8,290 matches
-
l‑am urmat noi? Cum ne‑am lăsat prinși în plasa lui? Cum de am căzut în mreaja lui cea murdară? Cum oare nu am înțeles Scripturile, deși le‑am auzit?”. Într‑adevăr, cei lipiți de lucrurile pieritoare și de patimile trecătoare se vor apropia cu mare ușurință de diavol și vor primi pecetea lui (Apoc. 6,16), pe când cei care au citit Scripturile și le‑au avut aproape, înțelegând sensul lor, aceia vor ști să evite capcanele. Ei vor descoperi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apar disensiunile, iar pontificatul se desparte de regalitate (o dată cu Hyrcan și Aristobul). Ultima săptămână se împarte în două perioade de câte trei ani și jumătate: prima, în timpul căreia este întărit cultul lui Dumnezeu prin predica lui Cristos; a doua, după Patimi, atunci când „jertfele sunt abolite”. Hipolit „numără șapte săptămâni înainte de întoarcerea poporului și șaizeci și două după întoarcere, până la nașterea lui Cristos” (ibidem). El rezervă ultima săptămână sfârșitului lumii, împărțind‑o într‑o perioadă dominată de predica lui Ilie și o alta dominată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de ce Theodoret are mare grijă să noteze în comentariile sale ceea ce se referă la natura umană și ceea ce revine naturii divine: neamestecarea naturilor este astfel fără încetare amintită și pare înscrisă în chiar în litera textului. [...] Fără polemică și fără patimă, ci cu o aplicare metodică, Theodoret se dovedește încă o dată, prin comentariile sale exegetice, apărătorul tezelor antiohiene în materie de cristologie”. Dacă este adevărat că în spatele acestui mare proiect se ascunde ca motiv principal justificarea cristologiei antiohiene, nu este mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
său, Philon dă o interpretare elogioasă figurii lui Dan, deoarece, pentru el, șarpele are mai curând o conotație pozitivă: el nu este amăgitorul Evei, ci „stăpânirea de sine” a lui Moise (Num. 21,9) din pricina căruia „se prăvălește” călărețul, adică „patima”: Agr. 94‑110; Leg. II 97‑101. Cf. M. Harl, Bible d’Alexandrie, Genèse, note, p. 311. . Ibidem, p. 113. . Cf. W. Horbury, „Messianism Among Jews and Christians in the Second Century”, în Augustinianum, 28, 1987, pp. 71‑88. . Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Amintim că în tradiția iudaică, precum și în scrierile lui Philon de altfel, „șarpele” de care vorbește acest fragment avea o conotație pozitivă. El nu reprezenta femeia care îl ispitise pe Adam, ci „toiagul” lui Moise („stăpânirea de sine”) care biruie „patima” (Agr. 94‑110; Leg. 97‑101). Cf. referințele lui E. Norelli, Anticristo, pp. 194‑195, invocate de noi în capitolul despre Irineu. . Potrivit spuselor lui James, Lost Apocrypha, p. 90, apud Norelli, op. cit., p. 198, fragmentul ar face parte din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
biciuite de clocotul „tulbure” al sângelui; într-o Metempsicoză, poeta se vede „Hero, Gretchen, Julieta”, altădată o spaniolă care „dansează sfidător pe masă” ori sultana de o feroce lascivitate: „Și când deodată tâmplele mi-ar strânge/ În viu-i clește patima barbară / Și trupu-n mii de mlădieri mi-ar frânge/ Aș fi pantera cu priviri de pară,/ Cu Orientul tot trezit în sânge/ Care-și așteaptă prada legendară”. S. izbutește să transpună în acest limbaj compozit o viață interioară proprie, cu
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
și pe fii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră de piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale147Ț și, în fine, a vărsat lacrimi a treia oară gândindu-se la propriul său destin, la patimile ce vor veni: „în zilele trupului Său, El a dus, cu strigăt tare și cu lacrimi, cereri și rugăciuni către cel ce putea să-l mântuiască din moarte și auzit a fost pentru evlavia sa, și deși era Fiu, a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
numai dacă a fost femeia unui singur bărbat”(I Timotei, 5,9). „însă văduva care a ajuns șaizeci de ani, de ar voi iarăși să viețuiască cu bărbat, nu se va învrednici împărtășirea celui Bun, până nu va înceta de patima necurăției” 164 (glăsuiește canonul sprijinit pe decizii ale celui de-al IV-lea Sinod ecumenic, ale celui Trulan și ale celui din Cartagina, precum și pe recomandările Sfântului Vasile cel Mare). Sfântul Vasile cel Mare fusese extrem de explicit. îndreptarea legii din
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu vor fi de ani 60, nu se cade să se aleagă să se pue în rândul văduălor. însă de va fi văduă de ani 60 și iară va trage să ia bărbat, acéia până nu se va părăsi de patima necurăției, până atunce să nu se vrednicească dumnezăeștii priceștenii” 165. Un scriitor ascultat, cum a fost Ioan Gură de Aur, era de părere că „o văduvă n-are pe nimeni ca s-o apere și s-o sprijine; iată că
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
învățat eu cu gura mea pre fiiu-mieu, Mihalcea, de am scris, căci eu n-am putut scrie de boală, iar mintea și firea mi-au fost la cap întreagă”],, uitând deseori să invoce protecția divină - Sfânta Treime, Iisus Hristos și patimile sale, Fecioara Maria în ipostaza ei de intercesor, Biserica, în genere, ca instituție ocrotitoare (constatând absența lui invocatio până și din formularul propus de Antim Ivireanul, Violeta Barbu socotește că această lipsă este „simptomatică pentru gradul superficial de religiozitate a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
multe date „ale sosirii”), Doamna Marica Brâncoveanu se găsea în capitala țării Românești („la pământul nostru în țară”, „mântuită” - va scrie ea într-un act peste doar o lună, act publicat de Nicolae Iorga - „de la mari și cumplite pedepse și patimi”). Cronicarul Radu Popescu nu ezită să facă din această eliberare un merit al patronului său, Vodă Nicolae Mavrocordat: „Eșise atunci din surgun doamna și ginerii lui Constantin Vodă, pre care-i nevoisă de-i scosese Nicolae Vodă și au purces
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
starea post conjugală”) le transformau pe văduve (cel puțin în analizele bărbaților gata oricând pentru o aventură sexuală) în persoane abordabile din unghiul de vedere care îi interesa. Mai ales pe cele tinere (și erau destule), căci tinerețea, „vârstă a patimilor”, nu făcea casă bună cu prudența și chibzuința (femeia fiind lipsită de arme „intelectuale” de protejare 352). Vulnerabilitatea femeii sporea, apărarea pe care ea o dezvolta în fața ispitei era obstrucționată de la bun început, căci se considera că „femeia prin natura
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cărui Mijlociri, frecvent copiate și chiar reimprimate în 1780, Violeta Barbu - convinsă de faptul că sub privirea mitropolitului s-a aflat un model occidental - identifică șase secvențe, constatând absența - frecventă - în discursul testamentar românesc a invocării registrului divin [Sfânta Treime, patimile lui Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria, sfinții - ca întercesori -, Biserica în genere], lipsă „simptomatică pentru gradul superficial de religiozitate a societății românești din secolul al XVIII-lea”525) era categoric împotriva dezmoștenirilor: „A treia. Să se rădice de la mijloc obiceaiul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
stat cu ai casei noastre până seară, apoi, plecând la locuința ei, năpraznic a prins-o în mijlocul nopții frig și fiori strașnici și a apucat-o apoi căldură prea mare și necontenită. Iar în cursul zilei a căzut și la patimă de oftică și a început să tușească, și astfel, suferind până la 15 ale acestei luni, după apusul soarelui, trecând jumătate de ceas al nopții, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu cel viu ...” 550. Văduvele care nu-și „țineau
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de perechi antinomice: Omul] „după adormirea cea de pe urmă, caré o numim noi a morții, tréce din scârbă la bucurie, din stricăciune în nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei, din turburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Eghipetului în pământul cel fericit al făgăduinței, din robiia lumii la mântuirea cerului, din petrecaniia omenescă la ceata fericiților îngeri”. Se naște un nou „gen” literar Prima orație funebră din literatura română a fost prilejuită de înmormântarea rămășițelor pământești (de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ștefan D. Grecianu, op. cit., vol. III, fasc. XXI, p. 157 99. Vezi Nicolae Iorga, Studii și documente..., vol. XIV, București, 1907, p. 331; Dan Berindei, Urmașii lui Constantin Brâncoveanu, p. 277. 100. Căci grupul îndoliat și epuizat de „pedepse și patimi” s-a întâlnit pe drum (până la Varna veniseră cu o corabie) cu alaiul ce venea să-l instaleze pe tron pe Ioan Mavrocordat (vezi Constantin Gane, op. cit., vol. I, p. 437). 101. Deși unii istorici (vezi Dan Berindei, op. cit., p.
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ș.a. Majoritatea narațiunilor sunt scurte, accesibile. Sumarul include și piese de teatru (Oreste, Moise, Mihail Sorbul, Răzbunarea), articole literare (Ștefan Berechet, Poezia populară, izvor al vitejiei și naționalismului sârbesc), cronici literare și dramatice susținute de Al. Busuioceanu (la spectacolul cu Patima roșie de Mihail Sorbul, comentariul intitulat Morala lui Caragiale) sau de Mihail Iorgulescu (Ironia lui Caragiale). Traduceri dau Nichifor Crainic (Elegie de Albert Samain), Teodor A. Naum (O stâncă cu rune de Heine), Ștefan Berechet (schița Bucuria de A. P. Cehov
SOLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289783_a_291112]
-
după cum conștiința morală este cea care deschide Eul. Conștiința pervertită Îmi anulează libertatea, prin Închiderea perspectivei transcendenței. Reaua-credință, coruperea morală mă fac dependent și mă Însingurează. Încep să văd În jurul meu numai dușmani și adversități. Privesc totul cu invidie și patimă. Astfel, Încep să doresc distrugerea lumii, a celorlalți, tocmai pentru că eu, neputând face Binele, sunt invidios, mă simt inferior față de cei care reușesc și, din acest motiv, doresc să-i suprim, să-i distrug, să-i Înlocuiesc, să nu-i
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să clarificăm natura Eului. Eul aflat sub influența conștiinței perverse este el Însuși un Eu pervertit, În sensul de Eu Înclinat către intenții și acțiuni negative, imorale. Un Eu al Răului: mala mens. Acesta este un Eu neliniștit, frământat de patimi, un Eu frustrat care nu-și mai poate găsi liniștea și Împlinirea decât proiectând propriile sale frustrări asupra celorlalți. Asemenea exemple ne sunt oferite de nesfârșita galerie de personaje literare: lady Macbeth, Yago, Polonius, Raskolnikow, Dimitri Karamazow etc. Toate aceste
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
că ambele componente ale Eului sunt pervertite, iar acest aspect se vede În felul de a fi al Eului, sau În caracterul acestuia. Eul pervertit este un Eu cu un caracter pervers, Înclinat către instabilitatea pe care o dă dominarea patimilor asupra individului și pe care acesta nu le poate nici reprima, nici controla, lăsându-se condus de ele. Se poate afirma, fără a greși, că ceea ce reprezintă conștiința pervertită În sfera morală a Eului reprezintă caracterul pervers În sfera psihologică
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Acțiunile perverse ale unui individ se pot manifesta În forme diferite, dictate fie de Înclinațiile imorale ale individului, fie de circumstanțele vieții acestuia. Ele devin mai periculoase dacă sunt dublate de o inteligență Înclinată către Rău, la care se asociază patima, ca dorință de a face Răul. În sensul acesta menționăm ca frecvente următoarele tipuri de acțiuni perverse: aă Șantajul este forma de acțiune imorală prin care un individ, animat de rele intenții, obligă sau constrânge o persoană sau un grup
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și disciplina, spre deosebire de tipurile grec și latin care aspiră către libertate. Tipul slav Tipul slav are o complexitate particulară, se apropie de tipul german, dar este opus acestuia ca sistem de valori. Acest tip uman este tenebros, pasional, sfâșiat de patimi, cultivând suferința ca pe o condiție și nevoie a mântuirii. Spre deosebire de tipul german care cultivă valorile morale și aspirațiile supraeului, așa cum le vedem la Zarathustra lui Nietzsche, tipul slav cultivă pasiunile abisale ale inconștientului, asemenea lui Raskolnikov al lui Dostoievski
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dar, În fond, lucrurile stau cu totul altfel. Satisfacerea dorințelor este o nevoie fundamentală pentru individ. Dorințele nu pot fi ocolite. Ele pot fi controlate, reduse la nivelul minim necesar, dar niciodată complet excluse. Numai când aceste dorințe se transformă patimi de care persoana devine dependentă, ele sunt incontrolabile. În caz contrar, nu. Acest aspect trădează o anumită fragilitate a eului, care nu se mai poate controla pe sine Însuși, o situație În care „frânele morale” sunt fie slăbite, fie absente
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
poate controla pe sine Însuși, o situație În care „frânele morale” sunt fie slăbite, fie absente; În care individul este dominat de dorințe pe care nu și le mai poate stăpâni. Această slăbire a controlului de sine este Întreținută de patimi, care devin „a doua natură” a persoanei respective. Sensul vieții va fi, În mod ireversibil, deturnat către o stare de dependență față de dorințe și va duce, În final, la degradarea sufletească și morală a individului. Dimpotrivă, folosirea vieții Într-o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
bine și rău, alegând binele și evitând răul. În cel de-al doilea caz, persoana activă Își va utiliza propria viață, ca ritm și scop, În vederea satisfacerii dorințelor sale schimbătoare și crescânde, scăpate de sub controlul rațiunii și puse sub semnul patimilor, fără a face distincție dintre bine și rău, confundând răul cu binele, pe care-l preferă datorită plăcerii iluzorii pe care i-o dă. Dacă atitudinea activă pozitivă este cea care cultivă binele În conformitate cu principiul rațiunii și al datoriei morale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]