7,054 matches
-
o constituie ciclul Doina din volumul Alte fragmente din Muzeon, carte închinată "Cu pietate Marelui Nostru Maestru Mihai Eminescu", cu notația din Exerga ce deschide volumul: "Eminescu-i Dumnezău/ iar eu mi-s Profetul său". Întoarcerea la eminescianism printr-o despărțire "sporitoare" (Noica) nu este pentru Cezar Ivănescu declarativă, ci esențială, mai ales pe linia arheului jignit, scos din istorie, ca și neamul românesc. Fertilitatea modelului eminescian e dovedită fără drept de apel, contrazicând cohorta detractorilor. Sunt deslușite, totodată, coordonatele "ființei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sancțiunii criticului". Admirator necondiționat al lui Eminescu cu care Cezar Ivănescu se înrudește prin strădania de a fructifica în permanență sugestiile izvoarelor -, Theodor Codreanu lămurește absolut convingător legătura de viziune artistică dintre cei doi poeți, prin trimiterea la ideea de "despărțire sporitoare de Eminescu" și a "întoarcerii la eminescianism". Concluzie: "Cezar Ivănescu redescoperă fericirea Treimică a creștinismului printr-o fecundă experiență spirituală orientală, infuzându-i acesteia strigătul existențial cel mai deznădăjduit pe care l-a dat poezia românească de după Eminescu și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
său abisal care "l-a apropiat și de cel ce a dimensionat ontologia arheilor în arhetipuri, autor al excepționalului eseu Insula lui Euthanasius" (p. 121). Teroarea istoriei este demonstrată și-n Alte fragmente din Muzeon (1982). Tot aici întâlnim și despărțirea de eminescianism în formă, dat fiind că poetul inovează tipare formale/strofice noi care-l feresc de manierismul tradiționalist. E vorba de-o "despărțire sporitoare", nu demolatoare cum le place deconstructiviștilor să spună ori de câte ori au prilejul. Poetul, chemat de arheitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
121). Teroarea istoriei este demonstrată și-n Alte fragmente din Muzeon (1982). Tot aici întâlnim și despărțirea de eminescianism în formă, dat fiind că poetul inovează tipare formale/strofice noi care-l feresc de manierismul tradiționalist. E vorba de-o "despărțire sporitoare", nu demolatoare cum le place deconstructiviștilor să spună ori de câte ori au prilejul. Poetul, chemat de arheitate se întoarce la izvoarele gândirii eminesciene, la rădăcinile ontologice ale actului creator "pe terenul limbii și al spiritualității românești" (p. 124). În acest fel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sporitoare", nu demolatoare cum le place deconstructiviștilor să spună ori de câte ori au prilejul. Poetul, chemat de arheitate se întoarce la izvoarele gândirii eminesciene, la rădăcinile ontologice ale actului creator "pe terenul limbii și al spiritualității românești" (p. 124). În acest fel, despărțirea de eminescianism devine complementară întoarcerii la eminescianism. Exemplificând teroarea istoriei prin conflictul din Miorița și prin soluția ciobanului moldovean, Cezar Ivănescu se situează de partea omeniei mioritice pe care și-o asumă cristologic. Ca intelectual ce și-a asumat escaladarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
români, nu avem unde fugi din fața lui Eminescu, chiar dacă am vrea. Autorul cărții, Theodor Codreanu (n. 1945, satul Sârbi, com. Banca, jud. Vaslui), eminescolog de notorietate, îl "adună" pe Eminescu în el însuși după un secol în care apropierile și despărțirile de poetul național s-au succedat într-un ritm impus de componentele morale și istorice ale vremurilor. Cartea cu direcție pentru mileniul trei rejudecă dosarul Eminescu, tinzând a ni se înfățișa drept o instanță îndreptățită să anunțe, ca să-l cităm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
creatoare și, în concluzie, impunerea unui statut colonial la toate nivelurile. Pentru a-l înstrăina de noi înșine, Eminescu e învinovățit că, prin cultivarea obstinantă a românității, ne-ar fi îndepărtat de paradisul feciorelnic al civilizației apusene. Prin formulări ca "despărțirea de eminescianism" sau "Cazul Eminescu", se urmărește instalarea unei diversiuni. Când cineva avansează aberații precum că Eminescu ar conține embrionar cultura legionară sau că ar fi cultivat sentimente xenofobe și antisemite, în mod special, ar trebui să stea cu textul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poet. El știa aprecierea din anii '30-'40 a unui simbolist original, dar întârziat. În sprijinul criticii tradiționale, dl. Theodor Codreanu desparte biografia de operă, dar în sens actual păstrează legătura și un determinism ușor, foarte nuanțat. Mai accentuate sunt despărțirea dintre universul imaginar al creației poetice și modelul receptării critice, reflectarea acelei opere în diverse puncte de vedere, emise de diverși critici, din toate generațiile care s-au succedat din jurul anului 1900, până la intrarea în mileniul al III-lea. Dl.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
populist în cadrul destul de larg creat de istorie în timp. Dacă Sadoveanu nu este proustian întru totul, este proustian prin aceeași metodă a uitării, "formă originală de cunoaștere narcisică. Un astfel de Narcis este la Sadoveanu pescarul. Farmecul pescuitului este "în despărțirea desăvârșită de lume și în repaosul complet în care intri. Grijile, preocupările, supărările și durerile adorm". Astfel începe căutarea timpului pierdut sadovenian, care constituie izvorul infinit al operei". Obsesie a dublului, a alterității, oglinda se întoarce în postmodernism cu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trei mari scriitori atât de diferiți, potrivit principiului coincidenței opozițiilor. Dar nu-i numai atât, vom vedea numaidecât. Nu e nici o forțare a notei analogice, destinată cumva să unească extremele cu orice preț. Alăturarea este plauzibilă, chiar și pe criteriul despărțirilor și complementarității. Echilibru între antiteze, spunea Ion Heliade Rădulescu; antitezele sunt viața, întărește Eminescu. Iar Caragiale însuși este o structură proteică alcătuită din contraste izbitoare. Triada aceasta, căreia putem să-i spunem "de aur" fără a exagera și fără grijă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
avatarurile Sinelui. Mai mult decât atât, în partea sa cea mai puțin evidentă, este un roman al Ființei și al reîntoarcerii spre dimensiunea profunzimii, din momentul în care aduce în miezul "dezbaterii" noțiuni ca "ușurătate" și "greutate". "Așa se produce despărțirea radicală a lui Kundera de postmodernism, căci repetiția ca simulacru elimină greul ființei și se depărtează, fatalmente, de stratul profund al eternei întoarceri a identicului" (p. 267). Așa se desparte Tereza de mama sa, care nu putea trece de goliciunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau... Adrian Botez. Dar până atunci rămâne să meditez la una din aserțiunile cu adevărat memorabile ce poartă semnătura lui Theodor Codreanu: "omul cel mai realist de pe pământ este omul care se roagă". "Argeș", nr. 10, octombrie 2006 Adrian LESENCIUC Despărțirea de modernitate În tentativa de conștientizare a poziției societății într-o dinamică a istoriei, îndepărtarea de istorism, analiștii contemporani ai sfârșitului modernității încearcă să definească un "loc geometric" în care se derulează, conform propriilor prognoze, programul vizat. Și în ciuda faptului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Un posibil model de structurare a mozaicului a-valoric, București, Antet, 2005) că teoreticienii care privesc spre viitor pentru a vorbi despre viitor sunt rarități în peisajul din ce în ce mai aglomerat de studii închinate unui fenomen de amploare, presupunând ruperea de modernitate. Despărțirea de modernitate nu este un fapt asumat. Asumarea este doar intenția raportării noului, de cele mai multe ori a regimului tranzitoriu în care a intrat modernitatea muribundă, chiar la modernitate. Iată cum, acțiunea modernizatoare care ia locul modernității, ca urmare a eliberării
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Touraine, cel care "iscă" spinoasa problemă a hiper-modernismului, nu poate asigura atingerea gradului zero al sinelui, dar poate da o descriere pertinentă a cadrului în care au loc fluctuațiile de sistem. Deci nu o depășire a modernismului, nu o despărțire de modernitate. Cu toate acestea, putem, însă, consemna o tentativă de situare în post-istorism, ceea ce aruncă deja o altfel de lumină asupra câmpului de luptă ideologică. Para-modernismul nu pretinde o depășire a modernismului, ci se ocupă de "efectele" acestuia. Așadar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
te vedea pe tine, ci doar a te simți situat undeva, într-un cadru mai larg, nedefinit. E problema clasică a incapacității de a [nu] vedea pădurea din cauza copacilor. Atunci soluția care rămâne este de situare în exterior, adică o despărțire de modernitate. Capcana în care cade oricine intenționează să se raporteze la ceea-ce-urmează-modernității este de a se raporta la istorismul forte. Dacă nu s-a greșit într-o privință în ceea ce privește fluctuațiile structurii disipative care caracterizează societatea actuală, așa cum prevăzuseră Prigogine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
transmodernism și transmodernitate sunt provizorii. Pentru a ne dezmetici și a ieși din fenomen, nu avem nevoie de numire sau definire, ci doar de o delimitare conceptuală și de o vizualizare a orizontului. Cu toate acestea, transmodernism și transmodernitate marchează despărțirea de o modernitate a civilizației devoratore de culturi. "Noul antropocentrism" nu este decât efectul acestei modernități târzii și nu expresia unei desprinderi. L-am bănuit, așadar, pe Theodor Codreanu de utilizarea termenului de dragul numirii. Dar replica promptă vine din carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unul universalist-omogenizant, dincolo de transcendență, istoricizat, purtând la vedere toate "sulimanurile" stridente ale corectitudinii politice. Da, literatura occidentală a luat naștere "prin ruptura de cartea unică. De la împărăția Cărții s-a trecut la împărăția cărților". Însă această ruptură nu înseamnă o despărțire de "ceea ce s-a numit kenoza Mântuitorului", de întruparea lui Dumnezeu în om. În suferința nemărginită și în plenitudinea bucuroasă a lui Iisus se ascunde întreaga umanitate a canonului occidental", observă Theodor Codreanu ca o descifrare a cunoscutei sintagme a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ideologiei. "Teoria secundarului are o țintă precisă: de a discredita majoritățile în favoarea minorităților, fiind un tipic simptom de political correctness". Or, Eminescu, după cum bine se cunoaște, a fost întotdeauna de partea "majorității", de partea poporului român. De aici și imperativul "despărțirii de Eminescu" sub motiv că ar fi "reacționar în sensul rău al cuvântului". Apreciindu-i riscul de a se aventura în descâlcirea tainei antitezelor ("în ele, constată Theodor Codreanu, zace "diferența ontologică", marea cruce dintotdeauna a ontologiei"), mai departe nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu care Barbu își încheia ediția. Codreanu îl interpretează ca pe un semn poetic construit pe baza logicii matematice a hexadei. Comparându-l pe Barbu cu Eminescu, criticul emite una dintre judecățile cele mai subtile din critica noastră considerând că despărțirea lor s-a produs în zona "destăinuirii iubirii", întrucât "Joc secund, din contră, este atingerea cea mai pură a impersonalității în materie de erotism (...) În realitate, Joc secund este un extraordinar poem de dragoste, singurul la înălțimea lui Eminescu, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atunci ea nu folosește la nimic, e doar un joc: "La ce folosesc toate acestea? La un joc", "un joc amăgitor cu adevărul", cum completează Hugo Friedrich. Replica lui Ion Barbu: joc secund. Se pare că de aici începe și despărțirea celor doi poeți. Peste ani, jocul filologic mallarméean va fi preluat de modernism, de avangarde și de postmoderniști; în schimb, jocul secund barbian continuă să fie secretul ermetismului canonic." (p. 329) Dar care joc secund, iată, prin lucrarea lui Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
VARTIC Deschiderea porții la porțile Orientului 253 Horia MUNTENUȘ Noua paradigmă a secolului XXI 256 Rodica MUREȘAN "...ism-ul" recent 260 Adrian Dinu RACHIERU Un "ideocritic" 262 Teodor VIDAM Despre transmodernism 265 Mircea DINUTZ "Transmodernismul", de Theodor Codreanu 268 Adrian LESENCIUC Despărțirea de modernitate 273 Amalia VOICU Transmodernismul sau viitorul recent al postmodernismului 280 Lucian GRUIA Theodor Codreanu "Transmodernismul" 283 NUMERE ÎN LABIRINT, I, IAȘI, EDITURA OPERA MAGNA, 2007; II, IAȘI, EDITURA OPERA MAGNA, 2008; III, IAȘI, EDITURA OPERA MAGNA, 2009; IV
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Așa că în cel mai rău caz te aștept pe tine. Programul pentru venirea mea la Priponești îl vom aranja ulterior. După plecarea ta am fost foarte tristă dragul meu, îmi lipsea ceva, sufletul meu a plâns de durere și de despărțirea noastră. Când va fi ziua când voi fi din nou fericită? pe tine te întreb, dragul meu. Astăzi mi-au spus colegele mele că sunt schimbată în bine în orice caz, sunt dornice să facem nunta aici. Nu ne săturăm
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
degeaba spune și la Carte că cei în situația noastră trebuie să devină unul și același. Simt pe zi ce trece că tot mai mult se face apropierea noastră din punct de vedere sufletesc. Nu fii tristă de această vremelnică despărțire căci aceasta are menirea de a cimenta și mai mult sfânta noastră legătură. Sunt nevoit să termin și nu aș putea să o fac decât cu cele mai calde urări de bine și de fericire pentru un viitor până la adânci
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
lor și deci nu trebuie să ne neliniștim. Nimeni, afară de Dumnezeu, nu va ști zbuciumul meu sufletesc din orice clipă, decât numai tu scumpă comoară a inimii și sufletului meu. Am căutat să țin la curent bilanțul vieții mele de la despărțire și vei avea ocazia să te convingi că toate clipele au fost închinate numai ție. Am ajuns să iubesc cum nu am iubit niciodată și nici nu mă gândesc că voi mai avea trebuință să iubesc altădată. Iubesc cum numai
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
putea, te rog rămâi pe loc, lăsând întâlnirea pentru vacanță. Nu te supăra. 20 martie 1941 Țuțul meu drag, Am primit rândurile tale dragi și scumpe. Eu ce să-ți spun, decât că sufăr tot atât de mult ca și tine, din cauza despărțirii. Deși sunt ocupată, după cum știi și tu programul meu, îmi rămâne dragul meu timp să mă gândesc la tine. Copiii zburdă în jurul meu de fericire că m-au revăzut dar eu nu pot să le satisfac starea de bine cu
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]