57,527 matches
-
a adus pe tatăl său Iacov, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon. Și Iacov a binecuvîntat pe Faraon. 8. Faraon a întrebat pe Iacov: "Care este numărul zilelor anilor vieții tale?" 9. Iacov a răspuns lui Faraon: "Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele și n-au atins zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor." 10. Iacov a binecuvîntat iarăși pe Faraon, și a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
anilor vieții tale?" 9. Iacov a răspuns lui Faraon: "Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele și n-au atins zilele anilor vieții părinților mei în timpul călătoriei lor." 10. Iacov a binecuvîntat iarăși pe Faraon, și a plecat dinaintea lui Faraon. 11. Iosif a așezat pe tatăl său și pe frații săi, și le-a dat o moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
vorbește Domnul: "Israel este fiul Meu, întîiul Meu născut. 23. Îți spun: "Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l lași să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întîiul tău născut." 24. În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întîlnit Domnul, și a vrut să-l omoare. 25. Sefora a luat o piatră ascuțită, a tăiat prepuțul fiului său, și l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca "Domnul." 4. De asemenea Mi-am încheiat legămîntul Meu cu ei, ca să le dau țara Canaan, țara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. 5. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i țin Egiptenii în robie și Mi-am adus aminte de legămîntul Meu. 6. De aceea, spune copiilor lui Israel: "Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
la sosirea lor într-o țară locuită; au mîncat mană pînă la sosirea lor la hotarele țării Canaanului. 36. Omerul este a zecea parte dintr-o efă. $17 1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă și au tăbărît la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut. Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: 2. "Dă-ne apă să bem!" Moise le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
a isprăvit Moise lucrarea. 34. Atunci norul a acoperit cortul întîlnirii, și slava Domnului a umplut cortul. 35. Moise nu putea să intre în cortul întîlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, și slava Domnului umplea cortul. 36. Cît au ținut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai cînd se ridica norul deasupra cortului. 37. Și cînd nu se ridica norul, nu porneau, pînă ce nu se ridica. 38. Norul Domnului era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc înaintea întregii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
cînd se ridica norul deasupra cortului. 37. Și cînd nu se ridica norul, nu porneau, pînă ce nu se ridica. 38. Norul Domnului era deasupra cortului ziua; iar noaptea, era un foc înaintea întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
capul meu, niciodată normal, pe perne, printre picioare și brațe, în poziții ce ar părea dificile și pentru un coregraf, dar culcușuri sigure pentru noi, care ne lipeam tălpile. Nu adormeam niciodată normal și nici în lungul patului, era o călătorie și trupurile noastre se miroseau întâi, cum a întins el brațele spre mine să mă tragă în pat și privirea ca de copil care voia și eu mă duceam, băi, să nu vă futeți, spunea Baby din patul de alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ca să primești, doar dă și ți se va întoarce, cum stăm noi la masă și vorbim e real, asta e real și o zi poate fi un an, unde crezi tu că e raiul, tot aici, pe pământ, o nouă călătorie în care vei întâlni doar oamenii care ți-au făcut bine, ce este eternitatea? dar deja v-am spus prea mult. E nebun, spune Cezar, are idei mistice, mai stai cu el sau mergem? Aleargă Iepurii, aleargă! îmi spunea odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
acele regiuni neștiute, zone de frontieră unde se trece de pe tărâmul celor vii pe tărâmul morților, doar el poate înfrunta cumplitele creaturi a căror vedere e de nesuportat. Oedip își ascunde moartea de privirile oamenilor, se pregătește în secret pentru călătoria spre Hades, în care și-ar dori drept călăuze pe Hermes și pe zeița morților. El ține ca nimeni să nu cunoască drumul său tainic spre cei aflați deja în lumea tenebrelor și de care îl apropie propriile tenebre. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
acestei inevitabile despărțiri țese strânse legături între experiența morții și cea a nebuniei. În partea a doua din Take no yuki, o mamă îmbrăcată în veșmânt alb de doliu, însoțită de fiica ei, pleacă la drum în căutarea copilului dispărut. Călătorie pe fundal alb: albul doliului, albul zăpezii, albul morții. Iar această cutreierare disperată printr-o lume albă, din care a pierit orice culoare o aduce pe mamă în pragul nebuniei, o transformă într-o siluetă fantomatică pe care cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
face aici cu un dublu raport al nebuniei și al delirului cu fantoma: nebunia, ea însăși populată de năluciri, de vedenii, îl face pe cel ce delirează să devină, la rândul lui, un soi de vedenie. O nebunie însemnând rătăcire, călătorie spre moarte. Experiența nebuniei ca experiență a unei viziuni delirante însoțește în teatrul no orice despărțire. În acest sens, ne-am putea gândi mai ales la două piese reprezentative, Hana Gatami (Coșul cu flori) și Semimaru, unde, în partea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pinului (așadar, pentru a accede la adevăr), secret păstrat din timpuri imemoriale și a cărui dezvăluire e ajutată de muzică, de răpăitul tobelor, dar și de nelipsitul dans al zeului care își manifestă prezența, a fost nevoie de o lungă călătorie. Pinul, puntea, călătoria, luntrea, veritabile elemente structurale ale oricărui no, sunt intim asociate în această piesă, în care dansul lui shite, sub cetina veșnic verde a pinului, dobândește întreaga sa valoare de revelație a unui invizibil devenit preț de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a accede la adevăr), secret păstrat din timpuri imemoriale și a cărui dezvăluire e ajutată de muzică, de răpăitul tobelor, dar și de nelipsitul dans al zeului care își manifestă prezența, a fost nevoie de o lungă călătorie. Pinul, puntea, călătoria, luntrea, veritabile elemente structurale ale oricărui no, sunt intim asociate în această piesă, în care dansul lui shite, sub cetina veșnic verde a pinului, dobândește întreaga sa valoare de revelație a unui invizibil devenit preț de o clipă vizibil, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Forța iluziei se întemeiază pe capacitatea permanent solicitată a spectatorului de a crede în ceea ce vede cu ochii minții. Asociată cu puterea magică a poetului dramatic, credința în fantome a spectatorului este singura în stare să dea eficiență formelor teatrului. Călătorie în teritoriile alterității - alteritate a spațiului și a timpului -, experiența teatrală e călăuzită de poet, care, asemenea lui Gower din Pericle, revine mereu în scenă pentru a apela insistent la imaginația celui care privește spectacolul. O imaginație ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
revine dintre morți, străinul (sau, uneori, „înstrăinatul”) ori marinarul (care se înapoiază după ce a cutreierat mările) întruchipează un trecut crezut definitiv mort, dar gata să reînvie pe neașteptate. Astfel, tot în Stâlpii societății, neprevăzuta întoarcere din America după o lungă călătorie cu vaporul a lui Jöhan Tonnesen, „nebunul care fugise de acasă” în tinerețea-i zvăpăiată și care nu rezistă ispitei de a-și revedea familia și prietenii fie și pentru scurtă vreme, răvășindu-le fără voia lui existența și schimbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sentimentul avut atunci că nu va mai reveni niciodată în acele locuri, împăcarea sufletească, dătătoare de calm și de seninătate, cu ideea morții: „Mi s-a părut că moartea și cu mine ne plimbam împreună, ca doi buni tovarăși de călătorie” (ca acel tovarăș de călătorie care venise să-l ia pe Eyolf). Deznodământul va însemna rămânerea lui Allmers în spațiul uman alături de Rita, decizie însoțită însă de convingerea că nu trebuie să uităm nicicând să privim „spre înalt, spre culmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
va mai reveni niciodată în acele locuri, împăcarea sufletească, dătătoare de calm și de seninătate, cu ideea morții: „Mi s-a părut că moartea și cu mine ne plimbam împreună, ca doi buni tovarăși de călătorie” (ca acel tovarăș de călătorie care venise să-l ia pe Eyolf). Deznodământul va însemna rămânerea lui Allmers în spațiul uman alături de Rita, decizie însoțită însă de convingerea că nu trebuie să uităm nicicând să privim „spre înalt, spre culmi, spre stele și spre marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
trecută prin filtrul amintirii, realitatea s-ar arăta deodată în adevărata ei lumină. Când soția boiangiului din Casa arsă (principalul vinovat de minciuna, de mistificarea, de mizeria morală pe care fusese clădită viața lui și a celorlalte personaje) își povestește călătoria „pe celălalt tărâm”, adică pe malul celălalt al fluviului care desparte lumea celor vii de lumea celor morți, ea nu-și mai amintește decât că „acolo, lucrurile erau într-adevăr ceea ce păreau să fie”. Nu există, așadar, un adevăr al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
strania cină a „fantomelor” îi amintesc figurile centrale ale propriei vieți. De unde și până unde nălucirea asta și care este natura ei? „Am adormit la masă? Am fost aici sau altundeva?”, se va întreba Necunoscutul. S-a întors dintr-o călătorie în teritoriile morții sau dintr-una în cele ale visului? „Mai degrabă din Infern”, va conchide el, adăugând însă imediat: „Tare-aș vrea să cred că toate astea n-au fost decât un coșmar”. Când va relata episodul, Necunoscutul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Nu cumva e chiar dublul său? Într-adevăr, așa cum va spune Vânătorul însuși, „Toți suntem niște călători incognito”. Toți suntem niște străini, față de ceilalți, dar și față de noi înșine. Vânătorul „călător în țara altora” va rămâne un străin până la capătul călătoriei, când va ajunge din nou acasă. Pe „drumul cel mare”, el întruchipează omul dornic să scape de povara trecutului, de amintiri, dar și omul pe care cei întâlniți în cale îl fac „să-și descopere și să-și recunoască înrudirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
morții, pragul dincolo de care omul nu a pășit încă pentru a intra pe tărâmul adevăratei morți, al morții ca veșnic repaus scăldat în lumină, ca somn adânc, nebântuit de coșmaruri și de vedenii. Teatrul este un fel de pribegie, de călătorie între cele două insule gemene, care, ca în tabloul lui Böcklin, par fiecare dublul celeilalte. În acest sens, Sonata spectrelor ne propune o metaforă perfectă a teatrului. Pe scenă circulă fantome adevărate, dar mute: înfășurat în giulgiu, spectrul defunctului Consul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
domeniu pe întinsul căruia, cu ajutorul artificiilor, dar și dincolo de ele, se lasă văzut invizibilul, mesagerul unui adevăr tainic. Vila lui Cotrone ni se înfățișează astfel ca un veritabil loc al aparițiilor, unde - ecou al teatrului no - nu pot ajunge decât călătorii ce rătăcesc la voia întâmplării, urmându-și destinul, precum actorii sosiți aici împreună cu Contesa. Într-adevăr, în jurul Contesei (despre care „ai zice că e moartă”) își târăsc anevoie picioarele comedianții istoviți, vlăguiți, „aflați la capătul puterilor”, iar „când ai ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
noi, iar încrederea noastră copilărească în supranatural a dispărut și ea demult, ne-a rămas totuși posibilitatea de a face, grație hipnozei, o „excursie psihică”, o coborâre în subconștientul care „va zburda cândva în libertate, la marginile lumii celeilalte”. Căci călătoria pe tărâmul morților sau întâlnirea cu fantoma pot avea loc și înăuntrul nostru, în această aventură a unui subconștient ce înaintează până la hotarul dintre viață și moarte, aventură semănând întru totul cu experiența onirică. Într-un anume sens, „excursia psihică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nemulțumit și înciudat, Ledoulx ridică nervos un umăr. Ei bine, dacă banii nu soseau, trebuia să-și revizuiască total și poziția, și prioritățile. Trăsura plină de cufere opri la marginea unei păduri. Din ea sări Marioritza. Purta un costum de călătorie sobru, dar elegant. Guibert își opri calul în dreptul ei. ― Și... chiar pleci? Medicul avea un colț de zâmbet șugubăț. ― Da, dragul meu Guibert. E mai bine așa. Sper să te convingi și tu de asta... peste o vreme. O undă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]