51,109 matches
-
de faptul că tot mai mulți salariați beneficiau de concedii cu plată: În 1960, majoritatea angajaților din Europa continentală aveau dreptul legal la două săptămâni de concediu plătit (trei În Norvegia, Suedia, Danemarca și Franța) și preferau să și-l petreacă departe de casă. Voiajul de plăcere devenea turism de masă. Companiile de transport au Înflorit, transformând tradiția excursiei anuale cu autocarul pe litoral (dragă muncitorilor din fabrici și ferme) În servicii comerciale intrași internaționale. Tineri antreprenori În domeniul aviatic - precum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Învesti interacțiunile umane cele mai banale cu semnificații culturale epatante. În Ma nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969) de Eric Rohmer, Jean-Louis - un profesor de filosofie din provincie interpretat de Jean-Louis Trintignant - e nevoit, din cauza zăpezii, să petreacă o noapte pe canapeaua lui Maud (Françoise Fabian), o tânără de o inteligență seducătoare, iubita unei cunoștințe. Catolic, Jean-Louis e chinuit de implicațiile etice ale situației și de Întrebarea dacă ar fi trebuit sau nu să se culce cu gazda
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Suntem cu Mao. Slogan al studenților italieni (1968) Momentele cu un impact cultural major sunt de multe ori sesizate abia retrospectiv. Nu e Însă și cazul anilor ’60: contemporanii dădeau timpului lor - și lor Înșile - o importanță crucială. Ei au petrecut anii ’60, cum spunea trupa The Who, „vorbind despre Generația Mea”. Nu era o preocupare complet absurdă, după cum vom vedea, dar ea a contribuit, evident, la o perspectivă distorsionată. Deceniul va avea consecințe extraordinare pentru Europa modernă, dar nu tot
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al Partidului Muncitoresc Unit, pentru a-și descrie adversarii intelectuali. Majoritatea acestor „revizioniști” - În Polonia, cel mai cunoscut era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie că se poate face o distincție clară Între credibilitatea marxismului și crimele lui Stalin. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Occident și au rămas de atunci permanent pe agenda politică. Femeile cu serviciu (și cele fără) căutau sprijin pentru Îngrijirea copiilor, dar nu doreau neapărat să aibă cât mai mulți copii. Ba chiar, odată cu creșterea prosperității și a timpului petrecut la serviciu, doreau mai puțini - sau, cel puțin, voiau să aibă un cuvânt de spus. Cererile de acces la informația despre contracepție și la contraceptive datau din primii ani ai secolului XX, dar s-au accelerat la un deceniu după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei care votau cu dreapta erau frecvent catolici practicanți - a fost afectată de declinul manifestărilor religioase În public, pe măsură ce bisericile din satele și orășelele franceze pierdeau din enoriași, și mai ales din copiii enoriașilor, plecați În centrele metropolitane. Dar se petrecea și o transformare mai profundă. În cursul anilor ’70, societatea tradițională franceză și vechiul stil de viață - evocate afectuos, după caz, drept la France profonde, la douce France, la bonne vieille France, la France éternelle - păreau să se volatilizeze sub
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revenit În treburile națiunii. Născut Într-o familie de catolici practicanți din sud-vestul tradițional al Franței, În anii ’30 el era un student la Drept cu simpatii conservatoare și activa În mișcările antidemocratice cele mai extremiste din epocă. și-a petrecut cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial ca tânăr funcționar În guvernul colaboraționist de la Vichy, trecând În tabăra opusă exact la timp pentru a ieși din război ca membru al Rezistenței. A Patra Republică i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
declarat antisovietici, au suferit un tratament mult mai aspru. Poeta Natalia Gorbanevskaia a stat trei ani Într-un spital psihiatric de detenție, diagnosticată, ca alte sute de oponenți, cu „schizofrenie latentă”. Vladimir Bukovski, cel mai cunoscut dintre tinerii radicali, a petrecut 12 ani În Închisori, lagăre de muncă și secții psihiatrice sovietice Înainte ca protestele internaționale față de tratamentul la care era supus să ducă la eliberarea sa, În 1976, În schimbul lui Luis Corvalán, un comunist chilian. Cu excepția unor astfel de proteste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Congresul a votat eliminarea din Constituția sovietică a prevederii de bază - Articolul 6 -, care atribuia Partidului Comunist un „rol conducător”13. Răsturnările din politica internă sovietică Între 1985 și 1989 au fost facilitate de o mutație majoră În politica externă, petrecută sub Gorbaciov și noul său ministru de Externe, Eduard șevardnadze. Gorbaciov Își declarase de la bun Început hotărârea de a reduce povara Uniunii Sovietice, scutind-o măcar de cele mai oneroase dintre obligațiile militare. La o lună după preluarea puterii, el
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gulaș”, și anume aceea că mișcarea de reformă maghiară nu fusese nimic altceva decât o „contrarevoluție”. Kádár era exponentul viu al conspirației tăcerii care Îl Înconjurase pe Imre Nagy după răpire, procesul secret și execuția și Înmormântarea și mai secrete petrecute În urmă cu trei decenii 19. Înlăturarea lui Kádár a avut darul să sugereze că În viața publică maghiară se petrecuse o mutație fundamentală - impresie confirmată atunci când succesorii lui au permis apariția Fidesz (Alianța Tinerilor Democrați, un grup de tineri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conspirației tăcerii care Îl Înconjurase pe Imre Nagy după răpire, procesul secret și execuția și Înmormântarea și mai secrete petrecute În urmă cu trei decenii 19. Înlăturarea lui Kádár a avut darul să sugereze că În viața publică maghiară se petrecuse o mutație fundamentală - impresie confirmată atunci când succesorii lui au permis apariția Fidesz (Alianța Tinerilor Democrați, un grup de tineri disidenți comuniști și necomuniști), ba mai mult, În noiembrie 1988 au autorizat În mod oficial apariția partidelor politice independente. În primele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a fost Întâmpinat cu entuziasm și invidie de zeci de mii de localnici. La o scurtă escală În Dresda, 5.000 de oameni au Încercat să se cațere În tren. Intervenția brutală a poliției a declanșat o revoltă - toate acestea petrecându-se sub ochii reprezentanților mass-media din lumea Întreagă. Dificultățile prin care trecea regimul au dat curaj opoziției. La o zi după deschiderea granițelor cu Ungaria, un grup de disidenți est-germani au fondat În Berlinul de Est organizația Neues Forum („Forumul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar Václav Klaus, un economist liberal până atunci necunoscut, urma să conducă ministerul de Finanțe. Noul guvern a depus jurământul pe 10 decembrie În fața președintelui Husák, care a demisionat neîntârziat. Reapariția lui Alexander Dubček pe scena politică după două decenii petrecute În obscuritate crease posibilitatea ca el să devină președinte În locul lui Husák - pe de o parte ca simbol al continuității cu speranțele frânte din 1968, pe de altă parte pentru a alina sentimentele rănite ale comuniștilor și poate chiar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țină cu dinții de periferia colonială - și fusese universal aclamată pentru aceste declarații -, coloniile erau pierdute și, odată cu ele, colaboratorii indigeni ai imperiului. Singurul mister era când și unde aveau să se prăbușească. Colaboratorii au Înțeles cu siguranță ce se petrecea: din iulie 1988 până În iulie 1989, Károly Grósz și Miklós Németh, principalii reformiști din Partidul Muncitoresc Maghiar, au făcut patru vizite separate la Moscova pentru a se Întâlni cu Mihail Gorbaciov. Colegul lor, Rezsõ Nyers, a vorbit și el cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eliberare, Cehoslovacia a fost restaurată ca un stat unic și manifestările naționalismului slovac au fost descurajate. Ba chiar, În primii ani de stalinism, „naționalismul burghez slovac” se număra printre capetele de acuzare fabricate pentru inculpații din procesele-spectacol: Gustáv Husák a petrecut șase ani În Închisoare sub această acuzație. Cu timpul, comuniștii din Cehoslovacia, ca toți ceilalți, au constatat că Încurajarea unui naționalism moderat putea fi avantajoasă. Răspunzând unei astfel de tendințe În Bratislava, reformiștii din 1968 au propus, așa cum am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rău caz nostalgici după statul-marionetă din timpul războiului. Klaus, culmea, nu Împărtășea prejudecățile liberale și nu se sinchisea defel de trecutul Slovaciei. Era, ca și Mečiar, un realist. Cei doi, acum politicienii cei mai puternici din regiunile lor, și-au petrecut următoarele săptămâni negociind deschis termenii unui tratat de țară pentru o Cehoslovacie federală. Un asemenea acord era greu de atins. Mečiar cerea dreptul de a bate monedă și de a contracta Împrumuturi pentru o republică slovacă practic suverană, un moratoriu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
omucidere În masă din Europa după al doilea război mondial: o crimă de război de factura celor de la Oradour, Lidice sau Katîn, săvârșită sub privirile observatorilor internaționali. În câteva zile, În lumea Întreagă au fost difuzate informații despre ce se petrecuse la Srebrenica. Dar singura replică promptă a venit din partea NATO, care a avertizat că va relua bombardamentele dacă sârbii violau alte „zone sigure”. Abia pe 28 august, după șapte săptămâni, comunitatea internațională a reacționat În sfârșit - dar numai fiindcă sârbii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de război. Cine era responsabil pentru tragedia din Iugoslavia? Un lucru e cert, vină era destulă cât să ajungă la toată lumea. Națiunile Unite au demonstrat inițial un interes minim (Boutros Boutros-Ghali, un secretar-general inadecvat și indiferent, a calificat ce se petrecea În Bosnia drept „război de interese”), iar când reprezentanții ONU au ajuns În Balcani, ei au avut grijă să blocheze orice acțiune militară decisivă Împotriva principalilor vinovați. Nici europenii nu au fost mai breji. Franța, mai ales, a evitat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Polonia, și-au păstrat influența prin intermediul mass-media. Alții, ca János Kis În Ungaria, au trecut de la disidența intelectuală la politica parlamentară ( În cazul lui Kis, ca lider al liber-democraților), pentru a reveni apoi la viața academică după câțiva ani agitați petrecuți În arena publică. Însă majoritatea intelectualilor din opoziție din perioada comunistă nu au reușit să se metamorfozeze În politicieni sau figuri publice (cel mult În simboluri ale tranziției), iar mulți dintre cei care au Încercat s-au dovedit ineficienți. Václav
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat) a fost eclipsată de o activitate concretă: crearea unei economii de piață. În doar câțiva ani, „societate civilă” a devenit În Europa Centrală o noțiune arhaică, interesantă doar pentru o mână de sociologi străini. Un fenomen destul de asemănător se petrecuse În Europa Occidentală după al doilea război mondial (vezi capitolul III), când tonul moralizator al Rezistenței a fost Înăbușit mai Întâi de problema practică a reconstrucției, apoi de Războiul Rece. Însă, dacă pe atunci scriitorii francezi sau italieni aveau Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
devină membre ale Uniunii Europene”. Declarația nu i-a consolat pe ipoteticii membri, „dezamăgiți” (ca să folosim eufemismul prim-ministrului polonez, Hanna Suchocka) de tratativele cu capitalele occidentale și Bruxelles-ul. și, Într-adevăr, liderii politici din estul Europei și-au petrecut restul deceniului căutând, frustrați, dar răbdători, angajamente ferme din partea reticenților interlocutori din Occident, asigurându-i pe alegătorii din țară că aderarea la UE chiar era pe ordinea de zi și Încercând, cu fiecare ocazie, să-i convingă pe partenerii străini
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a câștigat patru ani mai târziu 11.643 de voturi (14%) În două districte din Oldham, un fost oraș industrial din Lancashire, unde, cu puțin timp Înainte de alegeri, avuseseră loc incidente rasiale. Aceste rezultate erau neglijabile față de ce ceea se petrecea pe continent: PNB nu amenința să câștige un loc În parlament. Însă, cum preocupările sale păreau să reflecte (conform sondajelor de opinie) neliniști generalizate, dreapta conservatoare a reușit să-l Împingă pe Tony Blair spre Înăsprirea măsurilor, și așa nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1956, la Praga În 1968, În Polonia sporadic Între 1968 și 1981 și apoi pe durata stării de război. În Europa de Est deceniile postbelice au așadar un parfum diferit În memoria colectivă (dar același caracter parantetic). Dar, față de ce se petrecuse anterior, și Europa de Est a traversat - fără voie - o perioadă de calm neobișnuit. Anii postbelici, a căror amintire se estompa rapid pe măsură ce apăreau noi (dez)ordini mondiale, erau sau nu un obiect al nostalgiei și regretului, În funcție de locul și data nașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
XXI ca europenii cei mai umblați prin lume, dacă nu chiar cosmopoliți. Cei de pe continent nu puteau decât să constate perplecși ciudata juxtapunere a disprețului și neîncrederii englezilor față de instituțiile și ambițiile „Europei” și a dorinței naționale de a-și petrece timpul liber și a cheltui banii acolo. Secretul este că britanicii - ca și irlandezii - nu erau nevoiți să Învețe limbi străine. Ei vorbeau deja engleza. În tot restul Europei, competența lingvistică (așa cum remarcam mai devreme) devenea cu rapiditate criteriul principal
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țările În care limbile regionale (catalana, de exemplu, sau basca) erau acum limbi oficiale de predare În școli, se Întâmpla frecvent ca tinerii („Generația E”, cum li s-a spus, de la Europa) să Învețe sârguincios limba locală, dar să-și petreacă timpul liber vorbind engleza - din revoltă adolescentină, din snobism social și fiindcă Își cunoșteau interesele. În pierdere ieșea nu limbajul sau dialectul local - care oricum avea o istorie locală subțire și un viitor internațional inexistent -, ci limba națională a statului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]