5,445 matches
-
parizieni (23-26 iunie 1848) deputații Constituantei abrogă din proiectul de Constituție dreptul la muncă și la instrucție (n. tr.). 6 Montagnarzii sunt democrați-radicali și socialiști, descendenți ideologici ai iacobinilor; alegerile prezidențiale din 10 decembrie 1848 sunt însă câștigate de candidatul republicanilor conservatori, Ludovic Napoleon Bonaparte (n. tr.). Traducere după textul din ediția originală în șapte volume a Operelor Complete Frédéric Bastiat, apărută în anul 1863, tomul V, Ce qu'on voit et ce qu'on ne voit pas, pp. 336-392, disponibil
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
pe baza noului "drept la muncă" pentru a furniza locuri de muncă lucrătorilor șomeri din Paris. Ele vor fi desființate în data de 21 iunie 1848, în urma unei revolte a muncitorilor și a unui conflict între socialiști și restul revoluționarilor republicani (n. tr.). 14 Dacă toate consecințele unei acțiuni ar recădea asupra autorului său, educația noastră ar fi promptă. Dar acest lucru nu se întâmplă. Uneori, consecințele bune vizibile sunt pentru noi, iar consecințele rele invizibile sunt pentru alții, ceea ce le
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
1797 3 septembrie 1877), avocat, istoric, jurnalist și om politic francez. În februarie 1848, Thiers se raliază republicii, deși regele Ludovic-Filip de Orléans îi oferise postul de șef al guvernului deținut de impopularul François Guizot, și susține spectrul conservator al republicanilor, reprezentat de Partidul Ordinii, alcătuit din diverse obediențe monarhiste, împotriva democraților-radicali și a socialiștilor, dar și împotriva republicanilor-moderați susțnuți de Lamartine, cu ocazia alegerilor prezidențiale din decembrie 1848, care îi pun față în față pe Ludovic-Napoleon Bonaparte, candidatul celor dintâi
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în care acest opuscul a fost publicat, adică în ianuarie 1849, domnul Thiers era foarte bine creditat la Palatul Elysée (n. ed.). 53 Auguste Pierre Rémi Mimerel de Roubaix (1 iunie 1786 16 aprilie 1871), industriaș și om politic francez, republican de circumstanță în 1848, ales deputat în anul următor, este cel care întemeiază în 1842 "Comitetul industriei", cunoscut și sub numele de "Comitetul Mimerel", care își va schimba numele în 1846 în "Asociația pentru Apărarea Muncii Naționale" având ca scop
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Solomon, unde era păstrat Chivotul Legii (n. tr.). 73 Opinia sa se găsește în Le Droit au travail à l'Assemblée Nationale, culegere de dezbateri pe această temă publicată de domnul Joseph Garnier (n. a.). 74 Pace și libertate sau Bugetul republican (n. a.). 75 Armonii economice, p. 9 (n. a.). 76 Este vorba de o serie foarte populară de pamflete scrisă și publicată de Benjamin Franklin în coloniile americane între anii 1732-1758, care a devenit repede foarte populară și în Franța, unde a
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în care guvernul sovietic a intervenit în criza din Iran (februarie - martie 1946) și cînd, în august 1946, Stalin a cerut modificarea tra-tatului de la Montreux, care reglementa accesul prin strîm-toarea Dardanele. Uniunea Sovietică își etala fățiș expansionismul. De altfel, victoria republicanilor în Congres a intensificat presiunea internă pentru o schimbare de politică. Noua politică, formulată în a treia fază, a fost cea de îngrădire. Pe 21 februarie 1947, Marea Britanie a anunțat administrația americană că va înceta acordarea de asistență militară Greciei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
viziune asupra lumii ca nefiind cîtuși de puțin realistă. Kissinger a pledat în repetate rînduri pentru necesitatea de a proteja cultura diplomatică atît de psihiatrii democrați, care consideră că conflictele sînt doar o chestiune de neînțelegere, cît și de misionarii republicani, care intenționează să facă imperiul răului să bată în retragere. Acest fapt este, poate, cel mai bine ilustrat de neîncetata critică cu care unii realiști au întîmpinat tendința celor ce fac politica externă americană de a percepe lumea în termeni
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
A Critical Reassessment, London: Frances Pinter, pp. 20-73. Patomäki, Heikki (1996) 'How to tell better stories about world politics', European Journal of International Relations, 2, 1 (March), pp. 105-33. -(1995) 'How to open up world political spaces: the possibility of Republican politics', in Heikki Patomäki (ed.) Peaceful Changes in World Politics, Tampere: TAPRI Research Report, no. 71, pp. 28-80. -(1992) 'From normative utopias to political dialectics: beyond a deconstruction of the Brown-Hoffman debate', Millennium: Journal of International Studies 21, 1 (Spring
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
fost alimentate, de la centru, de către președinte și diferiți miniștri, dar și în teritoriu de către ,,notabilii" care nu doreau să-și piardă nici pozițiile, și nici, mai ales, puterile decizionale departamentale ,,sacrosancte". De asemenea, ele au fost legitimate de ,,religia revoluționară republicană" (quasi-fundamentalistă) perpetuată în Franța celei de-a IV-a și a V-a Republici. Spre deosebire de România, unde prefectul a cunoscut responsabilități mult mai limitate, în epoca de pionerat a regionalizării în Franța, acesta era exponentul de neclintit al guvernului central
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
serios importanța statului și să se bazeze doar pe piețe. Aceste perceperi ale politicii și ale statului au dus, de asemenea, la concepte diferite referitoare la democrație. Noua stângă pleda pentru democrația "deliberativă" în care cetățenii erau definiți, în sens republican, drept cei care participau la res publica. Pentru noua dreaptă, democrația se baza pe noțiunea de cetățean în calitate de consumator, făcând alegeri într-o situație de tip piață. După cum vom vedea, filosofia și politica economică a celei din urmă, care a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
totuși de acord asupra unui număr de probleme cheie și au alimentat ideile care au stat la baza Revoluției și statului francez modern care a urmat. Ei nu-și doreau decât să se pună capăt monarhiei absolute chiar dacă puțini erau republicani și mulți ar fi fost mulțumiți să aibă o monarhie constituțională după modelul englezesc. Însă acești filosofi erau uniți în crezul lor că religia tradițională, în mod special catolicismul, pe care îl considerau a fi bazat pe superstiție și autoritate
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
politice s-au dovedit a fi mult mai durabile. La nivel național, monarhia absolută a fost abolită și înlocuită de Republică iar apoi de Imperiul Napoleonian. Aceste trei forme de regim vor alterna între ele până la stabilirea definitivă a formei republicane prin înființarea Republicii a Treia în 1870. În acest sens, ar fi suficient doar să enumerăm câteva dintre aceste schimbări pentru a ne putea forma o idee asupra dimensiunii istorice a acestor instituții. Chiar de la începutul Revoluției, s-a pus
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
uneori nomenclatura instituțiilor s-au schimbat, dar realitatea a rămas aceeași: caracteristica dominantă era centralizarea iar statul domina societatea civilă. Oponenții centralizării Girondinii Probabil ar fi putut să fie altfel. Nu toți cei care au cautat schimbarea în Franța erau republicani revoluționari sau extremiști cum au fost iacobinii. Am văzut că unii reformatori erau în favoarea monarhiei constituționale și a democrației parlamentare după modelul britanic. Printre revoluționari se formaseră antagonisme, cea mai importantă fiind cea dintre girondini și montagnarzi (supranumită și iacobinii
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
ceea ce numim "girondism" în diferite momente ale istoriei Franței, nici măcar în perioada curentă a reformelor de descentralizare, dar acest termen urmează să anticipeze principalul subiect al acestei cărți. Reacționarii Girondinii au acceptat principiile de bază ale Revoluției și întemeierea statului-națiune republican. Dar existau alte forțe care se opuneau nu numai Revoluției, ci și însuși statului-națiune și, în mod deosebit, democrației reprezentative liberale pe care acesta o vestea. Acestea erau în primul rând "forțele de reacție", monarhiștii, nobilii, ierarhii Bisericii Catolice precum și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Doilea Imperiu (1852-1870), a Treia Republică (1870-1940), Regimul de la Vichy (1940-1944), a Patra Republică (1946-1958) și actuala a Cincea Republică (1958). Insistența obsesivă asupra centralizării politice și administrative venită din partea liderilor politici francezi, în special a celor aparținând tradițiilor socialiste, republicane și radicale, trădează o neliniște profundă în interiorul clasei politice, neliniște datorată diversității continue a societății franceze. Opera clasică a lui Eugen Weber Peasants into Frenchmen* ilustrează cum, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al-XX-lea, sarcina de a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
unite și chiar federale fusese dezbătută în cercurile de rezistență și, în particular, printre mișcările politice catolice care au pus bazele creștin-democrației în Franța și în rest, chiar înainte de sfârșitul războiului. Nu a fost deloc surprinzător când creștin-democrații din cadrul Mișcării Republicane Populare (MRP) precum Robert Schuman (1886-1963) și socialiștii moderați (Union démocratique et socialiste de la Résistance) precum René Pleven (primul din Alsacia iar al doilea breton), au îmbrățișat ideea unei Europe federale. Imediat după război, acești politicieni, având colegi creștin-democrați în
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
care se temeau că descentralizarea va pune în pericol principiul unității și indivizibilității Republicii. S-au opus în mod deosebit creării guvernelor regionale, temându-se că acestea vor respinge rolul departamentelor, care, în viziunea lor, erau instrumente importante ale statului republican. Totuși, în ciuda acestei opoziții, reformiștii au avut elanul și puterea de a merge mai departe cu reformele. Au trebuit să se facă unele compromisuri pentru a-i liniști pe opozanți. De exemplu, în timp ce propunerea de a înființa guverne regionale alese
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Totuși, modelele socio-economice, demografice și spațiale ale societății franceze din timpul acestei perioade se schimbau rapid din cauza exodului rural și a creșterii habitatului urban. Aceste schimbări au erupt la suprafață odată cu evenimentele din mai '68, care nu au răsturnat sistemul republican tradițional al celei de-a Cincea Republici, însă au condus la o reformulare culturală radicală și la o schimbare de mentalitate. Un număr de idei au câștigat influență în timpul și după evenimentele destabilizatoare din mai '68, incluzând, în special, ideea
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mai circumscris încă de la apariția legii guvernamentale locale din 1884 și, din nou, prin legile privind descentralizarea din 1982. Din anii 1980, funcțiile tradiționale ale guvernului local includ: ținerea unui registru civil (înregistrarea nașterilor, deceselor și căsătoriilor); oficializarea de căsătorii "republicane"; organizarea de alegeri; asigurarea ordinii locale; câteva îndatoriri legate de asigurările sociale; întreținerea drumurilor municipale (sunt 500000 km. în Franța); menținerea fizică a școlilor primare; dezoltarea și proiectarea locală. Legile descentralizării din 1982 au adăugat alte trei domenii acestor funcții
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
vom vedea în acest capitol, în ultimii ani, balanța a înclinat de mai multe ori în favoarea concepției girondine. În timpul secolului al XIX-lea, mișcările politice s-au împărțit în jurul unor probleme precum acceptarea sau respingerea Revoluției și a regimului democratic republican căruia i-a dat naștere. Dar, chiar dacă mai multe regimuri politice s-au succedat două monarhii, două imperii și două republici de-a lungul secolului, sistemul democratic și republican a fost cel care s-a consolidat prin înființarea celei de-
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
unor probleme precum acceptarea sau respingerea Revoluției și a regimului democratic republican căruia i-a dat naștere. Dar, chiar dacă mai multe regimuri politice s-au succedat două monarhii, două imperii și două republici de-a lungul secolului, sistemul democratic și republican a fost cel care s-a consolidat prin înființarea celei de-a Treia Republici între anii 1870-1875. În timpul fiecărui regim politic, actorii din opoziție tindeau să sprijine descentralizarea dar, cum ajungeau la putere, uitau de cererile făcute anterior și se
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
dreapta centrată pe Front National (FN), condus de Jean-Marie Le Pen, acum împărțită în două tabere rivale. Această mișcare împărtășește multe dintre ideile despre suveranitatea națională, la fel ca și dreapta gaulistă, la care mai adaugă o respingere a valorilor republicane cheie precum egalitatea, fraternitatea și libertatea, dar și îmbinarea pozițiilor rasiste și xenofobe. Printre mșcările și partidele de dreapta ne-gaulistă, există multe care momentan sunt grupate sub stindardul Union pour la Démocratie Française (UDF), uniune înființată în 1978 de Valéry
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
convulsionat Franța, deoarece a constituit un atac direct asupra autorității și legitimității statului francez. Drept răspuns, guvernul francez a mandatat un prefect intransigent pe nume Bernard Bonnet pentru a-l înlocui pe Erignac, care a primit ordin să reimpună "disciplina republicană" în Corsica și să-i găsească pe asasini. Bonnet a interpretat misiunea lui ca una în care trebuia să impună disciplina într-un sens foarte larg și a sfârșit prin a ordona jandarmilor locali să dea foc unui restaurant amplasat
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
5, 43-52) care nu era scelus, ci error. Această circumstanță atenuantă nutrea speranța poetului întru anularea relegării sau a schimbării locului de exil. MOTIVE POLITICE. Regimul politic a lui Augustus avea numeroși opozanți 15 care doreau să reinstaureze sistemul politic republican. J. Carcopino 16 considera că Ovidiu era un inamic al regimului imperial și că ar fi participat la reuniuni pitagoreice clandestine. Cercul de opozanți avea o ideologie neopitagoreică, sectă filozofică suspectă prin adunările ei secrete. Nici argumentele lui Carcopino nu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
explică acel aliquid vidi mărturisit de poet, cheia de boltă a relegării lui Ovidiu. Implicarea lui Ovidiu în această conspirație nu este probată. Tot o opinie legată de succesiunea lui Augustus susține și G. S. Owen21, care crede că cercurile republicane susțineau ca viitor împărat 22 pe Germanicus. Este, desigur, tot o ipoteză care dovedește situația precară 23 a lui Ovidiu și complexitatea vieții politice de la Roma în perioada de senectute a lui Augustus. Pentru a înțelege ponderea motivelor politice în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]