7,506 matches
-
vom mărgini, în acest stadiu, să amintim doar două mijloace prin care locuința (înțelegînd prin aceasta atât teritoriul, cât și casa) este transformată în Cosmos și capătă astfel valoare de imago mundi: a) asimilarea cu Cosmosul prin proiecția celor patru zări pornind de la un punct central, în cazul unui sat, sau prin așezarea simbolică a unui Axis mundi, în cazul locuinței familiale; b) prin repetarea, într-un ritual de construcție, a actului exemplar al zeilor, în urma căruia a luat naștere Lumea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
vom insista asupra deosebirii radicale de Weltanschauung dintre cele două mijloace de sanctificare a locuinței, și nici asupra a ceea ce presupun ele din punct de vedere istoric și cultural. Vom spune doar că primul mijloc - "cosmicizarea" unui spațiu prin proiecția zărilor sau prin așezarea unui Axis mundi - este atestat încă din stadiile cele mai arhaice de cultură (de pildă stâlpul kauwa-auwa al australienilor achilpa), în vreme ce cel de-al doilea pare să fi fost inaugurat de cultivatorii arhaici. Ceea ce ne interesează în cadrul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
feluri. Exemplul cel mai izbitor este, în cazul special al spațiului sacru, voința omului religios de a se găsi în inima realului, în Centrul Lumii, de unde a început să ia ființă Cosmosul, spre a se întinde apoi către cele patru zări, unde există o posibilitate de comunicare cu zeii; pe scurt, acolo unde este cel mai aproape de zei. Am văzut că simbolismul Centrului Lumii nu privește doar țările, cetățile, templele și palatele, ci și cea mai modestă locuință omenească, de la cortul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
verdele puternic cu ape metalice, începe să domine peisajul. Au dispărut nuanțele palide din Sud, verdele acela decolorat de soare, biruit de argilă și nisip după cele dintâi secete. Aici văzduhul e mai dur, culorile mai precise. Se văd în zare spinările roșcate ale masivului Caramulo. Se știu astăzi prea puține amănunte despre copilăria lui Oliveira Salazar. Dar nu e greu să ni-l închipuim crescând în casa aceea de oameni muncitori și cuviincioși, atât de aproape de pământ și de cer
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai dădea voie. îl îmboldea, în schimb, mai departe pe Rutilan, reușind să câștige teren și să se apropie tot mai mult de car; acesta își continua cursa nebună, cu coviltirul aproape sfâșiat zbătându-se în aer. Prin învolburarea prafului, zări fluturând părul castaniu al Fredianei, care, în mod cert, încerca să oprească goana cailor. Din fericire, viteza vehiculului începu să scadă, iar când el îl ajunse, se oprise aproape cu totul. întrezări pe capră figura surorii sale și o auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
negre mă-nvelesc, Și-ades mă simt ca - într-un sicriu. IUBITĂ MAMĂ N-am crezut că te vei strânge Și-n pământ că vei ajunge, În pământul ce ne-ascunde Și nici soare nu pătrunde. Din poartă privesc în zare, Chipu-ți drag nu-i și n-apare, Pași făcuți pe drum mergând Mi te- aduc pe rând în gând. La tot locul de-nchinare Rog pe Domnul de iertare Și-ți aprind mereu lumină Colo sus să ai hodină. De
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
de „Nu-mă-uita, Sunt pe veci al tău ești pe veci a mea!” GLASUL CODRULUI MĂ CHEAMĂ Codrul cheamă și - înfioară De cu zori și până- n seară Să-i ascult cântările Să-i sărut cărările. Când îl văd măreț în zare, Bucuria mea e mare, Râurile ce curg spre vale Îmi duc dorurile-agale. În pădurea verde, deasă, Gătită ca o mireasă Îmi doresc mormântul meu Unde nu-i pământul greu. Pe mormânt frunza să-i cadă, Plapumă dulce și caldă. Nopțile
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
formând acum nori albi-pufoși cu marginile tivite în roșu, anunțând apropiatul răsărit al Soarelui. Apele mării, din negre și clocotitoare, se domoliră, căpătând liniștea înșelătoare a luciului de oglindă și transparența verde a ochilor de felină la pândă. Departe, în zare, împotmolit într-un banc de nisip, un vas naufragiat peste noapte zăcea în nemișcare. Pescărușii porumbeii orașului se ascunseseră în cuiburi scobite în pământul argilos al falezei. Cei doi rămaseră locului, încremeniți ca totul în jurul lor. Părea a fi clipa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca niște gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În față satul. Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut întîi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu mama mea și cu alții de la iaz spre casă. Era lună plină. Atunci am
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria - din preistoria? - vieții. Într-o trăsură mică, în mijlocul unui platou gol; de jur-împrejur, până-n zare, dealuri pleșuve, cenușii, sinilii, roșietice... Altă dată, într-o trăsură mică (aceeași?), într-o după amiază de vară; la marginea unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o deviez și pe a mea, am fost de o locvacitate copioasă și susținută. I-am arătat Văraticul, răzlețit sub soare, faldul munților în care se ascunde Agapia, Ciungii, cu runcurile ca niște sâni formidabili, misteriosul Pleș, exilat în marginea zării. În fața noastră, Cetatea Neamțului, molar sfărmat al unui leviatan de coșmar, strălucea ivoriu în soarele arzător al amiezii și creștea cu cât ne apropiam de târg. Prin valea ei largă, Ozana își mișca strălucirea în curbele grațioase ca niște șolduri
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
priveliști din Moldova, clasică prin frumusețea fină a peisajului, cu "cerul italian" deasupra - așa cum l-a numit un călător străin care a trecut acum o jumătate de veac prin locurile acestea. Adela însă și-a exprimat cu hotărâre preferința pentru zările nelămurite dinspre apus, de unde izvorăsc apele multe, pe care le aduce în câmpie Ozana. Am fost surprins de preferința ei pentru sublim, stare de suflet eminent masculină. Sensibilitatea ei... Dar văd că despic în mai mult de patru firul de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cuvinte. Ea mă sfida cu frumusețea ei. (Știa bine că tonul glumeț era o măscă ipocrită!) Dar deodată cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului, mistreț uriaș și hidos, cu capul luminat de soarele care se-ndrepta spre fundul zării. Muntele nemăsurat și diform, în tristețea indescriptibilă a sfârșiturilor de zi pe munți, inspira neîncredere și neliniște. Adela îmi luă brațul sub al ei și stăturăm așa multă vreme, în loc, privind tăcuți cum fiara încremenită ca de spaimă își schimba
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu nimeni. Mi-e sete, Mașa, dă-mi să beau...“ „Bea până vei crăpa!“, se enerva Mașa aruncând cu carafa după el. Atunci fostul Își desprindea mâinile de pe gard și, cu cămașa albă pătată de vin roșu, se pierdea În zare, iar Mașa se trezea cu gura amară și tulburare În suflet. Poate că ar fi trebuit să nu fie atât de aprigă cu el În vis. Poate că omul, care se purtase cu ea așa cum se purtase, se căise Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a fâșiei de pâmânt ce avea să despartă satul lor de cel vecin, apoi apăruseră și cei doi cai, și carul, ba și batoza sechestrate În timpul colectivizării. Văzând-o, bătrâna Își făcu cruce, Închinându-se spre cele patru colțuri ale zării și mulțumind lui Dumnezeu că-i Întorsese această mașină a timpului pe care o achiziționase vânzând cei patruzeci de cocoșei de aur primți de la părinții ei ca zestre după măritiș. La rugăciunea ei, batoza se puse În mișcare. Iar vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
până la pământ și ridicându-se apoi În aer. Poleite cu o lumină aurie, frunzele sclipeau orbitor În lumina lunii. Satul părea adormit. Nicăieri nu se auzea nici un zgomot. Câinii Încremeniseră ca niște sfincși, cu urechile ciulite și ochii ațintiți În zare, cocoșii Își Învârtoșară crestele și, plecându-și capul pe o aripă, stăteau și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
timp... - Nu cumva vreți să plecați? Mașa Îi pusese cu oarecare strângere de inimă această Întrebare. - Te-ai temut cumva că voi rămâne aici pentru totdeauna? o Întrebă el, fără să-și desprindă ochii de pe dealurile ce se profilau În zare... Mașei i se făcu rușine. Într-adevăr, femeia credea că va scăpa destul de greu de musafirul buclucaș. - Dar nici n-ați mâncat. - Nu mi-e foame, răspunse oaspetele cu o voce la fel de absentă. - Să vă fac un ceai și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
clătinând din cap. - Slăbiciuni muierești, conchise el, luând de pe platou o bucățică de caș și o măslină. Deodată, În timp ce discutau, un nor roșu lunecă pe cer și lumina zilei Începu să scadă, spuzind pân’ la crepuscul. Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din alte galaxii, Mașa nu-și dădu seama că soarele trecuse de amiază. Norul roșu persista pe cer, astfel că lumina zilei se apropia de crepuscul, Învăluind Într-o ceață purpurie acoperișurile caselor și siluetele copacilor ce se profilau În zare. Berzele Își Întinseră gâturile privind cu Îngrijorare mulțimea de fulgere tăcute ce brăzdau Înălțimile. Clămpănitul lor straniu spărgea din când În când liniștea ce se Întinsese ca o umbră peste ulițele satului. - A sosit ora, spuse oaspetele cu privirea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rase stabilită, asigurări sociale, sănătate publică, demnitatea persoanei, dreptul la justiție - luptele a trei veacuri revoluționare fiind câștigate În timp ce cătușele feudale ale Bisericii și ale Familiei slăbeau, iar privilegiile aristocrației (fără nici un fel de Îndatoriri) se răspândeau În cele patru zări, erau democratizate, În special privilegiile libidinoase, dreptul de a fi dezinhibat, spontan, de a urina, defeca, râgâi, de a se Împreuna În toate pozițiile, triplu, cvadruplu, polimorfic, nobile prin a fi firești, primitive, combinând tihna și inventivitatea luxoasă a Versailles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
scurs din a vremii clepsidră. Acolo, se naște speranța zilei de mâine, firava tulpină se luptă, să crească până se topește în amurgul zilei trecute Acolo, cresc visele țesute în covorul de dor al inimii, prind apripi și zbor către zările senine, din eternul trăirii. Costică NECHITA <biography> De profesie radioelectronist, absolvent al U.A.I.C. din Iași, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, iubitor de lectură și muzică. Profesia mi-a fost și hobby, fapt ce mi-a adus satisfacții
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
calătoriile vin să întregească dragostea de viață. Cât privește scriitura, este ceva ce vine din interior sau poate din popasurile prin visele, gândurile și singurătățile celor pe care îi simt aproape. </biography> Zbor haotic Gânduri mă cheamă din nou către zare, Nu-mi găsesc calea și nu mai am stare. Umbre, dureri și-un trecut făr’ de uitare, Mă fac să-mi iau zborul, să cat alinare. Mă-ntorc tot mai des către ani ce s-au dus, Căutând întrebărilor mele
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai am stare. Umbre, dureri și-un trecut făr’ de uitare, Mă fac să-mi iau zborul, să cat alinare. Mă-ntorc tot mai des către ani ce s-au dus, Căutând întrebărilor mele răspuns Și chiar dacă nori îmi întunecă zarea, Nicicând eu nu voi opri căutarea. Pașii, mă duc pe cărări mult umblate Și visuri mă poartă nebune în noapte, Iar zorii mi-aduc în tainice șoapte, Gânduri răzlețe, ce mă cheamă departe. O pereche sau două de aripi mi-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Omul, de l-ai zgâriat, Cu securea te-a tăiat. Greu e, Doamne, să fii om Dacă nu știi să fii pom! Leagănă... Leagănă-mă, leagănă... Cu ochii mă farmecă, Dăruiește-mi visele Și-alină-mi durerile. Deschide ferestrele, Să văd iarăși zările, Să intre în casă vântul, Să îmi răcorească gândul. Leagănă-mă, leagănă... Caierul tu scarmănă, Răsucește firul vieții Pe cărarea dimineții. Spune-mi iar poveștile Până răsar zorile, Alintă-mă cu-n sărut Să nu pot să te mai uit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-n sărut Să nu pot să te mai uit! Leagănă-mă, leagănă... Gândurile-mi vindecă, Luminează crucea nopții, Alungă norii tristeții! Leagănă-mă, leagănă... Toarce timpul iernile Toarce timpul în fuioare Printre stele călătoare, Norii-și plâng ninsorile Peste toate zările. Toarce timpul fir de lacrimi Peste câmpul plin de patimi; Cărările se sfârșesc, Sub zăpezi se-mpotmolesc. Toarce timpul pe la geam Lungi fuioare de balsam, Vântu-și strigă rănile Prin toate poienile, Iar a nopților pruncie Țese zori de veșnicie Dar
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]