7,316 matches
-
clătina vreo creangă pe copac, un fior rece mi se strecura prin trup și părul mi se ridica măciucă în vârful capului. Dacă vrei să știi, iubite cetitor, ce vra să zică a aștepta să dai bună dimineața cu trei urși, te-aș ruga să te înțelegi cu Catrințaș, ca să te ducă în locul unde eram eu. Îmi vei spune apoi la ureche ce ți s-a întâmplat. Cu toate aceste, matahalele 130 de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aștepta să dai bună dimineața cu trei urși, te-aș ruga să te înțelegi cu Catrințaș, ca să te ducă în locul unde eram eu. Îmi vei spune apoi la ureche ce ți s-a întâmplat. Cu toate aceste, matahalele 130 de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
întâmplat. Cu toate aceste, matahalele 130 de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustrasem pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele în vine, un foșnet înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai rea de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă, în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în copac, și fiindcă, în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea că se strică de râs de fiorii ce-mi dăduse. Iar eu nu tăgăduiesc că în acea clipă de strașnică emoție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea că se strică de râs de fiorii ce-mi dăduse. Iar eu nu tăgăduiesc că în acea clipă de strașnică emoție am simțit o nespusă bucurie, văzând că ursul s-a prefăcut în veveriță. În același moment sosiră și haitașii și goana se isprăvi. Mulțămit că am scăpat de cei trei urși care în timp de vreo trei oare au stat ca o amenințare asupra capului meu, îmi reveni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
eu nu tăgăduiesc că în acea clipă de strașnică emoție am simțit o nespusă bucurie, văzând că ursul s-a prefăcut în veveriță. În același moment sosiră și haitașii și goana se isprăvi. Mulțămit că am scăpat de cei trei urși care în timp de vreo trei oare au stat ca o amenințare asupra capului meu, îmi reveni, ca după orice primejdie trecută, curajul la loc, ba încă îmi reveni mai mare, ca și când m-aș fi luptat cu fiarăle și le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu se supara de glume, dar nici el nu-și cruța prietinii; avea limba ascuțită și se pricepea să lovească pe om la cusur. Toți își istoriseau acum impresiunile, însă nici unul nu mărturisea drept ceea ce-a simțit în așteptarea ursului. Mi-au trebuit și mie 20 de ani, ca să mă hotărăsc a destăinui adevărul. Ne adunasem deci într-o poiană prea frumoasă prin mijlocul căreia șerpuia un pârău rece ca gheața și limpede ca lacrima. Acolo la umbra a câtorva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
am suit la munte să culeg zmeură. Era o zi frumoasă ca astăzi; liniște mare în pădure; numai ciocănitoarele se auzeau lovind cu pliscul coaja bradului. Umplusem coșarca pe jumătate, când iată mă trezii la spate cu un afurisit de urs zburlit, rădicat în două labe, care venea spre mine mormăind și scuipându-mă, parcă vroia să mă mustre că de ce i-am călcat răzășia. Caut să fug, dar în fața mea se deschide o râpă adâncă peste care numai doar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
loc de punte; îmi fac cruce și apuc pe buturuga ceea pe care se vede Dumnezeu mi-a pus-o în cale, da' n-ajung bine la jumătate, că dincolo pe celalalt mal îmi iesă naprasnic un alt pârdalnic de urs și mai zburlit și mai mânios. S-au adunat, talharii, la zmeură și mi-au tăiet drumul din două părți, iar eu eram cu mânele goale... Cu mânele goale!... Da... cu mânele goale; fără pușcă, fără cuțit, fără un ciomag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nici înapoi, și cu prapastia sub mine... Închipuiți-vă în cel hal eram... Maica Domnului!... și astăzi când îmi aduc aminte, îmi îngheață sângele în mine!... Și ce-ai făcut, Catrințaș? Ce să fac, boieri dv.?... Ia, m-au mâncat urșii!! Șiretul de Catrințaș a rostit aceste cuvinte cu un aer atât de blajin, cu o atât de prefăcută naivitate, încât toți am ramas un moment buimăciți. Ura!... Să trăiască Catrințaș, strigă în sfârșit din răsputeri Codreanu. El a pus capac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ramas un moment buimăciți. Ura!... Să trăiască Catrințaș, strigă în sfârșit din răsputeri Codreanu. El a pus capac la toate. Voi iștilalți nu mai plătiți o ceapă degerată. Și fiindcă a dat Dumnezeu de a înviat după ce l-au ospătat urșii, apoi să bem în sanatatea lui ca să nu mai moară a doua oară! Povestea lui Catrințaș a mers din gură în gură; a făcut ocolul Slănicului și, pot zice, a țărei întregi. De atunci, ca mai ba, vânătorii noștri să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
român, mor de foame aicea. Ei, brava mă! Ține un bacșiș și dă-i înainte cu turceasca, răspunserăm noi puindu-i câte un franc în palmă. Eu nu sunt singur aicea; a mai venit cu mine un țigan cu un urs. Și unde e țiganul? E la Versailles, căci nu l-a lăsat să intre cu ursul în Paris. Ei bine, iubite cetitor, n-o să mă crezi poate, dar m-am dus la Versailles în aceeași zi nu atât ca să văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
turceasca, răspunserăm noi puindu-i câte un franc în palmă. Eu nu sunt singur aicea; a mai venit cu mine un țigan cu un urs. Și unde e țiganul? E la Versailles, căci nu l-a lăsat să intre cu ursul în Paris. Ei bine, iubite cetitor, n-o să mă crezi poate, dar m-am dus la Versailles în aceeași zi nu atât ca să văd palatul lui Ludwig al XIV-lea și faimosul parc cu apele săritoare care sunt unice în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
n-o să mă crezi poate, dar m-am dus la Versailles în aceeași zi nu atât ca să văd palatul lui Ludwig al XIV-lea și faimosul parc cu apele săritoare care sunt unice în lume, ci ca să întâlnesc țiganul cu ursul. Am avut în adevăr norocul să-l găsesc nu departe de poarta parcului, și vederea lui mi-a făcut o mare bucurie, mi-a deșteptat în minte întreaga icoană a țărei mele cu munții, cu apele, cu pădurile, cu tradițiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu apele, cu pădurile, cu tradițiile, cu sălbătăcia ei chiar. Mă uitam la dânsul și nu-mi venea a crede ochilor. Auzi!... Un țigan autentic, în costumul lui primitiv, cu fața mohorâtă ca ceaunul, cu dăiraua 194 în mână, cu ursul Carpaților legat de botniță lângă dânsul, aici la porțile Parisului, în vechiul culcuș a lui Ludwig al XIV-lea, în mijlocul civilizației celei mai rafinate! Ce contrast izbitor, ce anacronism, ce nepotrivire de timpuri și moravuri! Cu câți seculi era în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
loc calcat, atâtea țări străbătute, atâtea lucruri văzute, atâtea rase de oameni întâlnite, mi-a dat impresiunea ca și când ar fi trecut zecimi de ani la mijloc. Într-o lună trăisem o viață întreagă. De aceea, când am văzut țiganul cu ursul, m-a prins dorul de inimă și mi-a venit să-l sărut. M-am apropiat de el și i-am zis cu tonul familiar obicinuit: Da' de unde ești tu, măi țigane? Auilio! Și tu ești de-ai noștri! răspunse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tot e mai bine acolo decât aici între străini. Să trăiești, domnișorule, mânca-ț-aș ochișorii! S-ajungi mare cât o beizadea!196 Apoi, de bucurie că te-am văzut, am să-ți cânt din dairà. Diha, Martine! strigă el ursului, care se sculă în două labe, legănându-se din șele ca o mireasă. Joacă bine, măi Martine, că-ți dau pâne cu masline. Ursul juca mornăind, țiganul cânta și suna din dairà și o mulțime de lume care nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de bucurie că te-am văzut, am să-ți cânt din dairà. Diha, Martine! strigă el ursului, care se sculă în două labe, legănându-se din șele ca o mireasă. Joacă bine, măi Martine, că-ți dau pâne cu masline. Ursul juca mornăind, țiganul cânta și suna din dairà și o mulțime de lume care nu mai văzuse asemenea spectacol se grămădi în jurul nostru, căci nu era lucru banal să vezi jucând ursul din Carpați la poarta castelului din Versailles. Iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
măi Martine, că-ți dau pâne cu masline. Ursul juca mornăind, țiganul cânta și suna din dairà și o mulțime de lume care nu mai văzuse asemenea spectacol se grămădi în jurul nostru, căci nu era lucru banal să vezi jucând ursul din Carpați la poarta castelului din Versailles. Iar când ursul cu tavaua în labe se adresă pe rând la privitori, toți, după exemplul meu, îi aruncară câte un ban roș sau alb, așa că întâlnirea țiganului cu mine i-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mornăind, țiganul cânta și suna din dairà și o mulțime de lume care nu mai văzuse asemenea spectacol se grămădi în jurul nostru, căci nu era lucru banal să vezi jucând ursul din Carpați la poarta castelului din Versailles. Iar când ursul cu tavaua în labe se adresă pe rând la privitori, toți, după exemplul meu, îi aruncară câte un ban roș sau alb, așa că întâlnirea țiganului cu mine i-a fost de bun pocinoc 197. Am stat în Paris aproape o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de fostele ei limite de pe vremuri. Se pare că natura își intră în drepturi întotdeauna dacă omul nu intervine cu armele lui de distrugere, adică toporul sau drujba. Locul era plin cu zmeură, fapt ce mă ducea cu gândul la ursul carpatin, care bântuia zona și nu știai când poți da nas în nas cu el. Dar despre urs voi mai pomeni ceva mai încolo... După această poiană urcușul continua încă vreo 20-25 de minute și intrai în altă poiană cu
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
intervine cu armele lui de distrugere, adică toporul sau drujba. Locul era plin cu zmeură, fapt ce mă ducea cu gândul la ursul carpatin, care bântuia zona și nu știai când poți da nas în nas cu el. Dar despre urs voi mai pomeni ceva mai încolo... După această poiană urcușul continua încă vreo 20-25 de minute și intrai în altă poiană cu vegetație aproape luxuriantă, păduri de „coada calului” și alte plante care profitau la maximum de umezeala din zonă
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
trage că eu, care mă consider un om al muntelui, să pățesc așa necaz, să nu mai pot merge, fără să am nici un accident sau cine știe ce altceva. Până la urmă din întâmplare am descoperit un anumit lucru, îmi era frică de urșii care știam că umblă în zonă și la un moment dat am mers câțiva pași cu spatele, spre vale, zicând cu voce tare: Ursuleeeee... să nu viii... Am descoperit cu surprindere faptul că dacă mergeam cu spatele spre vale, puteam
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
unul să ia de la uzină un camion de ouă în vrac. Și noi nu ne prindem. Ce-i aia „în vrac“? Marian e și nebunul, și taurul comunal, care are nostalgia vremurilor când oamenii se băteau cu mâinile goale cu ursul. Așa era odată, că mâncau totul natural, zice el. Mania omului bolnav. Asta ar fi explicația. Nu mai există mâncare, doar vitamine, proteine. Nu mănânci morcovi, ci betacaroten. Parcă simți gustul de farmacie în gură. Parcă mănânci direct cu pipeta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]