5,610 matches
-
s) cear) un armistițiu. Și acestea nu sunt ficțiuni pe care le vedem doar la televizor, ci realit)ți Înfricoș)toare - „evenimente istorice”, istoria unei clipe. Supraviețuitori ai lag)relor de concentrare naziste ne spun c) preferau cele mai urâte coșmaruri realit)ților cu care se confruntau dimineață. Ei Își acceptau cele mai Îngrozitoare vise și se ag)tău de ele. Profesorul Harold Fisch, un evreu ultraortodox, cu barb) și purtând pe cap chipa, Îmi spune c) „teritoriile eliberate” trebuie colonizate
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
confortabil, la propriet)țile lor, la inerția lor, acceptând birocrația, si c) s-au l)sat duși la abator f)r) s) opun) nici o rezistent). Nu v)d nici un sens s) dojenim morții. Ins), dac) istoria este Într-adev)r un coșmar, așa cum spuneau Karl Marx și James Joyce, este momentul că evreii, un popor istoric, s) se ridice, s) se trezeasc) din somnul istoriei. Iar liderii politici ai Israelului nu par s) se fi trezit. Câteodat) am impresia c) exist) dou
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
târgului (adică a liceului meu, „Iulia Hasdeu“) cu o montare de un formalism care și azi cred că i-ar șoca pe unii critici conservatori. Nu era nimic realist, nici În decor, nici În mișcare. Atmosfera era aceea a unui coșmar visat de un pribeag (evident, eu - Ion Nebunul), care vine din stradă, fluierând singuratic, urcă pe scenă, deschide cortina și Își imaginează piesa... În clasa a VII-a lucrasem În timpul anului școlar la un proiect cu Scrisoarea pierdută și avusesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fericit În lacrimi, șansa e ca spectatorul să rămână indiferent. În cazul meu, ardoarea inițială de a fi actor a fost repede sufocată de inhibiții de tot felul: În voce, În respirație, În ritmul mersului - totul părea nenatural. Noaptea aveam coșmaruri că sunt un cântăreț de operă care apare În fața unui public erudit și se dovedește afon. Cât de greu trebuie să le fie celor care nu au avut, ca noi doi, șansa unor Îngeri păzitori, pe nume Finteșteanu și Sanda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care exploata masele și care l-a obligat pe Bard să dea o interpretare reacționar-conservatoare, de extremă dreaptă, acestei piese, ce Încurajează chiar tendințe fasciste!“ Nu-mi venea să cred ce auzeam și mă Întrebam dacă nu cumva trăiesc un coșmar În care sunt de fapt la Moscova, În loc de Helsinki! Parcă așteptam să apară Suslov sau Brejnev În sala de repetiții. „Fascist?“ murmur confuz și Înghețat. „Da“- vocea pură și aparent angelică a actorului cu carnetul roșu În buzunar (căci mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care au avut viață În acel context și care nu au putut fi repetate, atunci când am reluat Livada, nici la Tokyo, nici la București. În actul III, de exemplu, Liubov și invitatii ei dansează frenetic. Dar dansul dă impresia unui coșmar, căci se dansează ca să se uite de licitație, unde e În joc soarta livezii. În vâltoarea dansului, Liubov o caută pe fiica ei, Ania, care e prinsă și ea de ritmul halucinant al mazurcii. Pentru o fracțiune de secundă, Ania
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nimic nu se mai Întâmplă. Exact asta m-a fascinat, că În acest punct al piesei am descoperit existența unei călăuze inefabile, ale cărei intenții erau percepute de cei doi tineri. Ideea religioasă a unui mister care plutește peste acest coșmar al infernului vieții am descoperit-o În repetiții și astfel m-am apropiat de Strindberg și l-am Îndrăgit. Umbrelele din Cherbourg la New York Joe Papp m-a invitat să pun În scenă o adaptare În stil musical a celebrului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lumina unei lumânări, că i-a murit măgarul și nu mai știe cum să-și ducă viața mai departe de unul singur. La care Nastratin Îi spune: „Plânge cât poftești, dar ține aprinsă lumânarea!“. Oedipe la Opera Română (sau un coșmar balcanic revăzut În cheie comică) În 1994, la un an de la demisia mea de la Național, Caramitru mă sună la New York și-mi propune să montez Oedipe la Opera Română, În cadrul Festivalului Enescu. „De data asta nu-ți va pune nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
amintea de Kafka, din paravanele cenușii apăreau ochi gigantici din care țâșneau mâini Înmănușate În negru, atacându-l de peste tot pe Harpagon, ca o Întruchipare a imaginației lui bolnave. Acest moment Îl doream ca o Împletire de teroare comică și coșmar suprarealist ce depășea realismul obișnuit de situație, ce Îl ajuta pe actor să atingă zone de joc expresioniste. Lucrând recent cu studenții de la Columbia scene din Tartuffe, am fost din nou puși În fața aceleiași Întrebări: e Într-adevăr protagonistul cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
h 283 HYPERLINK \l " Toc133741212" Venirea și plecarea mea de la Teatrul Național PAGEREF Toc133741212 \h 285 HYPERLINK \l " Toc133741213" O nouă carieră În New York, la Columbia University PAGEREF Toc133741213 \h 304 HYPERLINK \l " Toc133741214" Oedipe la Opera Română (sau un coșmar balcanic revăzut În cheie comică) PAGEREF Toc133741214 \h 312 HYPERLINK \l " Toc133741215" Experiențe diverse la Opera din Viena PAGEREF Toc133741215 \h 325 HYPERLINK \l " Toc133741216" Shakespeare, my way... PAGEREF Toc133741216 \h 327 Piesa ascunsă din HYPERLINK \l " Toc133741217" A douăsprezecea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
puteai face era să arunci o privire, prin ceață și himere, spre ceva real dinaintea ta, așa cum persoanele Înzestrate cu o neobișnuită persistență a activității cerebrale diurne sunt capabile să Întrevadă În somnul cel mai profund, undeva, dincolo de chinul unui coșmar Încâlcit și stupid, realitatea ordonată a ceasurilor de trezie. 3 Să iubești din tot sufletul și să lași restul În mâinile soartei, era singura regulă pe care o respecta mama. „Vot zapomni“ (ține minte)“, spunea ea pe un ton conspirativ
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
primitive ritualuri. Este o tortură mentală care mi se pare degradantă. Încordarea și istovirea pe care le produce creația mă silesc deseori, din păcate, să Înghit o pastilă cu efect puternic care Îmi oferă un ceas sau două de cumplite coșmaruri sau chiar mă silesc să accept alinarea comică a unei moțăieli În miezul zilei, ca un crai senil Împleticindu-se spre cel mai apropiat euthanasium; dar pur și simplu nu mă pot obișnui cu trădarea nocturnă a rațiunii, a umanității
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tot așa (ca o bizară dovadă a bizarului fapt că ori de câte ori este posibil, peisajul primei noastre copilării este folosit de un regizor econom drept decor, deja confecționat pentru visurile noastre de adulți), vârful dealului de pe țărmul mării dintr-un anumit coșmar periodic al meu, În care introduc clandestin o plasă de fluturi pliantă din starea mea de veghe, este Înveselit cu cimbrișor și sulfină, dar, În mod inexplicabil, nu se zărește nici unul din fluturii care ar trebui să zboare acolo. Am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trei vagoane (trenurile rusești erau celebre pentru Încetineala cu care luau viteză) și când, În sfârșit, la ultimul, au ieșit la iveală șinele, mi-am luat bastonul dintre ele și am gonit după tamponul care se Îndepărta ca Într-un coșmar. Un braț vânjos de proletar m-a pus de acord cu regulile ficțiunii sentimentale (și nu cu cele ale marxismului) ajutându-mă să sar În tren. Dacă aș fi rămas jos, acele reguli ar fi rămas valabile, Întrucât aș fi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
evidente și mai fructuoase, Începând de la cartografierea mărilor periculoase, până la scrierea unuia dintre acele romane incredibile În care autorul, cuprins de o criză de nebunie lucidă, și-a impus singur anumite reguli unice pe care le respectă, anumite obstacole de coșmar pe care le depășește, cu sârgul unei zeități care clădește o lume vie din cele mai imposibile ingrediente - stânci, carbon și falși fiori. În cazul compunerii de probleme, acest eveniment este Însoțit de o dulce satisfacție fizică, mai ales când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
s-ar fi Îmbătat combinând bere cu lichior - sprijinită cu o dezinvoltură suprarealistă de un trunchi de copac. Poate că aceste apariții nedorite pe terenurile de agrement ale orășenilor erau un crâmpei din imaginea dezastrului ce va să vină, un coșmar profetic al exploziilor devastatoare, ceva În genul mormanului de capete de morți pe care vizionarul Cagliostro le-a zărit În șanțul unei grădini regale. Iar și mai aproape de lac, vara, mai ales duminicile, locul era năpădit de trupuri omenești În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu mă duci. S-au... s-au arătat iar? întrebă el cu teamă. Iar, unchiule! mărturisește ea istovită. Iar! Doamne!... Iar?... În ultimul timp, tot mai des, îngână ea, sleită, agitându-se de colo-colo. Am sărit din somn țipând. Ce coșmar! Eram lac de sudoare... Singură, în întuneric, cu candela și umbrele de pe pereți. Am aprins toate lumânările... De frică să nu vină iar, am stat toată noaptea cu ochii larg deschiși. Spre dimineață, m-a doborât somnul. Și au venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aș bea! Să mă afioneze de tot! Să nu mă mai trezesc! Maria! o dojenește el cu blândețe. Maria se agită frângându-și mâinile: Da! Da! Să dorm! Să nu mă mai trezesc! Fugeam... începe ea, zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am măsurat iatacul! E cumplit, unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și asta mă ușurează... Dacă... dacă ar fi cineva lângă mine... spune ea după un moment de tăcere și-n colțul buzelor se schițează un rictus amar. Ștefan e "rara avis"... Nopțile lui nu-s mai puțin albe. Fiecare cu coșmarul lui... Spune, eu... eu cum pot să te ajut? Nimeni nu mă poate ajuta, îngână ea resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să pot... Îți amintești, unchiule, noaptea aceea de 29 mai 1453? îngână ea răgușit, cu fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne-am mirat chiar, crezusem că toți fuseseră mâncați în lungul asediu. Înveșmântați în zdrențe ca cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială de hoit putrezit, miasmă puturoasă a Iadului: Apocalipsa pe Pământ. Maria! Te rog! Ajunge! Mi-ai povestit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vreau! Nu pot să ascult! De ce trebuie să te sfâșii!?! De ce?! Trebuie, unchiule! spune Maria rece, severă, necruțătoare ca Destinul, ca o Zeiță a Răzbunării. Trebuie! Vreau să-mi amintesc tot! Tot! Vreau să mă sfâșii! Când dau piept cu coșmarul, când îl înfrunt, asta mă mai ușurează. Fugeam, continuă ea cu aceeași privire pierdută, răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tăicuță, spune el grijuliu. Oțelește-ți brațul, dar mai cu osebire mintea! O minte ascuțită valorează cât o mie de săbii... Ștefan se oprește la fereastră. Respiră adânc, tulburat. I se perindau prin minte frânturi de amintire a fost un coșmar și, Doamne, câte au mai fost... Lumina unui soare obosit, la asfințit, soare de toamnă târzie, inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de rațe sălbatice zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în alt context ar fi fost aberantă: „M-a îngrozit nu o dată gândul că accidentul din primăvara lui 1959, catastrofa politică și socială a tinereții mele, ar fi putut să nu se producă” (65). Natură complicată, scriitorul poate avea un coșmar liniștitor. În memoria lui stăruie imaginea unui soare uriaș pe pergamentul unei amintiri de groază. Se întâmplă ca o stare de bine să se proiecteze pe fundalul unui plâns de femeie. Mai grav, mai tulburător, chipul unui medic omenos, devotat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe el? - s-o scoată într-o seară la restaurant, să mai guste o dată din cupa de plăceri a vieții). Îmi amintesc, din acea lungă perioadă de îngrijorări și alarme aproape continue, care parcă nu vroia să ia sfârșit: un coșmar ce nu accepta nicicum să se risipească (mai trecusem prin asemenea momente grele, dar și momentele, la rândul lor, trecuseră; acum, în schimb, greutatea nu se lăsa aruncată de pe umeri, piatra luată de pe inimă - zile, săptămâni, luni în șir; marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fuseseră slujite acum după cuviință. În 1975, când i-a fost dat să vadă - ca o premoniție? - cumplita priveliște, lui Marius îi mai rămăseseră mai puțin de 12 ani de trăit. A privit atunci în fundul gropii în care zace acum. * Coșmar. După o lungă zi petrecută pe câmp cu elevii, la cules de căpșuni, Doina visează într-o noapte că are picioarele umflate, groase ca niște butuci: privindu-și-le cu mai multă atenție constată - îngrozită - că pe ele crescuseră ciorchini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]