6,525 matches
-
lui Cornelson, o resuscitare a vechilor tradiții științifice de la Institutul de Igienă din Iași și de la Centrul de la "Socola". Ca profesor, D. Cornelson a desfășurat o activitate de dimensiuni puțin obișnuite. Numele său, consacrat la București, este legat, în perioada ieșeană, de organizarea tuturor acțiunilor întreprinse în Moldova între 1946 și 1960. Ca director al Institutului de Igienă și ca șef de sector al Filialei Academiei, prof. Cornelson a adus contribuții de mare importanță în multe boli care ocupau tabloul morbidității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
morga pe care alții, în același grad cu el, o învățaseră încă înainte de a fi deprins alfabetul disciplinei pe care o predau. Spre disperarea lui, noi plecam direct la Sidoli, cinematograful suprem al Iașului de atunci, sau rătăceam pe ulițele ieșene atât de poetice (dar ce nu era poetic la Iași, în acea vreme... și sărăcia era poetică) și rătăceam pe aceste ulițe până târziu, privind la stelele nopții. Învingea, desigur, nostalgia și activitatea didactică se destrăma văzând cu ochii spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
care a iubit-o mult și care i-a fost prea scurtă. Totul a fost "altfel" în destinul profesorului Nae Niculescu. Și istoria sa postumă este altfel decât ar trebui să fie; îl găsesc, recent, într-o cronică a școlii ieșene, într-o prezentare de treizeci de rânduri, înghesuită între mediocri autori de lucrări "în colaborare". Coabitare postumă nepotrivită, pentru că Nae Niculescu numai mediocru nu a fost. Sub ochii noștri, acest mare medic și neobișnuit om se trimite însă în spațiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
medici care l-au ascultat ca doctor, ca profesor, ca decan, aproape cincizeci de ani. Mai ales ca decan, era nu doar respectat (asta era o datorie), era iubit cu sinceritate. Alături de profesorul Costinescu, profesorul Strat a condus destinele școlii ieșene de medicină într-una din cele mai grele perioade din istoria noastră. Cred că activitatea lui de decan a fost, cu adevărat, o "operă", un admirabil fapt de energie, pricepere și omenie. Această latură a carierei sale a impus în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Dobrescu, V.D. Cotea, Zenaida Petrescu, peste ceea ce a mărturisit, în puține cuvinte, doamna Dobrescu. O biografie de medic și de profesor iubit și respectat: o succesiune de activități organizatorice și științifice; publicații, tratate și cărți care au continuat faima școlii ieșene de dermatologie, ducând, în scurt, timp, la eliminarea unor boli, necazuri din viața acestui popor și așa prea necăjit, o mai bună cunoaștere a altor boli grele, ulcere, colagenoze, dermatoze, micoze. Profesorul Dobrescu a promovat la timpul lui, ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ai Iașului îl așez la un loc de onoare pe Alexandru Țupa, titularul catedrei de histologie între anii 1930-1956. Multe generații nu-și pot imagina anii de studenție fără Alexandru Țupa care, postum, pare a fi zidit în temeliile școlii ieșene de medicină. Se împlinesc cincizeci de ani de când l-am văzut. Era o toamnă întârziată, într-un Iași zdrențuit de războiul care încetase cumva, într-o doară; dar războiul se simțea totuși, în atmosfera mizeră a orașului căzut la pământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
unitate abstractă, vorbind în gol, de cealaltă parte tinerii necăjiți. Ne simțeam reduși la nimic, eram desființați, nici măcar o virgulă, un punct nu eram. Cred că această schizofrenie, pricinuită de tradiții osificate, ar fi omorât în cele din urmă școala ieșeană de medicină, de n-ar fi existat câțiva oameni vii. Printre aceștia Alexandru Țupa, care era și decan. Sub o înfățișare austeră, bătea în pieptul său un suflet viu, aprig de viu. Întâmplător, a fost primul profesor pe care l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
avea într-adevăr acea boală foarte rară, totul era perfect. Perfecțiune, ca o noțiune virtuală, pe care noi, medicii, o considerăm locul geometric al meseriei noastre. NICOLAE COSTINESCU Nu știu cine a mai fost atât de respectat și iubit de lumea medicală ieșeană cum a fost Nicolae Costinescu (1907-1974), titular al catedrei de Clinică O.R.L. (otorinolaringologie) și decan, de două ori, al Facultății de Medicină Generală. A rămas atât de legat de această școală, încât absența lui pare neverosimilă, ca o derogare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
pentru ambele ipostaze în care s-a consacrat practica medicală (chirurgicală) și comunicarea directă (mai ales la "lucrări") cu studenții. Era descendent dintr-o familie de preot, tip de familie care este relativ frecventă în biografia unor mari profesori medici ieșeni. A absolvit medicina la Iași în 1933, cu o teză de mare interes în epocă ("Accidente ale rahianesteziei observații asupra a 2000 de cazuri"), ocupând apoi prin concurs posturile de medic secundar și de preparator la catedra marelui profesor Ion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
la întreaga epopee pe frontul de luptă. Abia în 1946 se înființează o clinică O.R.L. la Iași, care a trebuit să fie tutelată, o vreme, de clinica similară din București, Nicolae Costinescu fiind doar șef de lucrări al clinicii ieșene, abia în 1953 devenind profesor de otorinolaringologie. Cu perseverența și priceperea care îl caracterizau, doctorul Costinescu avea să se impună ca un prestigios șef de clinică, construind o adevărată școală de specialitate în Iași și în câteva orașe din Moldova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
în afara științei acestui învățat modest, prietenos, totdeauna gata de ajutor, imagine care a rămas vie în amintirea unui mare număr de bolnavi, constituind un "model" pentru multe generații de medici. NICOLAI ZAHARIA Unul dintre cei mai interesanți profesori ai școlii ieșene de medicină, care începe de fapt perioada modernă a învățământului medical ieșean (fiind primul rector al formulei "universitate de sine stătătoare", desprinsă organizatoric de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"), a fost doctorul Nicolai Zaharia (1916-1974). Astăzi, retras într-o umbră prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
a rămas vie în amintirea unui mare număr de bolnavi, constituind un "model" pentru multe generații de medici. NICOLAI ZAHARIA Unul dintre cei mai interesanți profesori ai școlii ieșene de medicină, care începe de fapt perioada modernă a învățământului medical ieșean (fiind primul rector al formulei "universitate de sine stătătoare", desprinsă organizatoric de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"), a fost doctorul Nicolai Zaharia (1916-1974). Astăzi, retras într-o umbră prea apropiată de zodia uitării, poate și datorită modestiei și discreției sale (neobișnuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de Nicolai Zaharia; aș zice că în acest respect am întrevăzut și o dragoste, lucru rar, când acest sentiment nu răspunde unei obligații. Acest continuator îl numește pe Nicolai Zaharia, într-un recent volum dedicat istoriei medicinii autohtone, "întemeietorul școlii ieșene de genetică". Despre Nicolai Zaharia este destul de greu să scrii, în special din două motive: în primul rând, datorită modestiei sale, modestie exprimată și printr-o discreție, poate excesivă, care a făcut ca manifestările publice ale lui Zaharia și chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și o situație specială, aceea de a se fi impus cumva "à rebours", în contrasens cu mentalitatea universitară a timpului, nu poate fi descris în câteva linii; ca profesor, ca întemeietor de catedră și ca eveniment insolit în istoria medicinii ieșene, probabil că se va reflecta într-un studiu, într-un volum, personalitatea lui Nicolai Zaharia și semnificația operei lui. GEORGE RUSSU Nu au trecut mulți ani de când puteam întâlni zilnic pe unul dintre cei mai distinși medici din Iași, distins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ar fi păstrat numele printre marii medici contemporani. Dar docentul dr. George Russu, un om cultivat, un om cald, a fost mai mult decât un nume rămas pe o carte; a fost una dintre personalitățile cele mai reprezentative ale medicinii ieșene contemporane. Dincolo de apartenența la multe societăți medicale românești și străine, numele său, un nume care "se ține minte" de către bolnavi și de colegi, se înscrie în memoria școlii românești de medicină. PETRU BRÂNZEI Puțini medici nu doar dintre localnici, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
din Iași, dr. Lorica Gavriliță, s-a înscris în istoria învățământului medical românesc printr-o activitate organizatorică exemplară și prin abilitatea de a fi putut desăvârși, în condițiile foarte grele ale timpului, atributele care, în final, au asigurat menținerea școlii ieșene de medicină la un nivel universitar corespunzător. Personalitate energică (cu severități necesare), chiar autoritară, excelentă ca profesor și respectată de studenți, Lorica Gavriliță și-a asumat și a îndeplinit misiuni foarte grele într-o perioadă (ultimul deceniu ceaușist) în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și alte acțiuni care, în ansamblu, s-au dovedit salutare pentru învățământul medical autohton. Dr. Lorica Gavriliță (1927-2003) provenea dintr-o familie modestă; a absolvit liceul în orașul Roman și din 1953 până la sfârșitul vieții s-a integrat total școlii ieșene de medicină, în care a promovat toate gradele ierarhice până la acela de profesor universitar, titulară a catedrei de anatomie patologică (în urma unui concurs în care avantajul, trebuie spus, a fost determinat totuși și de criterii politice contracandidatul, devenit imediat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
patologică la Iași. Cunoscută, mai recent, ca "morfopatologie", această școală a ilustrat învățământul medical românesc, în paralel cu cealaltă catedră, de profil apropiat, histologia, care, datorită eminentei dr. Gioconda Dobrescu, a dublat în mod armonios această parte din învățământul medical ieșean. Multe generații de absolvenți au deprins în cadrul acestei școli filozofia de bază a profesiei, optica anatomopatologică introdusă în secolul al XVIII-lea de școala italiană, de reputație mondială. Această filozofie, care concepea boala ca efect al unei cauze situată ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
școala de anatomie patologică din Iași, care a imprimat acest concept unor alte catedre medicale importante din Iași, în special catedrei de anatomie. Mari savanți, ca Francisc Rainer, Gr.T. Popa, Ioan Iancu și o pleiadă de chirurgi și medici legiști ieșeni au reflectat în opera lor științifică filozofia anatomo-clinică, concepție care a avut o viață lungă la Iași. Lorica Gavriliță, care și-a identificat existența cu această știință, anatomia patologică, oferă un permanent exemplu de dăruire profesională și sufletească. Mai mulți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
a dezvoltat, dezvoltându-și colaboratorii... Toate acestea pot însemna mult pentru o existență pilduitoare. GR. T. POPA Am ales special acest spațiu de sfârșitul capitolului, cel din urmă nefiind însă ultimul. Dimpotrivă, este Primul, numele său celebru conferindu-se Școlii ieșene de medicină. Personalitatea centrală a jubileului recent al U.M.F. Iași (Facultatea de Medicină, actuala Universitate de Medicină și Farmacie) a fost patronul acestei instituții, Grigore T. Popa. Nici unul dintre reprezentanții Școlii medicale ieșene nu a acces la o notorietate universală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Primul, numele său celebru conferindu-se Școlii ieșene de medicină. Personalitatea centrală a jubileului recent al U.M.F. Iași (Facultatea de Medicină, actuala Universitate de Medicină și Farmacie) a fost patronul acestei instituții, Grigore T. Popa. Nici unul dintre reprezentanții Școlii medicale ieșene nu a acces la o notorietate universală ca Gr. T. Popa, descoperirile sale în domeniul neurofiziologiei fiind apreciate, postum, ca "de natură a schimba modul de înțelegere a sistemului nervos și chiar a relațiilor sociale" ( G.W. Harris, Cambridge, 1969
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ca "de natură a schimba modul de înțelegere a sistemului nervos și chiar a relațiilor sociale" ( G.W. Harris, Cambridge, 1969, un savant celebru). Deși în ultimele două decenii Gr.T. Popa și-a redobândit statutul istoric, o cronică a școlii ieșene de medicină nu poate fi concepută fără evocarea sa. În puține cuvinte, evitând repedea înclinare spre laude, încerc să delimitez reperele semnificative ale trecerii prin istoria științei și culturii a acestui foarte interesant om. Cuvântul-cheie care îi explică făptura, viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
valoare importanța capitală, nebănuită până atunci, a vascularizației porthipofizare, cheie a cifrului endocrin. Aceeași temperatură interioară, tainică lumină a ființei sale complexe, l-a purtat spre o operă culturală remarcabilă, în capul cărei opere se înscrie, fără îndoială, celebra "Însemnări ieșene" (revistă acum, recent, resuscitată). Aceeași combustie luminoasă l-a împins la acte de curaj considerat, la timpul lor, de unele savante mediocrități, "curată nebunie": scrisoarea către Mareșalul Antonescu, istorică atitudine civică și, peste un an, celebrul discurs de la Ateneul Român
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
din Iași; povestea ei, complicată, s-a terminat cu acel bust (sau statuie?) cu care se zice că nu seamănă. Dar seamănă, fiindcă, dincolo de chip, acolo este o stâncă solidă care se poate face înțeleasă. DIMENSIUNI CULTURALE ÎN TRECUTUL MEDICAL IEȘEAN DE LA ÎNSEMNĂRI IEȘENE LA SYMPOSION Am răsfoit, în aceste zile, colecția revistei Symposion, apărută la 1 aprilie 1969, cuprinzând, am impresia, toate exemplarele acestei reviste până ce a fost desființată, la ordinul repetat și amenințător al unui funcționar ministerial, numit Teoreanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ei, complicată, s-a terminat cu acel bust (sau statuie?) cu care se zice că nu seamănă. Dar seamănă, fiindcă, dincolo de chip, acolo este o stâncă solidă care se poate face înțeleasă. DIMENSIUNI CULTURALE ÎN TRECUTUL MEDICAL IEȘEAN DE LA ÎNSEMNĂRI IEȘENE LA SYMPOSION Am răsfoit, în aceste zile, colecția revistei Symposion, apărută la 1 aprilie 1969, cuprinzând, am impresia, toate exemplarele acestei reviste până ce a fost desființată, la ordinul repetat și amenințător al unui funcționar ministerial, numit Teoreanu. Revista, apărută prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]