12,214 matches
-
și să-și exprime opinia cu privire la informațiile conținute în textul lui Platon. C3. Să înțeleagă specificul gândirii filosofice a Antichității în felul în care sunt puse întrebările și date răspunsurile de către filosofii antici. Bibliografie: D. Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Editura Polirom, Iași, 2001; Platon, „Apărarea lui Socrate”, în Opere I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983; E.F. Peters, Temenii filosofiei grecești, Editura Humanitas, București, 1993. Succesiunea secvențelor de învățare: Proiecte de lecțietc "Proiecte de lecție" Proiect de lecție 1tc
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
vor fi puși în situația de a decide ce drepturi au fost încălcate în următoarele situații. Fiecare echipă primește o situație diferită și răspunde la întrebarea: „Cum v-ați proteja dacă ați fi în următoarele situații?”. În Atena antică, marele filosof Socrate a fost acuzat că vrea să corupă mințile tinerilor cu ideile sale. El a fost avertizat că, dacă nu va renunța la ele, va fi condamnat. Socrate le-a răspuns că nici o oficialitate nu îi poate impune ce să
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
prin gazete, altfel prestigioase, nesuflând o vorbă despre contribuția lor majoră la instalarea și proliferarea dogmei. Un lucru e cert: după august 1944, vreme de un deceniu și mai bine, cultura noastră s-a tot golit; personalități interbelice de prestigiu: filosofi, sociologi, lingviști, scriitori, artiști au fost puși la index, au fost scoși din circuitul germinativ al valorilor, au fost mutilați ori stopați În aventura culturii scrise, a creativității și cunoașterii. Când golul a Început să se umple, beneficiarii au fost
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Ion Vitner, premiul Ciprian Porumbescu lui Mihail Andricu și Alfred Mendelsohn; premiul Ion Andreescu a fost acordat lui Ștefan Szonyi, Gh. Șaru și Titina Călugăru. Mai sunt premiați, „pentru realizări Însemnate În slujba poporului muncitor”, și câțiva oameni de știință, filosofi: ing. G. Găină, Barbu Zaharescu, ș.a. Dar Congresul intelectualilor nu a fost precedat numai de defilări, expoziții, Întâlniri, lansări de cărți, expuneri, spectacole, Întreceri sportive, Înființări de noi cercuri și cenacluri, opinii, angajamente și nici numai de ședințe de reorganizare
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
zeci de nume de lingviști, dintre cei mai obscuri și obscurantiști, din țările capitaliste, pe care colaboratorii Buletinului Îi citează și-i comentează. Găsim și numele lingviștilor ruși-albi Trubetzkoy și Jakobson. Găsim și numele colaboraționiștilor francezi Gide și Céline, ale filosofilor legionari Pușcariu, Găzdaru și Șandru și ale huliganilor Brătescu-Voinești și Caracostea. Nu lipsește nici Gamillschey, gauleiterul hitlerist al lingvisticii române, nici August Scriban, autorul dicționarului antisemit al limbii române, nici agentul antisovietic profesionist N.P. Smochină, nici ridicolul George Pascu. Nu
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
prin el. Însă, cei care îl poartă lung se joacă prin el exact așa cum fac femeile cu părul lung când și-l lasă liber. Să ne oprim asupra câtorva vedete din zilele noastre: actorul Gérard Depardieu, politicianul Daniel Cohn-Bendit și filosoful Bernard-Henri Lévy, care poartă părul mai lung decât majoritatea bărbaților, și să-i înregistrăm când apar la televizor. Vom vedea că-și trec des mâna prin păr. Acum să observăm femeile din anturajul nostru care au părul foarte scurt. Vom
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
Neuropsychologia, nr. 19, 1981, p. 65-71. Pentru a afla mai multe despre micromâncărimi și semnificația lor, în funcție de locul de pe față și de pe corp în care apar, vezi La Synergologie, de Philippe Turchet (Les Éditions de l’Homme, 2000, 313 p.) Filosofii și lingviștii George Lakoff și Mark Johnson arată în ce fel produce creierul nostru engrama raportului cu spațiul și în ce mod trăiește corpul această realitate. Vezi: George Lakoff și Mark Johnson, Philosophy of the Flesh, Basic Book, New York, 1999
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
existența (re)capătă un sens, încetând să mai apară ca o farsă (eventual tragică) și ieșind, preț de o iluminare, de sub robia deșertăciunii. Impalpabilul deșteaptă poetice fioruri: „totul e minune.” Este, în infinitul tainei, destăinuirea care pe A., ca „(pseudo)filosof”, îl axează. Cu timpul, memorialistul, fără a pierde plăcerea de a filosofa, se obișnuiește să ia lucrurile așa cum sunt, fie că e vorba de suferință, de dificultățile solitudinii sau de trecerea în neființă. Un relief de o cuceritoare expresivitate capătă
ACTERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]
-
eseu despre Critica rațiunii pure a lui Kant de Peter Strawson, publicată în 1966, dar abia de curând tradusă în limba română, va înțelege mai bine ceea ce am în vedere.) În 1974, când se aniversau 150 de ani de la nașterea filosofului, am scris un scurt articol despre conceptul judecății analitice la Kant. Naivitatea și entuziasmul neofitului m-au făcut să-mi supraapreciez contribuția, mai ales după ce o versiune în germană a acestui text a fost publicată într-un număr din 1976
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pe teme kantiene, dacă le-aș adăuga altele și le-aș publica pe toate într-un volum. Mi-ar fi plăcut ca această carte să apară în anul 2004, drept contribuția mea la comemorarea a 200 de ani de la moartea filosofului. La socoteală mi-au ieșit zece teme, iar titlul Zece studii kantiene mi s-a părut atrăgător. Munca la acest proiect am început-o în vara anului 2002, când am petrecut mai mult timp la Universitatea Humboldt din Berlin, în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai în cunoștință de cauză. Timp de două secole, cu deosebire în ultimele decenii, s-a acumulat o literatură imensă consacrată interpretării, comentariului, reconstrucției și valorificării, în noi contexte, a conceptelor și ideilor lui Kant. Ca și în cazul altor filosofi de primă mărime, se încearcă mai intâi să se răspundă la întrebarea ce a spus autorul, care a fost, de fapt, poziția lui. De ce este însă necesară atâta străduință pentru a răspunde la o asemenea întrebare? Nu este inutil să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui. De ce este însă necesară atâta străduință pentru a răspunde la o asemenea întrebare? Nu este inutil să vedem de ce tocmai în cazul lui Kant sunt greu de dat răspunsuri satisfăcătoare. Se recunoaște îndeobște că o bună parte din textele filosofului nu sunt ușor accesibile. Pentru a nu mai spune că dificultățile vor spori în cazul celor al căror acces este mijlocit de traduceri care nu se îndepărtează prea mult de original. Kant a scris în perioade ample, complex structurate. În
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unor idei abstracte”. În literatura de comentar și exegeză, mai ales în cea mai recentă, s-a remarcat faptul că și în perioada deplinei sale maturități filosofia critică a lui Kant a înregistrat evoluții semnificative. A fost, așadar, inevitabil ca filosoful să aibă greutăți în armonizarea tuturor elementelor unui întreg de o enormă complexitate, ca unele dintre acestea să pară că se contrazic sau chiar să se contrazică. Dacă așa stau lucrurile, urmează că orice contribuție la o mai bună înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
într-o problemă, fie ea relația metafizicii naturii corporale cu filosofia transcendentală și cu știința matematică a naturii din vremea sa, fie dreptul oamenilor de a minți cu intenții bune, nu se va putea limita la studiul textelor relevante ale filosofului. Va fi necesar ca el să-și confrunte concluziile cu punctele de vedere ale celor mai calificați cercetători ai operei lui Kant. Ceea ce implică complicații și ocoluri, care pot cădea sub suspiciunea de pedanterie. Bănuiala acelui cititor care judecă simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să apară agasantă sau plictisitoare. Convingerea mea este, dimpotrivă, că ea rămâne resursa noastră cea mai sigură. Și tocmai acesta mi se pare a fi sensul în care ne putem asigura de perenitatea moștenirii pe care ne-a lăsat-o filosoful, la două sute de ani de la moartea sa. Cei care au urmat cu folos școala scrierilor kantiene nu vor construi niciodată un discurs teoretic pornind de la premise adoptate în mod necritic, și nici nu vor încerca să evite asumarea tuturor consecințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a luminării Bibliografie Publicații ale autorului despre Kant FILOSOFIA TRANSCENDENTALĂ ȘI PRINCIPIILE METAFIZICE ALE ȘTIINȚEI NATURII Nume mari din tradiția exegezei operei lui Kant, ca și comentatori mai recenți, sunt de acord că două interese au stat în centrul preocupărilor filosofului, în perioada numită precritică: cel pentru analiza unor concepte și principii fundamentale ale științelor naturii și acela pentru determinarea naturii și legitimității cunoașterii metafizice. Cu greu s-ar putea contesta că aceste două interese se regăsesc în opera de maturitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și experimentului. În acest sens, ele sunt totuși principii de natură metafizică și, prin urmare, relativ a priori. Buchdahl sugerează că întreprinderea lui Kant din Pmsn seamănă cu acele cercetări ale cadrului conceptual al științei pe care le propun astăzi filosofii de orientare analitică. Aceasta este o sugestie care va fi primită cu rezerve de către toți cercetătorii preocupați să integreze cât mai strâns opera lui Kant în contextul gândirii epocii sale. Buchdahl califică drept „absurdă” tendința de a califica mutațiile care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar fi studiat în mod temeinic. Un foarte apreciat cunoscător al lucrărilor și manuscriselor lui Kant, Erich Adickes, ajunge însă la concluzii care pot fi apreciate drept o sensibilă nuanțare a acestor opinii 2. El amintește, mai întâi, că spre deosebire de filosofi ca Descartes sau Leibniz, Kant nu a practicat niciodată cercetarea științifică matematică sau empirică. De fapt, începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea chiar și minți cu o putere ieșită din comun nu mai erau în măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
asemenea concluzie va fi împărtășită de acei autori care îi atribuie lui Kant o înțelegere „raționalistă” a științei newtoniene, punctul de vedere că principiile acesteia ar putea fi derivate drept consecințe din principii ale intelectului pur7. Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept „ultimul mare sistem al filosofiei raționaliste”. Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile fizicii newtoniene din rațiunea pură”. Scrierile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar fi dat o deducție a teoriei lui Newton 10. Kant ar fi gândit știința ca episteme, în sensul că enunțurile ei pot și trebuie să fie derivate dintr-un mic număr de principii a priori. Până și un precaut filosof contemporan al științei a putut să afirme că lui Kant „i se poate atribui punctul de vedere că părți centrale ale fizicii newtoniene aparțin fizicii pure”11. Multe afirmații explicite ale lui Kant sunt însă incompatibile cu sugestia că el
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la o parte „toate cauzele a căror realitate obiectivă, cel puțin ca posibilitate, mai poate fi cunoscută prin continuarea experienței, pentru a-și găsi repaos intr-o simplă idee, care este foarte comodă pentru rațiune”18. Referindu-se la acei „filosofi ai naturii care procedează matematic” sau la „fizicienii matematicieni” Kant observa în „Cuvântul înainte” la Pmsn că ei „resping în mod solemn orice pretenție a metafizicii asupra științei lor” chiar dacă se sprijină, fără să-și dea seama, pe principii metafizice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
resping în mod solemn orice pretenție a metafizicii asupra științei lor” chiar dacă se sprijină, fără să-și dea seama, pe principii metafizice. Aversiunea lor față de orice fel de considerații a priori este pe deplin îndreptățită în măsura în care este vizată pretenția unor filosofi ai naturii „de a-și imagina posibilități așa cum le face plăcere și de a se juca cu noțiuni care nici cel puțin nu pot fi reprezentate în intuiție și nu au o altă legitimare a realității lor obiective decât aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
naturii, Kant a susținut existența unei cunoașteri a priori nu numai a „naturii în genere”, ci și a unor principii pe care le-a caracterizat drept condiții care fac posibilă cunoașterea naturii corporale. Sunt principiile formulate și „demonstrate” în Pmsn. Filosoful se distanța în acest fel de un punct de vedere care s-a impus tot mai mult în conștiința științifică a epocii, punctul de vedere că legile cele mai generale ale lumii fizice sunt enunțuri care pot fi intemeiate exclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în convingerea că demnitatea superioară a științei, care o ridică deasupra empiriei, rezidă in caracterul a priori al principiilor ei, precum și în certitudinea apodictică a legilor ei fundamentale. Ceea ce dovedește că influența acelei tradiții wolffiene în care s-a format filosoful a supraviețuit, chiar dacă într-o formă mai atenuată, reorientării critice a gândirii sale. Christian Wolff și wolffienii au propus diferite variante de întemeiere a priori a legilor mișcării. Dintr-un principiu ontologic ca acela că materiei îi este proprie o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
forță care se opune mișcării și din principiul rațiunii suficiente, Wolff a derivat o lege a inerției asemănătoare cu cea enunțată de Newton. De asemenea, el a propus o întemeiere ontologică a legii egalității acțiunii și reacțiunii. În scrierile unor filosofi wolffieni ca Ludwig Thümmig, Georg Bilfinger sau Johann Peter Reusch pot fi întâlnite de asemenea încercări de derivare a legii inerției și a legii egalității acțiunii și reacțiunii din principii a priori. Asemenea încercări au întreprins, la mijlocul secolului al XVIII
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]