5,630 matches
-
obiceiul. Oacă gonea spre casa gagicii, să dea de veste că sosea Stăpânul în petrecere... Lume Stere deschise larg ușile. Era spre primăvară. O căldură abia simțită se zbătea peste loc. Cuțarida prinsese o barbă scurtă, verzuie de iarbă. Gunoiul zăcut sub zăpadă mirosea frumos a frunze putrede. Pământul negru și gras dospea. Cârciumarul își privi pomii. Le pusese fiecăruia câte un tutore de salcâm tare, de care legase cu rafie tulpinile crude. Câinii se gudurau la picioarele lui, căscau leneși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
măsuraseră loturile și oamenii se apucaseră de treabă. Întâi a venit Matei, o namilă de român cu un păr rar și dinți negri, mâncați. Era îmbrăcat într-o scurtă de stofă militară, vopsită, adusă de pe front, din Moldova. În ea zăcuse de tifos, că nu-l luase Ă-lde-sus, să nu se mai canonească. Necăjit, se vedea bine. Dumnezeu îl știuse cum adunase banii de loc. Și-a ridicat casa singur, cu palmele. Ne-vastă-sa aduna bălegar de pe rampă, se uita la vecini
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o scape, dar croitorul a pus piciorul în prag și le-a spus: - Nu v-amestecați! E muierea mea! Cine-mi calcă în curte piere! Până la prânz, icoană o făcuse! N-o mai cunoșteai. O săturase de talian. O lună zăcuse Florica. Meșterul tot mai cânta. Trecea spre seară pe sub geamurile fetelor și nevestelor. Când se aspri timpul isprăvise lucrarea. Și-a strîfts sculele și-a plecat cu oamenii lui. Multe luni după aceea oftau muierile cu gândul la el... Biserica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi râs. Intrau câte una în biserică, abia urcând treptele de piatră, ajutate de muierile mai tinere sau de copii. Înăuntru era o răcoare plină de fum verde și un înec de flori. Pe masa lată și înaltă din fața altarului zăceau grămezi de zambile albastre și roz, de liliac mov și de frunză proaspătă de salcâm. Mai în margini puteau fi văzute și florile sălbatice ale gropii, aduse de nevoiași, crude în lumina subțire, albăstruie a lăcașului. Sub bolțile largi de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o dată, simți o sfârșeală în stomac și mai apucă să vadă ochii fioroși ai animalului care-l împunsese. - Săriți, că 1-a lovit pe nea Marin! strigă Chișcă. Zece cuțite puseră capăt agoniei taurului. Între picioarele vitelor, cu mațele afară, zăcea parlagiul, galben, mort. Nu spunea nimeni nimic. Alături se mai auzeau copitele animalelor ucise, cărate afară din țarcuri târâș. Doi hamali -lau ridicat de jos și -lau scos pe zăpadă. Marin Pisică murise încruntat. Cum ședea așa, cu mâna dreaptă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Iar se bărbierește Gheorghe, râse unul din fundul beciului. Se adunară împrejur. Erau hoți și hoți. Mai bătrâni și mai tineri, spilcuiți de nici nu-i bănuiai, cu haine bune pe ei, ca domnii, sau jerpeliți, manglitori de rând, care zăceau la zdup pentru vreo găină. Treanță le spunea pe nume, se înjura cu ei, ce mai, șnorări de-ai lui. Stătuseră împreună la gros. Ucenicul i-a privit pe rând. De sus, din tavanul afumat al beciului, venea o lumină
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un amnar cu iască și dădea foc. Trâmbe de fum alb, înecăcios se ridicau drept în sus, sub coroanele pomilor. Toată strada aceea pardosită cu frunze se împînzea într-o lumină în care nu se mai deslușea nimic... Gogu croitorul zăcuse două luni pe patul spitalului și, în cele din urmă, doctorii îl trimiseseră acasă, n-aveau ce-i mai face. - Barim să mor în patul meu, spunea meșterul. -Lau dus cu o trăsură. Era galben, numai pielea și osul pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spune-i să tacă! Să n-o mai aud! Da-n inima lui bătrână o iertase, că-i era parcă mai dragă, nu putea s-o piardă, s-o lase altora, de-acum trebuia s-o păzească... Vreo două săptămâni zăcuse Paraschiv, cu fierbințeli în trup, slăbit, mort aproape. Îl țineau coardele ca pe un frate, că le plăcea tinerețea lui. Gheorghe nu se mișca de lângă pat: - Cum e, mă puișorule? îl întreba când deschidea ochii. 308 Pungașul avea o privire
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu grijă ținuta, gesturile, cuvintele, dacă, din Întâmplare, domnul Brummell ar fi catadicsit să i se adreseze. Căci, În această primă etapă a vieții sale, el se mai amesteca Încă prin mulțimea dansatorilor de la baluri, unde cele mai frumoase mâini zăceau așteptând-o pe a sa. Mai târziu, Îmbătat de poziția extraordinară pe care o cucerise, a renunțat la rolul de dansator, prea vulgar pentru el. Rămânea doar câteva minute, la Începutul balului; Îl scruta dintr-o privire, Îl judeca printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care Stillschweigen’sche Buchhandlung 1 are obiceiul să le importe din Anglia, au sosit, ca de obicei, diverse foi tipărite de maculatură (Maculatur blätter), folosite drept ambalaj interior: asupra acestora, cu un fel de respect mahomedan chiar față de maculatură, unde zac uneori cunoștințe ciudate, Filosoful Veșmintelor nu consideră nedemn să-și arunce privirea. Cititorii Își pot da seama de uluirea lui când, pe o asemenea foaie decolorată și răzleață, probabil vreun exemplar aruncat la gunoi al vreunui Periodic englezesc, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
imaginile derulate în spatele pleoapelor mele închise n-au fost suficient de puternice încât să mă trezească. *** Aveam două variante simple. Puteam să mă ridic și să-mi păcălesc deprimarea să dispară treptat concentrându-mă intens asupra altui lucru sau să zac acolo și să mă simt nefericită la nesfârșit. Opțiunea A era ceva mai atrăgătoare. În plus, dacă ieșeam din studio, puteam să-mi distrag atenția și totodată să sper că, până mă întorc, Hugo îmi va lăsa un mesaj. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
setul de butoane de interfon între care se găsea și cel cu numărul cincizeci și opt. Mi-am desfășurat cercetările în cea mai mare parte sub privirile atente ale unui grup de băieți care păreau atât de plictisiți, încât parcă zăceau în fața unui televizor invizibil, cu privirile inexpresive și indiferente față de ce se întâmpla în jur, de parcă s-ar fi uitat la Richard și Judy1, cuprinși de o amorțeală plină de scepticism, judecând după umerii lor pleoștiți. Ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
înecate, strivite sub surpături sau înghițite de valuri. Seara, când Cerul a îngăduit în sfârșit să se risipească acest coșmar, torentul a dus toate rămășițele în afara orașului, în vreme ce apa scădea mai repede decât crescuse. În zori, dacă victimele continuau să zacă risipite pe solul strălucitor, ucigașul era de acum departe. Era dreapta pedeapsă pentru crimele Granadei, zicea maică-mea, cu acea monotonie a frazelor definitive. Dumnezeu voia să-Și arate puterea fără seamăn și să pedepsească aroganța cârmuitorilor, corupția, nedreptatea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se topea în ceață. Curând, calul mi-a scăpat. Alergând pe orbecăite, m-am lovit de un copac, de care m-am agățat, ghemuit și dârdâind de frig. Când, după ce viscolul s-a potolit, oamenii au venit să mă caute, zăceam leșinat, îngropat în zăpadă, cu piciorul drept rupt de vreun cal care-și pierduse cumpătul. Se pare că nu stătusem prea multă vreme îngropat în omăt, ceea ce m-a cruțat de amputare. Dar nu puteam merge, iar pieptul îmi ardea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nimeni nu se sinchisea să vină până aici când erau atâtea de cules sus. Era departe de ei și în siguranță aici. Salam împinse o ușă, care se deschise ușor. Prin întuneric, văzu câteva cutii de acte răsturnate, conținutul lor zăcând acum pe podea. Cine făcuse asta avusese dreptate să nu zăbovească: era doar un birou. Observă câteva fire tăiate atârnând precum rădăcinile unui copac prăbușit: cineva furase telefoanele și faxul și lăsase restul. Poate că le-a scăpat ceva, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
față. —A, dragă. Pot să-ți explic. Pur și simplu trebuia să scăpăm de ele. Ocupau prea mult spațiu; stricau tot apartamentul. Așa c-am făcut-o. Au dispărut. —Despre ce Dumnezeu vorbești? Cutiile alea pe care le-ai lăsat să zacă în birou de aproape un an. Ai spus că o să le desfaci, dar n-ai făcut-o niciodată. Așa că domnul ăsta drăguț le-a încărcat în camion și acum se îndreaptă spre gunoi. Maggie îi aruncă o privire bărbatului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
podea, unde zări o formă ce părea a fi un corp. Maggie se lăsă pe vine ca să vadă mai bine - dar nu exista nici un dubiu. Acolo, rece și lipsit de viață, cu mâna încleștată în jurul unei sticluțe goale de pastile, zăcea cadavrul lui Rachel Guttman. Capitolul 15 Bagdad, aprilie 2003 Singurul lucru de la care putea pleca era un zvon. Cumnatul lui pomenise despre asta ieri, la garaj, însă nu ar îndrăzni să-i pună întrebări în această privință acum. Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
stătuse niciodată atât de aproape de unul așa de... proaspăt. Căldura pe care o degaja corpul femeii în timp ce Maggie îi atingea spatele o înspăimânta și o nedumerea. Începu să tremure, apucându-i instinctiv brațul, încercând să o ridice, ca să nu mai zacă pur și simplu acolo ca un, ca un... cadavru. Atunci auzi podeaua din cealaltă încăpere scârțâind sub greutatea unor pași. Maggie vru să strige după ajutor. Dar un fel de spasm îi paraliză mușchii gâtului, împiedicând cuvintele să iasă. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în bucătărie. El fu cel care hotărî să intre din nou. — Vreau să o mai văd o dată, spuse. Intrase probabil de cinci minute, când Maggie auzi un urlet de durere aproape animalic. Alergă în bucătărie, unde corpul lui Rachel Guttman zăcea încă prăbușit pe podea. Fiul stătea aplecat asupra ei, doar că, dacă înainte fusese palid, acum, chipul îi era de un roșu-aprins. —Ce e? Întinse mâna. Ținea în ea o bucată de hârtie. Ea se apropie să o ia. Ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mama s-a sinucis. N-ar fi făcut în vecii vecilor așa ceva. Niciodată. Maggie își dorea să se afle din nou în camera cealaltă și să stea jos. Cine știe ce-ar putea să facă aici, cu mama lui moartă zăcând la picioare? Încă nu îndrăznise să-l întrebe cum îl cheamă. Și-a sacrificat întreaga viață ca să aibă grijă de noi. Și de sâmbătă era disperată să facă ceva, să treacă la fapte. Ai văzut și tu lucrul ăsta. Amintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
schimbe banda. Gândurile lui Maggie goneau nebunește. Cineva era cu un pas înaintea tuturor mișcărilor pe care le făceau. Ea și Uri descifraseră numele lui Afif Aweida la apartamentul lui Kishon; după câteva ore, un om pe nume Afif Aweida zăcea într-o baltă de sânge într-o piață din Ierusalim. Fuseseră singurii care intraseră în casa lui Kishon și văzuseră că acesta primise ultimul telefon dat de Guttman. Iar acum și el fusese eliminat. Asta nu putea să însemne decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-i salveze viața: ea trebuia să iasă din mașină și să fugă, iar el să o acopere. Urmăritorii aveau să-și ațintească armele asupra lui, în timp ce ea se furișa, salvându-și propria piele. Își imagină trupul lui, nemișcat și însângerat, zăcând pe drumul prunduit și se cutremură din cap până-n picioare la acest gând. Știa că nu trebuie să facă zgomot, dar nu se putea stăpâni: acum plângea în hohote zgomotoase pentru bărbatul pe care îl strânsese în brațe și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Ehud Ramon. Agață-te de gândul ăsta, își spuse; agață-te. Repetă numele pentru sine, chiar în timp ce-și simțea trupul tremurând de durere. Ehud Ramon, Ehud Ramon, Ehud, Ehud, Ehud... Apoi o amintire ieși la suprafață, una care zăcuse îngropată zeci de ani, amintirea poveștii dinainte de culcare ce îi plăcea pe când era copil, aceea pe care îl ruga pe tatăl său să i-o citească de nenumărate ori, despre un băiețel foarte năzdrăvan. O clipă, întrerupând roșul și albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
după toate probabilitățile. O fi de bine? După cum arăta persoana când a luat startul, parcă nu prea s-ar zice. De bine sau de ne-bine, important era că ea putea să facă ceva, să se miște, să acționeze, nu zăcea paralizată și dezorientată ca mine, așteptând să apară un Godot pe nume Zoran care să... Să ce? Să mă descoasă În legătură cu Eva? Hm... Individul putea fi oricum, prost Însă, nu. Și nici el nu cred că mă considera pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]