5,326 matches
-
seama de ceea ce avea loc în temniță; cazurile de vindecare sporeau de la o zi la alta. Într-o seamă, când candelele fuseseră stinse și doar din celula lui Tommaso se întrevedea o sclipire de lumină, se auziră scârțâind grilajele și răsunând pași apăsați. La ora aceea? Ce eveniment extraordinar ar fi urmat să aibă loc? Călugărului îi îngheță sângele în vine. Nu cumva voiau să-l transfere din nou, să-l înlăture dintr-un loc unde se-mprietenise cu atâta lume
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
înlăture dintr-un loc unde se-mprietenise cu atâta lume și unde era respectat și iubit, sau voiau să-l ancheteze și să-l tortureze? Stinse pe loc candela, se aruncă pe saltea și se prefăcu că sforăie. Glasul gardianului răsuna prietenos, ca de obicei, și cei doi ce-l însoțeau aveau un fel de a vorbi ce nu aducea cu cel al anchetatorilor. Sunt Tobia Adami iar el este Rudolf von Bunau din Meissen. Tocmai ne-am întors din Țara
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
materiale și morale, făcându-l în același timp stăpânul destinului și călăuza sigură a sufletului spre lumea cealaltă. O propagandă activă i-a propagat cultul începând de la sanctuarul său central, Serapeionul din Alexandria, în întreaga lume mediteraneană până la Roma. Pretutindeni răsuna aclamația în cinstea sa: Serapis este învingător (nikă ó Sárapis). Și împăratul Iulian (361-363) îl celebra printr-o sentință care ne lasă să înțelegem tendința monoteistă a figurii sale: Un singur lucru este Zeus, Hades și Helios, un singur lucru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
persecutoare împotriva creștinilor nu ocupă un loc deosebit, astfel încât afirmațiile de simpatie pentru creștini sunt date de tendința epocii în discuție. Odată amintită aceasta, expresiile acestei compilații istorice asumă un profil caracterizat; sub vălul precedentelor modele de viață ale Cezarilor, răsună vocea păgânismului amenințat și redus aproape complet la silențiu după victoria de la Frigidus (394) a împăratului Theodosius I asupra lui Eugenius. Condiționat de acest aspect, autorul anonim luând exemplu din istorie, actualizează problematica chestiunilor de pe ordinea de zi și stimulează
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de tipul celui evanghelic, care considera pacea romană o metodă pentru a controla popoarele subjugate. Scriitorii creștini ai vremii erau conștienți de mediul lor cultural care putea să-i blocheze, atât pe păgâni cât și pe creștini. În scrierile lor răsuna un profetism încurajator spre evoluția etică individuală și comunitară a societății. Creștinii nu lăsau întreg monopolul activităților publice păgânilor. Nu există nici un compromis, ci doar voința de a colabora în activitățile permise de Evanghelie. Continuarea, chiar și după convertire, a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Poeme ca Darul sau Amân mereu exprimă, pe lângă experiența personală, "soarta artistului, condamnat să nu poată atinge lucrurile, ci doar imaginea acestora. Viața prin artă presupune alegere și renunțare în același timp. Legile firii sunt încălcate, însă în poet va răsuna glasul dorinței de întoarcere la datul firesc, mergând până la renunțare"71. Întoarcerea spre firesc poate fi și o întoarcere către spațiul edenic, primordial, identificarea sinelui cu elementele originare ale existenței constituind, totodată, o a doua temă a acestui volum: "Din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și excedată, vocea lui Zhang Xiangzhi care Îmi strigă: Play!” Altă-dată, Închis Într-o toaletă de vagon cu frumoasa Li Qi, pe cale să facă dragoste, Îmbrățișările se suspendă datorită sunetului asurzitor al telefonului mobil din compartimentul părăsit: „Am simțit telefonul răsunînd În afara toaletei, am Înțeles imediat că era telefonul mobil care Îmi fusese oferit și care suna din rucsacul meu și am simțit cum inima Îmi bate foarte tare, am resimțit teroarea, un amestec de panică, de vinovăție și de rușine
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
intervine mai întâi ca supraveghere prealabilă, iar tehnicile ei, deși variate, urmăresc toate același scop: să înăbușe în fașă germenii capabili a suscita acele reacții colective pe care Puterea dorește să le evite. Cuvintele dramaturgilor sunt supravegheate încă înainte de a răsuna pe scenă. Nici o societate totalitară nu s-a privat de un asemenea exercițiu, care se realizează, în mod simptomatic, pe baza acelorași interdicții, oricare ar fi ideologia de la care se revendică puterea. Toate dictaturile detestă aceleași abateri față de normele în
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
I. Drăgănoiu un romantic. Și în al doilea ciclu al volumului, "Duhul amforelor", marile plecări deslușesc același sentiment al incertitudinii acestora: Când am plecat în zorii zilei/ Mă legănam în șa incert... Erau câțiva singur eram/ drumul făcându-l să răsune". Ion Drăgănoiu reușește să fie autentic atunci când îmbrățișează două fapte existențiale: chemarea depărtărilor, a drumurilor confuze, și umbrele, care sunt niște întrupări alegorice ale existenței: astfel văzutele se micșorează, din sunete ceva rămâne în urechi, multul și nimicul devin egale
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un cumplit infern dantesc se constituie ca o componentă a existenței noastre: "Unul după altul gâfâind/ cară un munte spre celălalt/ La noi se opresc din când în când,/ să ardă sicriele copiilor care-au murit pe drum". Întreaga noapte răsună ca o "țară pustie în care toate privighetorile/ au murit". Satul ardelean " În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghie subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele noduroase de lemn." Cu Ioan Alexandru descindem într-un univers propriu mai ales poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fost plasat altundeva singur: un pastel realist, în tonuri de gri, sobru și evocare cu un accent nostalgic scurt, dramatic: „E-n zori, e frig de toamnă,/ Și cît cu ochii vezi/ Se-ncolăcește fumul,/Și-i pîlcă prin livezi.// Răsună, trist, de glasuri/Cîmpiile pustii,-/ Și pocnet lung, și chiot/S-aude-n deal la vii.// Cu-n zmeu copiii aleargă,/ Copil, ca ei, te vezi,/ Și plîngi... și-i frig de toamnă.../ Și-i pîlcă prin livezi”. Citești și, minus poate
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu știu dacă îl va fi întîlnit înainte, sau după aceasta, vreodată. în anul cronicii din care am extras citatul de mai sus, el va fi ales deputat pe lista liberală de cetățenii Tîrgoviștei. ,, Se uită în zări catedrala” „Toamnă” (Răsună din margini de tîrg) concentrează patru repere băcăuane: cazarma, școala, catedrala, grădina publică. Vorbind despre Bacovia, Gr. Tabacaru le avea în minte, împreună cu alte cîteva, atunci cînd spunea: „Poezia lui este (...) legată de colțurile de provincii. Catedrala din poezia lui
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
privesc mulțimea care se preumblă serioasă printre straturi de flori, argintate de globuri electrice... Prin tufișuri - fete, sau domnișoare în rochii subțiri, cu elevi de școală, sau militari... Rîsete, șoapte... Un tînăr îmi cere sfaturi pentru un amor nenorocit. Fanfara răsună peste grădină și peste oraș. Cîntece vechi, flori, amanți atît de tineri... mă cheamă cu mulți ani în urmă... Iubiri pe care le-am uitat mă ridică să plec pe străzi adormite... O, pasiuni amoroase...” Cînd rememorările deveneau dureroase, „crize
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sufletul. -Ce bine ar fi să-mi bată cineva în ușă acum, - îmi ziceam, - și fără să vreau, îmi ridicasem capul de cîteva ori, ascultînd nemișcat în mijlocul tăcerei nesfîrșite. Odată, un strop mărunt de ploaie lovise în geam și geamul răsunase ușor, iar mie mi s-a părut că aud aiurirea unui freamăt de aripi întinse - și o clipă a tremurat parcă pe podele, umbra unui corb... Și iarăși într-o clipă mi s-a înșirat în minte tot sfîrșitul trist
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ștefan Petică, text care începe similar cu cele două puse față în față pînă aci: „Mă întorceam seara tîrziu acasă. Pe străzile singuratece și întunecate nici o mișcare și nici un zgomot. Tăcerea plutea deasupra ca un giulgiu negru. Numai pașii mei răsunau puternici pe pietrele mari de pe stradă. Și era în acest răsunet al lor ceva ca o prevestire tristă, ceva nedeslușit și plin de groază, pe care sufletul meu nici nu încerca măcar să-l hotărască”.4 ) O oarecare rezonanță e, mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
rîde prea mult și nu vorbește decît franțuzește. Va fi vreo franțușcă veselă. Atît mai bine pentru bărbatul său, student serios. La un punct, între discuțiile noastre, «femeia mea» îi dă o palmă bărbatului său -, se înțelege, de iubire -, de răsună odaia. Hm!, cutezam în mine, iuți sînt la mînă francezele voastre! Pînă la sfîrșitul mesei s-a bisat, terțat tragerea palmelor și pumnii în public, fără ca bărbatul său să facă obiecție. Așa va fi datina în Paris, îmi ziceam: iată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Leibu Apariu, Ițic Ciurariu, Moise Chitariu, Alter Harabagiu, Solomon Steclariu, Ițic Rabinu, Haim Cîntărețu („cîntăreț la școala israilită”), Ușie Hahamu, Avram Cioară (birjar), Herșcu Prisecariu, Avram Apotecheru. însă, în copilăria și adolescența lui Bacovia, strada, piața, ograda, maidanul, curtea școlii răsună, nu o dată, ca străzile și piețele orientale. Băieții se numesc: Natan, Naftulea, Aron, Alter, Israiel, Meer, Mendel, Bureh, Osia, Iucle, Șloim, Nusem, Mișilem, Buium, Melik, Ghidali, Ușer, Ioil, Bercu, Hoișie, Zelic, Noe, Șmil, Șaie, Iosia. Fetele: Dvoera, Roza, Haia, Ghina
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tot aceeași poezie la infinit!?”) 11), indispune și irită. Bacovia consemnează, apoi, existența unui „infinit demonic” (formulă reținută, se pare, din „Ruga de seară” a lui Arghezi) ce avivează amintiri penibile: „Un infinit demonic/ Și ironii amare,/ Dureri ce-au răsunat/ în umbre solitare...” 12) E atracția unei lumi de care se credea detașat. Scriitor Bacovia a fost scriitor atît în sensul actual al cuvîntului, cît și în cel vechi. în acesta „scriitor” însemna slujbaș: copist, grefier, redactor de acte și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe lîngă fotoliu. „Liniște, nu-l tulburați!’’, părea a spune Agatha, gardianca lui, care îl însoțea pretutindeni. Bacovia era incomunicabil, absent, chiar și cînd era de față. Poemul „Stanță la Bacovia” conține un singur element geografic: „Și glasuri/în văi răsunau...” Restul versurilor evocă un peisaj moral, a cărui notă dominantă o constituie buna conviețuire: „Bacovia,/Țară de încîntări/ Și viață liniștită./ Nu se discută/ De-al meu/Și de-al tău”. Nostalgia îl face pe poet idilic, colectivist. însă, aci
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a versului «S-a stins viața falnicei Veneții» - n. m.) / Clienții de la mic la mare / Au hotărît să dea o telegramă / Ca semn de ndreptățită indignare. / (Telegrama rămînînd fără rezultat, președintele a declarat:) / Protestul neluîndu-ni-se-n seamă / și-a noastre glasuri răsunînd deșarte, / Război de moarte declara vom apei / și vom muta «Sorbona»-n altă parte”. („Moldova”, 1, nr. 47, 3 aprilie 1938, p. 1). Se pare că s-au mutat la bodega „Pitpalac”, căci ziarul care a dat tonul migrației îi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
îndoaie flori pe jos. Ea cîntă și pocnește în crengi c-o varga lungă O ploaie de flori albe se scutură pe ea, Un flutur roș și vînăt se nalță, ea-l alungă, De pasu-i crengi se-ndoaie și glasu-i răsuna... Apoi și-aduce aminte era o zi frumoasă El s-a trezit în luncă, sub ochii ei de foc Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă Își plecă ochii timizi și el a stat pe loc." (Codru și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
coama pe vînt", saltă peste creștete de stînci și prăpăstii adînci, "ca cerbul urmat de săgeat' arzătoare". Junele poartă sub manta-i o mandolină. Astfel, el ajunge la fereastra unui vechi castel, care este luminat de mii de lumini și răsună de mare cîntare de barzi. Înăuntru dansează niște ființe albe, parcă purtate de zefirii de prin grădini. La acea horă, cîntă nimfele, întîi din lire, apoi din ceteri, apoi cîntă barzii, cu glasuri "barbate" rugînd-o pe Ondina, cea aleasă de
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
întîi din lire, apoi din ceteri, apoi cîntă barzii, cu glasuri "barbate" rugînd-o pe Ondina, cea aleasă de regele Lin, ca stăpînă a zeului Amor și zeiță adorată de poeți, să-și împlinească solia dată de Orfeu. Vocea ei să răsune ca o vrajă, încît marmora să cînte, creștetele-nalte ale munților să salte și tot ce în fire e în nesimțire să învie, iar poeții să cînte ce n-au cîntat de secole. Din acel "amestec de vise dalbe" apare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
toate faptele cunoscute, an de an, cu excepția celor ce vor fi spicuite în 2037, când va fi deschis dosarul conținând lucrările din timpul războiului de la Universitatea Harvard. Acum, la mai puțin de două decenii de la moartea ei survenită în 1987, răsună relativ puține voci care să trâmbițeze faima lui Yourcenar. Atunci când o fac nu spun de ce. Chiar și cele mai apreciate lucrări Memoriile lui Hadrian, Piatra filozofală, diversele volume ale autobiografiei sale de abia dacă mai sunt citite astăzi și sunt
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ușor de recunoscut: Dumnezeu este văzut ca un "porumbel sau ca puiul de cerb, peste munți și peste văi", păcătosul este ca "oaia cu lâna de aur, înfulecată pe nerăsuflate de lupul veșnic flămând", glasul lui Dumnezeu este "clopotul ce răsună peste munți și peste ape" etc. Construit, la fel, previzibil, pe o serie de antinomii comune unei asemenea literaturi spirit/ materie, lumină/ întuneric, slavă/ urgie, protectori/ dușmani etc. volumul reface practic traseul, de multe ori torturat, al omului ce accede
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]