6,787 matches
-
urmă greu să ieși“. Bietul Carlos nu-și desprindea privirea de la automobilul pe care-l avea Înainte, domnul era În stare să-l bage În pușcărie cu graba lui. Mercedesul ajungea astfel În cartierul Bajo el Puente și bietul Carlos ocolea cu Îndemînare lumea care nu se ferea decît În ultima clipă, de parcă mașina ar fi fost taurul cu care se luau la luptă, bărbați care traversau piața Îndreptîndu-se spre Arenă sau care voiau doar să facă pe grozavii, iar cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
viteză. Dar el văzu la ea totul În afară de ochi și-o și Închipuia undeva pe o plajă pustie din sud și de fiecare dată cînd o vedea goală apăsa pe accelerator pînă la capăt, dădea colțul și se Întorcea iar ocolind cvartalul și apărînd În mare viteză și trecînd din nou prin fața ei, ba uitîndu-se la ea, ba neîndrăznind să se uite, pînă cînd Maruja Îi făcu semn timid cu mîna, aproape imperceptibil, de parcă ar fi vrut să schimbe poșeta În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
secrete. Apoi a văzut-o pe Lisa și a schițat un zâmbet de recunoaștere, deși nu se întâlniseră niciodată. Atmosfera se dezmorți. —Lisa? Felul în care îi rostise numele i-a stârnit o senzație ciudată de căldură. —Intră, ia loc. Ocoli grăbit biroul și veni lângă ea să îi strângă mâna. Lisa îl întâmpină aplecându-se în față, lăsându-și astfel spațiu să respire. Îi plăcea aspectul acestui Jack. Înalt? Bun! Brunet? Bun! Bine plătit? Bun! Era până la urmă redactorul-șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pe fata ta. Cum o cheamă? Tara Palmtree Yokiemedoodle. Și chiar era Tara Palmtree Yokiemedoodle, plimbându-se înainte și înapoi prin fața hotelului, înconjurată de fotografi care dădeau frenetic din blițuri. —Arată-ne puțin piciorul. Așa, Tara, se rugau ei. Ashling ocoli, încercând să evite turma de fotografi, dar Lisa trecu hotărâtă chiar prin mijlocul lor. —Vai, ea cine e? auzi Ashling. Apoi Lisa izbucni: —Taaara, draga mea, nu te-am mai văzut de secole. După ce a învârtit-o pe Tara pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
îmi place și munca de la reviste. Dar nu ți-ar veni să crezi cât de mult mă solicită Channel 9... Așa că nu ți-ar mai fi trebuit Colleen și toată munca asta în plus pe cap? îl necăji Lisa. Jack ocoli întrebarea. Ideea este că postul de televiziune are în prezent foarte mult succes. După doi ani de chin și tratative, personalul este în sfârșit bine plătit, sponsorii corporativi sunt mulțumiți și clienții primesc programe de calitate. Și suntem pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cap, iar tricoul lui era semitransparent și lipit de corp, lăsând să se vadă părul de pe piept. Nici ea nu era cu mult mai uscată. —Iisuse! Râzând, el se privea. Alăturându-i-se, Lisa spuse amuzată: —Deschide repede mașina! A ocolit mașina alergând, așteptându-se ca el să bage cheia în ușă, dar apoi și-a ridicat privirea către el... Apoi, când se gândea la asta, nu și-a dat seama care dintre ei a făcut prima mișcare. El? Sau ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
când a auzit voce de femeie. A mamei ei. —Ashling, draga mea, ne întrebam cum a mers lansarea și am sunat la birou la tine. Ne-au spus că nu ești. Ce este, ești bolnavă? — Nu. —Atunci? — Sunt... Ashling a ocolit cuvântul tabu, după care a cedat, simțind atât frică, cât și ușurare. —Sunt deprimată. Monica și-a dat seama imediat că nu era un caz de genul „Sunt deprimată pentru că am uitat să înregistrez Friends aseară“. Ashling avusese întotdeauna grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dincolo de aparențe, colegul meu de la Suceava, europarlamentarul Petru Luhan. Știam că Petru face treabă bună la Bruxelles, știam că și-a luat foarte în serios mandatul de europarlamentar și suferisem de multe ori în fața atitudinii nedrepte care nu l-a ocolit nici pe el, acasă. Dar mai știam că la un moment dat faptele noastre se decontează și astăzi sunt fericită că am avut dreptate atunci când l-am sfătuit să continue să muncească așa cum crede el că este bine. “Nimeni nu
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
lăudător al lui Ceaușescu și a avut un comportament îndoielnic după 1989. Dramaturg prea răsfățat în epocă pentru piese de valoare slabă sau medie, destinul lui postum e mai mult decât incert. Totuși, în ce ne privește, nu-i putem ocoli lucrarea Ifigenia în Tauris, iar aceasta nu fiindcă se înscrie în perimetrii cercetării noastre, din care pe autorii de tot neînsemnați i-am ignorat, ci pentru că aduce un element de originalitate în interpretarea scenică a unui motiv antic. Discutabil, sub
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sociale, căci liberi nu pot fi decât cei care nu sunt nici stăpâni, nici sclavi, nici ... prieteni, iar aceste considerații îi atrag din partea partenerului de dialog reproșul că este rău și orgolios, precum și prevestirea că va fi ajunge să fie ocolit de toți oamenii (p. 115). Când o femeie acceptă să-i ofere un pat pentru câteva nopți, Diogene intuiește primejdia ca potențiala gazdă să dorească în fapt o legătură afectivă. El se grăbește să-i spună că două singurătăți n-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
primul act, Menelau protestează că Agamemnon i-a stricat toată scena din care lipseau numai gestul final și mimica potrivită (III, p. 413). Suveranul Micenei nu pare impresionat de gesturile fratelui său deghizat, cocârjat, tremurând și cu bale la gură, ocolind subiectul, dând înapoi, făcând pași laterali, țopăind și îi judecă sever purtarea mai adecvată la serbările dionisiace și nu în complot (III, p. 414). Nemulțumit de posibilitatea ca Menelau să culeagă aplauzele în locul lui (III, p. 415), Agamemnon renunță la
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ascunde ignoranța și înșelătoria - aceasta e abuz. - II, p. 76). Plângerile rămân fără rezultat deoarece tribunalul pur și simplu refuză să se ocupe de cazul lui Gorgias, ceea ce naște suspiciunea că totul poate fi mușamalizat (II, p. 77). Oamenii îl ocolesc pe stradă pe Oreste, chiar dacă se bucură în taină de afirmațiile lui, fără a îndrăzni să-l susțină deschis (Credeai că ți se vor alătura bătrânii ? Sau că poporul își va ridica vocea ? Nu poate, sărmanul. Nu știe să vorbească
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
potrivnic miroseau a speranță. CÎnd am ajuns În Plaza Catalunya, am băgat de seamă că un stol de porumbei se adunase În mijlocul pieței. Acopereau totul, ca o mantie de pene albe care se legăna În tăcere. M-am gîndit să ocolesc, Însă chiar atunci mi-am dat seama că stolul Îmi deschisese drum fără să se ridice În zbor. Am Înaintat agale, observînd cum porumbeii se despărțeau În fața mea și strîngeau la loc rîndurile după ce treceam. CÎnd am ajuns În centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la rîndul lui, și am pus paginile la locul lor. În scurt timp, Julián s-a Întors cu niște pîine abia făcută, un termos cu cafea și caș proaspăt. Am luat micul dejun pe balconaș. Julián vorbea neîncetat, Însă Îmi ocolea privirea. În lumina zorilor, mi s-a părut un copil Îmbătrînit. Se bărbierise și Îmbrăcase ceea ce am bănuit că era singura sa vestimentație decentă, un costum din bumbac crem, uzat În mod vizibil, dar elegant. L-am ascultat vorbindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
protector, un băiat pe nume Hervé, care n-avea decît treisprezece ani și cunoștea orașul ca-n palmă. Hervé mă Însoțea din ușă-n ușă, avea grijă să-mi arate În ce cafenele să iau o gustare, ce străzi să ocolesc, ce priveliști să mă grăbesc să văd. Mă aștepta cîteva ceasuri la ușa editorilor fără să-și piardă zîmbetul și fără să accepte nici un bacșiș. Hervé rupea o spaniolă amuzantă, amestecată cu tente de italiană și de portugheză. — Il signore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
informat că Sophie trăia ca vai de capul ei Într-o pensiune situată pe o ulicioară din spatele clădirii Poștei, așteptînd să plece vaporul care să o ducă În America. Miquel s-a dus la adresa respectivă, o scară Îngustă și mizerabilă, ocolită de lumină și de aer. În vîrful acelei spirale prăfoase de trepte Înclinate, Miquel a găsit-o pe Sophie Carax, Într-o cameră de la etajul al patrulea, băltind de umbre și de umezeală. Mama lui Julián stătea la fereastră, așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și de Încleștări, de bombardamente și foamete. De ani de zile, spectrul asasinatelor, luptelor și conspirațiilor coroda sufletul orașului, Însă, chiar și așa, mulți voiau să creadă că războiul era tot departe, că era o furtună ce avea să ne ocolească. Dacă se poate spune astfel, așteptarea a dus la inevitabilul „și mai rău“. CÎnd durerea s-a deșteptat, n-a mai fost loc pentru milostenie. Nimic nu hrănește uitarea așa cum o face un război, Daniel. Toți tăcem, Încercînd să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că se va hotărî să plece iar În căutarea cărților sale ca să le ardă, ca să ardă puținul care mai rămăsese din el Însuși, ștergînd astfel orice semn că existase vreodată. De atîta teamă, am uitat că Îmbătrîneam, că viața mă ocolea, că Îmi sacrificasem tinerețea iubind un om distrus, fără suflet, un spectru și nimic mai mult. Însă anii au trecut În pace. Timpul trece cu atît mai grabnic cu cît e mai gol. Viețile lipsite de semnificație ocolesc pe departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
viața mă ocolea, că Îmi sacrificasem tinerețea iubind un om distrus, fără suflet, un spectru și nimic mai mult. Însă anii au trecut În pace. Timpul trece cu atît mai grabnic cu cît e mai gol. Viețile lipsite de semnificație ocolesc pe departe, asemenea unor trenuri ce nu opresc În gară. Între timp, cicatricele războiului se Închideau prin forța Împrejurărilor. Am găsit de lucru la două edituri. Îmi petreceam cea mai mare parte a zilei În afara casei. Am avut amanți fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-l vizitez pe tata la Cimitorul Cărților Uitate. Nu și-a manifestat niciodată vreun interesul de a-l vedea pe soțul acela nevăzut al meu și nici eu nu m-am oferit să i-l prezint. În conversațiile noastre, ocoleam acest subiect asemenea unor navigatori iscusiți care trec pe lîngă o stîncă primejdioasă aflată imediat sub suprafața apei, evitîndu-ne privirile. Uneori, mă privea În tăcere și mă Întreba dacă aveam nevoie de ajutor, dacă putea face ceva. Din cînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
jurat să te omoare și n-am să fiu eu cel care Îl va Împiedica. — Pentru numele lui Dumnezeu, Tomás! Spune-mi unde-i sora ta. Se uita la mine ca unul care nu știe dacă să scuipe sau să ocolească. Bea a plecat de-acasă, Daniel. Părinții mei o caută de două zile ca nebunii, peste tot, și poliția la fel. — Dar... — În noaptea aceea, cînd s-a Întors de la Întîlnirea cu tine, tata o aștepta. I-a spart buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
apuc a-i da ascultare. M-am strecurat pînă În dreptul scării principale. Nu exista nici o urmă din umbra lui Fumero, nici din pașii lui. Se oprise undeva În beznă, nemișcat. Răbdător. M-am retras din nou pe coridor și am ocolit galeria de Încăperi pînă la fațada principală a vilei. Printr-o fereastră mare, acoperită de gheață, se răsfrîngeau patru fascicule de lumină albastră, tulburi ca o apă stătătoare. M-am apropiat de fereastră și am putut vedea o mașină neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
criză și văzând că prințul s-a tras îndărăt și s-a prăbușit deodată cu fața în sus, drept în jos pe scară, lovindu-se în cădere cu ceafa de o treaptă de piatră, Rogojin se repezi pe scară, îl ocoli din fugă pe cel prăbușit și ieși din hotel într-o goană aproape nebună. Din cauza convulsiilor, zbaterilor și a spasmelor, trupul bolnavului alunecă pe trepte, care nu erau mai mult de cincisprezece, până la capătul de jos al scării. Foarte repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nici chiar generalul Ivolghin, căruia Lebedev, de altfel, îi șoptise ceva în treacăt, probabil un lucru nu prea plăcut, deoarece generalul se retrăsese imediat într-un ungher. Prințul îi invită la ceai pe Burdovski și pe însoțitorii lui, fără să ocolească pe nici unul. Aceștia bâiguiră, cu expresii forțate, că îl așteaptă pe Ippolit și se duseră imediat în colțul opus al terasei, unde se așezară iarăși unul lângă altul. Probabil, Lebedev avea ceaiul pregătit pentru el, întrucât apăru repede. Bătu ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu care fusese luată această hotărâre; nu-i stătea în putere să curme acest avânt sălbatic. Mergeau tăcuți, fără să-și spună aproape nici un cuvânt cât ținu drumul. El observă doar că fata știe bine drumul și, când vru să ocolească pe o străduță mai îndepărtată, pentru că aceasta era mai puțin circulată, ea îi ascultă propunerea, încordându-și parcă atenția, și îi răspunse cu voce sacadată: „Mi-e indiferent!“ În momentul când ajunseră aproape în fața casei Dariei Alexeevna (o clădire mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]