5,219 matches
-
dezordine. În general, ordinea trebuie menținut] (sau dezordinea trebuie limitat]) la un nivel la care încrederea în aștept]ri se afl] la o limit] suportabil]. Pragul de tolerant] este determinat cultural și perceput în mod subiectiv. Numeroase societ]ți au teologii (adic] doctrine ale relației umanit]ții cu o cauz] final] supranatural]), dar multe teologii nu au nici o relevant] pentru morală oamenilor (la fel ca un set de explicații științifice pentru relația lor cu soarele). Dac] exist] vreo diferenț] între morală
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
presupune existența armonioas] atât în aceast] lume, cât și în cea de apoi. Ibn Rushd (m. 1198) a avut sarcina, împov]r]toare pentru un filosof musulman, de a ap]ra filosofia împotriva atacurilor, cele mai cunoscute fiind din partea marelui teolog musulman Sunni Al-Gazăli (m. 1111). Acesta din urm], prin intermediul operei sale, The Incoherence of the Philosophers [Incoerenta filosofilor], a încercat s] reprezinte filosofii ca fiind contradictorii, antiscripturali și, în unele cazuri, susțin]tori ai ideilor eretice. Ap]rărea lui Ibn
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
convertiri la scar] larg]. Practicile etice sufiste ofereau o punte pentru a introduce în comportamentul moral musulman valorile și practicile etice din tradițiile locale, ilustrând, astfel, universalitatea perspectivelor musulmane sufiste cu privire la unicitatea dimensiunii interioare din credințe diferite. Al-Ghazăli, juristul și teologul sunit amintit mai devreme, a devenit un susțin]tor al gândirii sufiste, dar a încercat s] sintetizeze perspectivele morale din Shari’a prin noțiunea de pietate interioar] dezvoltat] de sufism. El consideră obligațiile poruncite de divinitate drept un punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de relativ] infertilitate. Mai exact, nici m]car un singur filosof remarcat de istorie nu s-a n]scut în secolul al XIV-lea. (Cel mai bun candidat pentru acest statut, si anume, John Wyclif, 1320-1384, a fost mai mult teolog și om al bisericii.) Totuși, noua să dezvoltare a generat idei noi și transform]ri ale celor mai vechi. Discuția despre aceast] perioad] va duce la o examinare a principalelor elemente ale etici Renașterii, care poate fi împ]rțit] în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
perioada patristic] a creștinismului, în scrierile p]rinților Bisericii. Aceste opere au fost scrise între secolele al II-lea și al V-lea de c]tre înv]ț]tori religioși care au aparținut Bisericilor orientale și occidentale. Scopul acestor autori teologi a fost s] interpreteze scripturile și tradițiile iudeo-creștine cu ajutorul ideilor derivate din filosofia greac] și român]. Cu toate c] P]rinții nu erau gânditori speculativi, ei au introdus în etică lor teist] noțiuni de o important] considerabil] care apar în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceast] problem] ca fiind o eroare cognitiv] (Huck ar fi trebuit s] dep]șeasc] gândirea vremii și s] observe c] sclavia constituia un r]u pentru omenire), nu se adreseaz] subiectului tratat de c]tre Bennett. Bennett comenteaz] și teoria teologului american Jonathan Edwards, care afirmă c] sufletele ajunse în rai privesc spre suferințele celor condamnați la iad („observarea chinurilor celorlalți amplific] sensul bucuriei personale”). Astfel, Bennett este de p]rere c] Edwards pare absolut insensibil la suferință veșnic] a damnaților
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
faptul c] ea conduce la pl]cere.) Exist] și naturaliști aristotelieni care prefer] faptele legate de natură uman] și de progresul uman. (Prietenia este bun] deoarece este în consonant] cu nevoile umane sau cu natura uman].) Exist] pan] și naturaliști teologi care cred c] acest caracter bun al prieteniei deriv] din faptul c] ea este sfințit] de Dumnezeu. Pe scurt, naturaliștii recurg la tot felul de fapte - sociale, psihologice, științifice, chiar si metafizice și teologice - presupuse, atât timp cât nu revin la ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
bun și cel pl]cut sunt distincte. La fel se întâmpl] și în cazul celorlalte propriet]ți cu care caracterul bun este identificat. Un argument asem]n]tor (de pe vremea dialogului Euthyphros al lui Platon) a fost expus împotriva naturaliștilor teologi. „X are dreptate” înseamn] c] „lui X îi poruncește Dumnezeu?” Deci: „Ceea ce poruncește Dumnezeu este bine” înseamn]: „Ceea ce poruncește Dumnezeu este ceea ce poruncește Dumnezeu”; laudă moral] a lui Dumnezeu degenereaz] într-o suit] de tautologii. Dar: „Ceea ce poruncește Dumnezeu este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ap]” și „HH2” nu sunt același lucru, chiar dac] reprezint] același lucru.) Identitatea dintre caracterul bun și caracterul X nu ar fi analitic], în virtutea înțelesurilor cuvintelor, ci sintetic], o chestiune de fapt (empiric?). Folosind aceast] idee, R.M. Adams, un naturalist teolog încearc] s] reabiliteze teoria Poruncii Divine în etic] (Adams, 1981). A spune c] „X are dreptate” nu înseamn] c] Dumnezeu poruncește așa. Deci, „ceea ce Dumnezeu poruncește este bine” nu este o tautologie. Totuși, binele și faptul de a-ți porunci
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
creștine (Dionisie Areopagitul), dar și neoplatoniciene (din nou, o coincidență cu isihasmul). Eckhart se remarcă și prin faptul că tinde prin demersul lui să ajungă la o formulă de conciliere a contrariilor. Cele șapte grade ale virtuții contemplative imaginate de teologul mistic includ și situarea imaginii omului în fața imaginii divinității. Imaginea-palimpsest despre care vorbește maestrul teolog, subliniază Wackernagel, este o preluare neoplatoniciană (Plotin, Enneade V 3 [49], 17), trecută prin gândirea secolelor XIII-XIV ("Le regard transimaginaire de Maître Eckhart". Thomas 64
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și prin faptul că tinde prin demersul lui să ajungă la o formulă de conciliere a contrariilor. Cele șapte grade ale virtuții contemplative imaginate de teologul mistic includ și situarea imaginii omului în fața imaginii divinității. Imaginea-palimpsest despre care vorbește maestrul teolog, subliniază Wackernagel, este o preluare neoplatoniciană (Plotin, Enneade V 3 [49], 17), trecută prin gândirea secolelor XIII-XIV ("Le regard transimaginaire de Maître Eckhart". Thomas 64) și care se va regăsi mai târziu în scrierile lui Michelangelo (imaginea inspirată de divinitate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
va regăsi mai târziu în scrierile lui Michelangelo (imaginea inspirată de divinitate se află în blocul de marmură, de unde artistul o aduce în lumină), dar și în conceperea operei plastice cu subiect religios. Pentru a exprima funcția dinamică a imaginii, teologul german creează un ansamblu de verbe: bilden, entbilden și überbilden (respectiv: a imagina, a "dez-imagina", a supra-imagina), tripletă ce ne indică o primă diferență de esență între viziunea "canonicilor" asupra raportului dintre divin−imagine−om și gândirea unui spirit atât
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
modelele și contra-modelele), creează module sau câmpuri discursive deschise, care sunt tratate în cercetare și ca subiecte semi-autonome (tipologia feminină, imaginarul cotidianului, modelele regalității etc.). Toate, însă, converg către factorul coagulant, arhetipul divin, Unul suprem (imaginat filosofic de la Parmenide până la teologii medievali români), garant al autorității puterii terestre și al imaginii identitare a comunității supuse ei, liantul planului oikonomic de gestionare a lumii creștine. În virtutea adevărului absolut atribuit Logos-ului, imaginarul creștin este tutelat de formele derivate din esența divină și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pentru a stabili sensul persoanei, experimente teologice și filosofice din alte spații culturale decât cel căruia îi aparține Max Scheler, anume din Estul european, unde dominant este "apofatismul persoanei", nu cel al esenței, îi găsim pe cei doi filosofi și teologi greci, amintiți și în alte locuri ale lucrării de față: Chr. Yannaras și I. Zizioulas. Tocmai pentru că sensul de preeminență, acordat ființării umane, de cele mai multe ori pe temeiul desfășurării unor experimente filosofice devenite model de tematizare filosofică, nu poate fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care nu părăsesc niciodată teritoriul patriei lor. (Iustinela Frențescu) CAP. IX. RELIGIE LA ÎNCEPUT, A FOST CUVÂNTUL (cuvânt despre cuvânt ) ...și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta este binecunoscutul verset cu care începe Evanghelia lui Ioan. Pentru teologi, Cuvântul este Dumnezeu, iar prin cuvânt s-au făcut oamenii. Dumnezeu a zis:” Să fie...Să se facă...A fost și s-a făcut prin Cuvânt. Cuvântul mai înseamnă lege, învățătură. Catolicii spun : Cuvântul Domnului..și ascultă Evanghelia. Pentru un
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
printre indicatorii cei mai populari. Fiecare dintre aceștia Încearcă să determine Îmbunătățirea economică reală bunăstării umane. Prima Încercare de a introduce un indicator economic alternativ a fost ISEW, creat de economistul Herman Daly, pe atunci la Banca Mondială și de teologul John Cobb În 1989. Indicele lor pornește de la cheltuielile pentru consumul personal și adaugă apoi munca domestică neretribuită. Apoi ei scad activitățile care au În primul rând rolul de a micșora pierderile, cum ar fi sumele cheltuite pe crimă, contaminarea
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Americii și la credința noastră intimă că suntem un popor ales. Reformatorii protestanți din secolele al XVI-lea și al XVII-lea credeau că hărnicia și abilitatea de sacrificiu erau un semn că cineva fusese ales pentru mântuire. John Calvin, teologul reformației franceze, a denunțat doctrina Bisericii, a salvării prin lucrări bune, confesie și iertarea de păcate. Dumnezeu nu poate fi influențat pentru un loc În Rai, a spus Calvin. Reformiștii credeau că fiecare ființă umană este izbăvită sau damnată din
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Weber, a realizat semnificația noilor acrobații mintale În examinarea rolului pe care Reforma protestantă l-a jucat În crearea de controale interne, care permiteau Înflorirea unui capitalism dezlănțuit fără ca totuși să sacrifice ordinea socială. Să ne amintim, cum a Înlocuit teologul protestant John Calvin ordinea externă, impusă de Biserică asupra fiecărui individ, cu o ordine autoimpusă, cu mult mai strictă. În fiecare moment al vieții credinciosului, fiecare acțiune trebuia să se conformeze gloriei lui Dumnezeu. Prin urmare, tot comportamentul personal trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
eternă, celălalt prin secularismul iluminist, comportamentul rațional și credința În progresul material - lumile opuse ale lui John Winthrop și Benjamin Franklin. Ceea ce unea teologia reformației și filosofia iluministă, era accentul pe care fiecare dintre acestea Îl punea pe autonomia individului. Teologii Reformei se ridicau Împotriva autorității papale și Îi admonestau pe coreligionarii lor, afirmând că preoții erau ființe umane imperfecte, ca și restul lumii și, prin urmare, nu puteau servi ca intermediari divini. Martin Luther, John Calvin și succesorii lor argumentau
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
adiționale merită analizate. Trăind În spații multiple și În timp profund Pentru Început, Într-o lume alcătuită Într-o măsură crescândă din diaspore culturale, spațiul politic este mai complex. Împrumutând din ideea lui Hedley Bull a unui aranjament politic neomedieval, teologul John Milbank, de la universitatea din Virginia, argumentează că ideea „spațiului simplu iluminist” este mult prea limitată Într-o lume densă, stratificată și profund implantată a realităților trăite contrare și suprapuse 63. Spațiul iluminist, cu accentul asupra măsurătorilor abstracte, locației, extensiei
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
sau cel național? Cum pot ei să facă tranziția către cealaltă tabără și să Înceapă să „gândească global și să acționeze local”? Surprinzător, cea mai mare speranță ar putea fi În comunitatea religioasă americană. O mare luptă are loc Între teologi și, de asemenea, Între congregațiile evanghelice, Biserica Catolică și iudaism asupra interpretării istoriei creației din Facerea, referitor la pasajul biblic În care Dumnezeu le spune lui Adam și Evei: Creșteți și vă Înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți, și
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
în care viețuiseră până atunci părinți călugări, iar aceștia au fost aduși la Mănăstirea Socola, împreună cu starețul lor, Sofronie Arhimandritul. Aici au reorganizat spațiul existent, întemeind astfel vestitul Seminar Teologic "Seminaria Veniamina", recunoscut prin erudiția excepțională a vestiților săi dascăli teologi, care apoi i-au conferit și cunoscutul renume de "Sorbona Moldovei". Între aceștia, au strălucit personalități eminente, precum: Melchisedec, episcopul Romanului și al Hușilor, vestiții frați teologi Filaret și Neofit Scriban, renumitul rector Popa Duhul, cărturar și duhovnic iscusit și
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
vestitul Seminar Teologic "Seminaria Veniamina", recunoscut prin erudiția excepțională a vestiților săi dascăli teologi, care apoi i-au conferit și cunoscutul renume de "Sorbona Moldovei". Între aceștia, au strălucit personalități eminente, precum: Melchisedec, episcopul Romanului și al Hușilor, vestiții frați teologi Filaret și Neofit Scriban, renumitul rector Popa Duhul, cărturar și duhovnic iscusit și cu mare dar de la Dumnezeu ș.a. În perioada aceasta de mare glorie (1803-1886), seminarul de aici a făcut să înflorească una dintre cele mai vestite școli de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
admitea doar cântecele pur textuale cântate de vocea umană. Numai orga, cu timpul, a reușit să se facă acceptată, după ce s-a purificat de orice amintire păgână. Cu toate acestea, instrumente de tot felul au invadat pretutindeni riturile. Umanistul și teologul Erasmus din Rotterdam (1466-1536) descrie foarte bine această situație: Am introdus în biserici o muzică de teatru, complexă ... Corni, trombe și cornete se pun la întrecere cu vocile. Se ascultă melodii de dragoste și imorale care ar trebui să însoțească
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
răspândi zestrea înțelepciunii și învățăturii sale, de a se perpetua spiritualicește, dincolo de timpul și spațiul ce i-au fost hărăzite. În timpul Evului Mediu, cea mai mare parte a ideilor despre educație au apărut în scrierile teologico filosofice ale autorilor vremii. Teologii creștini din primele secole aveau de luptat cu filosofii păgâni, ale căror idei greșite nu se potriveau cu învățăturile lui Hristos. Dezideratul Bisericii din acele vremuri a devenit zidirea omului în Hristos, a omului nou, creștin desăvârșit. Pedagogia creștină a
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]