51,283 matches
-
-ntorși pe unde zi răsare, și palmele care brăzdau seninul, păreau că spune: „Doamne, tu-mi ești soare!” Te lucis ante-i murmura suspinul, atât de dulce, -ncât, de el vrăjit, pe mine-n mine mă pierdui; iar plinul de voci pe urme-l însoțea smerit și toți priveau spre bolțile senine, întregul psalm cântând pân' la sfârșit. Dante: Divina Comedie/Purgatoriul/Cântul VIII Hai să dăm mână cu mână! Cei cu inima română, Să-nvârtim hora frăției, Pe pământul României
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
din București au avut parte de o susținere financiară mai consistentă, deoarece s-a considerat că apariția unor reviste catolice în capitala țării era un lucru important și necesar pentru comunitatea catolică din România, care trebuia să-și facă auzită vocea cu privire la toate aspectele vieții și la evoluția societății în ansamblul ei. La capitolul profitabilitate, nicio publicație catolică din Moldova sau din dieceza de București nu a reușit să aibă un bilanț pozitiv; cele mai fericite situații au fost atunci când s-
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
abordări diferite, care au exprimat învățătura și poziția Bisericii față de societatea contemporană. Capitolul III Încercări și modalități și de unificare a catolicismului românesc În perioada de trecere către modernitate și după adoptarea și însușirea noilor realități politico-sociale, Biserica Catolică (prin vocea Vaticanului și implicit a Sfântului Părinte) a acordat presei o importanță deosebită; această poziție a avut la bază mai multe motivații, printre care și încercarea de menținere a unității Bisericii și a unificării catolicismului din diferite zone și state ale
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
instituțiile statului (așa cum și-a manifestat dorința și Vaticanul, s-a încercat constituirea unei forțe politice catolice prin presă). S-a insistat pe necesitatea specializării și profesionalizării presei catolice, subliniindu-se că nu exista încă o unitate a glasului, a vocii catolice care să transmită evenimentele interne și pe cele externe. Dacă prima condiție (fundamentală), care ar fi dus la reușita acestui proiect, era legată de apariția cotidianului în capitala țării, a doua cerință exprima viziunea enunțată de semnatarii documentului asupra
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Catolicii români de rit latin aveau o viziune diferită cu privire la noile realități social-politice, iar în interiorul acestora mai existau uneori anumite divergențe și între ordinele misionare, mai activi fiind franciscanii și clerul diecezan. De aceea, ele nu erau exprimate printr-o voce unică (aceste diferențe de exprimare nu se aplicau totuși esenței mesajului și dogmei creștine). Deși intenția înființării cotidianului a fost aceea de a crea în capitala țării (locul considerat cel mai potivit) o publicație care să exprime vocea unică a
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
printr-o voce unică (aceste diferențe de exprimare nu se aplicau totuși esenței mesajului și dogmei creștine). Deși intenția înființării cotidianului a fost aceea de a crea în capitala țării (locul considerat cel mai potivit) o publicație care să exprime vocea unică a întregului catolicism românesc și chiar dacă ea a aparținut tuturor responsabililor catolici de presă din țară, proiectul cu siguranță nu s-ar fi materializat, așa cu am menționat anterior, fără intervenția directă a Vaticanului și a nunțiului apostolic de la
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
prin enciclicile date și prin numirea în poziții foarte importante în ierarhiea pontificală a unor oameni care si-au expus ideile antimoderniste, cum a fost cazul profesorului Umberto Benigni, care a scris numeroase articole de opinie la ziarul ultraconservator La voce della verita. Acesta considera conștient fiind de rolul presei, că Vaticanul trebuia să se folosească de presă într-o manieră eficace în lupta sa împotriva modernismului și liberalismului. Moartea Papei Pius al X-lea și alegerea Papei Benedict al XV
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
o compunere convențională și festivă. Celelalte poeme însă rămân notabile: Peste prăpăstii de potrivnicie (1938), Rapsodie valahă (1940), Rapsodie dacă (1942). Acestea fac un întreg prin tema lor comună: rezistența românească în istorie. Adresându-se „năpraznicei Rusii”, poetul, a cărui voce (se) rostește acum la persoana I plural, lansează versuri-avertisment: „ne crezi fără ieri, fără mâine/ și uiți c-am fost - pentru cine știe s-asculte/ cu-auzuri de câine -/ sub ale vremii ape sălbatice multe:/ piatră neclintită ce rămâne.” Rapsodie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
Alan Brownjohn: "Mi-e de ajuns să se înțeleagă ce spun indiferent dacă poezia mea place ori nu" / 217 4.5. Ruth Fainlight: "Scriitorii pot schimba lumea" / 220 4.6. Ruth Fainlight: New York / 226 4.7. Elaine Feinstein: "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" / 228 4.8. John Fowles: "Literatura e jumătate imaginație și jumătate joc" / 235 4.9. Alasdair Gray: "Numai cei cu credință într-un dumnezeu ori un sistem politic cred că pot răspunde la întrebările esențiale" / 237 4.10
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în lectura de după lectură. Citim ficțiunea Desperado ca și cum ar fi o limbă străină. Fiecare operă nouă e o limbă nouă. Limbile străine se învață, dar cât de familiare ne sunt ele? Oare nu revenim la limba maternă când gândim fără voce? Adică, nu ne întoarcem oare la tradiție, la ce era odată orizontul de așteptare, intriga, cronologia, eroul, într-un cuvânt ficțiunea? Textul Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fiind de convenția Fluxului conștiinței. Autorii Desperado jonglează cu toate procedeele și convențiile, dar nu se opresc la niciuna. Libertatea Desperado este libertatea de convenție (care devine și ea o convenție, odată ce creează literatură). * Textul se confundă cu meditația lectorului. Vocea autorului se insinuează în mintea celui care citește. Identificarea celor doi elimină de fapt personajul, intriga, finalul, care devin simple pretexte. Ceea ce primează în text este contactul direct autor-lector. Ca nimeni înainte de epoca Desperado, acești autori dialoghează cu publicul și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
înainte de epoca Desperado, acești autori dialoghează cu publicul și nu au complexe în a spune pe șleau ce gândesc ei personal. Nu mai există autor omnisicient sau puncte de vedere, monologuri interioare. Avem de-a face cu o internalizare a vocii auctoriale de către lector, care se confundă pe sine cu creatorul. * Cu toate că stilul este extrem de accesibil, textul este de fapt elitist: el presupune o rafinată plăcere a jocului pentru joc. Nu căpătăm în final nici iluzia vieții, nici măcar adevărul despre joc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atașant și proaspăt în tradiția narațiunii la persoana a treia. Nice Work nu e un experiment formal. E relatarea unei experiențe de viață iscusit găsite, dintr-un punct de vedere inteligent, al autorului însuși ceea ce Lodge subliniază prin folosirea propriei voci. Al doilea personaj principal al romanului este Robyn Penrose, "lector temporar de literatură engleză la Universitatea din Rummidge", strălucită ca studentă, actualmente feministă, în vârstă de treizeci și trei de ani, născută la Melbourne, Australia, venită în Anglia la vârsta de cinci
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e o încâlceală de incidente care se dovedesc utile narațiunii la un moment dat. Ceea ce face romanul interesant e varietatea modurilor narative. Alternează trei procedee, în mare. Mai întâi Ralph dictează printr-un casetofon direct computerului (ori scrie) deci avem vocea, gândurile, jurnalul lui. Helen își ține și ea propiul jurnal în propriul computer. Când ajunge să descrie prima noapte de dragoste (dacă o putem numi așa) cu Ralph, adoptă voit narațiunea la persoana a treia și la timpul trecut, fiindcă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
El înseamnă de asemenea că gândul, trecutul metamorfozat narativ în prezent (ce era la început Thinks / Gândește...) a eșuat: ce a fost adevărat nu mai este. Narațiunea obiectivă la timpul trecut denotă un sfârșit absolut. În fară de aceste trei voci narative, mai sunt în carte lucrări în care studenții parodiază autori consacrați și mai sunt de asemenea mesaje de email. Încet și sigur, discursul central al narațiunii obiective e subminat de priviri din afara lui. E drept că romanul e scris
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
al lui Carrie, care e citată de Helen. Intriga se axează pe binecunoscutul triunghi, dar hazul se declanșează abia când Ralph îi propune lui Helen să "facă schimb" de jurnale. În clipa aceea ne dăm seama cât de individualizate sunt vocile, cât de intim e ce spune fiecare, cât de tare ne place că le putem spiona. Ralph și Helen nu fac schimb de jurnale fiindcă lectorul bine educat de Lodge nu dorește deloc acest lucru, fiindcă el vrea să-i
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eroi el însuși. Procedeul lui Lodge, așadar, este spionarea (nu divulgarea) conștiinței. Cum ne dăm clar seama că romanul abia începe (mai avem multe pagini de citit), alegem să agresăm noi înșine intimitatea iar autorul se supune și nu confruntă vocile direct, nu le tulbură misterul. Claritatea lui Lodge e dezarmantă. La prima vedere, odată cu ultima pagină a romanului, nu mai e nimic de adăugat, nu e loc pentru interpretări. În spatele clarității se ascund firele narațiunii și mai ales ale parodiei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tandrețe, nu ca ironie. Robyn Penrose, eroina din Nice Work, e aici universitarul teoretizant: "E extrem de profund", zise Jasper. "Jargon critic mult. E una din alea obsedate de Teorie". (p. 224) În Possession, de A.S. Byatt (alt roman pe multe voci și scris la mai multe conștiințe), un tânăr universitar invidiază pe cineva doar fiindcă se găsește în tabăra favorizată (pentru moment) a teoreticienilor. Helen ascultă cum explică Robyn că toate sunt represive și tiranice și trebuiesc deconstruite... (p. 225) Reacția
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Maria, apa și reînvierea, marea, oasele, copiii pierduți, nebunia) și unesc fragmentele poetice, care se leagă și dau poemului coerență. The Waste Land este de o coerență uluitoare, la fel ca Ulysses, în ciuda criticilor care au accentuat răsuflarea sacadată a vocilor, afirmând că sensul total le scapă. Eliot a scris pe voci, dar a simțit și a închegat textul cu vocea lui. Tărâm pustiu este o crucificare lentă, desăvârșită cu mare concentrare și bucurie a creației. Pe rând, narațiunea alunecă din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fragmentele poetice, care se leagă și dau poemului coerență. The Waste Land este de o coerență uluitoare, la fel ca Ulysses, în ciuda criticilor care au accentuat răsuflarea sacadată a vocilor, afirmând că sensul total le scapă. Eliot a scris pe voci, dar a simțit și a închegat textul cu vocea lui. Tărâm pustiu este o crucificare lentă, desăvârșită cu mare concentrare și bucurie a creației. Pe rând, narațiunea alunecă din ratare în ratare. În cele cinci părți călătorim alături de un protagonist
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
The Waste Land este de o coerență uluitoare, la fel ca Ulysses, în ciuda criticilor care au accentuat răsuflarea sacadată a vocilor, afirmând că sensul total le scapă. Eliot a scris pe voci, dar a simțit și a închegat textul cu vocea lui. Tărâm pustiu este o crucificare lentă, desăvârșită cu mare concentrare și bucurie a creației. Pe rând, narațiunea alunecă din ratare în ratare. În cele cinci părți călătorim alături de un protagonist ascuns și mai ales de vocile pe care le
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
închegat textul cu vocea lui. Tărâm pustiu este o crucificare lentă, desăvârșită cu mare concentrare și bucurie a creației. Pe rând, narațiunea alunecă din ratare în ratare. În cele cinci părți călătorim alături de un protagonist ascuns și mai ales de vocile pe care le adună, de la momentul copilăriei la maturitatea deznădăjduită. Poemul exprimă răul, exorcizează ratarea, și murmură spre autoloniștire, shantih... In mod paradoxal, pornind de la întuneric, degradare hidoasă și disperare, The Waste Land aduce pace și lumină. Poemul debutează cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de pe fața pământului și nu poate fi recuperată. Încarcerat în singurătate, vulgaritate și spaima de a se confesa, de a capitula ("înspăimântătoarea cutezanță a capitulării de o clipă" iubirea), Eliot și-a exprimat întreg infernul interior, strigând pe rând cu vocea lui Dante, Shakespeare și a multor altora. Ceea ce face din The Waste Land poemul epocii este intensitatea lui de operație pe viu, fără anestezia frumosului, fără ocolișuri rușinate, dar și fără confesiuni melodramatice. Eliot își amintește pas cu pas tot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
știe să râdă și să-i facă pe alții să râdă, combinând vorbele pentru a obține cele mai fantastice ori sugestive nume, sau pentru a ne surprinde cu un gest comic. Întreg volumul este o surpriză presărată cu umor. Ascultând vocea lui Eliot înregistrată citind aceste poeme, nu mai avem nicio îndoială în ce privește degajarea lor. Prima (și ultima) oară în creația lui, suferința e absentă. Pisica e o ființă a bucuriei. Bucuria pe care a refuzat-o ființelor omenești o găsim
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sentiment e însoțit și de dezrădăcinare. Poeta nu e nicăieri acasă. În casa iubitului e nemulțumită. Pe plajă, lângă el, visează că se prăbușește și se trezește muiată în marea ce urcă, la fel ca atunci când, în versurile lui Eliot, "voci omenești ne trezesc și ne înnecăm" (The Love Song of J. Alfred Prufrock Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock). Chiar copiii poetei se îndreaptă spre moarte, iubirea e o pasăre neînsuflețită. O față a dezrădăcinării este despărțirea. Adcock
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]