KorAP: Find »[drukola/base=mânie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...202 203 204 ...231 >

5,756 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863

nostru, Tu care ai scos pe poporul Tău din țara Egiptului prin mîna Ta cea puternică, și Ți-ai făcut un Nume, așa cum este și astăzi: noi am păcătuit, am săvîrșit nelegiuire. 16. Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mînia și urgia Ta de la cetatea ta Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfînt; căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinților noștri este Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară. 17. Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
se va poticni, va cădea, și nu-l vor mai găsi. 20. Cel ce-i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a împărăției; dar în cîteva zile va fi zdrobit, și anume nu prin mînie, nici prin război. 21. În locul lui se va ridica un om disprețuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată, și va pune mîna pe împărăție prin uneltire. 22. "Oștile se vor revărsa ca un rîu înaintea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
ce nu făcuseră nici părinții lui, nici părinții părinților lui: va împărți prada, jafurile și bogățiile; va urzi la planuri împotriva cetățuilor, și aceasta va ținea o vreme. 25. Apoi, va porni în fruntea unei mari oștiri, cu puterea și mînia lui, împotriva împăratului de la miază-zi. Și împăratul de la miază-zi se va prinde la război cu o oaste mare și foarte puternică; dar nu va putea să țină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui. 26. Cei ce vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
sfîrșitul nu va fi decît la vremea hotărîtă. 36. Împăratul va face ce va voi; se va înălța, se va slăvi mai presus de toți dumnezeii, și va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; și va propăși pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini. 37. Nu va ține seama nici de dumnezeii părinților săi, nici de dorința femeilor; cu un cuvînt, nu va ține seama de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
aur și de argint, și pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii și Etiopienii vor veni în alai după el. 44. Dar niște zvonuri, venite de la răsărit și de la miază-noapte, îl vor înspăimînta, și atunci va porni cu o mare mînie, ca să prăpădească și să nimicească cu desăvîrșire pe mulți. 45. Își va întinde corturile palatului său între mare și muntele cel slăvit și sfînt. Apoi își va ajunge sfîrșitul, și nimeni nu-i va fi întru ajutor. $12 1. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

fără s-o mai aștept. Mă răzbun. (luni) Azi o colegă mi-a Întins o creangă de liliac Înflorit; probabil știa că mă bucură enorm mirosul acela puternic. Am făcut un gest cinic, l-am aruncat cât colo, cu disimulată mânie. Am privit-o disprețuitor. „Ce-mi pasă mie de primăvară! Eu nu observ aceste schimbări din natură, nu mă interesează!“ Cât fariseism! M-am dus totuși Îngândurat În camera mea de student sărac și-am continuat să citesc, cu dinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
munte. Ajuns În vârful lui, a luat Înfățișare de om și a chemat steaua la dragostea cea mai frumoasă, cea pământească. Steaua, nesocotind legile după care fusese alcătuită, a luat Înfățișare de fecioară și a căzut În brațele iubitului ei. Mânia cerului i-a prins Îmbrățișați. Dar pruncul lor, În vârful acela singuratic de munte, fusese zămislit. O, ce ciudată Îmbinare de dragoste de Înălțime, dor de ducă și dragoste pentru frumos... El se cheamă Copilul Muntelui. De la mama lui a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
provoca. Eu mă feresc, căci, de multe ori, fereastra mi se deschide brusc În piept, lovindu-mă; ea se Înfurie atunci ca În urma unui afront grozav, Începe să Împroaște cu mâinile prin aer, azvârlind lovituri Închipuite; dacă mă apucă râsul, mânia ei nu mai are margini, o ploaie de sudălmi grele, unse cu sosuri balcanice se scurg printre știrbiturile gurii, fonfăind În rafală toată gama muzicilor neauzite. Un cuvânt anume m-a persecutat ca o dulce chemare, dincolo de revărsarea peste toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

spre sat. Pe drum însă se gândi că arendașul degeaba își retrage jalba; dacă boierul Miron nu-i poruncește nimic, el nu poate lăsa lucrurile baltă, că te pomenești că boierul Miron se supără mai rău și-și descarcă toată mânia asupra lui. În același timp, Cosma Buruiană își zicea că are să-și aprindă paie-n cap cu declarația de renunțare și se hotărî să tacă mâlc deocamdată. Plutonierul Boiangiu, în urma unui vis pe care nevastă-sa i l-a tălmăcit

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
sau alt asemenea boier, mai bine niște țărani flămânzi de pământ, care așa cel puțin își vor mai astâmpăra foamea și ne vor lăsa pe noi în pace! Parcă de mult ar fi așteptat acest răspuns, bătrânul zise deodată, fără mânie, cu glasul de imputare care știa că impresionează pe Grigore: ― Observ, dragul meu, cu mare-mare durere că demagogia ți-a strâmbat judecata cu desăvârșire și încep să mă gândesc cu spaimă ce se va alege de biata asta de gospodărie

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de plutonierul care fusese înaintea lui Boiangiu, tot pentru că s-ar fi furat niște lucruri de la curte, dar bătut așa de rău, că a zăcut două săptămâni și a rămas cam beteag pentru toată viața. Ca să șteargă mai bine urmele mâniei lui Toader, Leonte Orbișor, mic, cu glas ascuțit, cu fața vioaie, găsi cu cale să observe împăciuitor: ― Am pătimit și eu cu Serafim și cu ceilalți laolaltă, dar mă întorc și zic: stăpânirea ce să facă dacă e furt? Și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
spune și Marin Vâlcu de la Izvoru c-ar fi auzit de pe la fecioru-său care învață carte la Alexandria și umblă să se facă popă! adăugă Leonte Orbișor, întinzînd gâtul, ca și când mărturia lui ar fi fost hotărâtoare. Toader Strîmbu zise aproape cu mînie: ― De spus se spune mereu, dar văd că tot nimic nu se face! Că și la Pitești, deunăzi, când fusei la judecată, niște oameni se jurau că până-n primăvară toți trebuie să avem pământ, că așa a dat porunci vodă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
acasă, și lasă-mă să răsuflu, că destul mi-ați mâncat sufletul toată vara cu celălalt smintit dimpreună! Ori tu n-ai părinți să te strângă de pe ulițe și din curțile oamenilor? Totuși copilul nu s-ar fi speriat de mânia ei, dacă nu intervenea alt glas: ― Nicule maică, vin' la mama!... Auzi tu, Nicușor?... De ce stai să te blesteme dînsa? Vasile Zidaru ședea peste drum și avea o muiere cât un granadir și rea de gură, de nimeni nu-i

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
frămîntă! În familia Dragoș fuse, tocmai în vederea venirii probabile a lui Chirilă, o discuție aprinsă. Știrea a auzit-o Nicolae, fratele învățătorului, de la Petre a Smarandei cu care s-a întîlnit întîmplător pe uliță. Flăcăul s-a făcut Dunăre de mânie. Demult spunea că ori ia pe Gherghina, ori nu se mai însoară niciodată, fiindcă altă fată ca ea n-are să mai găsească. ― Vezi ce cuminte ai fost că nu te-ai pripit? îi zise acuma cumnată-sa Florica. ― Ba dacă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
să continuați... Îndreptîndu-se spre ușă adăugă cu vocea galantă: ― Scuză-mă, duduie, pentru deranj! Râse și deschise. Din prag mai întrebă pe Titu clipind: ― Numai atâta spune-mi, craiule, e nostimă? Încordarea nervoasă făcea pe tânărul Herdelea să șovăiască între mânie și răbdare. În aceeași secundă își zicea că ar trebui să ia de guler pe Jean și să-l zvârle afară, și că rău a făcut de i-a deschis și l-a lăsat înăuntru. Vrând să scape de el

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cunoscut de toți ca cel mai deșucheat din sat (cîte zile amare i-a făcut lui Pavel Tunsu îndrăcitul ăsta de băiat, numai sufletul lui știe), fu cuprins și el, fără voia lui, în vârtejul indignării, și izbucni, umflîndu-se de mînie: ― Adică cum, măi Trifoane, eu trag cu ciocoii? Nu ți-e rușine să-mi arunci tu mie așa ocară? Tocmai tu, mă, care, de, mi-ai mâncat din strachină destul? Apoi tu te iei după alde Petre, mă, care linge

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cu sfințenie pe ale bătrânului Iuga, ba de câteva ori, când unii oameni prea strigau, Petre s-a uitat urât spre dânșii, parcă i-ar fi dojenit. S-a schimbat însă la față cum a auzit de cucoana cu automobilul, mânia copleșindu-l ca o flacără arzătoare. Se stăpânea și stăpânirea mai mult îl durea. Apoi, când prefectul a pomenit despre domnii automobiliști, Petre a izbucnit, aproape fără voia lui, parc-ar fi vrut să-mpiedice o nedreptate, cu o voce

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
să nu urle, cum n-a mai suflat... ― Aoleu! făcu Petre iarăși, mai abătut... Rău ai făcut, Toderiță, că de-acuma... Țăranul se uită la Petre, apoi la ceilalți cu o mirare ce se schimba treptat în indignare și în mânie. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe când se burzuluiau, ochii mici, înfundați în cap, însîngerați, scânteiau ca doi cărbuni aprinși peste care suflă un vânt năprasnic. Începu să urle ca o fiară scoasă din minți, mișcîndu-se de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
a dat de partea cucoanei cine știe de ce. Și pe urmă, în vreme ce oamenii dărâmau și prădau la conac, lui mereu i-a venit să-l sugrume pe Toderiță pentru că a săvârșit nelegiuirea asta, și numai de rușine și-a stăpânit mânia. S-a întors singur de la Lespezi, lăsîndu-i pe ceilalți împrejurul focului. Dacă și Matei Dulmanu s-a supărat că a omorît-o! Nu îndrăznea să-și mărturisească nici în străfundul său de ce l-a amărât într-atîta moartea cucoanei. Dar își zicea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
el, că nu e sluga nimănui. Filip Ilioasa, jignit, vru să plece acasă, dar cineva îi pomeni de porcii arendașului. Atunci se născu o încăierare. Filip, încercînd să-și facă loc de trecere, parc-ar fi rupt un zăgaz de mânie, se pomeni deodată cu o revărsare de pumni și ghionturi din toate părțile, care nu se domoli decât când Luca strigă speriat și dînsul: ― Da ce, măi oameni, ne-ați poftit aci să ne luați la bătaie?... Așa merge treaba

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
strigă gros și sfidător: ― Da de ce să tac?... Iacă, nu vreau să tac!... Ai să-mi poruncești dumneata? Ce, sunt sluga dumitale? Miron Iuga nu mai vedea, dar fiece cuvânt îi plesnea obrajii de-i țiuiau urechile. Continuă cu aceeași mînie: ― Să taci... și să ieși îndată din curtea mea!... Ieși afară, ticălosule! Acu să ieși, hoțule, că altfel!... Trifon Guju își răsfiră picioarele și întinse genunchii, ca să se înfigă mai puternic pe loc, răspunzând în același timp mai dârz și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
gheare de pisică. Petre lovea repede, gâfâind lacom. Trupul Nadinei, ciopârțit, se scoroji în zdrențe de carton, dar ochii rămaseră disprețuitori și galeși, chiar când figura se umplu de crestături. ― Dați, băieți, ce stați! răcni Petre cu ochii însîngerați de mânie. Parcă de mult și numai atâta ar fi așteptat, oamenii se năpustiră, în câteva clipe sfărâmară tot ce se găsea în odaie, zvârlind pe ferestrele scoase din pervaze picioare de scaune rupte, rufe sfârtecate, oale de noapte, perne spintecate și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
poate fi decât cea care i-ar atribui lui lotul cel mai bun, și mai aproape de sat, și mai măricel. Când cineva spuse că și celelalte sate s-ar putea să ceară parte din moșie, a sărit toată lumea cu mare mânie, gata să-l ia la bătaie. Sărăcimea ar fi vrut să înlăture de la împărțeală pe cei care mai au pământ. Li se imputa că au alergat cu limba scoasă să cumpere Babaroaga și că s-au codit la revoluție, așteptând

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
fără cuvinte. Și-au făcut socoteala în sine că de acuma nu mai pot da înapoi și deci trebuie să meargă până la capăt, orice s-ar mai întîmpla. Amândoi și-au dat seama, după ce s-au trezit puțin din beția mâniei, că ei vor ispăși mai crunt pentru faptele tuturor, dacă cumva se vor întoarce lucrurile iarăși cum au fost... De aceea, venind, au intrat pe la postul de jandarmi. Casa era pustie, ușile vraiște, obiectele răsturnate și răvășite. Ei sperau să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
fie adevărată, mirarea se transformă în uimire: ― Dar ei nu știu porunca lui vodă?... Ori nici ei nu vor să asculte poruncile și s-au dat de partea ciocoilor? Și încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mânie, în bătătura cârciumii se strânse repede o mulțime de oameni și femei. Toți vorbeau răstit și pe toate fețele era incrustată o desperare aprigă. Întrebările se ciocneau într-un vîrtej: ― De ce mai vine armata?... Să ne omoare pe noi?... Ce

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]