6,379 matches
-
Di te ha sgomento / îl cuore secco e dolente, / infanzia imposseduta (Convalescenza); Giovane son, mă și consumă e perde / La giovanezza mia come vecchiezza; / la qual pavento, e pur m'è lunge assai. Mă poco da vecchiezza și discorda / îl fior dell'età mia. Nascemmo al pianto, (Îl Sogno) 503 Io sono forse un fanciullo / che ha paura dei morți, / mă che la morte chiama / perché lo sciolga da tutte le creature: / i bambini, l'albero, gli insetti; / da ogni cosa
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acceptă pe soldații americani în spațiul ex-sovietic, dar după scurtă vreme ea se distanțează, acuzînd brutalitatea și ineficiența politicii americane în Irak. Revoluțiile portocalii din Ucraina și Georgia, ca și aderarea țărilor baltice la N.A.T.O. și U.E. îi dau fiori reci unui Kremlin nostalgic după puterea sa apusă. Dar Rusia joacă tare și popularitatea lui Putin crește. Cresc și ambițiile rusești. Rusia vrea poziții de egalitate cu mai marii planetei și mai multă influență. Se face mare tapaj pe tema
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
iritat: "Să mergem după balerca de Amontillado!" Criminalul pe care trebuie să ni-l imaginăm aici avînd un zîmbet sinistru spune (deși victima nu-l mai aude): "Așa să fie!" ("Be it so!" în engleză). Șoaptele respective vă vor da fiori de gheață după ce veți citi povestea de mai jos. Cercetări critice moderne (mă refer la specialistul în Poe Peter J. Sorensen!) au scos la iveală o întîmplare înfricoșătoare, petrecută la New York, în 1826, cu care autorul Povestirilor grotești și arabești
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dacă este ori nu mason. Știm cu toții reacția "nătîngă" a lui Montresor de a-și arăta mistria! Masonul (autentic) se enervează pe bună dreptate. Zice "Glumești!" și își continuă, consternat, drumul. Ei bine, aici intervine secvența senzațională, cea care dă fiori reci lectorului atent! Conform lui William Morgan, răspunsul pe care "interogatul" simbolic asupra apartenenței sale la societatea secretă trebuie să-l dea e unul de inspirație biblică și sună în felul următor: "Așa să fie!" ("So mote it be!" în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
el i-a promis severei mame că va rămîne cast pînă la căsătorie, asumîndu-și, ca atare, virginitatea, la vîrsta maturității, atît ca pe o virtute, cît și ca pe o fatalitate. Previzibil, conviețuirea alături de familia lui Maartens implică (și) declanșarea fiorului erotic, îndelung reprimat. Pe de o parte, John se simte atras (impuls reciproc) de Katy, soția lui Henry (mult mai tînără decît savantul aflat la al doilea mariaj), pe de alta, el trezește interesul (cumva obsesional) al fiicei profesorului, Ruth
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pentru a-și scoate soțiile din blazare și a-și recupera, ultimativ, identitățile descom puse. Naratorul din "The Fourth Alarm"/"A patra alarmă" (1971) și soția sa, Bertha, iau parte la experimente teatrale, cu iz valpurgic, în speranța (deșartă) că fiorul orgiastic îi va elibera de depresie. În sfîrșit, castitatea Clarissei nevastă tipică de suburbie -, din "The Chaste Clarissa"/"Clarissa cea castă" (1955), e învinsă numai de gradul disperat atins de alienarea ei. Axioma extremelor care se suprapun pare a guverna
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ajunse, din acest motiv, și subiect de comedie postmo dernă: într-un episod intitulat Biblioteca/The Library, al celebrului sitcom Seinfeld, Jerry, protagonistul filmului, este acuzat, în anii nouăzeci, că nu a returnat o carte din 1971, adică din timpul fiorilor pubertății cartea la care ne referim fiind, desigur, Tropicul Cancerului!), volumul de debut al lui Henry Miller se articulează și ca o interesantă construcție joyceiană, cu trimiteri la asociaționismul moder nismului tîrziu, la "fluxul conștiinței" și la alternarea faliilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ca atare, bizară și terifiantă, a fetelor Lisbon, crescute într-o familie retrasă, din suburbia americană a anilor șaptezeci. Ele reprezintă un mister în sine, trezind fascinația băieților de prin vecini, care țes în jurul lor istorii fabuloase și dădătoare de fiori. Pe de altă parte, ne confruntăm cu un insolit tip de "voce narativă", în spatele căreia se ascunde un "reflector" colectiv (băieții în cauză, mesmerizați de cele cinci surori Lisbon și împărțiți, cronologic, între un timp actual, al faptelor derulate în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
trimit, din nou, fără dubiu, la Poe. Pînă la urmă, fascinația lui Nabokov pentru Poe, în această "parte întunecată" a operei lui, reprezintă fasci nația pentru viața artistică neîngrădită, eliberată din prizonieratul normelor morale și mentalitare. Toți eroii bîntuiți de fiorii iubirilor interzise și Humbert Humbert, și Van Veen, și Phillip Wild sînt niște introspectivi, consemnîndu-și trăirile, acribic, în jurnale, memorii sau scurte notații autoscopice. Pentru ei, existența impulsului "bolnav" în sine pare mai importantă decît eliberarea de sub presiunea sa, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
grețos malefică" (Alex Ștefănescu) a ideologiei comuniste, Generația șaizecistă joacă rolul principal, supraviețuind numeroaselor persecuții și reușind, totodată, să realizeze o resurecție a lirismului, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese "o poezie didacticistă" (Iulian Boldea), lipsită de fior afectiv și de profunzime ideatică. Generație etică și estetică totodată, marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu, Generația '60 este atașată curentului neomodernist, recunoscut drept curent de tranziție între două
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
anii '60 o aduc lirismului pur84. "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică. Reprezentanții proletcultismului își axează discursul declarativ, epicizant pe o relație "placentară" cu realitatea, creația lor constituindu-se în reprezentări tautologice ale unor aspecte ale "lumii noi", festiviste, din care afectele, universul interior, trăirile autentice lipseau
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să confirme valoarea acestui grup ideologic: "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică."2 Șansa de a se face remarcată, a Generației '60 o constituie Revista "Luceafărul", mulți dintre scriitorii acestui grup ideologic debutând aici sau publicându-și, în paginile ei, unele dintre cele mai bune scrieri. "În
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cum vâslesc și cum pier/ În lumina din care izvorâseră toate.// Vinovate de-a fi doar atât se-oglindeau/ Înmulțindu-și în omătul complice,/ Ca și cum s-ar scuza că-s prea gingașe sau/ Ca și cum, uluite, ar cerca să explice// Veșniciei fiorul împăcat și intens/ Al făpturii lor lungi de nor auster/ Căci, scăpate istoriei și curate de sens,/ Treceau clipe mari zdrențuite pe cer". (Pe cer) sau: "Totul neterminat./ Sau numai mi se pare? Frunza aceasta n-ar fi trebuit/ Să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
austro-italian, în timpul primului război mondial, undeva în Alpi, de partea trupelor italiene. Istoviți, tăcuți, înfășurați în prea strîmtele lor mantale pămîntii, soldații avansează încet pe flancurile unui munte. E divizia comandată de generalul Leone, în repliere după ce a pierdut Monte Fior, un pisc stîncos. Deodată izbucnesc rafale de mitralieră. Cad cîțiva oameni, secerați. "Stai!" strigă din toate puterile un soldat, ridicîndu-și cu energie pușca deasupra capului. Ordinul se întinde: "Stai! Stai! Stai!" Tirurile se opresc. Generalul, cu un aer marțial: "Locotenent
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
trupului. La intrarea în scăldătoare nu trebuie să umblăm încet, ci răpede, căci tot trupul trebuie să simtă nu numai deodată, dar și deopotrivă, impresia cea dintâi a răcelii. Fiiștecare să șadă în apă până se simte că-i vine fiori sau frig. Niciodată să nu ne scăldăm cu stomahul plin, dar nici cu stomahul deșărt. Cea mai bună vreme de scăldat este de dimineață, un ceas după cafe. Dar și cu un ceas înaintea mesei putem să ne scăldăm dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
doi ani de fericire înainte de izbucnirea certurilor. La Veneția, Paz îl anunță că nu dorește copii și că a adoptat deja un... rechin. Hector se naște ceva mai tîrziu, dar va marca moartea iubirii lor, căci ea dorea intensitate și fior, iar el, liniște, sigu ranță, împăcare cu sine. Găsirea cadavrului femeii îl face pe César să simtă imperativul adevărului și să-i povestească copilului întreaga lor viață împreună, încercînd în acest mod și să elucideze misterul morții. Din Europa pînă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
uriaș, din lemn de nuc, pe salteaua tare, învelit în plapuma de mătase, stăteam aidoma unei perle strălucitoare în cochilia sa și mă gândeam la câte-n lună și-n stele. Ascultam în fiecare seară greierii țârâind și mă treceau fiorii ("E semn rău să auzi greierii, îmi spunea mama-mare, moare cineva!"), ba chiar m-apuca tremuriciul. Apoi, oricât îmi dădeam silința să nu se-ntâmple astfel, mintea îmi ajungea și se oprea la același subiect - gaura neagră, rotundă din perete
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/8582_a_9907]
-
e adevărat, frumoasă și interesantă, dar care nu făcea parte din ființa noastră. Încântătoare a fost și vremea, fiindcă aici a Îmbrăcat hainele celor patru anotimpuri Într-o singură zi. Dimineața ne Întâmpina un soare strălucitor cu lumină dătătoare de fiori plini de viață, Încât ne trezeam cântând și săltând de bucurie venită tiptil nu știu de pe unde. Ne venea să ne credem mai frumoși, mai tineri, mai generoși, gata să dam din prinosul de bunătate numai să fi fost cine
Iarna îm Florida. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Elena Buică () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1526]
-
amărui, De-a pururi despărțiți de uși cu clanță! Și să-ți trimit un fluture tocit De roze cu mireasma mea de barbă Înrourată trist cînd trag la fit De la atacuri, lenevind în iarbă. Și s-adormim în inimi cu fiori Și fața-mbujorată la perete, Visîndu-ne îmbrățișați pe flori În cabinetul cu plăceri secrete. Și-apoi să-ți cer, murind cu eleganță Sub oriflamă-n vîntul nimănui, Oh, ca într-o medievală Franță, Un ultim schimb de-amurguri și gutui.
Să facem schimb de-amurguri și gutui... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9026_a_10351]
-
sugerând (acolo unde prima se mulțumește să redea fără menajamente) și urmărind să creeze o atmosferă rarefiată de straniu. Literatura canonică preferă, instinctiv, să cultive teroarea, care este selectivă și elitistă, în detrimentul groazei, ca expresie a senzaționalismului vulgar și a fiorilor de mucava 12. Teroarea macină cu rafinament; ea exploatează falii din psihic cărora le permite, la anumite intervale, să se relaxeze, tempo-ul fiind fixat de circumstanțe. Uneori în cavalcadă, alteori în ralanti, teroarea contribuie la estetizarea unui peisaj pe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Tale of Terror.) În perioada interbelică, în Statele Unite ale Americii, încep să fie publicate, în paralel, romanele de groază de duzină, dar și așa-numitele horror pulps, publicații periodice ieftine, de cel puțin o sută douăzeci de pagini netăiate, oferind fiori de mucava oricărui doritor de senzații tari. Literatura de groază se desparte radical de literatura terorii, ultima continuând să supraviețuiască în proza canonică, cealaltă devenind deliciul absolut al maselor de adolescenți grăbiți să regăsească atmosfera de grotesc degajată de poveștile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
schimbat la naștere de către diavol. Țăranul își povestește, pe un ton egal, molcom, aventura vieții. Într-o noapte, decide să meargă la pescuit împreună cu un prieten. Trimis de acesta înainte, să întindă plasele, mocanul simte, pentru prima dată în viață, fiorii spaimei: "Luna intrase după un brâu de nori când mi s-a părut că înaintea mea se mișcă ceva ca o mogâldeață neagră". Forma necunoscută nu răspunde, însă naratorul este stăpân pe simțurile sale: "de văzut, vedeam bine: ceva mergea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
obscure, creionând un subtil desen în alb-negru: "Erau enormi, și licărul ochilor li se aprindea și se stingea ca licuricii; smalțul cel alb al pământului le ședea de minune, îi prindea ca propriile lor blăni". Câinii sunt obiectivarea terorii protagonistei: "fiorul fricei, care i se prelinse lung și cutremurător de-a lungul șirei, semăna atât de bine cu fiorul frigului, că amândouă se confundară într-un tremur puternic, nepotolit". Printr-o contaminare ontologică, haita, zăpada, astrele personifică frigul; singurul refugiu din
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ca licuricii; smalțul cel alb al pământului le ședea de minune, îi prindea ca propriile lor blăni". Câinii sunt obiectivarea terorii protagonistei: "fiorul fricei, care i se prelinse lung și cutremurător de-a lungul șirei, semăna atât de bine cu fiorul frigului, că amândouă se confundară într-un tremur puternic, nepotolit". Printr-o contaminare ontologică, haita, zăpada, astrele personifică frigul; singurul refugiu din calea acestuia rămâne umilul spațiu domestic, protejat de căldura focului: "Eternul frig licărea în ochii jivinelor, în bizarele
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
zi, să meargă drept la vrăjitor și să-i ceară avuțiile pe care destinul orb i le refuzase. După un drum lung, de o jumătate de zi, lui Stoicea i se deschide priveliștea morii, iar cadrul nu este vidat de fiori sumbri: "Moara ca orice moară; dar iazul pare că sta sub ea prea luciu și prea sloi". Prima întâlnire cu vrăjitorul alunecă pe un firesc promițător în ochii lui Stoicea: bătrânul acceptă să-l "procopsească". Invitat, apoi, la o masă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]