6,881 matches
-
în spațiu. Între 13 și 20 de ani, exact perioada cât nu mai apăruse în urbe, victima se instruise cu nimeni altul(a) decât Sadim în etapa sa de superenergumen. Ce are totuși șansa de a percepe misterul acelui discipol tăcut. Victima este, ca și grefierul, sinonimul artistului, ce va fi uns de Tatăl, cu menire providențială, hiperionică. El, omul de prisos, naufragiatul, incompatil cu ipocrizia universală, va avea parte, prin actul pur al visului artistic, de perenitate și putere supremă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
relaxare generală a organismului și restabilește încrederea în forțele proprii. Rezultate deosebite s-au obținut și în tratarea autismului la copii. În cazul acestei boli psihice, micuții pacienți se închid în sine, se izolează de lumea înconjurătoare, stau tot timpul tăcuți, nu recționează deloc la stimulii din jurul lor. Însă e suficient să beneficieze de câteva ori de jocuri în bazinul cu delfini ca să înceapă să revină la o viață normală. Programul de lucru cu delfinii include și activități la țărmul mării
Automasajul, Hidroterapia Si Zooterapia. Terapii Alternative by VIOLETA BIRO [Corola-publishinghouse/Science/1870_a_3195]
-
confesează, amar, în Lamentațiunea dr. Faustus își imaginează, la un moment dat, că poate plânge "cu lacrima florilor însângerate// de pe coasta lui Isus", pe când cel binecuvântat cu revelația mijlocită de O statuie de tanagra este sigur că "zeii vor părăsi tăcuți/ această lume", în fine, autorul Taxi-ului negru se vede obligat să mărturisească sotto voce "că sunt acel biet cățel/ dând târcoale copacului vast al cunoașterii". În fapt, la fel cum în universul care i se revelează sunt inscripționate semnele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
predominant rurale ori pasteluri ale întomnării, ca și opțiunea pentru vocabule rare sau arhaice: "Zăpada-n cuib de vultur odrăslind/ Aura florii o cuprinde-n sine./ Răsară-n zori sub rouă a comând/ S-aștearnă umbra fără s-o înlumine.// Tăcuta rază-n giulgiu și-n potir/ Luminii-nalță-n taină patrafir" (Aura florii-nchise...). Dar în special tematica, imagistica și simbolurile pe care le cultivă Emilian Marcu, începând cu Nunta în sâmbure (Editura Junimea, Iași, 1975) și terminând cu Foșnetul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
eficientă de transcendere a terestrului. În mai multe rânduri, feminitatea este asociată, blagian, luminii, așadar vieții și cunoașterii ("Pe-aprinse palisade te zdrențuie lumina" sau "Ascunde-ncet lumina-n căușul palmei tale/ Cât iarba din privire va da în spic tăcut/ Absente răni stelare nu-ți fie piedestale/ Abia sosit sfârșitul devine, în grabă, început"). În fine, bărbatul se jertfește, fără preget, pe altarul animei, văzute în termeni aproape mistici: Pe trupul tău de tânără femeie / Emoții tari precum parfumuri rare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sunt în fine transparente în jurnal de călău (mântuirea prin necredință): "Numai poezia s-a aplecat asupra-mi/ Când mâinile-mi urlau din răsputeri/ Orbite de sânge (...)/ Poezia/ Venită în viața mea o dată cu Iisusa// Poezia / Cea mai albă și mai tăcută/ Biserică din câte am intrat / mi-a țintuit închinarea". Într-adevăr, s-ar putea ca Valeriu Stancu să aibă dreptate: exceptând credința religioasă, numai Poezia să rămână șansa elevației spre sublimul care ne este îngăduit... Referințe critice (selectiv): Cezar Ivănescu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
morale că încununare a evoluției gândirii maestrului; criticul s-a concentrat asupra realității durerii, a imaginii morții, a sistemului etic bazat pe fragilitatea omului și asupra dimensiunilor cosmice ale misterului care determină contemplarea însoțită de întrebări adresate cerului, ce rămâne tăcut, protestând parcă împotriva egoismului oamenilor.69 Corespondentele care se întrevăd prin compararea operelor lui Pascoli și Leopardi au atras atenția mai multor exegeți de la începutul veacului trecut și nu numai. Într-un studiu din 1932 Caterina Rinaudo remarcă numeroase asemănări
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
întreținută în anii maturității cu unii dintre aceștia.215 Dintre amicii devotați poetului, Salvatore Pugliatti a fost cel care l-a îndemnat să publice primul volum de versuri, reamintindu-i că păstrase un caiet cu poezii inedite intitulat Nocturnele regelui tăcut. În ajunul debutului preciza: Reîntâlnirea noastră din data de 13 a împins voința neputincioasa pe drumurile tulburi ale poeziei. Am scotocit prin hârtii, arzând și ciopârtind. Din ceea ce scrisesem în zece ani am salvat cam o sută de pagini de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
unui pastor pribeag din Asia, vv. 39-42). Tăcerea mesagerilor divini retranspune în inima ermetismului muțenia lunii din aceeași poezie leopardiană, acea liniștea oferită drept răspuns la întrebările păstorului rătăcitor: Ce faci tu, luna, în cer? Ce faci, o, spune-mi? Tăcută luna / Ieși în amurg și luneci / deșertul contemplând; apoi te-ntuneci. / Cărările eterne / Să le străbați nu ești sătula încă? (idem, vv. 1-6).290 Întrebările adresate lunii rămân fără răspuns așa cum în versurile ermeticului nu se îndeplinește dorința poetului de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
peisaj campestru, fundal pe care se profilează motivul vieții nefericite. Urmează miezul zilei, căruia îi este asociată meditația despre iubire. Ultimul timp este cel al nopții cu luna, cănd singurătatea și înstrăinarea devin tot mai acute pe firul opoziției dintre tăcutul astru nocturn și zgomotul vieții de-a lungul zilei.291 Așadar, pornind de la corespondență arhetipala dintre lumină și viața, următoarele nuclee tematice sunt asociate: zori, dimineața naștere, miez de zi drum al vieții, noapte matrice prenatala sau moarte. În Viață
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și singurătatea că fundamente ale acesteia pecetluiesc viața omului ca unică posibilă certitudine: Pe mine să mă vezi adesea singur / mut rătăcind prin codri și pe maluri (vv. 104-105) și în versurile lui Quasimodo: pășesc îngeri, muți / cu mine (Nopții); tăcut pas în întuneric (Vânt la Tìndari). O trăsătură comună a viziunii și gândirii celor doi poeți este așadar viața văzută că drum însingurat al durerii, sporite de imposibilitatea de a dialogă cu fata ascunsă a lumii. Pentru ambii nașterea omului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
originară de bine, întreruptă de contactul cu durerea. Acest univers primordial, făurit din tainice iluzii în care se împletesc ape, cuvinte, arbori, imagini fantastice și liniște se destramă: Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / cărora nu le schimbă sensul / nici foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici rotire de stelele (Forme de arbori chinuite).294 Foșnetul vântului și desișurile sunt imagini leopardiene, preluate de Quasimodo din primele versuri ale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tăcerii, bine reprezentat la ambii poeți, contribuie la evocarea în termeni pozitivi a universului neatins, a peisajelor intacte (nearate / ogoare) premergătoare vieții: mute razele de soare, neauzit, plăcut, necunoscută pace, neatinse de plug, mut, străină de vini cântă Leopardi, codri tăcuți, pustiuri stinse, abandonuri, necunoscut mă trezești, reia emulul. Spațiile nocturne quasimodiene învăluite în liniște, anterioare curgerii vieții, precum și sentimentul desprinderii de acestea au un ascendent în tristețea leopardiană de la dispariția lumii originare, viciate de prezență omului care se vede aruncat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
afirmației inițiale: tal foști, în care verbul la perfectul simplu subliniază imposibilitatea reîntoarcerii din moarte la viață. O rigiditate similară, consecință a comunicării întrerupte, se regăsește la Quasimodo în privirile ființelor dispărute, de o tulburătoare fixitate: Umbla-vom prin case tăcute, / unde stau morți cu ochi deschiși / copii maturi de-acum / prin zâmbetu-ntristat, / iar frunze bat în geamuri liniștite / la miezul nopților. // Avea-vom glas de morți și noi / chiar dacă vii uneori fost-am, / iar sufletul pădurilor și-al stâncii, / ce
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
morți cu ochi deschiși, trad. MB).303 Poezia se structurează pe baza opozițiilor la care trimit termenii contrastanți: copii adulți, râs întristare. Alăturările binare descriu succint firul existenței umane supuse curgerii timpului, dominate de realitatea durerii și încheiate în lumea tăcută a morții. Creatorul observa cu detașare trecutul, prezentul și viitorul. Depărtarea, componența esențială a poeticii vagului, îi permite să vadă, să analizeze, fără a se lasă antrenat în devenire, să înțeleagă că viața se află sub semnul morții care se
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în opinia poeților noștri le rămân, ca singure certitudini, durerea, singurătatea și, desigur, moartea. 3.2.3. Tăcere și interioritate sau tăcerea prezentului Pentru Giacomo Leopardi tăcerea începuturilor generează o nostalgie similară cu cea a desprinderii de universul confuz și tăcut al nopții din unele poezii quasimodiene. Moartea că promisiunea a fericirii la finele unei vieți de durere și suferința devine țintă dorințelor. Nașterea și trecerea în neființă reprezintă momente cheie din curgerea timpului puse în valoare de motivul liniștii. Însăși
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trecutului. Quasimodo stabilește o corespondență între imaginea auditiva a ploii, străvechi simbol al fecundității și vremea adolescenței, timp incert al drumului spre maturitate, ea însăși un mister în fața căruia tânărul poet, ce nu mai e copil, dar nici adult, rămâne tăcut și uimit: adolescent mut (...) surprins de-o altă viață. Tăcerea uimită se așterne peste adolescență suspendată între prezent și trecut că într-un cadru cinematografic ce prezintă schimbările tainice specifice vârstei de trecere. La ambii poeți metamorfozele sunt semnalate prin
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cielo è solo). O imagine asemănătoare, ce confirmă faptul că efectul reprezentărilor romantice s-a atenuat, se regăsește în Forme de arbori chinuite: Desișurile se apleacă / în umbre. // Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor (Forme de arbori chinuite).360 Se remarcă aici prima ocurenta a verbului leopardian stormire, substantivizat. Metamorfoza la care sunt
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
zărește / vulpea de aur / ucisă lângă un izvor (Eucalyptus), Dorm păduri / de verde luminate, de vânt, / câmpii unde pucioasa / era vară imobila / a miturilor (Dorm păduri, trad. MB); Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor. // Descoperi a mea inima subpământeana / ce-nchide luni și roze legănate / și aripile fiarelor de pradă / și catedrale cu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
după altul tot aceiași, Plini de aceeași lung-durere-avară. Un ce unic ce poate nici n-a fost! [...] Ah! El și-a dat foc sie însuși, crudul, Și arderea-i eternă suntem noi. Pare că cerul e-un palat de cezar, Tăcut, pustiu, prin care-un vaiet trece... E ca și când ar fi murit ceva În univers pare că Dumnezeu E mort (Decebal). Deși mai curând teoretician al mecanismului simbolizării sau poate tocmai de aceea mai atent Novalis optează pentru o supraetajare sau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină. [...] Înaintea patului o masă murdară al cărei lemn grunzuros de vechime
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
făcuse încă neciodată invitarea ca să-l vizitez. În fine, într-o zi îmi făcu această nespusă onoare. M-am dus la el. Locuia într-o cameră naltă, spațioasă și goală. În colțurile tavanului, paia[n]jenii își esersau pacifica și tăcuta lor industrie, într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vro câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea, [...] și-nainte[a] patului o masă murdară, cu suprafața ilustrată de litere mari latine și gotice
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
from the New World Discovered in the Moon/ Noutăți din Lumea Nouă descoperită pe Lună) se atenuează acum într-o mai mare autocenzură de limbaj și situație (dramatică, epică și, bineînțeles, lirică). Generația lui Webster și Heywood este volens-nolens mai tăcută, pierzînd din strălucirea predecesorilor. Faptul nu determină însă și o necesară diminuare a calităților textuale. Cele două piese amintite dovedesc necondiționat acest lucru. The Duchess of Malfi ("Amalafi", în varianta italienizată, propusă de George Volceanov) a lui John Webster reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
iar Montresor îl "prinde" de cealaltă cu un lanț (ce iese din zid) dinainte pregătit. Bufonul beat este, finalmente, captiv și pare crucificat pe perete. Liniștit, Montresor îl zidește de viu, utilizîndu-și destoinic mistria. Scena execuției rămîne enigmatică. Victima e tăcută, nu pare să protesteze ori să se agite în vreun fel. Ebrietatea își spune cuvîntul sau, poate, degustătorul de vin a înțeles că a fost dus de nas de către Montresor și acceptă pedeapsa resemnat. La un moment dat, auzim următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
acest ascultător silențios al confesiunii? Din remarca transcendentă a naratorului putem imediat conchide că este chiar Dumnezeu. Numai El știe atît de bine natura sufletului unui păcătos! Putem merge totuși și pe o variantă mai concretă a acestei ipoteze. Interlocutorul tăcut ar putea fi înlcuitorul pămîntesc al divinității, în speță preotul. Deoarece narațiunea stabilește o "ruptură" de jumătate de secol între fapte și prezentarea lor, avem ocazia să plusăm și să presupunem că bătrînul Montresor se află pe patul de moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]