8,125 matches
-
regele Angliei? —Ca mulți bărbați. Îi cercetă chipul, având nevoie de neuroștiințe ca să-l imunizeze la frumusețe. O văzu așa cum avea să arate la șaptezeci și ceva de ani, atinsă de Alzheimer și uitându-se în gol, lângă o fereastră pustie. — Și n-ai vrut copii? — Apropo de subsistemele astea neurale, spuse ea. Până la urmă câte sunt? Am o senzație de improvizație, de colegiu electoral. Se folosea de el. Și nici măcar de el, ci doar de un creier disponibil, aglomerat, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
motorul, radioul se trezi zumzăind la viață - postul cu muzică clasică pe care-l găsise când venise de la aeroportul Lincoln. Îl opri. Stai! îi spuse ea. Dă înapoi. Îl porni din nou și ieși din parcare pe dibuite, pe șoseaua pustie. Voci înalte, fără acompaniament, se împleteau unele cu altele, susținute de o perdea de alămuri. Muzică de pe altă planetă, antifonie, un mod de a gândi dispărut. —Dumnezeule, spuse ea. Părea bolnavă. O privi. În întuneric, avea fața încordată și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fi aici, se va prăbuși sau va fi dărâmată cu buldozerul, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Acoperișul ca o carte deschisă, ușa piezișă a pivniței, proptită în fundația de cărămidă, ciotul pătrățos în formă de cutie, ițindu-se la orizontul pustiu. Adăpost pentru nimic. —Mai ții minte când tu și tati ați încercat să curățați rezervorul ăla înfundat? El se lovi peste cap, de parcă s-ar fi întâmplat o catastrofă. — Nu-mi aduce aminte de căcaturi pe care n-ai cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
redea ciudățenia lumii. O doză cât de mică de biologie, câteva cifre pe masă, și începe să vadă: ahtiați după soliditate, oamenii trebuie să ucidă tot ce-i depășește. Orice e mai mare sau mai legat sau, în durabilitatea sa pustie, puțin mai liber. Exteriorul ni se pare tuturor insuportabil de mare, chiar în timp ce-l decimăm. Trebuie doar să caute, iar datele încep să curgă. Citește și tot nu-i vine să creadă: douăsprezece milioane de specii sau chiar mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aer. —Ești bine? întreabă ea, provocatoare și nesigură. N-am știut că te-ai întors. El își leagănă capul la fel de ușor cum respiră. Fără cuvinte, ea îl lasă să intre. Abia când aprinde lampa slabă de tavan dintr-un hol pustiu - o casă de vacanță abandonată de pe malul unui lac din nord, circa 1950 - îl întreabă, în sfârșit: —L-ai văzut cumva pe Mark? Da. Dar tu? Ea lasă capul în jos. Mi-a fost frică. Dar asta e imposibil. Îngrijitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Are nervii franjuri, se sufocă în mașina închiriată, iar porțiunea asta dreaptă de drum o irită. Încearcă să se calmeze de câteva ore, intrând într-un restaurant, apoi într-un cinematograf, plimbându-se prin centrul mort, conducând pe drumurile astea pustii de țară și totuși încă n-are stare să doarmă. Dacă ar mai putea rezista măcar câteva ore, măcar până în zori, apoi iar păsările... Până și vechea polifonie care iese din boxele mașinii o sfâșie. O oprește, cu degete frenetice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
datorită lui. El are creierul tulburat din cauza ei. —Tu ești îngerul meu păzitor? Tu ai scris biletul? — Nu, îi spune ea. Nu eu. Stă iar în fața lui, în amintire, la doar câteva ceasuri după acea primă oară, acolo, pe șoseaua pustie. E încă întreg, conștient încă. Străpuns de tuburi, dar încă nu comatos. Asta se va întâmpla mai târziu, odată cu excitotoxinele. Șocul acestei vizite va declanșa asta. Acum, când ea stă lângă patul lui de la traumatologie, o recunoaște. O privește, îngrozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cum se clatină, umblând după apă și iarbă; oala văzduhului cu lucii de platină începe-n amiază să fiarbă. Ochii mamelor sunt mai adânci, copiii palizi și vineții, se caută unii pe alții pe brânci, și plâng prin ogrăzile rămase pustii. Speranța se mișcă de-a îndăratele pe sub cerul adânc și ziua lungă, văpaia dă foc la orașe, cutreieră satele, viața se subție ca o dungă. Bătrânii - stânci răsturnate pe jos, pe la dos sunt în natură o nepotrivire, curajul la oameni
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
capu-n nori. Negândind decât la tine ai alunecat pe pante; la sfârșit de toamnă vine coasa brumei peste plante. N-ai prieteni, n-ai copii, n-ai avut, nu ai un crez ai o casă titirez țigănesc cu-odăi pustii. Viața, care este-o trântă te-a rostogolit în vale, și-acum bufnițele cântă pe obsesiile tale. 2011 Cântând, cum cântă-n cer zefirii Există, orice-am spune, -un dor să facem peste goluri saltul, și soarele din tot înaltul
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
bagajele la ușă, cu o seară înainte tocmai ne luaserăm adio de la Bil și Irina, de la Adela și David, de la toți amicii și colegii de care mai dădeam prin oraș în zilele alea ciudate când locuiam într-un cămin studențesc pustiu, era încă vacanța mare, deși noi nu mai eram de mult studenți. Pe 8 iunie s-au născut Marguerite Yourcenar și Robert Schumann, aflu tot din Le Matin, iar mai aproape de Dora, anul trecut, tot la Fribourg, s-a născut
Baby blues (jurnal pentru Dora). In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Sora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1782]
-
cuprins țara și globul. Fărădelegea Încalcă legea, Nu-i omenie, Ci dușmănie. Pentru un os, Mare și gros, Vând ce-i mai scump pe lume: Țară și nume. Doamne și zei, Scăpați țara de ei Cât nu-i târziu Și pustiu!
Doamne ?i zei by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83192_a_84517]
-
ce Împodobesc pentru o clipă bordul unui mîndru vapor alb. Și Începi să-i povestești gazdei cum a fost și ce aspect avea seara și ce senzație Îți dădea - și-i povestești despre mirosul și gustul amețitor al uriașului dig pustiu, despre lumina ce murea pe zidurile de cărămidă tocită ale caselor dărăpănate și despre frumusețea orbitoare a acelei țesături de lumini și culori proiectate pe prora marelui vas, dar cînd Începi să-i povestești, simți că nu poți, nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sărăciei, ale decăderii fizice, de-a lungul anilor În care acest vagabond hoinărise de la un capăt la altul al țării, pînă În clipa de fața, cînd trăsăturile sale ajunseseră să capete o duritate epică, În care se citea istoria cerului pustiu și a distanțelor cumplite, a roților În mișcare și a șinelor strălucitoare, a oțelului, a ruginii și a Încăierărilor sîngeroase, a pămîntului sălbatic și aspru. Bărbatul zăcea pe spate, nemișcat și dur ca o stîncă, cu ochii Închiși, cu trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acestui pămînt măreț seamănă cu un bîlci. Iată clădirile BÎlciului, magazinele, dughenele, cîrciumile, lăcașurile plăcerii. Iată locurile unde oamenii cumpără și vînd și fac negoț, mănîncă, beau, urăsc, iubesc și mor. Iată nenumăratele mode considerate eterne, iată BÎlciul străvechi, nemuritor, pustiu În astă-noapte, gol și părăsit, forfotind mîine de alți oameni și alte chipuri, pe miile de străzi și poduri, oameni care se nasc, Îmbătrînesc, se istovesc și mor aici. Nu aud nicicînd aripa mare și neagră care fîlfîie deasupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Categoric, tot ce era viață În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă Înainte răsunaseră vuietul și loviturile mașinilor de nituit, zăngănitul manivelelor, ciocănitul dulgherilor, se lăsase acum o liniște ca de transă cataleptică. Deasupra străzii, delicate și pustii sub cerul albastru, se legănau două bare metalice agățate de lanțuri, dar toate mașinile se opriseră. Omul care dădea semnalele se aplecă, privind fix, cu mîinile Încă Întinse În semn de avertisment către tovarășul său. Omul care aruncase niturile ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cuvinte Între ei, rîseră, vorbiră despre planuri, bucurii și obligații viitoare, spuseră „Noapte bună!“ tuturor și plecară, doi În susul străzii, spre spuza de lumini de un cafeniu livid, și trei În josul străzii, unde locul era mai Întunecat, mai liniștit, mai pustiu și unde străluceau alternativ luminile verzi, galbene, roșii. Taximetristul cel glumeț, care-și oferise serviciile mortului de pe brancardă, se Întoarse iute spre colegii săi cu expresia celui care a dus la bun sfîrșit o treabă și rosti ironic și apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fermecată În care am pășit și am trăit cu toții ca niște străini, unde am fost cu toții așa de mărunți, de singuri, de părăsiți, care ne-a absorbit În cele din urmă pe toți și pe al cărei piept Întunecat și pustiu sînt Îngropați și uitați atîția bărbați pierduți și fără nume. Aceasta a fost, așadar, cea de a treia imagine a nenorocirii, imaginea dorinței, chipul războiului. Din nou războiul cu graba, goana, ironia sa crudă și forța sa de decizie rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
clipă cînd pășim În el și, deși nu avem mijloace, nici dovezi, nici cuvinte pentru ceea ce simțim, avem ceea ce avem, știm ceea ce știm, sîntem ceea ce sîntem. Dar ce sîntem? SÎntem niște oameni goi, sîntem niște americani rătăciți. Cerurile nesfîrșite și pustii se boltesc deasupra noastră, zece mii de oameni pășesc prin sîngele nostru. De unde vin toate - sentimentul necunoscutului, recunoașterea imediată, frînturile nelămurite de amintiri bîntuite de visuri? De unde vin toate - foamea permanentă și dorul sfîșietor? Și muzica sumbră și solemnă, serafică, magică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și de pătruns, ca orașul Îngropat Persepolis. Și toți erau dispăruți. Căci cine a fost Garfield cel sacrificat și cine l-a văzut pășind pe străzile vieții? Cine ar putea crede că pașii săi au răsunat cîndva pe un trotuar pustiu? Cine a auzit glasul firesc și cunoscut al lui Chester Arthur? Și unde era Harrison? Unde era Hayes? Care din ei purta favoriți și care purta barbetă? Cum să-i deosebești? Nu dispăruseră? În urechile lor și În ale noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
erau din Ohio; Însă numai numele lui Garfield căpătase strălucire prin sîngele său. Dar nu ascultaseră toți noaptea urletul vîntului nebun, ropotul ascuțit, curat, tăios al ghindelor ce cad la pămînt? Nu pășiseră toți În nopți de iarnă pe drumuri pustii și nu zăriseră o lumină ce știau că vine de la casa lor? Nu cunoscuseră toți singurătatea? Nu cunoscuseră toți mirosul stătut al cărților uzate legate În piele, mirosul puternic de tutun și scuipat al juristului american, mirosul closetelor de tribunal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
coamele dealurilor, am văzut pe pămînt ciudate forme tăcute, zarea mută, și Înțelegînd atunci totul... ce mai puteam spune În afară de faptul că În jurul nostru zăceau risipiți, neclintiți, camarazii noștri și că amiaza era departe? Ce puteam spune acum despre pămîntul pustiu... ce puteam spune acum despre materia și forma veșnică... ce putem spune noi, cei care am trăit aici cu sufletul, cu oasele, cu sîngele, cu creierul și cu toate graiurile fără cuvinte, auzind pe toate drumurile neștiute glasurile banale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
gravă, Încă din brațele mamelor lor, fraze Înălțătoare și goale de oameni politici clarvăzători? E imposibil. Oare n-au fost și ei tineri În anii ’30, ’40, ’50? Oare n-au plîns și ei, ca și noi, noaptea, pe drumuri pustii, În bătaia vînturilor sălbatice? Oare n-au strigat și ei, ca și noi, de bucurie sau de fericire, atunci cînd În acel strigăt unic, fără cuvinte, Își găseau expresia deplină foamea, speranța puternică și nelămurită? Oare nu s-au plimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
potcoavelor s-a Îndepărtat În singurătate pînă ce s-a stins de tot? Iar atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat oare, n-au așteptat În tăcerea nopții, pășind În sus și-n jos pe strada pietruită și pustie, cu buzele tremurînde, cu trupul inert, cu inima bătînd? Oare n-au strîns din dinți făcînd gesturi nehotărîte și crispate, n-au simțit frica, bucuria și o fericire mută și puternică, și au așteptat, au așteptat... ce? Oare n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
destrămată de șine mici, Întinsă pe tot cuprinsul țării, pe care aleargă În Întuneric trenulețe singuratice, lansînd cîteva ecouri răzlețe la malul rîului, lansînd un ecou Între stîncile răsunătoare ale muntelui, ca mai apoi să fie Înghițit de imensitatea nopții pustii, a nopții ce crește și Învăluie totul? Oare n-au cunoscut, așa cum am cunoscut și noi, bucuria sălbatică, tainică și misterul pămîntului veșnic, Întunericul violet, pustiul sălbatic, tăcut, atotstăpînitor, care adună laolaltă zeci de mii de orașele singuratice, zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În Întuneric, gîndindu-se: — Ah, există tărîmuri necunoscute, și dimineți, și un oraș strălucitor. Curînd, curînd, curînd! Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes, acești tineri aprigi și entuziaști, care au așteptat acolo, așa cum am așteptat și noi, pe străduța tăcută și pustie, cu buze tremurătoare, cu mîini Încremenite, cu trupul Înfiorat de teamă, de bucurie sălbatică, de visuri sfîșietoare... oare ei n-au simțit ceea ce am simțit și noi cînd au auzit În noapte șuieratul de plecare al trenului, vuietul roților mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]