5,358 matches
-
decât "player", ca actor implicat în gestionarea conflictului israeliano-palestinian. Considerăm deosebit de incitante scenariile pe care le prefigurează pe baza celor 25 de respondenți la chestionarul întocmit referitor la subiectul abordat, excelent reprezentat grafic prin tabelele pe care le-a întocmit. Conchidem că suntem în fața unei cărți densă sub raportul subiectului tratat, care prin conținut, acribie și elegantă limbajului, prin numeroasele valorizări pertinent formulate, prin fundamentarea tuturor afirmațiilor va satisface pe deplin specialistul preocupat de subiectul elaborat, dar și publicul larg interesat
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
rețele 226 teroriste noi care s-au desprins din cele existente, amploarea fundamentalismului islamic și menținerea acestuia ca principal factor de destabilizare în zona (mișcare recunoscută ca fiind practicanta a terorismului de tip religios). Având ca reper realitățile momentului putem conchide că în prezent criză arabo-israeliană este departe de a fi încheiată, implicitul proces de pace neînregistrând progrese considerabile în ultimii ani. Tocmai de aceea, principalii factori direct răspunzători pentru această situație se datorează în principal percepției, împărtășite de ambele părți
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
explicabila pe același temei al credinței că un popor cu adevarat mare nu se poate mulțumi cu un rol secundar în omenire, ci, așa cum susținea Dostoievski (în "Demonii"), el "trebuie să stea neapărat și exclusiv pe primul loc";278 putem conchide că este vorba aici, in esenta, de un orgoliu care stăpânește atât comunitatea iudaica, cât și cea islamică. În mod tradițional religia islamică acorda o importanță primară principiului frăției universale și egalității oamenilor, aceasta originară toleranță religioasă fiind ulterior ignorată
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
preluarea noii granițe de către Autoritatea Palestiniană, în pofida demonstrațiilor coloniștilor evrei și a procesiunilor de la Zidul Plângerii; în acest context, Ariel Sharon s-a dovedit fidel promisiunii făcute americanilor și, personal, lui Mahmoud Abbas. Parafrazându-l pe Jean-Paul Sartre, se poate conchide că a sosit timpul că ambele părți să inițieze pași care să conducă spre o pace justă și durabilă în Orientul Mijlociu, planul de separare de palestinieni, propus inițial de Ariel Sharon, devenind o realitate care situează conflictul israeliano-palestinian în noi
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
regiune și din acest motiv nu poate influența rezolvarea conflictului, deoarece nu dorește să urmeze linia politică trasata de SUA, iar statele membre ale Uniunii nu împărtășesc un punct de vedere unitar vizavi de procesul de pace din Orientul Mijlociu și conchide că rolul europenilor este în prezent de "plătitor și nu de jucător" (payer and not player).1051 În aceeași manieră, Dl. Ralph Sundberg apreciază că "nu este nimic în neregulă cu competențele UE în materie de mediere și de rezolvare
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
oamenii simpli, cetățenii obișnuiți nu resimt efectele procesului de pace în viața de zi cu zi, palestinienii continuă să sufere din cauza privațiunilor generate de ocupația coloniștilor, iar israelienii trăiesc în continuare sub imperiul fricii izbucnirii unor atacuri teroriste. Se poate conchide că incapacitatea de a se uni a celor două entități într-un front comun pentru pace constituie principalul eșec în soluționarea conflictului israeliano-palestinian și cu atât mai mult se impune o puternică voința politică aptă să aducă schimbări majore în
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
nu ascundeau nici vechimea edificiului tricentenar și părăsit, nici stricăciunile produse de intemperii, eroziuni și salitra mării din preajmă. Într-un fel, era și o luptă cu timpul, al cărui caracter liniștit nu-i ascundea victoria inexorabilă. Deși nici măcar asta, conchidea Faulques cu un vechi fatalism profesional, căci văzuse ceva crăpături În viața lui, n-avea prea mare importanță. Durerea - un junghi ascuțit În coaste, deasupra șoldului drept - a sosit la fix, fără să se anunțe de astă dată, punctuală la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fel, cu aceleași vorbe, pe când Faulques, care și-i Închipuia pe turiști țintuind turnul cu obiectivele camerelor foto, se Întreba de unde scosese femeia - bărbatul care vorbea franțuzește nu-l menționa nicicând pe locuitorul turnului - o informație atât de eronată. Poate, conchidea el, asta nu era decât un mod de a face plimbarea mai interesantă. Faulques era cunocut În unele locuri și cercuri profesionale, dar nu pentru pictură. După primele aventuri juvenile, și În tot restul vieții profesionale, desenul și pensulele rămăseseră
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lungi, triste. Certitudinea grafică ce rezuma toate ororile, poate fiindcă nu exista decât o singură oroare, imutabilă și eternă. - Chiar nu-ți amintești de mine? Necunoscutul părea dezamăgit. Dar nimic din el nu-i era familiar lui Faulques. European, a conchis, cercetându-l mai Îndeaproape. Vânjos, ochi albaștri, mâini puternice. O cicatrice verticală peste sprânceana dreaptă. Un aer cam butucănos, atenuat de ochelari. Și acel accent ușor. Poate slav. Balcanic, ori de pe-acolo. - Mi-ai făcut o poză. - Am făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Faulques și-a urmat drumul, și asta a fost tot. Fotografia s-a publicat patru săptămâni mai târziu, când a căzut Vukovarul și au fost exterminați toți cei care Îl apăraseră, iar ea a devenit simbolul războiului. Ori, așa cum a conchis juriul profesionist care a premiat-o cu prestigiosul Europa Focus din acel an, simbolul tuturor soldaților din toate războaiele. - Dumnezeule! Credeam că ești mort. - Aproape am fost. Au tăcut, privindu-se ca și cum nici unul din ei nu știa ce să spună
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o dușcă. - O dușcă? - Un pahar cu ceva. Alcool, dacă-ți place. Un pahar. A surâs pentru prima oară, cam forțat, iar celălalt i-a răspuns tot cu gestul dinainte, dezvelindu-și gaura dintre dinți. Părea să reflecteze. - Da, a conchis. Poate că-mi ești dator cu dușca asta. - Intră. Au intrat În turn. Nou-sositul a privit În jur, surprins, și a făcut ușor stânga-Împrejur, ca să cuprindă enorma pictură circulară, pe când pictorul de război dibuia pe sub masa unde se Îngrămădeau peneluri
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cât mi-am cercetat fața, ori mai curând pe aia de-o aveam atunci, am ajuns să mă văd ca din afară, Înțelegi? S-ar zice că altul mă privește. Deși cred că altul mă și privește. - Dar dumneata, a conchis, Întorcându-se pe Îndelete spre pictor, nu te-ai schimbat prea mult. Avea un ton bizar. Faulques l-a interogat cu o privire bănuitoare, În tăcere, și l-a văzut ridicând ușor o mână, de parcă Întrebarea lui neformulată n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Asta-i nedrept, a spus celălalt, În fine. - Poate. Dar, nedrept sau nu, asta mă Întreb eu. Umbra de pe scaun, Învăluită În ultima licărire roșiatică a luminii pe frescă, s-a gândit la toate acelea. - Poate că ai dreptate, a conchis. Poate că a supraviețui atunci când alții n-au izbutit implică o anume mișelie. Pictorul de război a dus paharul la gură. Iar era gol. - Dumneata știi - s-a lăsat Într-o parte, punând paharul pe dușumea. După cum spui, ai experiență
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a clipit iar. Și-a scos pe Îndelete ochelarii și s-a uitat la lentile, ca și cum tocmai descoperise că transparența lor era nepotrivită. A Început să le șteargă, gânditor, cu un șervețel de hârtie scos din buzunar. - Acuma văd, a conchis după câteva clipe. Vrei să spui că cine-i câinos n-are cum să nu fie. - Spun că suntem câinoși, n-avem cum să nu fim. Că astea-s regulile jocului. Că inteligența noastră superioară ne face câinoșenia mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gând să răspundă. A făcut-o, cu toate acestea, peste cinci secunde. Tocmai am auzit-o, a spus, când trecea pe-aici pe jos. Uluit, Markovic s-a gândit că, poate, pictorul făcea bășcălie de el. Probabil că așa a conchis, fiindcă a surâs șters și a dat din cap. - Vorbesc serios, a insistat Faulques. Ori aproape. Croatul s-a uitat iar la el. Cu un zâmbet mai larg. - Haida-de, a spus. Cum arată? - Habar n-am. Nu-i știu decât
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pictorul de război n-a putut decât să râdă. Individul făcuse treabă bună În căutare și interpretare, chiar dacă nu total. Adesea era tangent cu adevărul, chiar dacă nu-l atingea, dar unele dintre aproximările lui grosolane erau corecte. Intuia bine, a conchis uimit. Și avea stil. - Asta-i o apreciere pozitivă, a admis. - Răspunde-mi, te rog. Vorbesc de milă, nu de tehnică. Faulques a tăcut. Stinghereala Îi era tot mai mare. Totul mergea prea departe. Dar era În toate acestea o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
că e asta. După ce te aud vorbind, e destul să-mi amintesc pozele dumitale. Să privesc pictura asta. Ți-am mai zis că Îți merg de multă vreme foarte aproape pe urme, ca un câine de vânătoare. Și cred, a conchis, că-s de acord. Dacă lăsăm deoparte dezastrele naturale În care nu intervine omul... Ori, cel puțin, nu intervenea; fiindcă acum, cu stratul de ozon și toate astea... Dacă le lăsăm deoparte, vreau să zic, rezultă că războiul e cea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pus jos cutia de bere, și a scos o țigară. Și-a pipăit buzunarele, căutând un foc, iar Faulques i-a aruncat o brichetă de plastic, de pe masă. — Păstreaz-o dumneata, a zis. Celălalt a prins-o din zbor. - Bine, a conchis, Într-un nor de fum. Cred că acum știu ce faci aici. În realitate, cam bănuiam eu așa ceva, dar nu eram În stare să merg chiar atât de departe. Deși, văzând asta (a pus bricheta În buzunar și a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
trădări de astă dată. S-a afirmat treptat, loială până la un punct, avizându-l din vreme de Înțepătura care avea să vină mai apoi. Și, odată cu durerea, ori preludiul ei, a venit și doza potrivită de indiferență. La naiba, a conchis, coborând pe scări. Totul avea aspecte bune și rele: o stradă, o tranșee, o durere. Acela, concret, Îl condamna la unele lucruri și Îl punea la adăpost de altele. Markovic devenea astfel doar un element În plus al peisajului. Chestiune
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
doar o scenă istorică, cred. E vechi și modern totodată. E... S-a oprit, căutând vorba potrivită. Faulques a așteptat, privind decolteul răscroit al femeii. Sâni mari, bronzați. Liberi. Pe umerii goi, bretelele păreau fragile pentru rochia ei. - ...teribil, a conchis, În cele din urmă. Faulques a zâmbit delicat. - Nu-i teribil, a spus. E viața, nimic mai mult. O parte din ea. Irisurile albastre păreau acum mai atente. Carmen Elsken Îi studia gura și ochii, căutând În ei explicația imaginilor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai târziu se gândise că nu era prea mare diferență și că poate chiar asta vruseseră să zică. Un zâmbet oportun al lui Olvido, niște țigări și puțină sporovăială destinseseră atmosfera. Nici milițienii nu știau nimic despre croați. Punct final, conchisese Faulques, să mergem. Se Întorseseră la automobil și erau gata să iasă din sat, când trecuseră pe lângă complexul polisportiv. Nu se vedea nici un suflet. Dar, pe neașteptate, el avusese o senzație ciudată, și opriseră mașina. Rămăseseră așa, Faulques cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dat din umeri. - Alteori, aparatul meu a evitat unele lucruri. Markovic a plescăit din limbă, a Îndoială. Apoi a părut să mediteze și el și a făcut un gest prin care Își corecta spusele de mai Înainte. Poate că, a conchis În fine, Faulques nu era mândru de asta. De faptul că nu evitase nimic. Și poate că nici nu-i părea rău de contrariu. Se gândea, de pildă, la copiii pe care Îi pozase În Liban, atacând un tanc. Pictorul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
stranie. Toate unghiurile acelea etcetera. Surâzând Îngândurat, Faulques s-a Întrebat ce-ar fi spus Olvido Ferrara. Ce-aveau să creadă cei care Îi vor contempla fresca În viitor, atâta vreme cât turnul rămânea În picioare. Nu era o pictură bună, a conchis. Dar era perfectă. 19. A Încuiat ușa cu cheia și s-a Îndreptat spre siluetele negre ale pinilor, pe care licăririle farului din depărtare le profilau din când În când pe cerul Încă spuzit de stele. Calmul era absolut; chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
O furie temperată i-a trecut prin vene, ca un puls suplimentar. Era a doua oară când Markovic Îi punea această Întrebare. - Nu-i treaba dumitale. Celălalt părea să reflecteze dacă era sau nu era. - Într-un fel, este, a conchis. Gândește-te, și poate că ai să fii de acord cu mine. Faulques s-a gândit. Poate că era de acord cu el, și-a spus În cele din urmă. - Fiindcă trebuie să-ți spun, a continuat celălalt, că a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fiind În egală măsură de catastrofale. Prins ca Într-o capcană, e, tehnic vorbind, doublement foutu! Moartea e, o dată În plus, salvarea pe care o așteaptă cu un fel de liniște izbăvitoare. Își analizează și reanalizează la nesfârșit comportamentul și conchide: nu avea de ales. Ca mic-burghez, ca intelectual, ca artist, ca ființă pasională sfârtecată Între visele de viking rătăcit printre efeminații Sudului, știe că n-a avut nici o șansă de a se sustrage fascismului. Dar tocmai În numele acestei fatalități, e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]