pe care o au oamenii aceia este că nu le plac mașinile noi și sprayurile pentru păr. De asta sunt internați. Bagă spaima în ceilalți oameni din societate. Toate spitalele de boli mintale din țara asta sunt pline de niște biete suflete care pur și simplu nu pot suferi lanolina, celofanul, materialele plastice, televiziunea și subdiviziunile. — Ignatius, nu-i adevărat. Ți-aduci aminte de bătrânu’ domn Becnel care locuia în capu’ străzii? L-au închis pentru c-alerga gol pușcă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
pentru c-alerga gol pușcă pe stradă. — Firește că alerga pe stradă gol pușcă! Pielea lui nu mai suporta hainele de nylon și dacron care îi astupau porii. Am considerat întotdeauna că domnul Becnel este un martir al vremurilor noastre. Bietul om a căzut victimă. Și acum dă o fugă la ușa din față și vezi dacă nu mi-a venit taxiul. — De unde ai bani pentru taxi? Țin câțiva gologani ascunși în saltea, răspunse Ignatius. Mai șantajase puștiul de alți zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-mi arate cum ai redecorat locuințele sclavilor și așa, deodată, m-au legat cu lanțurile astea murdare și au fugit înapoi la petrecere. Micul marinar își zăngăni lanțurile. Abia am refăcut partea aceasta a casei, îi reproșa Dorian lui Ignatius. Biata mea ușă! — Unde sunt agenții aceia? întrebă Ignatius, desprinzându-și hangerul și fluturându-l în aer. Trebuie să-i capturăm cât încă n-au părăsit clădirea. — Te rog scoate-mă de aici! Nu pot suporta întunericul. — E vina ta că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
își apăsă eșarfa pe nări atât de tare, încât simți că se sufocă. Avea să ia cine știe ce microb de la femeia asta. Avea să-i ajungă apoi până la creier și să-l transforme într-un mongoloid. Cât de rău era tratată biata domnișoară O’Hara! Prinsă în capcană și silită să lucreze împreună cu astfel de femei inumane. Neavând încotro, detașarea ei învățată de la Boetius trebuie să fi fost splendidă. Femeia lăsă să cadă nota de plată pe genunchii lui Ignatius. — Să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
dus să-ți luăm hainele de la infirmiera șefă și ea ne-a dat portofelu’ tău cu aproape treizeci de dolari în el, am simțit că-i ultima picătură. Toată nebunia ta a fost destul de rea, dar să ascunzi banii de biata ta mamă... — Aveam nevoie de banii aceia într-un anumit scop. — Care? Să te înhăitezi cu femei pierdute? Doamna Reilly se ridică anevoie de pe mormântul lui Rex. Nu ești numa’ nebun, Ignatius. Ești și zgârcit. Chiar crezi că acest Claude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
plece, strigă Ignatius, încercând să o împingă pe mama lui spre domnul Levy. — Domnule Reilly, omul acesta pretinde despăgubiri de cinci sute de mii de dolari. Ar putea să mă ruineze. — Îngrozitor! exclamă doamna Reilly. Ignatius, ce i-ai făcut bietului om? Pe când Ignatius era pe punctul de a vorbi despre vigilența cu care se comportase la Levy Pants, sună telefonul. — Alo, răspunse doamna Reilly. Sunt mama lui. Bineînțeles că nu sunt beată, îl fulgeră din ochi pe Ignatius. Ei? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]