5,174 matches
-
gâfâit, mormăit. Respiră adânc, cu ochii duși, vorbește încetișor și vocea lui e caldă și blândă: Gheorghiță-tată... Să vii în sat la noi când înfloresc pe dealuri prunii... Hiii, băieții-taichii! Hiii!... Aburește pământu'... Ce bine miroase pământu' răsturnat în brazdă... Tresare. Se uită la Gheorghiță cu teamă. Glasul bătrânului se frânge: Așa ne-o fost vorba, Gheorghiță a Marandei? O luași singurel la chișior, cătinel-cătinel... Te-ai stins cum ai sufla într-o lumânare: ești bun la Dumnezău. Își șterge o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de plumb. Haricleea, te rog... șoptește ea. Lasă... Haricleea se oprește. O privește lung, cu îngrijorare. Oftează ușor, apoi, zglobie, o întreabă (în grecește): Slăvita Doamnă dorește să cânt ceva mai vesel? Și ciupește corzile unui cânt vioi, săltăreț. Maria tresare lovită parcă, întinde mâna: Nu, nu!... Lasă!... Poți pleca... Mulțumesc... Haricleea se înclină adânc: Slăvită Doamnă... Se retrage cu spatele. În trecere, aruncă o privire cochetă într-o oglindă venețiană și iese plutind ușor pe ușa de taină. Maria, singură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de altfel, cărți se află răspândite peste tot. În fundul iatacului, un pat cu baldachin și draperii de catifea purpurie pe care e brodat același obsedant vultur bicefal. O blană de urs întinsă pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria... Maria își ferește ochii într-o parte: Am... am citit mult și... Oare? Strici ochii aiștea frumoși... Îmi pare rău, Maria, reia el, după o pauză, descumpănit, chinuit. Ce să fac? Spune-mi! Aș vrea să nu mai... Maria tresare speriată: Nu! Nu! Ce să faci?! N-ai ce să faci! Ștefan oftează și sprijină cazmaua de perete. Am scos toată Suceava, cu mic, cu mare, să adâncim șanțul de apărare al cetății. Pe fundul șanțului înfigem și niscai țepușe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl îmbrățișă cu disperare, se lipi de el cu tot trupul, cu tot sufletul, cu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rânduite după datină pentru pomenirea morților. Tăcerea adâncă e tulburată numai de sfârâitul lumânărilor ce ard picurând. Alexandru intră pășind ușor să nu-i tulbure ruga. Simțind suflare omenească în spate, Ștefan zvâcnește fulgerător cu mâna pe plăselele pumnalului. Alexandru tresare și dă un pas înapoi. Tu, Alexandre? murmură Ștefan stingherit, ridicându-se. Desigur, s-au uscat de mult florile pe morminte, îi reproșează el și Alexandru bolborosește ceva și pune capul în pământ. Uităm prea repede... Am făcut pomenire pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și noi, îndeamnă el și umple ulcelele, întinzându-i una. Zi bogdaproste... Bogdaproste... Bogdaproste că la Stambul peste tot e liniște. La fereastră, Ștefan privește cerul însângerat de soarele ce apune dincolo de colinele Sucevei. Voichița intră pe ușa de taină. Tresare și se oprește. Pe palme duce o cățuie cu jăratic, din care fumegă învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nici suspin..." Plutea un fum cu aromă de smirnă și tămâie. Privirile lui împăienjenite fug de pe sicriașul acela mic ca pentru păpuși, se opresc pe picioarele Răstignitului, în ochi cu un strigăt mut, acuzator: "Pentru ce?! Pentru ce?!!!" "Florile dalbe!"... Tresare. Glasurile de clopoțel ale colindătorilor de la porțile cetății răsunau asurzite de omătul gros, viscolit. Uitase: era Ajunul Crăciunului. Copiii îl colindau în fiecare an: "Am venit să colindăm..." "Ci viață fără de sfârșit"... Cântarea morților, tristă, gravă, se împletea, într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
viață și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu bucurie reținută, cu modestie prefăcută, protestează: Aaa! Nuu! Nuu!... De ce "Nu"?! Negrilă, gata cu ploconeala, îi ține isonul: Sigur! "Io Isaia Voievod!" De ce nu?! De ce?! De ce nu?! insistă Alexa. Mare boier ești! Bogat ești! Vrednic ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să-și ocrotească muierea lui și s-o apere de rele!" Mergem la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șterge cu palmele broboanele de sudoare ce-l orbesc, ia o gură de aer. Ce mă fac?!?! spune el fierbinte, disperat, cu voce răgușită. Vă rog!!... Nu mă părăsiți!! Fără voi, Moldova e pierdută!!... Se lasă o tăcere grea... Ștefan tresare, cu bucurie: Moș Toadere! strigă el recunoscându-l undeva mai în spate. Vino! Mai aproape... mai... și îi dă mâna și-l apropie, dar și-o retrage pentru că Toader dă să i-o sărute. Bade Toadere! Ai fost în multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Hotin... E comoara mea, ți-o încredințez, spune el apoi mai încet, arătând spre Maria, spre copii, cu un zâmbet cald, și le strânge aproape pe Maria, pe Sora. Pregătiți... Strângeți... În zori, plecarea la Hotin. La Orhei... Să vedeți! tresare Alexandru care ațipise de-a-npicioarele. Odihnește-te, Ștefane, se roagă Maria lipindu-și fruntea de pieptul său. O zi, barem... O zi... Dau turcii, Maria, spune el mângâindu-i părul. Dacă apucă să treacă... Și-o să treacă... Te doare? întreabă Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu ce să fac acuma?!... Trebuia să rămân acolo la Valea Albă! Eram... eram, doar, Domnul Moldovei!" Ștefan tresare... Ridică fruntea de pe masă... Clipește buimac... Se freacă la ochi... Unde se află?... Bună dimineață Măria ta! Aa!... Își șterge cu palma broboanele de sudoare. Pe ușa deschisă se strecoară geana de lumină a răsăritului și aerul proaspăt al pădurii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
clipa de fericire. Ar fi prea frumos să fie adevărat... Daniil zâmbește vinovat: Eu cred! Așa va fi! Trebuie să crezi, și va fi! Cred! Tăcere. Vântul aduce de departe, o dată cu foșnetul frunzelor și urletele unei haite de lupi... Ștefan tresare și smulge sabia: Calul!!... Daniil îl oprește printr-un gest potolit: Nu-i nevoie! Vorbesc eu cu ei! Să vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochii pierduți în gol... Ce noapte... Ce noapte, șoptește el, dar brusc, se smulge. La muncă sihastre! Altarul n-așteaptă! La muncă! Ia dalta și ciocanul și începe să cioplească în stâncă... Din depărtare, se aude, parcă, zvon de bucium... Tresare... Ascultă... I s-a părut numai... Cioplește... Un bucium... Alt bucium... Daniil a încremenit cu dalta și ciocanul... Ascultă... Buciume buciumând prind să buciume pe culmi hăulind prin văi cu ecoul lor din obcină în obcină. Buciumă!! strigă el și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
găsesc extraordinar în simplitatea lui foarte complicată. Este ora patru după-amiaza, și secretara a venit să mă anunțe, cu un surâs ironic, că nu e nici o scrisoare pentru mine. Păcat. Păcat că nu-mi pot controla chipul - care se înroșește, tresare -, inima care-mi bate mai repede decât de obicei, mâinile și subsuorile îmi transpiră, ca și cum aș fi înfruntat o frică subită și nervoasă - durerea mea e în mine, fără să mă părăsească. Oare se poate controla? Nimic? Cel puțin, nu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Nu-mi găsesc rostul. Mă joc cu degetele. Degetele trosnesc. Înțeleg deodată că locul meu nu este acolo. Mă aflu într-o gară pustie așteptând un tren deviat, care sigur nu va sosi. Liniștea se sparge brusc. Telefonul sună răgușit. Tresar. Ridic receptorul și iau nota telefonică transmisă de o funcționară morocănoasă, cu vocea găunoasă. Aceasta îmi comunică sec: „Mâine la ora 10 trebuie să fiți prezenți la Comitetul Județean de Partid pentru transmitere de sarcini 18 privind siguranța principalelor obiective
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
spus în gând de câteva ori la rând rugăciunea Tatăl nostru, pe care o știam din copilărie, dar erau mulți, mulți ani de când nu o mai rostisem. În timp ce mă rugam, o emoție necunoscută a pus stăpânire pe mine. Am dormit puțin, tresărind mereu. Urletele câinilor nu mai conteneau, iar cucuveaua stătea nemișcată sus, pe coșul de fum, și își exersa vocalizele sinistre ca într-un scenariu de groază: Cu-cu-veau, cu-cu-veau, cu-cu-veau! PRIMĂRIȚĂ Nici nu am apucat să mi beau cafeaua, când un
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Vă rog tare mult să strângeți toate astea și să plecați cât mai repede. În orice clipă poate veni cineva de la județ. Vă rog mult de tot. Așezați comod pe scaune, nici prin gând nu le trecea să părăsească încăperea. Tresăream de câte ori auzeam trecând o mașină pe stradă. În această situație dificilă, iată că intră pe ușă Mișu. Văzuse mașina cu număr străin în fața primăriei. A năvălit în birou să vadă „nemții” în carne și oase. Maaamă, ce de bunătăți!, a
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
omoare. Privea concentrată cele câteva cărți slinoase cu semne ciudate întinse în poala fustei largi. Când îmi vorbea, părea în transă. În timp ce îmi spunea toate acestea, îmi arăta o carte pe care era moartea cu o coasă în mână. Am tresărit. Maria s-a oprit din menit când lângă noi a apărut Ghiță, care a apucat-o de fustă și i-a spus nervos: Ia-ți șatra și pleacă imediat de aici, femeie mincinoasă! Maria și-a tras fusta și i-
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
papetărie, domnișoară, bucuroasă, evident că are cu cine schimba vorbă, se miră de dorința mea de a cumpăra ceva care pa cu totul special, cerneală Pelikan neagră. "Nu mai cumpără nimeni cerneala asta de când a murit săracul domnul doct R." Tresar. "Sărmanul doctor R." a fost un foarte bun prieten al meu pe care voiam să-l chem la telefon chiar mâine nemaiîntâlnindu-ne de vreo trei ani. Nu fac nici un comentariu, dar vânzătoarea, vorbăreață, îl caracterizează, așa cum îl știam și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
crezut. Era, însă, la Cernăuți, cale de două ore cu mașina, urma să vină doar seara. Până la sosirea lui s-a prezentat "la anchetă" colegul nostru Bobu, nechemat, dar agitat, indignat, cerând să fie "audiat, deoarece el știe adevărul". Am tresărit cu toții, și poliția și reclamantul, fiecare poate din alt motiv (noi, învinuiții, care ne miram că încă nu se simțise lipsa cărții, aceea care ne-ar fi descalificat total). "Spune ce știi", l-a îndemnat comisarul pe Bobu Ion, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
simt nici urmă de oboseală printre oameni foarte speciali (dar termenul "special" nu-i cel mai potrivit; mai potrivită este formula "oameni foarte interesanți"), de care am fost înconjurat. Dimpotrivă, ca un cal bătrân (clasicul exemplu al calului reformat care tresare auzind fanfara regimentului), sunt fericit în lumea aceasta "specială" care, după părerea mea, cuprinde puținele exemplare cu adevărat aristocratice din câte vor mai fi rămas în lumea actuală. Cu siguranță, dacă aș fi trăit într-o ipotetică grădiniță de copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
articolul într-un plic la redacție, semnat V. Demetrescu (tatăl meu și-a spus întotdeauna Demetrescu, pentru că așa îl înscriseseră părinții la liceu, dar eu mi-am corectat apoi numele în firescul, deși banalul, Dumitrescu) și peste două zile am tresărit emoționat văzându-l publicat chiar în prima pagină, lângă articolul lui Nicolae Iorga. Era prima dată când mi [27] se publica un articol politic într-un ziar „adevărat”, nu în cele miniatură pe care le scriam noi acasă... Mi-aduc
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]