5,438 matches
-
m-am apucat să recit și să cânt în mintea mea mici poezii: Zăpada zace albă și albă și albă albă albă și albă zace zăpada sub zăpadă mi-ar plăcea și mie să zac și să zac și să zac privind. De sute de ori am tot cântat asta, iar zgâlțâiturile trenului îmi ritmau cântecul. Abia când s-a făcut zi și femeia-samovar încă mai sforăia, am îndrăznit să sper că cei doi civili nu vor mai intra peste mine
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
miliției, arestări publice, fotografiile expuse în galantare cu fețele desfigurate de frică ale hoților de prăvălie prinși și, în replică la ele, de-a lungul aleilor din parc, panourile cu zâmbetul unsuros al muncitorilor fruntași și eroilor socialiști. Am văzut zăcând în praf zdrențăroși tineri sau bătrâni, morți în plină stradă, și trecătorii pășind indiferent pe lângă ei. și am văzut cortegiile de mare pompă ale unor funeralii de stat, cu sicriul deschis purtat de camioane îmbrăcate în catifea, și mulțimea de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o teribilă forță de atracție. Îți dizlocau inteligența, mutând-o în picioare. Oricât de numeroase și de crunte ar fi fost poveștile unor asemenea evadări, încercările mortale de a fugi nu mai sfârșeau. La vremea secerișului, la frontiera verde, leșurile zăceau printre combine. Erau oameni ce fuseseră împușcați ori sfâșiați de câini - deseori și una, și alta. Pe Dunăre pluteau ciozvârte de cadavre, cei ce fugeau erau vânați cu șalupe și sfârtecați de elicea lor. și totuși, dorința de a fugi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de omul alb special pentru a-i distruge pe africani, un continent care nu ar fi cunoscut nicodată fumatul dacă omul alb nu aducea iarba dracului cu vaporul. Între timp, cutia William Saurin fusese golită de fasolea cu carne și zăcea pe un colț de masă cu capacul deschis, ca un cap de misionar cu scalpul la vedere, mort în misiunea în Africa, pe când încerca să răspândească fumatul... L'obsession du saucisson maison nr. 3. După ce bucătăria s-a golit, am
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
avut un accident grav. A fost călcat de un camion al unei Gospodării Agricole Colective, iar șoferul, un țărănuș de nouăsprezece ani, când a văzut că accidentase pe cineva, a dat mașina înapoi și i-a strivit complet femurul. A zăcut multă vreme în spital și a suferit șase operații. În vremea aceea, eu alergam cu sufletul la gură, la șapte dimineața, la Casa Scânteii. La ora trei, nemâncată, fugeam cu două autobuze de la Casa Scânteii la Spitalul Panduri, încărcată cu
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
12 ani!... ULTIMELE ZILE ALE VERII ’69 De vreo câteva zile am încetat orice activitate informațională susținută, intensă - ca un explorator care după un marș lung prin junglă sau prin zăpadă se hotărăște deodată să se întindă în hamac, să zacă, să doarmă. Ziare pe care le cercetam până la ultima informație nătângă rămân nedefrișate, neschingiuite - și nu am remușcări. Continuu să nu știu ce se întâmplă în Madagascar. Habar n-am ce e nou la New Jersey. Nu știu ce vânturi bat pe Oceanul Indian. Poate
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
nu am despre ce scrie. Dar nu mă simt obosit. Aș minți argumentând patetic că m-a răzbit oboseala, la care are drept constituțional orice explorator. Eu nu obișnuiesc a dezinforma, așa cum mă feresc și de a informa. Mă psihanalizez zăcând în hamac și constat că nori lungi trec pe șesuri. Mulțumită lor, înțeleg că starea în care mă aflu e o stare de reculegere, specifică comemorărilor. O comemorare te poate ajunge din urmă mai repede decât o bucurie, o reculegere
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
o forță pe care nu mi-aș fi bănuit-o nici când împingeam prin anii ’50 căruciorul de lemn roșu cu păpușa Tania sau pisica Ghizi, nici peste 20 de ani, când zdroncăneam landoul de vinilin bleumarin în care Oana zăcea ca o larvă și nici mai târziu, când târâiam după mine căruțul de fier cu butelia albastră împrumutată din vecini: forța de femeie-ricșă. 10 nov., ora 16,30. Cu M. și Vio lemne și cărb. pe Fucsik. 2 ture cu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de țărm. Cât mai departe, acolo unde corpul se leapădă de pielea de broască (din creieri!). Acolo, în larg, corpul meu nu are naționalitate. Așa cum, în copilărie, corpul meu nu avea naționalitate în lada pentru plapumă, unde îmi plăcea să zac printre perne, cu capacul închis. Nici în oglindă, când te privești fix în ochi, nu ai naționalitate! Nici când ești îndrăgostit și simți că e cineva care te iubește tare de tot. Nici când dansezi. Solar, zicem, și ne pufnește
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
cu ochii pe mine ca pe butelie. Ajungem în dreptul lui Y4, e deja un fel de lumină cenușie și un ger de facem aburi la gură când râdem. Nu-mi vine să cred ce-mi văd ochii: în fața alimentarei Pescărușul zac înșirate pungi de un leu cu sticle de lapte și, între ele, câte o umbră nemișcată, care le păzește și așteaptă să se deschidă... E totuși duminică! Cine știe, și-or fi luat pescărușii angajamentu’ să facă cincinalu-n trei zile
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
număra, desigur, în japoneză : ici, ni, san, shi. Eu eram în spinarea lui Preotu’, iar lui îi tremurau genunchii. La un moment dat, n-a mai rezistat și s-a prăbușit. Valeca a auzit bufnitura și s-a întors. Preotu’ zăcea la pămînt, iar eu picasem în picioare. Ne-a pus pe amîndoi să stăm în gardă și, crezînd că eu îl purtam pe Preotu’, m-a lovit fulgerător în plexul solar. Ne explicase principiul loviturii în karate, cum că este
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
lucrez pentru Barbu !“. Dănuț stătea pironit în continuare în mijlo cul curții, fără să mai vadă nimic în jurul lui. În timpul acesta, Serghei Luminița se ridicase și, cu fața înroșită de plîns, plecase șchiopătînd înspre clasă. Bascul ei alb de pionier zăcea uitat pe caldarîm lîngă zidul alb al școlii, iar soarele scălda, ca totdeauna, lumea cu lumina lui aurie, precum spicele patriei. /Serghei Luminița a fost prima dintr-o serie de colege de care m-am îndrăgostit. După experiența cu ea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
păstrat în sertarul mesei din dormitor inaccesibil altor persoane. În acel sertar se aflau toate documentele casei și ale familiei. În acel album am depus între coli de desen blocurile de timbre și cele două acțiuni la păstrare, unde au zăcut timp de două zeci de ani. Cum am amintit anterior datorită faptului că eram apreciat pentru comportament de către dirigintă am simțit și o schimbare a colegelor, a grupului de fete pe care le-am simțit mai apropiate sufletește în discuțiile
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
a flautelor care fac caii să danseze. Statui nu se fac pentru că nimeni nu crede În timp. Nu există Munte. Și nu există zei aici. Singurul zeu este Plăcerea, dar el moare Împreună cu credincioșii săi, amestecîndu-se printre cadavrele lor care zac și putrezesc Între flori inutile, neînchise În nici o piramidă. La ce le-ar trebui sibariților piramide? Ei au renunțat la eternitate În schimbul plăcerii. Și, dealtfel, nimeni nu s-a gîndit vreodată să Înalțe o piramidă În grădini luxuriante, cu vegetație
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sînt Întotdeauna mai ușor de construit edenurile fictive decît micile fericiri reale. Și dacă mă reîntorc printre marmurile grecești o fac fără să uit Întrebările pe care această mare mi le-a pus În locul sfinxului... Marmura din paradisul elenic a zăcut În promiscuitate laolaltă cu șopîrlele și cu stafiile zeilor defuncți... istoria au șters-o parca ploile și a supraviețuit numai un alb neîntinat, străin de tot ce s-a petrecut În preajmă... am uitat cine erau judecătorii lui Socrate, În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o mai putea controla. Era lipsită de putere și arăta ca o ființă nehrănită, epuizată de suferința celor șase luni de spitalizare. Buzele îi erau albe ca varul, iar ochii îi erau duși în fundul orbitelor. Nicky, când își văzuse frățiorul zăcând fără suflare, nu avusese nici o reacție. Se furișase lângă sicriul celui mic, îi băgă un degețel în guriță, apoi începu să îl dezbrace, să îl descalțe de papucei. La privirea acestui tablou rămăsese suprinsă, iar gestul lui nu știa cum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
unele vise ca piertrele din vârful muntelui, rostogolinduse și ajungând undeva lângă o altă piatră sau la rădăcina unui copac. Altele se duc în râuri care curg cu repeziciune ducându-le fără destinație sau singure se proptesc de un mal zăcând multă vreme acolo. Unele ajung în locuri ciudate, iar cele care se lovesc mai tare se sfărâmă în mii de bucăți. Afară era o vreme încântătoare numai bună pentru a te face să gândești la cele mai îndrăznețe vise. Soarele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o Românie tristă, plină de umor și că asta produce filme bune, cu condiția să nu vezi doar jumătatea goală a paharului !... Cu alte cuvinte : situația e albastră, cultura i la pământ, tinerii țării se duc, se duc (când nu zac pân la pensie în vreun ”McDonald’s”...), dar, chiar și atunci când toți pleacă în Occident, rămâne întotdeauna cineva să stingă lumina la aeroport în cazul de față, Cristi Mungiu, cu Occidentul lui (care are un haz nebun)... Dorel Vișan (un
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ne putea scrie și de a ști că ne iubim în pofida a orice și mai presus de orice. Mama III 30 ianuarie [1949], duminică, ora 2 Aș vrea să spicuiesc astăzi, pentru tine, din noianul de amintiri, frunze moarte care zac risipite pe pământul meu pierdut. Soarele de astăzi, umed încă de iarna recentă, îmi amintește de o vacanță de Paște în luna martie, de pămân tul mustind de sevă și de brazdele negre și late. Ne întor ceam acasă în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la pantofi. Nimic nu declasează mai grav o femeie, din punct de vedere vestimentar, bineîn țeles, decât pantofii scâlciați. Aici, aproape că nu mai contează, dar la Paris și în lumea capitalistă este ceva foarte important. Ia te uită unde zăcea arbitrul eleganței! M. 51/1950 I 5 noiembrie [1950], duminică Se apropie ziua ta, copila mea. A patra aniversare departe de mine. Îmi vine să strig: la ce bun să trăiesc, să mătur, să gătesc, dacă toate astea nu mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care mă sfâșie și mă omoară. Poate are să rupă vraja rea care a tăiat firul vieții noastre comune. Mă duc să mă culc, draga mea Mouette. Faptul că m-am cufundat prea adânc în gândurile astea care endemic, la tent, zac mereu în mine, faptul că le-am exacerbat m-a obosit, m-a întristat, m-a îmbătrânit cu o sută de ani. Oare am să te regăsesc peste 100 de ani? Am să te mai port o dată în pântece? Oare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Are chipul palid, tras și pare... extrem de vulnerabil. Nu-mi place chestia asta. Nu l-am văzut niciodată pe Michael altfel decât în costume scumpe, ținând în mână un pahar de băutură scumpă. Ditamai omul, liniștitor și indestructibil. Și nu zăcând într-un pat, în halat de spital. Mă uit la Luke, și el îl fixează pe Michael, alb ca varul. Pare că din clipă în clipă o să-l podidească plânsul. O, Doamne. Acum îmi vine mie să plâng. Apoi Michael
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu alta n-are a face. De bătut trebuie să te batem” ; sau : „Am auzit că ești om cinstit, cu toate că ești un jidan parșiv !” <endnote id=" (217, pp. 176 și 297)"/>. Nu sunt acestea doar simple ticuri verbale. În spatele lor zac secole de clișee mentale. Le regăsim, de pildă, În piesa Evreii (Die Juden), scrisă la jumătatea secolului al XVIII-lea de dramaturgul german G.E. Lessing. Șocat de corectitudinea și generozitatea unui evreu, un personaj creștin ajunge la concluzia că există
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
rânduială și absurde. Iară unul dintre ei, alergând În casă și scoțând o sabie, a ajuns pe suntul și Îndată i-a tăiat cinstitul lui cap și așa, deslegând și restul trupului, l-au lăsat la un loc cu capul, zăcând disprețuit și nici unul dintre cucernici [= creștini] neîndrăznind a se atinge de dânsul” <endnote id=" (78, p. 96)"/>. Pe timpul nopții, deasupra trupului lui Ioan s-au arătat lumini și trei Îngeri „cu chip de lumină”. Crezând că au venit credincioșii creștini
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
prins, l-au pus să le binecuvânteze sinagoga („casa În care se Închinau jidovii”), dar Sfântul Gheorghe a sfințit-o cu „cădelnița pe care i-a dat-o Dumnezeu din cer”, astfel că au fost alungate toate „duhurile necurate” care zăceau În ulcelele Înșirate pe pereții templului. „Jidovii, văzând aceasta, se sfătuiră de ce moarte să moară Sf. Gheorghe. Și În urmă se hotărâră : să fie legat cu picioarele de picioarele dinapoi ale unui cal sălbatic, și apoi să dea drumul calului
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]