6,281 matches
-
nu se cuvine să-l spun fiindcă sunt o doamnă. Toți s-au înduioșat văzând cât de sentimentali suntem și cum știm să rămânem alături pe baricadele „Orizontului“, fie vremea bună, rea. Iar când în final colegul Banciu a prezentat solemn următoarele cifre, toată lumea a râs: numărul 2.000 al revistei o să apară în 24 mai 2049, dată la care fostul redactor-șef, Ion Arieșanu, o să aibă 119 ani, actualul redactor-șef, Mircea Mihăieș - 95, Cornel Ungureanu - 106, Lucian Alexiu - 99
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
DTS-HD. Nu evaluez șansele de impunere a noului format. Sper ca industria de profil să-și limpezească apele & disputele financiare... până achit eu ratele sistemului DVD-A! În ultima perioadă am fost la câteva nunți. Cununia religioasă este un moment solemn peste care mulți dintre invitați trec lejer, cu aerul că e o chestie de care ne-am putea lipsi (aici un speculator de idei social-politice, gen Lucian Dan Teodorovici, ar putea face racord la educația ateistă a majorității populației actuale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
care neamul său îl dobândise o dată cu înțepătura muștei cu aripi albastre, acolo, pe țărmurile Africii; îmi promisese să-mi vorbească odată despre asta. Dar totul, în camera prismatică a lui Egor din turnul foișorului, părea acum, în înserare, atât de solemn, de trist și de distant, încît nu mi-a mai venit să tulbur liniștea. Și totuși câteva cuvinte mi-au scăpat de pe buze, nu cele pe care le-aș fi vrut. "Egor, o iubesc pe Ester!" - i-am spus în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sfios, pe jumătate jucat, ținând la piept, cu cealaltă mână, buchetul de flori. Abia i se vedeau trăsăturile feței prin voalul aranjat cu grijă pe cap. O priveam cu coada ochiului, pe când înaintam cu pași mici spre "altar". Celelalte fete, solemne, veneau câte două în urma noastră. Eu eram copleșită, pe măsură ce mergeam, de sentimente mult prea puternice pentru mine, de o suferință și o tristețe pe care nu le înțelegeam, amestecate cu o bucurie neagră, amară, insuportabilă. Știam: curând avea să se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
după spusele lui Egor, acolo trebuia să fie REM-ul. Ideea mi s-a părut mai absurdă ca niciodată. Garoafa mormăia repede ceva, probabil pe țigănește, tinînd palmele în chip de carte, strîmbîndu-se și trăgîndu-se de barbă. Veni și momentul solemn în care ne întrebă pe fiecare dacă vroiam să ne cununăm cu cealaltă, la care am răspuns amândouă, încet: "da". Ni s-au pus inelele în degete și-am fost declarate "bărbat și nevastă", în pufniturile de râs ale fetelor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
suportul unei oglinzi, șepcile și căciulile se înghesuiau în rânduri strânse, iar pe podea galoșii și bocancii stăteau unii peste alții, numerotați cu cretă. Tocmai când îmi făceam loc spre mijlocul sălii, un violonist, cu vioara sprijinită de bărbie, mișcă solemn arcușul și, ridicat în vârful picioarelor, cu umerii încordați, începu să cânte (trăgând după sine pianul și violoncelul). Postat lângă muzicanți și privind sala arhiplină care a amuțit când orchestra a început să cânte, îl căutam din ochi pe Zander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
erau tot atât de distrugătoare pentru voința mea de a trăi, pe cât de fatală pentru organismul meu era otrava albă și amară care mă aștepta pe divan în pachețele curate și care vibra dement în capul meu. 5 O încăpere luxoasă, scaune solemne cu speteaza foarte înaltă, bolți joase și, peste toate acestea, un întuneric apăsător. Îmbrăcați de sărbătoare, oaspeții s-au adunat și stau cu toții în jurul unei mese acoperite cu catifea roșie pe care se află un platou de aur cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
adăuga și el câteva cuvinte adânc simțite, cum se petrece în astfel de situații. Precum a făcut inubliabilul Chivu Stoica, atunci când și-a pus ochelarii pe nas, a scos din buzunarul hainei o hârtie, a despăturit-o și a citit solemn: „Declar deschis mitingul de doliu...“, și apoi a vârât hârtia înapoi în buzunar. La moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Festivalul Enescu deja debutase de câțiva ani și noi chiar eram foarte tineri pe vremea aceea. Rigoarea și personalitatea lui Enescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
ezite fără rost, se sculă, și-l văzurăm lung, subțire, mereu îndoit de spate. Fata rămase pe bancă, sperând să mai întârzie astfel despărțirea, îl ținea de mână și-l ruga cu vorbe multe să mai rămâie. El spuse ceva solemn, cu un deget în sus desigur: <<Vezi că am avut dreptate?>> Și o trase la el, prefăcându-se că se joacă, de fapt s-o hotărască, o strânse tare, o sărută pe gură, și fata acceptă cuminte strânsoarea. Apoi se
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
-n cot de tâmpiții de felul tău care tac și-i motivează, tu nu vezi că ei profită de ideea asta cu liberalismul. Profită de ea pentru ca fraieri de felul tău să-i slugărească". Eu oftez înțelept și îi promit solemn că nu mă mai duc, că, uite, nu am cerut partidului nimic, nici măcar o repartiție pentru butelie de aragaz chiar dacă, în trecutul apropiat, mi-am îndeplinit toate obligațiile pe linie. Da' tu ce vrei, de ce te duci", zice companionul meu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
în asemenea vremuri agitate economic este o întrebare pe care cele trei partide care ar putea forma coaliția viitorului guvern nu și-o pun. Această inconștiență strategică își are însă propriile rațiuni. Fiecare dintre cele trei partidele susțin aceeași prostie solemnă, și anume că fiecare va guverna de unul singur, deși este limpede că așa ceva nu este cu putință. Care este rostul ascuns al acestei încăpățînări nu este greu de descifrat: toți speră că își vor maximiza șansele electorale pe formula
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Schindler, un credincios prieten al compozitorului, primirea a fost pentru Beethoven, ,,mai mult decât imperială”. Familia imperială era, după obicei, aplaudată de trei ori, în timp ce titanul simfoniei a obținut cinci valuri de aplauze. Compozitorul trăia cele mai fericite, cele mai solemne clipe ale existenței sale. Munca lui de ani și ani, în care s-a zămislit mărețul monument al artei muzicale, era răsplătită nu numai de bucuria celor pe care îi vedea, ci și de gândul că muzica dăruită de el
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
amplifică treptat, căpătând accente de marș. Revine, furtunoasă, mișcarea (presto) de la început. Ea nu poate stăvili însă decât pentru puțin timp afirmarea bucuriei. Ah! iată, bucuria este în sfârșit găsită”... Cu aceste cuvinte a marcat Beethoven în manuscrisul lucrării momentul solemn al apariției vocii omenești. Reluând recitativul expus la început de violoncelele, baritonul solist înalță o patetică chemare: ,,Prieteni, nu viersul acesta... haideți să cântăm un cântec plin de farmec, de foc înălțător”. Și iată că Oda bucuriei își întinde aripile
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
început de violoncelele, baritonul solist înalță o patetică chemare: ,,Prieteni, nu viersul acesta... haideți să cântăm un cântec plin de farmec, de foc înălțător”. Și iată că Oda bucuriei își întinde aripile: Corul, apoi soprana și tenorul solist, preiau tema solemnă, îi dau mai multă strălucire, o transformă, îi îmbogățesc expresia; toate glasurile se unesc, toată firea înfrățită, cântă. Urmează un marș susținut de ritmul instrumentelor de percuție și de suflătorii gravi. Tema bucuriei apare transformată, cântată ca de o fanfară
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de rulare. Este uluitor să vezi pe viu viața nocturnă a animalelor feroce, care te privesc sfidătoare, sau a animalelor timide, care te observă ascunse după tufișuri sau copaci. Doar un lup sur, cocoțat pe un trunchi de lemn, privește solemn și atent trenulețul, fără a schița nici cel mai mic semn de tulburare. Nu este un „safari” adevărat pentru că nimeni nu ucide aceste frumoase exemplare, ci doar le imortalizează cu aparatură foto fără blitz, dar, ca parc zoologic care conservă
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
Costache o privea țintă, însușindu-și cu fizionomia toată atitudinea ei reprobatoare. Când însă luă cuvântul Stănică, ochii îi fură atrași ca de un magnet în direcția acestuia și acum bătrânul se exalta mult de ideea uniunii libere. - Stănică, declară solemn Olimpia, nu-și poate lua sarcinaunei familii fără să aibă capital, ceva, cât de cât. -Ce e al vostru e pus deoparte, făgădui Aglae. Olimpia strâmbă din nas: - Până atunci trebuie să trăim, avem greutăți. Stănicăaleargă toată ziua, săracul, azi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
misterul fiziologic care-i pricinuise atâtea tulburări. Era foarte mândru de izbânda lui si, naiv, nu socotea că are vreo responsabilitate. După a treia ședință, pași grei și o bătaie fermă în ușă îl făcură să înghețe. Pe ușă apărură solemni, dar râzători, Sohațchi si trei ofițeri, în care recunoscu pe cei doi frați ai lui Sohațchi (unul căpitan, și altul locotenent) și pe domnul cu mustăți răsucite, acum colonel. - Iubite domnule Titi, luă cuvântul căpitanul, suntem fericiți că sora noastră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e o chestiune de formalități, a făcut ceea ce o fată prudentă nu îngăduie decât după nuntă. A doua zi, dezmeticită, am plâns, am mărturisit mamei, care a râs într-un mod foarte ciudat și, în sfârșit, stimatul logodnic a promis solemn tatei că mă ia de nevastă. Am făcut chiar verighete, trusou. Logodnicul se instalase aproape în casa noastră, din ce în ce mai intim cu mama. Și știi ce s-a întîmplat? Mama a dat divorț de tata, care, de supărare, s-a îmbolnăvit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Măritîndu-se, intra în altă lume. Putea apoi să divorțeze, dacă nu se înțelegeau, cu consimțământul chiar al lui Titi. Cu această fantezie în cap, primi pe Titi mai afabil. Acesta, știind pe dinafară lecția învățată în cealaltă scurtă căsnicie, declară solemn că dorește să-i dea numele. - Cum? întrebă amuzată Georgeta.Titi repetă în sudori. - Dar părinții dumitale ce zic? Acum Titi, sigur pe bunăvoința Aglaei, își propuse să nu mai facă lucrurile în taină. - Părinții mei aprobă. Însă trebuie să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
arta de a le distra. Deși bătrânul nu punea nici o maliție în vorbele sale, Felix ar fi intrat bucuros în pământ. - Vino, dragă domnișoară, vrea tânărul să-ți spună bună seara. Georgeta reapăru îmbrăcată, și cei doi jucară comedia despărțirii solemne. În vreme ce Felix alerga ca un nebun pe scări, generalul intră în salonul Georgetei și se așeză pe un scaun. - Admirabil tânăr, zise el către Georgeta. Să nu-l strici, și te rog să nu-l mai pui în situații de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Chiar dacă Otilia îl uitase, își datora lui însuși un act de purificare. Trebuia să se dovedească în stare de statornicie și devotament, așa încît, trădat de Otilia, să aibă amara satisfacție de a fi mai presus de ea. Stănică vestise, solemn, că, grație protecțiilor, va fi numit spre toamnă în magistratură, deocamdată pe undeva prin provincie. Se plictisise, zicea, de incertitudini și mizerii și voia să scape de familie. În provincie avea să-și facă o mică gospodărie, avea să se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
până ce se liniști. Când se întoarse, nu mai era nici un student în odaia cu pian. Sus, în odaia lui, găsi pe Stănică. Individul începuse să-l agaseze. - Iubite domnule Felix, zise acesta pompos, te rog săprimești scuzele mele cele mai solemne. De aceea am așteptat aici. Ai avut dreptate, perfectă dreptate. Pe tipi i-am expediat numaidecât, le-am dat a înțelege că aici nu e ce cred dumnealor. Eu însumi, îți mărturisesc, am fost indus în eroare. Mi-au spus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și se opri puțin). Poate am greșit o clipă, sunt gata să-ți mărturisesc, dar n-a fost nimic serios. O eroare, mai puțin decât atât, o desperare, fiindcă tu nu-mi scriai nimic. Otilia râse. - Știu eroarea, te iert solemn! - Ce știi? De unde știi? - Ei, mi-a spus Stănică! Nu știu cum a aflat că vin, șiazi-noapte a fost la gară cu un buchet mare de flori. Bineînțeles, mi-a spus lucruri pentru o săptămână. Mi-a spus și de o aventură
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
treptat, duși de câteva smocuri de iarbă tăiată de prin vreo grădină oarecare, și căzută, peste zi, din cotiuga gunoierului. Moșierul, văzîndu-l pe Felix, înaintă spre el cu mâna întinsă și rămase puțin surprins de gravitatea acestuia. - Domnule Pascalopol, începuse solemn tânărul, am spusmai adineauri, de altfel fără intenție, niște vorbe de care erați îndreptățit să fiți jignit. Vă rog să primiți scuzele mele. - Ah, dragă, făcu Pascalopol, ce-ți trece prin gînd! N-amobservat nimic. Tot ce-ai spus era perfect
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
celorlalți, cu adânci înțelesuri. - În definitiv, mamă, zise Aurica, noi ce mai stăm aici? Trebuie să fie ceasul trei, nimeni n-a mâncat. Moș Costache stă și singur, doar e aici Otilia, e Marina, domnul Felix. Aglae luă o figură solemnă. - Aici e casa fratelui meu, și eu sunt unica lui soră. Nimicnu se mișcă aici în casă și nimeni nu s-atinge de nimic. Trebuie să stăm aici să păzim, n-o să lăsăm în casă un bolnav fără simțire, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]