5,454 matches
-
pădure și s-au oprit În marginea Cociobenei, un teren foarte accidentat, cu râpi, dealuri mici și abrupte, tufișuri și mărăcini, unde pe porțiuni mai mici sau mai mari creștea o iarbă verde și frumoasă din care se Înfruptau animalele sătenilor. Cireada satului păștea În marginea pădurii, sub directa grijă a lui Ciulinel, văcarul satului. Au mers Împreună și au luat din cireadă pe Marțolea și au dus-o pe fundul unei râpi unde era iarbă din abundență, așa Îi spuneau
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
să-l ducă unde-o dus mutu’ iapa și surdu’ roata! Nu i-ar mai muri mulți Înainte! Va reproducea cu oarece aproximație cuvintele bunicii Ileana, atunci când aceasta plângea de mila fiicei sale. Trecură Vlanicul, locul unde dimineața Își aduceau sătenii și apoi seara Își luau vitele de la cireada comunală, urcau agale drumul către Biserica din Cățălești, În sat cântau cocoșii de ziuă și când, ca eliberată dintr-o vrajă neagră, Ochenoaia reveni la starea sa obișnuită: Da’ ce credea balaoacheșu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
serviciul pe termen limitat. Regimentul a plecat la Hong Kong să lucreze cu poliția din Kowloon. Toată gașca era cu moralul la pămînt. Îi așteptau pe chinezii de pe continent să preia controlul și să-i trimită pe toți În Xinjiang. Cu sătenii din Noile Teritorii era la fel de rău, ăștia-i șperțuiau de mult pe paznicii de la granița chineză. Erau complet descurajați, Își lăsau orezăriile să se usuce și de-abia mai făceau un bănuț din contrabandă. Însă tu ai schimbat toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
prietenește de umăr, salută și o luă la fugă spre Porsche. În seara aceea, stînd pe balconul apartamentului lui Frank de la Clubul Nautico, mă gîndeam la Bobby Crawford și la poliția din Kowloon. În lumea aceea de vameși corupți și săteni pungași, un tînăr locotenent englez Înclinat spre violență se va fi simțit la fel de confortabil ca un hoț de buzunare În aglomerația de la hipodrom din ziua curselor. Cu tot idealismul lui bizar, Residencia Costasol avea să-l Înfrîngă. Poate cîteva neveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
munții Alpujarras, țăranii s-au răzvrătit; au putut rezista doar câteva săptămâni; s-a spus chiar că izbutiseră să-l omoare pe seniorul din Córdoba care conducea expediția împotriva lor. Dar, nici acolo, rezistența nu putea să țină la nesfârșit. Sătenii s-au văzut nevoiți să cadă la învoială: câteva sute de familii au căpătat dreptul de a pleca și au venit să se instaleze la Fès; câteva persoane s-au refugiat în munți, jurându-se că nimeni nu le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ușii acestuia un burduf uriaș și s-au înțeles să-l umple cu lapte pentru micul dejun regesc. Locuitorii trebuiau să-și mulgă caprele, apoi să vină fiecare cu găleata s-o toarne în burduf. Date fiind dimensiunile acestuia, fiecare sătean și-a spus că și-ar putea îndoi laptele cu o cantitate zdravănă de apă, fără ca nimeni să-și dea seama. Astfel că, a doua zi de dimineață, regelui și curtenilor săi le-a fost turnat un lichid aproape transparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă aresteze sub pretextul că făceam semnale (cu plasa de fluturi, pretindea el) unui vas de război britanic. În vara anului 1929, ori de câte ori treceam printr-un sat din Pirineii estici și se Întâmpla să privesc Îndărăt, vedeam În urma mea săteni Încremeniți În diverse posturi În care-i surprinsese trecerea mea, de parcă eu eram Sodoma și ei erau femeia lui Lot. Un deceniu mai târziu, În Alpii maritimi, am observat odată cum iarba se unduia șerpuind În urma mea pentru că un polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și un și mai micuț plop de munte se cocoțaseră pe un bolovan pitoresc, ținându-se parcă de mână ca doi copii neîndemânatici și sfioși. Alți intruși, mai greu de prins - oameni străini veniți să mănânce la iarbă verde sau săteni veseli - Îl scoteau din minți pe venerabilul nostru pădurar Ivan, scrijelind cuvinte obscene pe bănci și porți. Procesul de dezintegrare continuă Încă, Într-un sens diferit, căci atunci când Încerc În prezent să urmez În memorie potecile șerpuitoare de la un anumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul.”. Valențele purificatoare ale incendiului, dublate de schimbarea vremurilor și a generațiilor, contribuie, mai ales cele din urmă, la luarea hotărârii sătenilor de a ridica o nouă biserică, pe ruinele celei vechi, făcând-o să renască din cenușă, precum mitica Pasăre Phoenix. Hotărâre pornită din convingerea că „Biserica este comoara spirituală a unui sat, fără aceasta oamenii vor fi săraci și bolnavi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
vrut să spun. - Daaaaa, nu m-am gândit niciodată în modul acesta. Interesantă comparație ai facut! răspunse Maria. - Este cel mai simplu răspuns pe care am putut să-l găsesc la întrebarea ta, zise Ana. Bunica Dosia Fusese botezată Feodosia... Sătenii o numeau „mătușa Dosia”, părinții mei îi ziceau „lelica Dosia”, iar noi, copiii, o numeam cu drag „bunica Dosia”. Eram vecini și știam de la părinți că eram chiar și rude. Când bunica mea, mama tatălui meu, murise, bunelul, rămas cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dragostea, ajutorul, aportul financiar și material al fiecăruia din ei. Și Dumnezeu i-a ajutat. Astăzi, pe același loc ca mai înainte, se înalță triumfătoare biserica satului. Rana, care sângerase atâțea ani, acum s-a vindecat. Mare a fost bucuria sătenilor mei, mare a fost și bucuria mea când, peste un timp, întorcându-mă acasă, am aflat în capătul uliței copilăriei mele biserica mai frumoasă și mai nouă ca oricând. Mare a fost și bucuria tatălui meu care nu s-a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
astupat gropile, spunîndu-le că o să se poticnească în ele pe lumea cealaltă ; cum au făcut fîntîni, ca să nu le fie sete acolo, fiindcă se îngrijesc mai mult de ce va să fie decît de ce este. Și cum i-a convins pe săteni să ardă grajdurile vechi, în care se încuibase molima, spunîndu-le că e o campanie împotriva Satanei. Ne-am despărțit, la un pahar de izvor. Pe drum, am comentat cu toții, așa cum îl gîndisem la vreme singur. Am aflat de la unul din
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în aceste condiții, iar invocarea legilor pieței este o cruntă ipocrizie : nu poți face economie de piață fără acces la mijloace de producție. Complementul oarecum spiritual, de „mentalitate”, al acestei lungi durate economice îl constituie colectivismul țărănesc. „Un veac întreg, sătenii n-au făcut altceva decît să răstălmăcească în duh devălmaș toate reformele statului și, paradoxal, seria de împroprietăriri cari au urmat nu au dus la o întărire a spiritului de proprietate individuală”, constată bătrînul Stahl în anii ’30. Patruzeci de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
vreme cît păstrăm credința că țăranul din noi a rămas neclintit în fața lumii și a lui Dumnezeu. „Dar tocmai aceasta ne nemulțumește azi - declara Constantin Noica în 1943 - : că am fost și sîntem, prin ce avem mai bun în noi, săteni. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai istoriei !”, exclamă, profetic, Noica și continuă : „De mai bine de 100 de ani România e îmbrîncită spre istorie, sau alteori se îndreaptă singură spre ea. (...) Totul a venit să ne scoată
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a rămas neclintit în fața lumii și a lui Dumnezeu. „Dar tocmai aceasta ne nemulțumește azi - declara Constantin Noica în 1943 - : că am fost și sîntem, prin ce avem mai bun în noi, săteni. Noi nu mai vrem să fim eternii săteni ai istoriei !”, exclamă, profetic, Noica și continuă : „De mai bine de 100 de ani România e îmbrîncită spre istorie, sau alteori se îndreaptă singură spre ea. (...) Totul a venit să ne scoată din eternitate. Mai puteam rămîne așa pe plan
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
săptămînă, de vineri pînă duminică. Dar pe lîngă cît consumă cînd vin, mai iau și-ntr-o geantă brînză, carne, ouă, mălai, făină, aproape tot. Cenușa dacă s-ar lua, ar lua-o și p-aia !”, izbucnește cu năduf alt sătean. Am găsit, întîmplător, aceste relatări din primii ani de postcomunism, reprezentative pentru ceea ce numeam la vremea aceea „gospodăria difuză” : o unitate domestică funcțională, rezultată din dispersarea membrilor gospodăriilor rurale, dar păstrînd anumite forme de schimburi materiale și relații emoționale gravitînd
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
să se înscrie astfel în practicile mult mai vechi de marginalizare strategică a „meșteșugarilor” de către societatea noastră țărănească - și nu doar de către a noastră. Vorbind despre diviziunea socială în cadrul obștii devălmașe, după ce descrie pe îndelete „mandatarii satului” (oameni aleși dintre săteni pentru a se ocupa de anumite treburi globale ale satului, de la vaci și fîntîni pînă la alte „isprăvnicii”), Henri Stahl se oprește și asupra meșteșugarilor. „E vorba aici despre o categorie foarte diferită”, ne atrage atenția sociologul. „și aceasta mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în alegerile generale și municipale. În schimbul favorurilor sale, i s-a permis să se eschiveze din fața legii în nenumărate situații. A domnit ca un baron local în satul Katunitsa, fiii săi atacînd, bătînd și amenințînd oamenii. De ani de zile, sătenii din Katunitsa, și romi, și bulgari, depun plîngeri la poliție și la procuratură, fără să fi primit vreodată un răspuns. Cu mai multe zile înaintea incidentului, un localnic a depus plîngere împotriva fiului lui Kiril Rașkov, care îl ame nința
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Fântâna La mine-n sat, în locul Fundătură, Se află un pârâu învolburat, Iar mai la răsărit, pe o ridicătură, Se află un stejar bătrân și aplecat. Sub el se află o fântână Unde au poposit săteni și mulți străini. Văd frunzele ce cad din ramura bătrână Și cum el geme după atâția ani. A fost bătută de viscole și ger. Pe lângă ea cernut-au fulgii de zăpadă. A fost stropită de ploile din cer, Iar la
F?nt?na by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83183_a_84508]
-
la culoare te-ai născut tu. Acolo totul este mai alb decât în alte localități datorită calcarului din sol. Există și un sat "Albeni" unde și praful de pe ulițe e mai alb ca în alte sate. Un adevărat paradis pentru săteni. Numai struguri și vinuri de cea mai bună calitate. Când intram în gospodăria unui om, nu aveam voie să mă plâng de sete. Mai lesne eram servit cu o cană de vin rece, natural, plăcut mirositor decât cu un pahar
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o mare cutie paralelipipedică sau, mai bine spus, cu lada în care își ținea jucăriile fiica uriașului și în care a fost ținut, ca o stranie curiozitate, Guliver. Un interior cu puțină lumină naturală din cauza ferestrelor prea mici, plin de săteni așezați pe scaune și bănci improvizate, în fața cărora se contura o foarte mare și impunătoare scenă. Pe respectiva scenă, cu cortina trasă în lături, trona un prezidiu format din personalități de mare prestigiu și cu multă autoritate. Printre aceste personalități
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
participanți la adunare. În realitate, personalitățile de sus reprezentau puterea sub toate aspectele ei, iar oamenii serioși și raționali îi priveau cu respect, resemnare și teamă. Ele au proiectat și organizat această adunare cu scopul de a aduce la cunoștință sătenilor anumite "Hotărâri ale Organelor Superioare de Partid și de Stat", printre care și cea referitoare la schimbarea din funcție și înlocuirea primarului pentru "abateri grave de la linia partidului". Toți erau curioși să afle deznodământul. Primarul, deși bărbat harnic și pus
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o sumă foarte mare, douăzeci și cinci de mii, pentru construcția bisericii, iar pentru căminul cultural nici măcar un singur leu. Bidaru, neavând ce face și ca să se afle în treabă, neștiind că scopul ascuns al acelei adunări era de ai intimida pe săteni și de a opri cu orice preț construirea noii biserici, văzându-și fostul coleg și camaradul de oaste la loc de cinste în prezidiu, iritat că nimeni nu se înscrie la cuvânt și din dorința de a ieși cât mai
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
discutat și a da un ajutor organizatorilor pentru ca adunarea să-și atingă scopul propus. Are cuvântul tovarășul profesor Bidaru Costică! se auzi vocea celui care conducea adunarea. În sală se făcu o liniște perfectă. Nu era pentru prima oară când sătenii îl ascultau pe profesor vorbind în public, în special la ședințele cu părinții, precum și la numeroasele activități cu caracter științific și cultural, ce se organizau periodic. Din câte am înțeles, tovarășul ex. primar a donat bisericii economiile făcute cu mare
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
teme de asta. Și, strângându-și la ceafă basmaua înflorată, continuă să deretice prin casă, în semn că vorbirea s-a terminat... CAPITOLUL IV Faunul Bătrânul Toma Chiuariu, încă din tinerețe, era un mare povestitor... și, pentru asta îl îndrăgeau sătenii din împrejurimi; le spunea, ori de câte ori avea prilejul, povești cu întâmplări vânătorești nemaiauzite până atunci, și-l ascultau cu sufletul la gură. - He... hei! povestea bătrânul pădurar, cu surâs dulce adus de amintiri plăcute, din viața veselă a tinereții lui de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]