KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...202 203 204 ...214 >

5,342 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

pierdere a trăirilor originare și de Înlocuire a acestora cu sensurile exprimate și cuprinse În povestire. De aceea, pentru a Înțelege funcția unui mit Într-o anumită cultură trebuie să identificăm „etimonul”, adică ritul din care s-a născut povestirea mitică. De asemenea, semnificațiile ritului originar permit descifrarea sensurilor ascunse În narațiunea mitologică. În antiteză, pentru unii dintre urmașii lui Durkheim, mitul este forma inițială, deoarece prin el se exprimă „reprezentările colective” sau „ideologia” societății (vezi analiza din I. Strensky, 1987

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de acea societate, poate diferenția un comportament ritual de alte comportamente, poate sesiza diferența, ruptura dintre acțiunile uzuale și cele ceremoniale. Dar, dacă ritul i se impune ca o „evidență”, semnificația acestuia nu este de la sine evidentă. În antiteză, narațiunea mitică relevă, În simpla ei enunțare, o seamă de Înțelesuri. Chiar dacă acestea nu sunt cele mai profunde, mai subtile sau mai adecvate, ele permit un grad oarecare de interpretare spontană. Ritul este semantic obscur și, de aceea, el solicită acumularea, prin

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
violente, ale celor din afara sistemului cultural În care funcționează actele de vrăjitorie, reacții care au variat de la disprețul superior (fie el al filosofilor din Antichitate, fie al intelectualilor moderni), până la reprimarea sângeroasă (pentru felul În care constructele vrăjitoriei topesc teme mitice arhaice vezi M. Eliade, 1976, sau C. Ginzburg, 1996). Dacă dinamica internă a vrăjitoriei este proiectivă (anumite acte magice sunt performate pentru atingerea unui anumit țel), dinamica socială a vrăjitoriei se Întemeiază pe o mișcare retroactivă - un eveniment intervine pe

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
specialist. După L. Sullivan (1987, vol. VI, pp. 226-228), atribuirea bolii este strâns legată de concepțiile religioase și de constructele mitologice ale unei culturi. Autorul amintit identifică, Într-o analiză morfologică a mitologiilor din diferite culturi ale planetei, cinci surse mitice ale bolii: a) ființele divine supreme: În foarte multe mitologii, Demiurgul creează singur bolile și suferințele (ca o pedeapsă pentru pământeni). Alteori, dintr-o greșeală, le lasă să scape pe Pământ. Mitul cutiei Pandorei În care Zeus a pus toate

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
consacrat de poziția sa În interiorul unei ierarhii religioase (preotul), sau o persoană consacrată de un anumit statut social („bătrânii” satului, liderul familiei, un șaman sau un vraci). Nu există Însă restricții de gen sau vârstă În ceea ce privește actorul sacrificiului. Frecvent, modelul mitic al sacrificatorului este dat de o anume divinitate din panteonul religios, care a inițiat acel sacrificiu și care a Întemeiat ceva printr-un act sacrificial sau prin propriul sacrificiu. Referindu-se la sacrificiile agrare, Mircea Eliade consideră că acestea sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
o anume divinitate din panteonul religios, care a inițiat acel sacrificiu și care a Întemeiat ceva printr-un act sacrificial sau prin propriul sacrificiu. Referindu-se la sacrificiile agrare, Mircea Eliade consideră că acestea sunt repetări rituale ale unui scenariu mitic În care o divinitate omorâtă violent genera, din diferite părți ale corpului ei, fie Întregul cosmos, fie unele forme de relief, fie anumite specii vegetale: Sacrificiul de regenerare este o repetare rituală a creației. Mitul cosmogonic implică moartea rituală (adică

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
unui uriaș primordial, din trupul căruia au fost construite lumile, au crescut ierburile etc. Îndeosebi originea plantelor și a grânelor este pusă În legătură cu un asemenea sacrificiu. Am văzut că ierburile, grâul, vița-de-vie au Încolțit din sângele și carnea unei făpturi mitice ritualic sacrificate la Începuturi, În illo tempore. De fapt, sacrificarea unei victime umane pentru regenerarea forței manifestate În recoltă urmărește repetarea actului creației care a dat naștere semințelor. Ritul reface Creația (M. Eliade, 1992, p. 319; vezi și M. Eliade

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
vorbesc despre ființe mai puternice decât noi. Mitul dezvoltă ceea ce gesturile conțin in nuce: un gest amenințător devine crimă, un gest de regret devine bocet, gesturile erotice devin povești despre iubire și moarte. Elementul de ca-și-cum din ritual devine narațiune mitică. În schimb, ritul confirmă realitatea mitului. În felul acesta, afirmându-se reciproc, mitul și ritul reprezintă o forță extraordinară În procesul de formare a tradițiilor culturale (W. Burkert, 1983, p. 34) Burkert susține că sacrificiul, adică omorârea rituală, substituie și

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
acesta Îl prindea Într-un băț Înalt și apoi Îl așeza În partea de răsărit a casei. În orația sa, brădarul prezenta călătoria plină de primejdii pe care a făcut-o pentru a aduce bradul ritual și accentua, prin comparații mitice, calitățile și bogăția mirelui. Cei prezenți petreceau până la prânz, când brădarul pleca spre casa mirelui ducând o salbă de bani și cămașa mirelui. În unele zone, sâmbăta seara avea loc la casa mirelui și a miresei un ospăț al celor

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
jurăminte; h) rituri consacratoare, care dramatizează finalizarea inițierii prin metafore ale morții și renașterii rituale (performarea ceremoniilor funerare și apoi a celor de naștere, transa și trezirea din transă, intrarea și ieșirea dintr-o colibă - identificată fie cu un monstru mitic care Înghite neofiții și apoi Îi scuipă transformați, fie cu pântecele matern). Ansamblul ceremonial Okipa al indienilor Mandan (din actuala regiune Dakota de Sud a Statelor Unite ale Americii), observat și descris pentru prima dată În 1832, reprezintă unul dintre cele mai complexe

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
a face darurile rituale uzuale (Okipa Maker). Acum apare o nouă mască, Întrupând un alt erou mitologic, Hoita, inițial dușman și apoi aliat al lui Lone Man. Hoita trebuie să conducă dansul ritual, dans care reproduce Dansul Animalelor - un episod mitic În care Lone Man a Învățat animalele Închise de Hoita Într-o peșteră cum să danseze. Dansul lor (În special cel al bivolului) l-a impresionat atât de mult pe Hoita, Încât acesta a decis să le elibereze (și astfel

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
lor, preiau descrierile din cercetările unor etnografi americani din secolele al XIX-lea și XX.) Acest ritual, care include elementele de bază ale riturilor de trecere (separare, limen, integrare), Își concentrează construcția simbolică asupra etapei liminale. În această etapă, figurile mitice se contopesc cu cele profane, invadând lumea. Eroii fondatori devin vizibili, iar faptele narate de mit sunt refăcute prin punerea lor ceremonială În scenă. În antiteză cu această mișcare de reîntregire care unește oamenii și figurile divine, inițiații sunt separați

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
le dă dreptul reîntoarcerii acasă, neasistați de nimeni, deci ca persoane transfigurate, ca entități sociale cu o identitate și legitimitate aparte. În paralel cu transformarea inițiaților are loc și transformarea comunității. Aceasta reface, În cele cinci zile de ceremonial, istoria mitică fondatoare, intră În contact cu puterile sacre, trăiește spaimele legate de o posibilă victorie a Răului (dacă dansatorii nu Îl Îmbunează pe Hoita, animalele vor rămâne Închise și oamenii nu vor avea ce mânca; dacă cel care conduce ceremonia, dansatorii

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Unele transformări sunt produse În mod natural (dezvoltarea sânilor, creșterea părului, menstruația), iar altele În mod cultural (tatuaje, cicatrici, răniri); b) identificarea cu o eroină mitologică: prin acest proces, o parte din calitățile arhetipale sunt transmise tinerelor, printr-o oprire mitică a timpului și prin enunțarea unei contopiri simbolice dintre lumea divină și cea umană; c) călătoria cosmică: nu este vorba atât despre o ieșire reală din spațiul social (ca În inițierile masculine), cât despre un traseu narat, identic cu traseul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de artificii sau arme de foc anunță eliberarea spațiului și a timpului pentru marea Înnoire. c) Riturile de Învigorare exprimă renașterea forțelor binelui și victoria lor asupra duhurilor malefice. Frecvent, acest mesaj este transmis prin punerea În scenă a bătăliei mitice dintre divinitățile primordiale cu ajutorul unor lupte Între măști. Un alt rit de Învigorare este „căsătoria sacră”, În care regele sau preotul suprem se Însura cu o femeie, reluând În plan ceremonial nunta fecundatoare din Începuturi, acel hieros gamos care a

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
alteia noi. Măștile consacrate din sărbătorile de iarnă trimit fie la evenimente cosmogonice - precum Țurca și Capra -, fie la ipostaze ale duhurilor subterane - precum măștile compozite de moși, babe, urâți etc. Măștile din sărbătorile calendaristice de primăvară trimit la figuri mitice ale fecundității - Sântoaderii sunt o ipostază a Centaurilor și a altor divinități semiumane, semicabaline din spațiul indo-european (G. Dumézil, 1929; M. Eliade, 1971); g) strigarea peste sat: ceata de juni (ca Întrupare, În plan mitic, a puterilor regeneratoare ale naturii

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de primăvară trimit la figuri mitice ale fecundității - Sântoaderii sunt o ipostază a Centaurilor și a altor divinități semiumane, semicabaline din spațiul indo-european (G. Dumézil, 1929; M. Eliade, 1971); g) strigarea peste sat: ceata de juni (ca Întrupare, În plan mitic, a puterilor regeneratoare ale naturii și, În plan social, a sistemului de norme și valori comune - O. Buhociu, 1979; P. Caraman, 1997; M. Coman, 1980; T. Herseni, 1977) reamintea comunității actele de Încălcare a normelor și acțiunile exemplare, numele persoanelor

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
pot da o anumită formă acțiunilor, În situații sociale critice (1977, p. 74). Așa cum vom vedea, pe durata stării de communitas, participanții la ritual pot efectua diferite experimente simbolice, pot realiza combinări neașteptate ale acestor rădăcini paradigmatice, pot crea narative mitice neașteptate și contestatoare, toate contribuind la o Îmbogățire simbolică a sistemelor culturale. La terminarea ritului, etapa de dezmembrare și de liminalitate Încetează, iar societatea intră Într-o perioadă de reconstituire a sistemelor ei fundamentale (re-membering). După cum lesne se poate observa

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Arnold Van Gennep. Numai că liminalitatea (elementul mediator Între separare și integrare) apare ca o configurație ceremonială mult mai complexă, care implică, pe de o parte, procesele sociale și culturale de dezmembrare și reconstituire și, pe de altă parte, sistemele mitice și rituale care asigură funcționarea și mecanismele de semnificare specifice stării de communitas. În felul acesta, esența ritului constă În faptul că el reprezintă un construct cultural ce creează și legitimează momente de interstițiu, radical diferite de formele strict organizate

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
p. 577). În al patrulea rând, vom discuta aspectul bizar al configurațiilor specifice intervalului liminal. Descompunerea constructelor sociale și culturale În unitățile componente (rădăcini paradigmatice) este asociată cu numeroase forme, aleatorii, de reconfigurare a acestor elemente În constructe simbolice (scheme mitice și rituale) inedite. Libertatea creatoare conduce la forme atipice, șocante, inacceptabile În existența de zi cu zi (societas), forme născute din libertatea de a recombina unitățile culturale de bază, conform legilor fanteziei (modul subjonctiv), și nu aranjamentelor simțului comun: „Liminalitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
tradiționale, care se prepară numai cu ocazia unei anumite sărbători și al căror consum implică ideea unor forme de comunicare cu duhurile strămoșilor; g) dramatizări ritualice: În diversele spații consacrate sărbătorii au loc puneri În scenă (de obicei) ale narativelor mitice de Întemeiere. Prin aceste dramatizări, comunitatea retrăiește, cu o intensitate sporită, momentele sacre ale Începuturilor, faptele, suferințele, sacrificiile, miracolele și victoriile zeilor și eroilor civilizatori; h) rituri de schimb: acestea pot lua diferite forme: 1. transferurile reciproce de daruri, schimburile

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
simbolice asociate mai ales riturilor de trecere (bătălia electorală este prezentată ca o perioadă liminală, iar victoria În alegeri ca o consacrare), cultului strămoșilor (comemorările sanctifică persoane, acțiuni și locuri, considerate a avea puterea unor momente de Întemeiere, analoge creației mitice) și sărbătorilor (marile kermeze populare sunt acum asociate mai puțin vieții comunitare și mai mult evenimentelor politice - comemorări, Învestituri, vizite politice, inaugurări, victorii În bătălii politice precum alegerile sau În confruntări simbolice precum cele sportive). Majoritatea antropologilor care au studiat

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
opera). De asemenea, numeroase activități rituale specifice riturilor În mișcare sunt acum activate: parada diferitelor categorii de oameni care vin dinspre „periferii” către centrul sacru și pelerinajul, organizat În grupuri sau inițiat individual, la mausoleu, loc Înțeles ca un centru mitic unde se află nu numai trupul sacru („moaștele”), ci și chintesența puterii și inspirației sistemului socialist. În sfârșit, putem identifica elemente de magie (rugăciunea, transferul de putere prin contagiune, caracterul incantatoriu al evocării activității lui Lenin În așa-zisele sesiuni

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
some, Indra doboară șarpele cu temutul său vajra (fulgerul), Îi crapă țeasta și eliberează apele, care se Îndreaptă spre mare „asemeni unor turme de vaci mugind”. Bătălia unui zeu Împotriva unui monstru ofidian sau marin constituie, se știe, o temă mitică destul de răspândită. Ne amintim lupta dintre Ra și Apophis, dintre zeul sumerian Ninurta și Asag, dintre Marduk și Tiamat, dintre zeul hitit al furtunii și șarpele Illuyankas, dintre Zeus și Typhon, dintre eroul iranian Thraetaona și dragonul cu trei capete

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
esențiale prin care să putem decide, indiferent de varietatea formelor de cultură, apartenența obligatorie și definitivă a unei teme la un anume gen literar. Un mit al populațiilor Ge din America de Sud exprimă elocvent pluralitatea, pe de-o parte, de teme mitice și, pe de alta, de aspecte ale lumii sociale explicate prin aceste constructe simbolice, specifică miturilor etiologice: Observând o pereche de ara care-și făcuseră cuib În vârful unei stânci abrupte, un indian Îl aduce pe tânărul său cumnat, numit

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]