14,805 matches
-
lezeze intenționat inocenta noastră sintaxă logică. Simte o adevărată agresiune a lor împotriva vorbirii cu sens și a gândirii inteligibile. Nu merge cu lectura mai departe (și bine face, căci ar fi întâlnit ceva dea dreptul siderant: „Abia în noaptea luminoasă a nimicului ivit odată cu teama se naște starea originară de deschidere a ființării ca ființare: faptul că ea este ființare - și nu nimic“<ref id="93">Cf. Martin Heidegger, Ce este metafizica?, în antologia Repere pe drumul gândirii, traducere de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ca în mitologiile lunare, ci simbolizează tot ceea ce Zeul nu este, adică Adversarul prin excelență. Întunericul nu mai este valorizat ca o etapă necesară a Vieții cosmice; văzut prin prisma religiei solare, el se opune Vieții, formelor și inteligenței. Epifaniile luminoase ale zeilor solari devin în unele culturi semne ale inteligenței. În cele din urmă, Soarele va fi asimilat inteligenței într-o asemenea măsură încît teologiile solare și sincretiste de la sfârșitul Antichității devin filozofii raționaliste: Soarele este proclamat inteligența Lumii, iar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ales de Dumnezeu ca să desfete ochii, mintea și sufletul omului. Iubea mai ales liniștea bibliotecilor și solemnitatea Cetății Universitare. Iubea plimbările singuratice, prin parcuri și lunci unde își putea continua în liniște convorbirile cu sine însuși. Iubea cerul calm, peisajele luminoase, trecerea molcomă a Mondegolui pe deasupra pietrișului de aur; iubea înfățișarea ponderată și totuși firească, liberă, pe care o aveau toate clădirile venerabile din Coimbra. În toate acestea se regăsea pe sine și regăsea totodată, idealul pe care și-l propusese
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
răsunară strigătele mulțimii, se simți zgâlțâit și împins de multe mâini și văzu în jurul său fețe de bărbați și femei care îl aclamau cu entuziasm. Printre ele, își făcu loc Ambarrus, pe al cărui chip aspru se lărgise un zâmbet luminos de apreciere. — Bravo, soldatule! îi spuse, bătându-l cu mâna pe braț. Cred că acum, în sfârșit, o să asculte de tine! O brunetă grațioasă, cu niște ochi incredibili, mari și azurii, scăpă din mulțime și îi aduse un burduf cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Viața e un fulg dintr-o ninsoare Se topește-n timp și-apoi dispare, Iar soarele în fiecare zi răsare. Soarele răsare și mereu apune Orice zi-i ca ieri, ca astăzi, ca mâine, Și-atunci când e trist el este luminos, Mereu ne-ncălzește pe noi, cei de jos. Viața - aceasta-i frunză căzătoare, Verde-i doar un timp, și ce ușor ea moare, Soarele e soare și mereu răsare, Viața când s-a dus nicicând nu mai reapare. Când soarele
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
alintă și mă-mbată. Așteptându-te cu tresăriri feline, Aud patul cum suspină fără tine, Fiori se furișează, nu- mi dau pace, Glasul inimii vorbește și când tace. Luna plină sus pe cer tresare, Soarele tresare când abia apare, La fel de luminoasă ești iubire, Aceiași minunată strălucire. Și-n orice dimineață ce răsare Te văd pe tine, vânt-înflăcărare, Și-atunci în piept adie-o tresărire Iubirea mea te strigă a iubire. Te strig iubire, vino către mine Ca visele - împlinite să mă
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
lung, asta a fost tot. Nu avea alt scop decât să fie acolo unde se afla, nici o amintire, nici un gând să se miște. Zăcea și privea în sus la tavanul care avea o culoare albastru-deschis. Nu era zona cea mai luminoasă a universului său, astfel că, după un timp, ochii îi fură atrași spre fereastra prin care lumina intra, orbitoare. Ca un copil absorbit de strălucire, își ridică brațul și-l întinse spre fereastră. Golul apărut îl blocă. Instantaneu asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
plescăiau, ca și cum ar fi luat-o peste apele negre ale mării, cu greabănele ude prin întunericul lăptos al nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare cu gaz le ieșeau în cale, ca niște geamanduri luminoase, conducându-i prin măruntaiele incerte și înșelătoare ale nopții. Filip continua să urmărească spinarea vișinie a rusului, legănându-se pe capra trăsurii. Avusese acest prilej de multe ori și acum un scenariu de mult uitat se repeta aproape identic. Lucraseră
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bună, Domnul s-aibă milă!" Se crăpa de ziuă. Ceremonia era pe sfârșite. Peste trei zile aveau să dezgroape fetișul. "A murit Tata Soarelui; a înviat Muma Ploii". Bătrânul părăsi mulțimea, pornind de-a lungul râului la vale, însoțind icoanele luminoase. Părea că procesiunea continuă. Sfinți cu lumânări în mână se lăsau duși de ape pe plute improvizate. Pășea fără gânduri, în rând cu ei. Soarele răsărea în stânga, printre crengi, în timp ce luna, plină și palidă după o noapte de veghe, apunea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de sufletul omenesc pe instinctul cel "atît de van". În deosebire de geniile artistice, care sunt niște explozii ale naturii exuberante, geniile pur intelectuale nu simt, de obicei, nimic pentru femei, pentru că geniile intelectuale, suprema debrutalizare a vieții, fiind punctele luminoase în care materia capătă în sfârșit deplină conștiință de ea însăși, natura a avut grijă să nu le întindă acea cursă numită amor, care este dușmanul cel mai neîmpăcat al liberei dezvoltări a inteligenței pure. Femeile, la rândul lor, nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
înseamnă - concluzia se impune nemiloasă - că restul timpului prezența mea nu-i angajează îndestul existența. Mă despăgubeam însă cu libertatea întreagă de a-i privi fără știrea ei, oarecum în absența ei, brațele goale până aproape de cot, de un alb luminos, geometric rotunde, crescând în amploare de la încheietura mâinii în sus; ochii lungi, cu încarnatul pleoapelor mat, ca la copii, și genele stufoase umbrindu-i albastrul privirilor; bărbia îngustă, fină, de rasă evoluată, care-i dă o gingășie emoționantă; linia corpului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
al ei și stăturăm așa multă vreme, în loc, privind tăcuți cum fiara încremenită ca de spaimă își schimba culoarea în fiecare clipă, devenind tot mai închis albastră. Numai capul, prin contrast cu restul, mereu mai întunecat, se făcea tot mai luminos, de-o lumină stranie, de vis, radiată într-o aureolă de vapori de aur. Adela strălucea și ea de lumina piezișă a soarelui, și acum întîia oară văzui, cu strângere de inimă, deasupra buzei ei o umbră ideală de puf
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
scot mici scâncete vagi în timp ce deschideam și închideam ușile dulapurilor. Când dădeam să ies din bucătărie, cu tava încărcată cu cana și cele cinci pahare și cu tunica din nou îmbrăcată, deasupra capului meu s-a aprins un imaginar bec luminos, așa ca în benzile desenate când se arată că unuia dintre personaje i-a venit o idee genială. Am pus jos tava încărcată. M-am întors la dulapul cu băuturi și am scos o sticlă de whisky pe jumătate plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să-i condensez pe toți într-unul singur: Pe când se afla la jumătatea adolescenței, pe la șaisprezece-șaptesprezece ani, Seymour nu numai că învățase să-și controleze dialectul nativ, multiplele manierisme ale vorbirii newyorkeze neelegante, dar își însușise deja vocabularul lui adevărat, luminos, poetic. Și atunci vorbirea lui non-stop, monologurile, discursurile lui începuseră să ne placă de la început până la sfârșit - oricum, multora dintre noi - asemenea, să spunem, acelei părți din compozițiile lui Beethoven alcătuite când acesta încetase să mai fie împovărat de simțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
avut pentru spațiul acesta imediat. Se pare însă că planurile au fost menite să arate superb pe fundul coșului meu de hârtii. Aveam de gând să însoțesc aceste două paragrafe, scrise în miez de noapte, de câteva vorbe de duh luminoase, din cele care te fac să râzi cu poftă și care adeseori, îmi imaginez, îi fac pe colegii mei povestitori să se înverzească de invidie sau de greață. Intenționam să-i relatez cititorului, chiar aici, că atunci când tinerii vor veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
unul sau cu altul, astfel că Începu să meargă tot mai des la cimitir. Acolo era liniște și pace. Păsările zburau ciripind de la o cruce la alta, greierii țârâiau În iarbă, melcii se târau pe pietre, lăsând În urma lor dâre luminoase ce aduceau atât de mult cu Calea Lactee, Încât sufletul bătrânei se Înfioră, cuprins de o bucurie fără margini. Gânduri dintre cele mai ciudate Îi zumzăiau În cap, asemenea unui roi de albine. Cuvintele spuse În surdină Îi revărsau În suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zile...” Tony Pavone, se simți dator să-i facă un compliment. „Domnișoară Atena, ai un nume care coincide cu capitala acestei țări, ce amintește de trecutul Îndepărtat al civilizației elene, unde au trăit și au desăvârșit capodopere literare, cele mai luminoase „Genii” ale omenirii. Te felicit...” Îi mai puse unele Întrebări ce corespundeau cu rubricile fișei de angajare, Îi dădu hârtia s’o semneze, precizând. „Va trebui să mergi la vizita medicală deci, dumneata dute pe șantier, te așteaptă echipa, iar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
asigur domnilor. Chiar dacă, persoana oficială m’a asigurat În numele guvernului român să stau liniștit: nu mi se poate Întâmpla nimic fără a dovedi vinovăția mea, În momentul de față sunt arestat...! Domnilor, anchetatori... Am părăsit Însorita patrie a celor mai luminoase creații a umanității veacurilor trecute, venind cu plăcere În orașul meu natal București, ca să fiu arestat fără motiv...? Cum este posibil...!? Dacă sunt acuzat de furtul acelei cantități de tablă, ce am făcut cu ea...? Mai mult. La gestiunea mea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să capete Încrederea tânărului, care se agita, Înjurând. “Canaliile...! M’au prins grănicerii acum dar, data viitoare voi reuși...!” “Cum v’au depistat...?” “Ne-am grăbit. Având convingerea prostească a trecerii frontierii române, am rupt’o la fugă. Deodată rachetele luminoase brăzdară cerul În timp ce grănicerii români trăgeau În noi salve de pistoale automate. Imediat, eu m’am aruncat la pământ, Însă prietenul meu n’a mai avut timp. Un glonț l-a nimerit În stomac, rostogolindu-se Într-o baltă de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
spațiului și unde se afla o ușă de metal rotativă. Tony Pavone avu o clipă de luciditate. Se simțea ușor, mai ușor decât un fulg de pasăre plutind către Înaltul cerului, străpungând În viteză imensitatea norilor ce păreau ciudat de luminoși, către o țintă necunoscută dar, pe care o dorea...!” Mai făcu o tentativă de a se ridica, nereușită Însă, rostogolindu-se Într-o baltă de sânge cu beregata tăiată...! Nefericitul avea pumnul strâns În care se putea vedea rămășița hârtiei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ce se destrămau Înainte de finele argumentului. Până și cei mai abili gânditori, bâjbâind pe măsură ce Își atingeau limitele și li se terminau dovezile, li se terminau certitudinile. Dar fie că erau optimiști sau pesimiști, fie că viziunea finală era Întunecată sau luminoasă, totul era În general terra cognita pentru bătrânul Sammler. Deci doctorul Lal avea o oarecare valoare. Aducea vești noi. Desigur trebuia să fie posibil să urmezi adevărul pe culoarul cel mai scurt, fără pregătiri elaborate, computere, telemetrie, toată expertiza tehnologică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Dacă nu ar fi cărțile, tot ar fi bursa și dacă nu ar fi bursa, ar fi apartamentul din Florida, ar fi procesul cu compania de asigurări sau ar fi măcar Wallace. Ar fi Angela. Temperându-și marea sa afecțiune luminoasă, amestecând dragoste părintească cu Înjurături, Gruner mormăia „Javră“ de câte ori se apropia fiica lui cu toată carnea În mișcare - coapse, șolduri, piept expuse cu o oarecare inocență falsă. Probabil Înnebunind bărbați și Înfuriind femei. În barbă, Gruner spunea „Vacă!“ sau „Pizdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
tremurătoare, cum fac femeile când se grăbesc. Trepidând ciudat. Și cu totul stranie. Femeile! Probabil că le suflă curentul printre picioare. Asemenea observații Își aveau În principal originea În detașare cumsecade, În detașare-de-rămas-bun, În obiectivitate-de-părăsire-a-pământului. În lumina zilei Încă, panoul luminos cu Spry de peste Hudson Începu să ardă pe fondul verde palid și de asemenea În jos pe apă; În vreme ce În culoarea de cupru a apusului burta de asfalt a străzii era ușor desfigurată, ușor Împuțită, cu capacele ei de canalizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Sammler Însuși era capabil să adauge, la Înțelepciunea elementară, uciderea omului pe care-l ambuscase În zăpadă Îi adusese plăcere. Era doar plăcere? Era mai mult. Era bucurie. Ai numi-o o acțiune Întunecată? Dimpotrivă, era de asemenea și una luminoasă. Era În cea mai mare parte luminoasă. Când trăsese cu arma, Sammler, el Însuși aproape un cadavru, izbucnise la viață. Degerând În pădurea Zamoșt, visase des să stea lângă un foc. Ei bine, asta era mai somptuos decât un foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]