KorAP: Find »[drukola/base=final & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...202 203 204 ...2046 >

51,126 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

amenințător, și se Întreba oare ce secrete ascundea tolba magică În acea zi. Fiecare dimineață avea povestea sa dramatică. Ajungând la vârsta de unsprezece-doisprezece ani, Dora voia să răsplătească favoarea. Sentimentul acesta creștea În ea din ce În ce mai mult. — Și, Într-un final, am făcut-o. În timp ce unchiul Fritz cotrobăia prin geantă, mi-am ridicat rochia. Deși nu purtam lenjerie - cred că era o zi de vară - nu prea aveam ce să-i arăt, nici lui, nici altcuiva. Dar unchiul Fritz se Înroși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de parcă aș fi fost ciumată; Adele era de negăsit. Singurul care se purta frumos cu mine era fratele meu. Mă lăsa să mă strecor În fiecare noapte În camera lui și mă mângâia până când reușeam să adorm. Apoi, Într-un final, sosise și ziua dării de seamă. După cină, tata l-a rugat pe fratele meu să se ducă În camera lui. Am rămas doar eu cu el și cu mama. După un timp, a rugat-o să plece și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de orele libere la care are dreptul. Mulțumesc. Și aici. Mulțumesc. Și acum puteți pleca. Îndoi formularul În aer. În direcția asta, dacă sunteți drăguț. Manetti mă conduse cu pași vioi pe coridoare. Trecând pe lângă mai multe uși, Într-un final deschise una. Se pare că ducea spre o scară. — Puteți să vă considerați norocoși că șeful dumneavoastră are calități de clovn. Justus Stegemann susține că niciodată n-ați pus piciorul În cinematograful acela - ceea ce l-a făcut pe Diels să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
putut de zgomotos. Însă nici asta n-a contat. Anton continuă doar să mormăie de sub perna sub care și-a ascuns capul. Mai trecură câteva minute goale. Eram pe punctul de a da un șut În pat când, Într-un final, prietenul meu se Întoarse, se ridică și, scărpinându-și un picior cu celălalt, căscă satisfăcut. — Pantalonii, te rog. Obosit, indică cu bărbia spre scaunul pe care stăteam. M-am ridicat, ca să-i poată lua. După ce bătu pe genunchi și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
calme, calculate, Înghesuieli la limită și Întorsături fermecătoare - sfârșind, desigur, cu acea izbucnire de pasiune pe care doar arta adevărata o poate oferi. — Desigur. Atâta timp cât lucrurile se legau, continuă Anton, imun la ironiile mele, tensiunea se va acumula până când, la final, neputându-se abține, spectatorii vor țipa după eliberare. — Astfel, filmul va deveni mai puternic. Revelația finală trebuie amânată, iar spectatorii, tachinați. Și totuși, la sfârșit, adevărul trebuie să iasă la iveală. Bineînțeles că audiența e conștientă de acest lucru, tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de ajutor. Câteva minute mai târziu, când credeam că-mi aduce o surpriză În dormitor, era prea târziu. Cel care a plasat trupul neînsuflețit pe pat cercetase camera cu gesturi grăbite și repezite - mai Întâi noptiera, apoi dulapul și la final scaunul Încărcat cu hainele mele. Am crezut că era Dora, căutându-și țigările. Dar putea fi chiar Anton, Încercând să găsească filmul. Chiar dacă după haine nu și-o fi dat seama că eram acolo, cleștișorii i-a recunoscut cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
În mod plăcut, combinația de culori mă ducea cu gândul la numele cu care mi se adresa portarul rus. „Domnule Honig“: poate că eram mai degrabă viespe, decât albină. Îndrumat de senzații imperceptibile cu ochiul liber, voi recupera Într-un final obiectul acela misterios de care aveam nevoie pentru a transforma suspiciunile amare Într-un adevăr dulce. Având În vedere și tocurile, mi-am dat seama că, la o adică, aș fi putut chiar să Înțep. Doar poșeta cumpărată mă punea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
respectabilă, m-am gândit la Dora. Apoi mi-am amintit că n-a folosit poșete deloc. M-am gândit atunci la maică-mea și la soră-mea; dar tot nu reușeam să-mi aduc aminte dacă purtau așa ceva. Într-un final, mi-a trecut prin cap să procedez ca femeia din fața Cramei Albastre, o doamnă căreia Konrad i s-a adresat simplu, cu Dominique - adică, să țin poșeta strâns la piept. Am plecat cu puțin Înainte de miezul nopții, Încălzit și clătinându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
măturat totul de pe tejghea În geantă. Exact În clipa În care s-a deschis ușa, m-am Încuiat În singura cabină liberă. Cocoșat pe capacul toalatei, cu picioarele Îmbrăcate În ciorapi, am Încercat să respir mai Încet până când, Într-un final, mi-am oprit respirația de tot. Inima se lovea mută de coșul pieptului, gâtul mi se umfla periculos. Cineva trase apa. „Ce dracu’?“ Smucind de câteva ori, până la urmă, persoana renunță. În schimb, se postă În fața chiuvetei și Își desfăcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
care l-am citit - putea fi el, stând țeapăn În poziție de lotus În fața lui Froehlich și a lui Gileke? M-am ridicat și m-am apucat să caut exemplarul din Tageblatt, pe care mi-l dăduse Dora. Într-un final, cotrobăind destul de mult, l-am găsit sub calul troian. Desfăcând ziarul În fața mea, am cercetat poza asupra căreia care ne oprisem primăvara trecută, În dimineața În care am vizitat Fundația și În care a Început toată povestea asta nefericită. Uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pe drumul cel bun. Azi, În timp ce Îmi mâzgâleam ideile pe marginile foilor rupte, am avut timp berechet să-mi dau seama de lucrurile pe care Dora le exprimase prin gesturi tăcute și nu prin vorbe rostite tare. Și, Într-un final, m-am iluminat, dându-mi seama unde ascunsese obiectrul pe care Îl căutau toți. Nu era În camera 202 din Hotel Kreuzer, ci chiar aici, În casa de pe Otto-Ludwig-Straße. Și nu era În calul troian, recuperat de Anton. Animăluțul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
care, de data aceasta, venea din direcția opusă, se văzu doar o fracțiune de secundă. În ciuda ropotului liniștitor al șirului de vagoane, nu-mi era greu să disting vocea. — De ce nu luați loc? Mi-am cântărit opțiunile. Când, Într-un final, mi-am dat seama că n-aveam nici una, mi-am pierdut și ultima picătură de Încredere și m-am prăbușit Într-un scaun, secătuit și dezumflat, simțind că nu mai am putere să mă mai ridic de acolo. Gata. Ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

treacăt) - iar la mijloc, cu țâțele vârâte în gura Maimuței mele, era curva noastră. În a cui gaură, în ce fel de gaură mi-am depus ultima șarjă, rămâne o chestiune imposibil de stabilit. N-ar fi exclus ca, în final, să mă fi trezit futând vreo combinație jilavă, mirositoare, de păr pubian italian năclăit, o bucă americană unsuroasă și un cearșaf absolut împuțit. Pe urmă m-am dat jos din pat, m-am dus la baie și, o să te bucuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
și-n ziua de azi să-i anunț că nu vin acasă! Încă mă mai lupt cu familia mea! Ce rost are să sari peste două clase de gimnaziu și s-o iei atât de tare înaintea tuturor celorlalți dacă, în final, rămâi atât de mult în urmă? Precocitatea mea e legendară: în școala primară am jucat în toate piesele! La doisprezece ani mi-am luat examenul de capacitate! Și-atunci, de ce duc o viață de cuc și nu am și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

poate veni la petrecere, spuse Marci, care rămăsese cu ochii lipiți de telefon. De ce nu răspunzi? La asta, Lauren se mulțumi să ridice din umeri și se Îndepărtă patinând. Un pic mai târziu, când petrecerea Începuse să se apropie de final și eram toți destul de relaxați, leneveam pe o sofa alături de Hunter, când Marci veni și se plantă lângă noi. Oarecum bâlbâindu-se, ca beată, ne informă că unul dintre principalele motive pentru care ea, ca și tot restul lumii din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
cristaline care se loveau de barcă. Dacă ți-aș fi spus cum stătea treaba de fapt, te-ai fi dus direct la Lauren să Îi spui și nu am mai fi avut această frumoasă poveste de dragoste, răspunse, Într-un final, Hunter, chicotind. Giles m-a pus să jur că o să păstrez secretul. Era nebun după ea. A intenționat de la Început să-i dăruiască bijuteria aia, dar știa că dacă ar fi părut foarte interesat de persoana ei, Lauren s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

cerînd un formular de telegramă: "Am scăpat cursa rapidă. Vin cu trenul. Te sărut, Aura". Cînd urcă în trenul deja tras la peron, regretă acest "te sărut", care i se pare prea intim să treacă prin atîtea mîini, ajungînd în final devalorizat, stînjenitor pentru soț cînd va primi telegrama. Dar și scena în care ea ar cere înapoi textul, să-l refacă, i se pare penibilă, așa că se cuibărește în blana strînsă bine la piept, cu ochii mijiți, visînd o florărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
zîmbetul ironic, despicîndu-l pe Mihai numai din privirea-i calmă. Nu mi-a plăcut piesa aceea a răspuns ea simplu, ca replică la privirea lunecată pe trupul ei. Personajul principal s-a purtat ca un bădăran, sugerîndu-i prietenei sale, în final, că ușa e deschisă. O femeie nu poate fi dată afară chiar așa și-ncă într-o piesă la Televiziune. Mustața semeață i-a căzut secretarului literar peste gură, pleoștită, ca spuma laptelui încins peste buza oalei; fetița cu aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
groază. A trecut la declarații de dragoste; nu-i sănătos..." Luați și paharul ăsta cu apă, s-a încălzit arată Mihai chelnerului spre paharul în care a răsturnat vodca la un moment de neatenție al lui Muraru. Te iubesc pentru finalul piesei de la televizor spune apăsat Muraru. Eroul tău are curajul, ba chiar cinismul, să renunțe la o prietenă care, în loc să-l stimuleze, să-i fie alături, l-ar fi tras înapoi, la fund, în colcăiala spiritelor mercantile. Noroc! ciocnește paharul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Actorul s-a dus la bar, a comandat o sută de brandy chinezesc, apoi o cafea, plătește, își ia paharul și se întoarce la locul său. Femeia de alături saltă de mai multe ori capul din puful alb, ca în final, cînd simte că nu mai poate să doarmă, se ridică de-a binelea. Trage cu coada ochiului spre paharul cu băutură, înghite în sec și-și face de lucru cu gulerul, aranjîndu-și-l la gît. Cafeaua dumneavoastră spune chelnerul, înclinîndu-se în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
își hotărăște, măcar, să se uite în jur, cu calm, păstrînd aerul că ascultă cu luare-aminte totul. Consider ca foarte reușită metafora ceaunului, pe care, însă, aș fi dorit s-o regăsesc în actul trei, legată, mai precis-zis, implicată în finalul spectacolului spune unul dintre invitați, despre care Mihai știe doar că lucrează la Cultură. Final care, ripostează un altul, vrînd de fapt să facă o completare, dar vorbele lui au aerul unei răbufniri nici măcar nu există. Aha, rîde scurt și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
aflăm și părerea tineretului utecist face președintele un gest cu palma spre fete, invitîndu-le la discuție. "Doina!" tresare Mihai, privind-o atent pe fata care i-a reținut atenția. Nu-s de părerea tovarășului Săveanu, că spectacolul n-ar avea final începe Doina. Spun spectacol, pentru că și eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-o atent pe fata care i-a reținut atenția. Nu-s de părerea tovarășului Săveanu, că spectacolul n-ar avea final începe Doina. Spun spectacol, pentru că și eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau de fapt o mare și amară ironie, vecină cu batjocura, la adresa soartei, a soartei, nu a destinului, deși aș înclina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să nu poată fi depășit prin dispreț". Eu aș zice, în alt registru vorbind, că, așa cum era în text, eroul încerca depășirea momentului cu un simț al umorului, nu negru, ci trist, amar adevărat dispreț. De aceea nu-mi place finalul: eroul improvizează, în manieră folk, pe versuri de Blaga, despre existență. Nu ăsta a fost personajul de-a lungul celor trei acte. Ce pot ghici eu, spectatoare, că se întîmplă în... actul patru, ori în piesa următoare? Că personajul a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
referă la destinul lui Sisif, "acel proletar al zeilor", ca să-l citez tot pe Camus. Merge însă, e drept, și asta m-a entuziasmat, merge zic, prin extensie, în alt registru, și la soarta eroului, de fapt la momentul de final al piesei, hai să-i zicem al spectacolului. "Ăștia discută despre piesa mea?!" îl taie pe Mihai un gînd plin de neliniște. Păreți neliniștit, tovarășe Vlădeanu, rîde vicepreședintele, așezat mai într-o margine lăsați, încă nu-i gata operația; trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]