5,534 matches
-
un cer portocaliu, o pășune ce se sfârșea la marginea neagră a unei păduri Îndepărtate și un râu luminos ce reflecta cerul și șerpuia tot mai departe. Mai târziu, de prin 1910 până În 1912, locul lui a fost luat de cunoscutul „impresionist“ (termen folosit În epocă) Iaremici; o persoană lipsită de umor și de formă, care pleda pentru un stil „Îndrăzneț“, pete de culori Întunecate, mâzgălituri de sepia și maro-oliv, prin intermediul cărora trebuia să reproduc, pe foi imense de hârtie cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de ospăț din exterior, din inima parcului - nu dinspre casă - de parcă, pentru a se Întoarce acolo, mintea ar fi spăsită ca un fiu risipitor, gata să leșine de emoție. Printr-o prismă tremurătoare, deslușesc trăsăturile unor rubedenii și ale unor cunoscuți, buze mute care se mișcă senine, vorbind Într-un grai uitat. Văd parcă aburul ciocolatei și tăvile cu tarte de coacăze. Observ o libelulă care se rostogolește ca un mic elicopter, apoi aterizează Încet pe fața de masă și, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt astfel de clipe ciudate, când totul ți se pare atât de vechi, de cunoscut, de trăit, încât nu-ți mai rămâne decât, cel mult, să întinzi mâna, să prinzi și să strângi în pumn, chiar atunci, clipa care, simți asta, doar ție îți este dată într-o nesfârșită dărnicie. Începuse să picure. Am întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cooperativă. I-a adus șefu’. E neamuri cum ar veni dinspre nevastă. E de-ai lui. E și orbi pă deasupra. Încă stau în ușă, ezitând dacă să mă apropii de masă. Îi studiez concentrat pe cei doi. Îmi par cunoscuți acum, dar încă nu-i pot identifica. Derulez câteva imagini răzlețe, stăruind asupra cadrului cu femeia șoptindu-i ceva la ureche bărbatului. Mă concentrez, urmărind ca într-un prim-plan din ce în ce mai dilatat buzele femeii. Lipite de urechea lui, ușor întredeschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de câmpie), și până la cele de prin edituri, șantiere, unități militare, școli, spitale ș.a. pe unde m-a dus viața. Singurele locuri de muncă autentice mi s-au părut, ani la rândul, cârciumile. Acolo, în tovărășia prietenilor mei sau a cunoscuților ocazionali, simțeam, credeam că lucrez într-adevăr la ceva autentic, durabil. Nu era, desigur, opera de desăvârșire a societății multilateral dezvoltate (deși, mai poți să știi...), nu erau părticele din elanurile uriașe ale clasei muncitoare de a îndeplini cincinalele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu le mai ai. Te incomodează absența lor, îți îngreunează gesturile, îți modifică felul de a gândi, de a reacționa, dar nu ți le mai poți aminti. Cel puțin așa cred, cu intuiție de prozator și din discuțiile cu unii cunoscuți care au trăit o astfel de pătimire. Decât că, acum, recitind acele vechi întristate rânduri despre fostul meu șef, nu-mi mai amintesc de ce le-am păstrat, nu mai țin minte cum am hotărât să renunț la ele (probabil făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e nici simpatic, nici odios, nici măcar indiferent. Un ins târând o biografie falsă, la fel de păcătoasă ca și a mea. Probabil, impulsul de a-l ignora vine din acea tembelă pornire - nu numai a mea - de a mă feri din calea cunoscuților din bloc, vecini indiferenți, sau de a-i evita pe cei cu care nu ai ce vorbi. Nici măcar banalul schimb de vorbe goale. Nu-mi place constatarea. Las cartea și mă prefac că-l observ. Mimarea surprizei, efuziunea unei strângeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cât de dureros este să le trăiești. Să știi că nu mai sunt speranțe. Să contempli mlaștina și să fii fericit că ea tot înaintează, sporește. Citeam, în anii tineri, cu un fel de fierbințeală a sufletului ceea ce publicau prietenii, cunoscuții, apropiații mei. Credeam orbește în ei. Majoritatea erau talentați și cărțile lor nu m-au întristat prin nereușite. Credeam în ei - în majoritatea - cu un instinct țărănesc. Mă apropiam și-i păstram lângă mine doar pe cei în care simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
entuziastă să-i caut apropierea. Pur și simplu acele relații de bunăvoință afabilă, între oameni care se respectă sau ar trebui să se respecte, în virtutea faptului că fac parte din aceeași breaslă. La distanță de alte câteva mese, un alt cunoscut, prozatorul Tolbaru. Suntem aproape congeneri. Am trecut cam prin aceleași trepte inițiatice, el oarecum mai speriat, mai reticent. Simțea că nu-i primit, că nu putea să se acomodeze atmosferei oarecum tăioase, corozive dintre noi. Umbla mereu cu o sacoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eu plin, ca mulți alții, de ideea că totul în jurul nostru este conspirație, complot și urzeală de secrete mânuite de alții. Am ajuns acum să nu-mi mai pese de asta. Dar văd că obsesia este puternică la prietenii, la cunoscuții, la majoritatea celor cunoscuți. Viața noastră toată, constat acum, după tot ceea ce se spune și se scrie, nu este altceva decât un șir lung de conspirații, scenarii, comploturi, trădări și deziceri, tabere care se bat și ne dispută, axe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alții, de ideea că totul în jurul nostru este conspirație, complot și urzeală de secrete mânuite de alții. Am ajuns acum să nu-mi mai pese de asta. Dar văd că obsesia este puternică la prietenii, la cunoscuții, la majoritatea celor cunoscuți. Viața noastră toată, constat acum, după tot ceea ce se spune și se scrie, nu este altceva decât un șir lung de conspirații, scenarii, comploturi, trădări și deziceri, tabere care se bat și ne dispută, axe care se fac și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
una pentru mine, mimând încântarea că mă revede după atâta timp. N-aveam chef de efuziunile lui. I-am spus să mă lase în pace. „Nu stau mult“, mi-a șoptit. „Sunt doar în trecere. Aveam o întâlnire cu niște cunoscuți, dar văd că n-au venit.“ A arătat cu capul spre cei de la masa vecină: „Îi cunoști?“. Am ridicat din umeri. „Sunt periculoși“, a șoptit Pr. „Probleme serioase cu revoluția. N-au înțeles nimic. Și când te gândești că au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
erau cele mai gustoase pere. Îi plăcea să mă alinte cu gingășii și griji de soră mai mare, atentă la orice mi se întâmpla. Erau ani destul de grei pentru mine, de sărăcie lucie. Mă îndepărtasem de mare parte dintre cei cunoscuți, nu-i mai frecventam. Nu știu prea bine ce se întâmplase. Încă nu scriam, nu simțeam că trebuie să scriu. Rătăceam doar, urmărind cum îmi risipesc zilele, fără să mă doară, fără să simt vreo vină a pierderilor. Un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se prăbușise, cu pieptul străpuns de un pumnal, Într-un duel stupid, iar unchiul Juan căzuse În mîinile unor tîlhari. Și mai era și faptul că se spunea răspicat că, dinspre partea bunicii materne, Carmen de Ibarra - Niña Carmen pentru cunoscuți - avea În vine ceva mai mult de cîteva picături de sînge din stirpea lui Atahualpa, iar o ramură a familiei Ibarra se Înrudea cu o altă ramură a familiei Pizarro. Rezultatul unui asemenea amestec de rase era o fată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ce eu nu pot face mă mai vizitează din când în când. Judy îmi zice mereu că sunt alt om când se află și alții de față, și are dreptate: mă închid. Sunt de departe mai fericit în cercul de cunoscuți, în afara cazului în care sunt îmbrăcat cu armura mea - robă și perucă - și bine pregătit pentru ceea ce, la tribunal, par a fi remarci spontane. Prin urmare, am strâns oarecum cureaua apropiindu-mă de casa de marcat. Am abandonat orice tentativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
treci printr-un zbucium, da? Nimic ce ești! Dumnezeule, era îngrozitor. N-o auzisem niciodată pe mama vorbind astfel. Voiam doar să mor. Dar ceva mi-a dat puterea să mă ridic și să răsucesc mânerul de porțelan înflorat cel cunoscut și să deschid ușa. Imediat ce le-am văzut fețele mi-am dat seama că e-n zadar. Se-ntorseseră auzind ușa cum se deschide, iar furia și ura pe care am văzut-o pe fețele lor m-a făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cu frumoasele obiceiuri de a colinda, apoi cea de a tăia cu câteva zile înainte porcul și pregătitul bucatelor tradiționale. Anul Nou, cu pomenirea Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, sosea cu urătura pe care o strigam pe la casele rudelor și cunoscuților. Urăturile erau pregătite și învățate din timp. Ce șirag de colăcei purtau copiii pe umăr! Ce fericiți eram, umblând prin zăpadă de la o casă la alta! În ajunul pomenirii celor Patruzeci de sfinți mucenici din Sevastia, obișnuiam să organizăm o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
că nu-și putea găsi niciuna pentru a se însura. Moș Ion începuse să se neliniștească. Dorea mult să-și vadă feciorul căsătorit și pus la cale, să vadă un schimb de nădejde în el. Peste ceva timp, cineva din cunoscuți îi lăudase o fată din satul de peste deal și îl sfătui să-și încerce norocul. Îi ajută să se cunoască și, nu trecu mult timp după aceea, că o și aduse mireasă acasă, numai că din cauza paharului, nici ei nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu frumoasele obiceiuri de a colinda, apoi cea de a tăia cu câteva zile înainte porcul și pregătitul bucatelor tradiționale. Anul Nou, cu pomenirea Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, sosea cu urătura pe care o strigam pe la casele rudelor și cunoscuților. Urăturile erau pregătite și învățate din timp. Ce șirag de colăcei purtau copiii pe umăr! Ce fericiți eram, umblând prin zăpadă de la o casă la alta! În ajunul pomenirii celor Patruzeci de sfinți mucenici din Sevastia, obișnuiam să organizăm o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
defavorizat este romanul, proza. Cine mai ține minte numele autorului care a luat Goncourt-ul în 1932, când i a fost refuzat lui Céline? Blok, poetul rus de odinioară, își făcuse o adevărată obsesie din a-i întreba pe mai toți cunoscuții cât timp cred ei că va rezista ceea ce scrie el: „O sută, două sute de ani?“ În general, istoria confirmă perenitatea lamentabilă a producțiilor noastre scrise: dăinuie mai cu seamă variațiunile inspirate pe tema unei philosophia perennis de factură incertă și
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
ar da un calculator sau o mașină de calcul și ar fi singurul pe care naturile lor inflexibile și oneste, informatica și mecanica, și l-ar putea permite, dar aici avem de-a face cu oameni, iar oamenii sunt universal cunoscuți ca singurele animale capabile să mintă și, dacă uneori o fac de frică, iar alteori din interes, o fac și pentru că uneori își dau seama la timp că aceasta este singura modalitate pe care o au la îndemână de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să existe. Se sculă, se bărbieri, se spălă ca de obicei și ieși cu gândul la cafeneaua unde în ajun luase micul dejun. În trecere cumpără ziarele, Credeam că azi nu mai veniți, spuse vânzătorul de la chioșc cu cordialitatea unui cunoscut, Lipsește unul, observă comisarul, N-a ieșit azi, iar firma de distribuție nu știe când se va publica din nou, poate săptămâna viitoare, se pare că le-a căzut pe cap o amendă din acelea grele, Și de ce, Din cauza articolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a fiecărei tâmpenii, a fiecărei slăbiciuni și a fiecărei fapte nebunești pe care o comisesem în îndelungata și pestrița mea carieră de om. Și, când rămâneam fără povești despre mine însumi, aveam să scriu despre lucruri care li se întâmplaseră cunoscuților mei și, când și sursa aceasta avea să se epuizeze, urma să trec la evenimente istorice, consemnând nebuniile altor ființe omenești de-a lungul vremii, începând cu civilizațiile dispărute ale lumii antice și ajungând până la primele luni ale secolului XXI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
unul, i-a răspuns Gordon. Doar unul, mereu. — Nathan a avut dreptate, a gemut Harry. Nathan a avut dreptate de la bun început. Fir-ar să fie, de ce nu l-am ascultat? — Cine e Nathan? a vrut să știe Gordon. — Un cunoscut, a spus Harry. Nu contează. Un cunoscut. Un prezicător. — N-ai fost niciodată în stare să urmezi un sfat bun, așa-i, Harry? Ești prea lacom. Prea sigur pe tine. Acesta a fost momentul în care Harry a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mereu. — Nathan a avut dreptate, a gemut Harry. Nathan a avut dreptate de la bun început. Fir-ar să fie, de ce nu l-am ascultat? — Cine e Nathan? a vrut să știe Gordon. — Un cunoscut, a spus Harry. Nu contează. Un cunoscut. Un prezicător. — N-ai fost niciodată în stare să urmezi un sfat bun, așa-i, Harry? Ești prea lacom. Prea sigur pe tine. Acesta a fost momentul în care Harry a început să se prăbușească. Cruzimea din glasul lui Gordon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]