5,154 matches
-
științei. O versiune este aceea conform căreia întregul Univers poate fi explicat științific; că nu există lucruri care prin natura lor să nu poată fi explicate. Uneori este folosit pentru a descrie știința (în special fizica) ca bază pentru reducționismul ontologic—ideea conform căreia tot ce există poate fi explicat ca interacțiunile unui număr mic de lucruri simple care respectă legile fizicii (precum particule fundamentale ca quarkuri și leptoni care interacționează prin intermediul bosonilor). Perspectivele superstițioase au fost abandonate de către știința modernă
Reducționism științific () [Corola-website/Science/299821_a_301150]
-
ca simple doctrine gnoseologice, ci ca veritabile paradigme de raționalitate alternative. Mai puțin cunoscut și comentat este rolul său pe domeniul filosofiei limbajului. Acesta poate fi considerat inițiatorul paradigmei moderne a limbajului-instrument de "organizare" a experienței, și implicit de "decupare" ontologică a lumii, viziune instrumentalistă. Ideea de bază este că fiecare limbă sau sistem conceptual nu este altceva decât un mod particular de a structura și percepe o realitate, care, așa cum ea, în sine însăși, rămâne inaccesibilă. S-a născut la
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
în principala lucrare a acestuia Summa theologiae. Pentru Toma d'Aquino rațiunea devine un deschizător de drumuri pentru credință. Istoria filosofiei îl prezintă ca părinte al scolasticii pe Sfântul Anselm, recunoscut în general ca fiind cel care a introdus argumentul ontologic al lui Dumnezeu. Apelând la o argumentare rațională prin apelul la axiome și concluzii obținute din premise, Anselm a întărit ideea necesității unei abordări deductive a cunoașterii, în acest sens mărturie stau cuvintele acestuia: Importanța argumentării logice în problemele etice
Etică () [Corola-website/Science/298935_a_300264]
-
șont quant à elle des "vérités synthétiques", pentru că noi legăm termenii pe care ii presupunem a aparține unor ființe, a căror existența este contingenta. 3. Adevărul "metafizic" care, se bazează în condițiile sale pe ipoteza existenței unui sistem de referință ontologic în ființă oricărei persoane. În acest caz, distingem adevărul absolut și adevărul relativ. 4. Adevărul unei "credințe" sau a unei "opinii", care reprezintă veridicitatea unei propoziții care se acord cu un ansamblu de credințe care existau înaintea să. Acest tip
Adevăr () [Corola-website/Science/297875_a_299204]
-
din deducerea dintr-un ansamblu de ipoteze sau de cunoștințe dobândite prin experiență, a unei cocluzii necondiționate. Dumnezeu, ideile, inima, începutul absolut al lumii, si chiar și conștiința că fundament al cunoașterii în idealism, sunt exemple ale unor asemenea concluzii ontologice. Adevărul cu sensul al treilea se referă la "justificarea" unei credințe sau a unei opinii, de exemplu a credinței morale, care nu este nici o certitudine, nici o coerentă internă a unui discurs logic. Este o opinie sau "doxa", care nouă ni
Adevăr () [Corola-website/Science/297875_a_299204]
-
Universitatea din Marburg, pentru ca în 1928 să fie chemat la Freiburg, ca urmaș al lui Husserl la catedra de filosofie. În 1927 publică lucrarea ""Sein und Zeit"", în care pune bazele ontologiei fundamentale, prin care se rupe cu tradiția sistemelor ontologice ce dăinuiau încă de la Platon. În 1933, după venirea la putere a lui Hitler, se înscrie în partidul nazist (NSDAP), unde a fost membru din mai 1933 până în mai 1945. Întrebarea dacă această aderare a fost formală sau angajantă ideologic
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
1974 începe editarea operelor sale complete în peste 100 de volume. Heidegger a murit la 26 mai 1976 la Freiburg. În această lucrare, Heidegger vorbește încă de la început despre "necesitatea reluării întrebării privitoare la ființă". Demersul său este, așadar, unul ontologic, ce vine în continuarea ontologiei lui Platon și Aristotel. Numai că în centrul "ontologiei fundamentale" heideggeriene stă, de astă dată, ""Dasein"-ul uman. Întrebarea privitoare la ființă ia, încă de la început, forma întrebării privitoare la ființa unei ființări determinate. Existența
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
fost tratată suficient în ontologia clasică, începând de la originile sale în filosofia greacă. Este adevărat că Aristotel prezintă în ""Metafizica"" sa o sistematizare a categoriilor ființei, totuși fără a tematiza sensul existenței, care ar putea să ducă la înțelegerea diversității ontologice. Omul, în calitatea sa de ființă, are totdeauna o reprezentare asupra ideii de existență, idee care poate fi asimilată cu cunoștința pe care o are asupra obiectelor. Această cunoștință este denumită ""ontică"", referindu-se la știință, fără a cerceta relațiile
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
reprezentare asupra ideii de existență, idee care poate fi asimilată cu cunoștința pe care o are asupra obiectelor. Această cunoștință este denumită ""ontică"", referindu-se la știință, fără a cerceta relațiile sale cu obiectele, în timp ce problema existenței obiectelor este denumită ""ontologică"", în măsura în care se pune problema sensului existenței, ar putea fi denumită chiar ""pre-ontologică"". Intenția lui Heidegger constă în a demonstra rolul coordonatelor temporale ca orizont transcendent al căutării sensului de a fi. Pentru că oamenii se confruntă cu existența într-o formă
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
temporale în cele trei dimensiuni ale sale: "Viitor", "Prezent" și "Trecut". Această concepție a lui Heidegger a marcat o cotitură importantă în filosofia europeană, sub influența sa îmbogățindu-se curente ca existențialismul și deconstructivismul. Distincții importante în "Ființă și timp": ontologic / ontic, ființă / ființare, existențial / existențiel, autenticitate / neautenticitate, temporalitate a "Dasein"-ului / temporalitate a ființei înseși. "Ființă și timp" este o carte neterminată. Varianta publicată în anul 1927, cu subtitlul "Partea întîi", cuprinde de fapt doar primele două secțiuni ale primei
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
Kant că a fost „primul și singurul care a mers o bucată de drum către investigarea dimensiunii temporalității ființei“ (p. 23). Drept urmare, îl interpretează pentru a scoate la iveală un Kant „metafizician“, adică preocupat de problema dintotdeauna a metafizicii, cea ontologică. Heidegger încearcă să arate, printr-o interpretare destul de „violentă“ (și va recunoaște asta mai târziu), că facultatea imaginativă ("Einbildungskraft") este „timpul însuși“, așadar că acolo s-ar pregăti determinarea ființei umane ca "Dasein", adică pornind de la timp. De remarcat că
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
mișcătoarea mărilor singurătate,Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorțiiDeopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții." În această direcție specifică, "Mai am un singur dor" este mai mult decât o declarație poetică, fiind un crez ontologic, totul concentrat în optativul inițial, ""să mă lăsați să mor"". Ca și în "Miorița", propria anulare a eului postulează pătrunderea acestuia în realitatea naturală, în universul vegetal, mineral și animal, vis evocat în mod sublim și în basmul filozofic al
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
nu cunoaște mișcarea, dezvoltarea sa nu are nicio atitudine față de timp. În baza metodei matematice cunoștințele pot fi acumulate prin 4 procedee: Analizând omul ca parte componentă a naturii, el spune că sufletul și corpul sunt reciproc independente datorită independenței ontologice a 2 atribute ale substanței. Gândirea omului depinde de starea corpului doar la treapta cunoașterii senzoriale. Comportarea omului se află sub influența instinctelor autoconservării și a afectelor. Până când omul se supune lor, el nu este liber. Libertatea umană constă în
Baruch Spinoza () [Corola-website/Science/298446_a_299775]
-
de aceea nu mai puțin idealist decât sistemul pe care îl dorea să-l înlocuiască, cu alte cuvinte, noțiunea concretă de Dumnezeu găsită în creștinismul instituționalizat care legitimiza puterea represivă a statului prusac. În loc de aceasta, Marx dorea să dea prioritate ontologică la ceea ce el numea „procesul vieții adevărate” a ființelor umane adevărate, după cum el și Friedrich Engels au spus în 1846 în lucrarea „Ideologia germană”: "În direct contrast cu filozofia germană, care coboară din ceruri către pământ, noi urcăm de la pământ
Marxism () [Corola-website/Science/298447_a_299776]
-
pe teritoriul Imperiului Persan. Este o teză dualistă, propagată de filozoful persan Mani (Manes) (216-277 d.Hr.) care, pretinzând a fi în posesia unor revelații secrete, se considera a fi ultimul trimis, întruchiparea fizică a „Paracletului”. ul susține dualismul radical ontologic între cele două principii eterne, Binele și Răul, care se opun, în cursul istoriei, într-o confruntare fără sfârșit. Organizată ca o nouă religie, „religia luminii”, având cărți, cult și ierarhie, mișcarea maniheistă a fost obiectul unor represalii și persecuții
Maniheism () [Corola-website/Science/306512_a_307841]
-
făcut el înșusi afirmațiile care îi sunt imputate. De fapt, Deconstructivismul poate fi văzut nu ca o negare a adevărului, ci ca o negare a capacității noastre de a cunoaște adevărul (de exemplu, acesta face o afirmație epistemologică, spre deosebire de afirmația ontologică sau metafizică a nihilismului). Nihilismul este una dintre puținele ramuri ale filosofiei, care admite posibilitatea nimicului absolut. Prin realizarea a trei ipoteze plauzibile - aceea că există un număr finit de obiecte în lume; că fiecare dintre aceste obiecte sunt contingente
Nihilism () [Corola-website/Science/306578_a_307907]
-
spun prin inventarea himerismului. Dacă nu se putea trăi normal în acele vremuri, eu voiam ca măcar în poezia mea să trăiesc normal, să pot călători, să fiu ca toată lumea din lumea largă. A fost întâi un impuls de natură ontologică și abia după aceea el s-a convertit în poetică. Era visul unui om care se gândea la spațiul european, la spațiul lumii întregi ca fiind ale lui, dar la care nu avea acces. De aici întreaga aventură. O aventură
Himerism (literatură) () [Corola-website/Science/306868_a_308197]
-
poate sugera prezența unor lucruri inexistente și falsa opinie a unei unități spirituale, asemănătoare unității corporale. Austin și Strawson au analizat relațiile dintre limbajul formal logic și cel obișnuit, precum și semnificația comportamentului comunicativ. În fine, Quine reprezintă punctul de vedere ontologic, după care sistemele lingvistice sunt asimilate modurilor pragmatice de transmitere a existenței lucrurilor. Criticii filosofiei analitice consideră că filosofia în totalitatea ei nu se poate limita doar la "analiza conceptelor" și că negarea distincției între analiză și sinteză întreprinsă de
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
în totalitatea ei nu se poate limita doar la "analiza conceptelor" și că negarea distincției între analiză și sinteză întreprinsă de Quine ruinează claritatea și rigoarea gândirii filosofice. Filosofia analitică ar restrânge astfel spectrul investigației filosofice la analiza epistemologică și ontologică și astfel, o bună parte a gândirii ar fi negată. Unii autori moderni, de ex. Pascal Engel, încearcă să concilieze cele două tradiții într-o manieră sintetică cu tendință dublă, reunind stilul literar desăvârșit cu claritatea și precizia afirmațiilor științifice
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
e mai mare decât orice obiect, deci și decât "x", ceea ce duce la contradicție. Richard Dawkins (2006: 83) a argumentat: Astăzi, puțini filosofi mai acceptă argumentul, majoritatea raportându-se critic la el. În România, o încercare de a reformula argumentul ontologic a fost propusă de Adrian Miroiu, în "Metafizica lumilor posibile și existența lui Dumnezeu".
Argumentul ontologic () [Corola-website/Science/302565_a_303894]
-
are un caracter contingent (prin faptul că este determinată de stabilirea unor frontiere sau zone de influență iar "războaiele se duc în mod paritar" ("paritätisch geführter Krieg"), pe baza unui princiu al reciprocității. Noul tip de dușmănie are un caracter ontologic sau intrinsec , iar noul tip de "război este dus în mod discriminatoriu" ("diskriminierend geführten Krieg"). În cadrul unui asemenea război, dispare caracterul de reciprocitate și inamicul este identificat pe baza unor definiții a dreptății și nedreptății. Într-un asemenea conflict total
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
îl ocupă referința la ontologie, ce reprezintă o problematizare de natură reflexiv-teoretică, prin care acesta își propune stabilirea și definirea competențelor și dferențelor dintre filosofie și sociologie în abordarea realității sociale, definirea domeniului sociologiei în ipostaze cât mai riguroase. Dimensiunea ontologică este surprinsă în în lucrări, studii și articole, cum ar fi: Realitatea socială. Încercare de ontologie regională, urmată Ontologia spiritului, Dialectica spiritului, Ontologia vieții sociale etc. Încercând să lămurească problema obiectului sociologiei, Traian Herseni optează în primul rând pentru delimitările
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
stabilește faptul că știința este înainte de toate cunoaștere, mai precis o relație de cunoaștere între doi termeni, și anume subiectul și obiectul, fără de care nu ar putea fi identificată existența însăși. Așadar: “Știința trebuie întemeiată nu numai gnoseologic, ci și ontologic”. Herseni apelează la o reducție fenomenologică a realității sociale, dezvoltând o dialectică fenomenologică. El identifică, astfel, două structuri ontologice „diferite”: societatea și individul, pe care le numește „corelative”, care funcționează și se dezvoltă pe baza principiului interacțiunii . În Realitatea socială
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
subiectul și obiectul, fără de care nu ar putea fi identificată existența însăși. Așadar: “Știința trebuie întemeiată nu numai gnoseologic, ci și ontologic”. Herseni apelează la o reducție fenomenologică a realității sociale, dezvoltând o dialectică fenomenologică. El identifică, astfel, două structuri ontologice „diferite”: societatea și individul, pe care le numește „corelative”, care funcționează și se dezvoltă pe baza principiului interacțiunii . În Realitatea socială, încercarea de redefinire a obiectului sociologiei l-a determinat pe Herseni să identifice „ prin logica problemelor și a problematicii
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
1882, Riga, Letonia - d. 9 octombrie 1950, Göttingen) a fost un filosof german, principal reprezentant al filosofiei idealiste, unul dintre cei mai sistematici și mai productivi filosofi din secolul al XX-lea, întemeietor al " ontologiei critice" - formă specifică în orientarea ontologică a cugetării contemporane. Preocupat de o nouă formă a sistematicii filosofice, el s-a impus totodată ca un reputat istoric al filosofiei și al culturii în genere. s-a născut la 20 februarie 1882 în Riga (Letonia, pe atunci aparținând
Nicolai Hartmann () [Corola-website/Science/302691_a_304020]