8,805 matches
-
iaș fi putut despărți până atunci imaginea. Era într-o vară, pe un culoar al universității, la un examen de admitere. Din ușă președintele striga candidații care așteptau încordați; le bâțâiau picioarele iar buzele li se desfăceau în zâmbete albe, stranii. Având capul ca o tobă, unul dintre ei se auzi strigat. Cu ochii stacojii și fața roșie, își duse mâinile în lungul șalelor, luă o poziție de drepți, se strâmbă, zâmbi și, din roșu, albi. „Solomon Mironel !” se auzise timbrul
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
și să-i spun că eu sunt de mai multă vreme în conflict cu mine. Poate, chiar ireconciliabil. Dar ceea ce ar fi trebuit să explic, după aceea, se cuvenea comunicat unui preot sau, cel mult, unui psihiatru. Ar fi sunat straniu să-i mărturisesc unui doctor pe care-l văzusem numai îmbrăcat în halat alb ce probleme îmi pun azi. ― V-aș contrazice, a fost tot ce am reușit să îngaim, dîndu-mi seama, o dată mai mult, că nu-mi e deloc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
firesc. Și, probabil, tocmai pasiunea cu care am iubit viața m-a adus în situația asta. Nu sunt în stare să concep fatalitatea fără nici o crăpătură, pe unde vine un licăr de speranță. Mai târziu, m-a copleșit o senzație stranie de irealitate. Mă afundam, parcă, într-un fel de timp gol, ruinat, pustiu, auzind ca prin vis vântul care izbea afară, de zid, crengile oțetarilor. Prin întuneric, ghiceam dunga cenușie care e sabia tatei din tabloul de pe perete, dar memoria
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
unsprezece ani, viața mea a fost o lungă apărare agresivă, o pândă, care a accentuat dramatic cusurul meu de ins nesociabil și dificultatea de a-mi găsi prieteni. 8. Străbăteam o toamnă cu amurguri prevestitoare de catastrofe prin lumina lor stranie. Mă uitam la apa unui râu. Părea liniștită. Numai în adânc se formau vârtejuri viclene. Așa e și viața, mă gândeam. Te lasă să crezi că totul e normal și, pe neașteptate, îți pune gheara în gât. Apoi am visat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ca mulți intelectuali, la "Universul". Socotea, însă, și pe bună dreptate, că istoria nu era de nasul meu. Prima mea descoperire bucureșteană a fost chiotul unui oltean cu cobilița care a trecut prin fața casei, strigând la intervale regulate, cu modulări stranii, "iaurgiuuu". Mătușa Terica mi-a dat niște bani și m-a trimis după el, ca să-mi pună iaurt într-un vas. După câteva zile, mi-am extins investigațiile până în colțul străzii, la magazinul de "delicatese" al domnului Vancea, unde m-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
urme. N-am lipsit din București, între 1941 și 1944, decât în vacanțele de Crăciun, de Paști și vara. Cu toate acestea, nu-mi amintesc de nopți sfâșiate de urletele sirenelor sau de oameni fugind, îngroziți, pe stradă. În mod straniu, războiul a înseninat pentru mine o perioadă fericită. De altfel, tot ce știu despre al doilea război mondial cunosc din filme și din cărți. La vremea respectivă, n-am citit nici un ziar, n-am ascultat nici un comunicat la radio, n-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Julius, pe cînd era Președintele Republicii - ai grijă, nu o atinge, e plină de păianjeni! și el, cu spatele la maică-sa, care era o femeie fermecătoare, Încercînd să ajungă la clanța ușii. Caleașca și odăile pentru servitori au exercitat Întotdeauna o stranie fascinație asupra lui Julius, fascinația acelui „nu pune mîna, puișor; pe aici nu e voie, darling“. Tatăl lui murise nu de mult. Murise cînd el avea un an și jumătate. De cîteva luni Julius hoinărea prin palat, dintr-un capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
unde se pregătea mortarul, dar cîteva strigăte: „ferea, băiete!“ Îl făcură să se dea la o parte inspăimîntat. Nimeni nu-l băga În seamă. N-avu Încotro și se opri din nou pe trotuar și de acolo urmări toată acea stranie ceremonie; Îi vedea cum urcă purtînd pe umăr gălețile pline cu mortar și ținîndu-și cu greu echilibrul pe cele două schele: unul Înainta pe partea dreaptă, pînă la planșeul de la etajul Întîi; acolo era un mic palier, cu balustradă, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
vestitele balcoane din Lima, luptă În care noul strivește vechiul. Dar ei trec mai departe și Mercedesul străbate o zonă Întinsă care se năruie Încetul cu Încetul de mai bine de o sută de ani și coboară Într-un loc straniu, de parcă ar fi ajuns pe lună: aceste clădiri enorme, ivite dintr-odată printre maidane și maghernițe, sînt ca niște munți palizi și există o lumină stranie, de parcă ai Înainta acum pe fundul unui lac secat, În care drumul se preface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încetul de mai bine de o sută de ani și coboară Într-un loc straniu, de parcă ar fi ajuns pe lună: aceste clădiri enorme, ivite dintr-odată printre maidane și maghernițe, sînt ca niște munți palizi și există o lumină stranie, de parcă ai Înainta acum pe fundul unui lac secat, În care drumul se preface În drumeagul-pe-care-timpul-l-a-șters și Mercedesul suferă ducînd dorul marilor autostrăzi. Arminda parcă atunci se trezește și Începe să se foiască pe canapeaua din spate, iar Julius la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
adus caleașca, ăla Îmbrăcat În negru, ăla cu limuzina neagră, adu-ți aminte, Țanți... Țanțoșa și-a amintit Îndată și ăsta a fost Începutul unei sporovăieli care nu se mai termina; la timpul cuvenit, fiecare și-a spus părerea despre straniul personaj. Partea proastă e că straniul personaj și-a pierdut Încetul cu Încetul misterul și a devenit din ce În ce mai ridicol, pe măsură ce Carlos și Abraham adăugau noi amănunte la toată povestea asta. Celso se amestecă și el În vorbă și povesti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ăla cu limuzina neagră, adu-ți aminte, Țanți... Țanțoșa și-a amintit Îndată și ăsta a fost Începutul unei sporovăieli care nu se mai termina; la timpul cuvenit, fiecare și-a spus părerea despre straniul personaj. Partea proastă e că straniul personaj și-a pierdut Încetul cu Încetul misterul și a devenit din ce În ce mai ridicol, pe măsură ce Carlos și Abraham adăugau noi amănunte la toată povestea asta. Celso se amestecă și el În vorbă și povesti că, În clipa cînd au trecut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o turnantă, Santiago băgă de seamă că automobilul o ia Într-o parte, dar chiar În clipa aceea Vlăjganul spuse poanta unei alte glume și el, care se mai jucase de cîteva ori cu moartea În Statele Unite, simți un impuls straniu sau naiba știe ce a fost, În orice caz preferă să rîdă cu hohote decît să se gîndească la pericol și se lăsă În voia dorinței de a ieși de pe șosea zburînd spre plajă cu toată lumea asta care se tăvălea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
despărți de ea la sfîrșitul petrecerii, „imbecil!“, spuse din noit, ridicîndu-se și mai mult și descoperind atunci ceva ciudat la ea, era tulburată, la fel ca În după-amiaza cînd sunase și venise chiar ea să-i deschidă poarta de la grădină, stranie și tulburată; abia atunci Își dădu seama că lipsea majordomul, de ce oare? și nu mai avea nici inelul, „imbecil! imbecil!...“ Abia atunci Înțelegea ce se Întîmplase În adupă-amiaza aceea... „Imbecil!“ Simți mînia acelei după-amieze În tot corpul, Întreaga dupăamiază de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
putut să particip. Dar am stat acolo, în lumina de ambră a lămpii acoperite de un maiou de mătase, ore-n șir, privind cu aviditate tot ce se-ntâm pla în acel pat, neștiind cui să-i mul țumesc pentru darul straniu, întunecat, care-mi era făcut. Am văzut-o căutând înadins pozițiile cele mai sub misive, am văzut-o privindu-mă sfidător în ochi, îngenuncheată, în timpul celei mai dulci dintre tor turi, am văzut-o rugându-mă să vin mai aproape de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
să se-ntunece mergea la fereas tră, lipea frun tea de geam și privea amurgul galben de iarnă până îl sufoca nefericirea. Ieșea atunci și rătăcea prin cartiere necunoscute. Ajun gea uneori atât de departe, și casele erau atât de stranii - orna mente de ipsos pe ziduri crăpate, gata de prăbușire, geamuri acoperite cu ziare îngălbenite - încât băia tul se simțea în altă viață, sau într-un vis. Într-o seară se regăsi în cartierul copilăriei sale. Recunoscu imediat vila străveche
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
vorbe... „Ții minte?“, ar fi vrut s-o întrebe Victor, dar era ca și când fata uitase, din nou, tot ceea ce el n-ar fi uitat niciodată. Anul glisa pe osiile sale către primăvară. Victor străbătuse în lung și-n lat ținuturile stranii ale nefe ricirii. Scrisese poeme foarte lungi și înghețase pe străzi pustii. Nu-nțelegea cum ieșise viu din iarnă. Într-o zi, căutând ceva prin adâncul șifonierului părin ților săi, găsi un pachețel ciudat. Era o pungă de hârtie uzată
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Fortunato Depero (picturi geometrice și pestrițe, șotroane pastelate, păsări), și-apoi am mers la „L’Egi zio“, celebrul muzeu de egiptologie, „cel mai mare după cel din Cairo“, cum ne-a fost recomandat. Și-aici am avut întâlnirea cea mai stranie care mi-a fost dată-n această viață. Nu mă suspectați de fabu lație sau de livresc. Totul a fost real, real, real. Am intrat în muzeu doar familia Pop și cu mine. Ce să spun? Nu prea mă-nnebunesc
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dacă ați avut vreodată ocazia să călă toriți într-o mașină cu volanul pe partea dreaptă și care merge pe stânga drumului, în stil britanic, adică. Eu am avut, și pot să vă spun că e una dintre cele mai stranii experiențe pe care le poți avea. Există boli ale creierului - Oliver Sacks le enumeră într-o faimoasă carte - care produc iluzii mergând de la amuzant la terifiant: poți avea senzația că-ți lip sește jumătate din corp, poți ajunge să crezi
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
foi de azur, sonori zând“. Umblasem toată ziua după cai verzi pe pereți (căutam adresa unei colege, care locuia, în realitate, în Colentina, cum aveam să aflu mai târziu), iar acum străbăteam stră duța îngustă și prăfuită, mărginită de foarte stranii case galbene, cu marchize de geam colorat, dintre vechea Cale a Moșilor și Lizeanu, sub un fantastic cer de azur și de purpură - căzuse seara. Vântul răs colea praful, mi-l vâra în ochi și-n păr, dar el făcea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
am mai văzut niciodată. Câțiva ani buni, apoi, aproape în toate serile, am urcat prin inelele scării de incendiu în acea cameră tăcută, unde am citit, lungit pe pat și îmbătat de singurătate, toate cărțile de pe raft, ale căror titluri stranii îmi sună și acum în urechi: Contele de Monte-Cristo, Toate pânzele sus!, Mânăstirea din Parma, Omul care râde (cărți despre care n-am mai auzit niciodată: biblio tecarii pe care i-am întrebat de ele mi-au spus că visez
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
simple detalii, bune pentru dosare, caracterizări, recomandări... Și, nu e cazul! Căci, aceea care avea să devină profesoară, pentru ca, mai apoi, să fie..., s-a născut în casa preotului Petru Toma. Avea în el acest popă de țară un amestec straniu de cucernicie și necredință, care se făcea remarcat doar la simpla rostire a numelui său întreg, pentru ca, după aceea, când ajungeai să cunoști mai bine omul, să constați că dihotomia aceasta devenea mai reală ca oricând. Sătenii, cei mai vârstnici
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
turnură, diferită de cea autentică. Noua “față” a acestor secvențe îmi este, câteodată, pe plac, fiindcă e cu mult îndulcită; alteori, transfigurarea originalului capătă culori mult mai sumbre decât au fost inițial. Se întâmplă, însă, ca sobrietatea să se împlinească straniu cu tenta optimistă. Sinusoida vieții capătă, astfel, un plus de insolit și totul se-ndreaptă, încetul cu-ncetul, către imprevizibil, către incontrolabil și, poate, către imperceptibil. Nebănuite resorturi se pun, atunci, în mișcare, se declanșează evenimente care-și au locul
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
fumător. Ajungând acasă, Codrin își făcu cu grijă bagajul, completându-și toate formularele pe care i le dăduse șeful, apoi ieși să meargă la poștă pentru a pune o scrisoare părinților. Exact în seara repectivă, la poștă, ca printr-o stranie coincidență, o cunoscuse pe Alice. Pentru vârsta lui, după noile norme ale unor vremuri ceva mai tolerante, Codrin nu prea avusese multe relații sexuale. Fetele îl plăceau mult, se dădeau în vânt după el, deși nu avea mașină și nici
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
Dar eu sunt un băiat civilizat! Au coborât din nou la petrecere. Jos, Codrin i-a pierdut urma. Tinerii dansau în grupuri și, afară, pe fereastră, se vedeau copacii întunecați și un cer de peruzea deschis. Codrin avea același sentiment straniu de înstrăinare față de toți cei din jurul său. Fetele îi zâmbeau cu subînțeles din celălalt capăt al încăperii. El se îndepărtă curând până la niște rafturi cu cărți, prefăcându-se a citi un roman oarecare. Se gândea la fata nou venită, cam
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]