51,663 matches
-
0 m. Depozitele proluviale se găsesc numai în versantul drept sub formațiunile argiloase deluviale și sunt alcătuite din nisip fin și nisip prăfos cu fragmente colțuroase de gresie dură, cuarțitică, până la adâncimi de 4,5 - 7,0 m. Pliocenul formează roca de bază și este constituită dintr-o succesiune repetată de argile marnoase cu nisipuri și intercalații subțiri de gresie. /4.p.1-3/ Trebuie amintit că regimul hidrochimic al lacurilor de baraj, cu rol adeseori determinant în desfășurarea unor variate fenomene
Barajul Bezid () [Corola-website/Science/313018_a_314347]
-
solubiliza elemente ca Fe și Mn, iar din formațiunile marnoase, azotiți, sulfați și sulfiți. Dar, intensitatea fenomenelor de levigare chimică a substratului geologic al cuvetei, este redusă în majoritatea cazurilor, datorită de regulă suprafeței mici de contact dintre apă și roca de bază aproape total acoperită, în timp relativ scurt, de sedimente. Levigare mai pronunțată este posibilă doar în primele faze ale inundării, sau în cazul în care cuveta lacustră este alcătuită din roci sedimentare, organogene sau de precipitație chimică, când
Barajul Bezid () [Corola-website/Science/313018_a_314347]
-
suprafeței mici de contact dintre apă și roca de bază aproape total acoperită, în timp relativ scurt, de sedimente. Levigare mai pronunțată este posibilă doar în primele faze ale inundării, sau în cazul în care cuveta lacustră este alcătuită din roci sedimentare, organogene sau de precipitație chimică, când transferul ionilor este mult mai accentuat. De amintit, că înainte de data declanșării fazei de umplere a acumulării Bezid (1992) suprafața inundată (devenită cuveta lacului pentru cota N.N.R.), avea următoarea configurație din punct de
Barajul Bezid () [Corola-website/Science/313018_a_314347]
-
sunt denumite coloanele de stâncă din roci calcaroase dolomitice situate în partea de vest a SUA, formațiuni geologice care au luat naștere prin acțiunea de erodare a vântului. Aceste formațiuni au luat naștere în urmă cu 40 - 60 de milioane de ani pe platoul înalt stâncos din
Hoodoo () [Corola-website/Science/313128_a_314457]
-
cunoscute dintre ele fiind în Parcul Național Bryce-Canyon. În general s se prezintă sub formă de coloane înalte și relativ subțiri de stâncă situate într-o regiune aridă de deșert. Aspectul și coloritul acestor coloane depinde de structura mineralogică a rocilor, care sunt în general roci sedimentare și apar sub o formă stratificată, acțiunea de eroziune fiind mai intensă în partea superioară a coloanelor.
Hoodoo () [Corola-website/Science/313128_a_314457]
-
Parcul Național Bryce-Canyon. În general s se prezintă sub formă de coloane înalte și relativ subțiri de stâncă situate într-o regiune aridă de deșert. Aspectul și coloritul acestor coloane depinde de structura mineralogică a rocilor, care sunt în general roci sedimentare și apar sub o formă stratificată, acțiunea de eroziune fiind mai intensă în partea superioară a coloanelor.
Hoodoo () [Corola-website/Science/313128_a_314457]
-
pentru mii de ani. Zona era populată de celule sociale nucleare (tipic, familii extinse de aproximativ 12-15 oameni) care locuiau în vai izolate, în apropiere de râuri și vânat. Arheologii au recuperat, din malurile erodate ale râurilor, cărbuni petrificate și roci folosite pentru aprinderea focului, unelte pentru vânat și unelte de jupuit blană bisonilor, a iepurilor și a altor animale sălbatice. Din vârful dealului, amerindienii vegheau atât vânătul cât și potențialii dușmani. Dacă sezonul de vânat era bun, atunci localniicii rămâneau
Parcul Național Badlands () [Corola-website/Science/313130_a_314459]
-
Germania. Muntele este în același timp și simbol al întregii regiuni, la fel ca și stânca numită Barbarine. este singurul munte de tip „munte retezat” ("Tafelberg") de pe malul drept al râului Elba; este caracterizat prin platoul de pe vârf constituit din roci sedimentare stratificate (gresie), cu versanți abrupți. Munți asemănători se mai pot întâlni în Schwäbische Alb, Africa de Sud și Surinam, ca de pildă: Ben Bulben, Tepui, Szczeliniec Wielki și Amba. Numele muntelui provine probabil de la Sf. Gilgen respectiv Sf. Ilgen care a
Lilienstein () [Corola-website/Science/313173_a_314502]
-
punct de vedere geologic a munților Jură din Elveția și a Schwäbische Alb. Lanțul Jură se mărginește cu marginea de est a regiunii Nördlinger Ries până la cursul lui Main la Lichtenfels. Frankenalb este constituit în cea mai mare parte din roci calcaroase care s-au format în perioada jurasica prin sedimentare. Masivul este subdivizat în: cuprinde regiunea dintre Main și linia care unește Hersbruck - Sulzbach - Rosenberg, în centru găsindu-se Fränkische Schweiz cuprinde regiunea dintre Hersbruck și Schwarzer Laber. cuprinde regiunea
Jura Franconiană () [Corola-website/Science/313175_a_314504]
-
inscripție de donator, referitoare și la celelalte, pictorul nu și-a consemnat numele: „Aceste sfinte 4 icoane s-au făcut în zilele acestor oameni scriși, din cheltuiala eclejii și s-au făcut în casa lui Comdor Ioan, ficurator Groză Ioan, Roca Ioan, Colde Ștefan, Zirbo Gavrilă, împreună cu toti sătenii. An 1776”.
Biserica de lemn din Bălcești () [Corola-website/Science/313197_a_314526]
-
animal existent astăzi, ceea ce conduce la o lungă dezbatere privind posibilitatea dispariției speciilor. În 1788, James Hutton descrie procesele geologice care au loc gradual pe o lungă perioadă. William Smith elaborează harta geologică a Angliei și studiază succesiunea straturilor de rocă, examinând fosilele descoperite. În 1811, Georges Cuvier și Alexandre Brogniart realizează, independent unul de celălalt, studii de istorie geologică a regiunii din jurul Parisului, pornind de la succesiunea stratigrafică a rocilor. Toate aceste lucrări au condus la determinarea vechimii Pământului. Cuvier face
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Smith elaborează harta geologică a Angliei și studiază succesiunea straturilor de rocă, examinând fosilele descoperite. În 1811, Georges Cuvier și Alexandre Brogniart realizează, independent unul de celălalt, studii de istorie geologică a regiunii din jurul Parisului, pornind de la succesiunea stratigrafică a rocilor. Toate aceste lucrări au condus la determinarea vechimii Pământului. Cuvier face apel la "teoria catastrofelor" pentru a explica dispariția speciilor relevate de fosile. Studiul fosilelor cunoaște un progres substanțial la începutul secolului al XIX-lea. Prin anii 40' harta cronologică
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
an fiind de 20 cm, uneori poate să ningă. La formarea reliefului regiunii au jucat un rol important vântul și diferențele de temperatură. In urmă cu mai multe milioane de ani regiunea era o depresiune fapt care a permis formarea rocilor sedimentare din vale, materialul fiind adus de ape din Rocky Mountains, sedimentele cimentate sunt formate din gresii și calcare. Ulterior prin mișcările tectonice regiunea se ridică, depresiunea devenind un platou cu înălțimea de 300 de m. In ultimii 50 de
Monument Valley () [Corola-website/Science/314539_a_315868]
-
materialul fiind adus de ape din Rocky Mountains, sedimentele cimentate sunt formate din gresii și calcare. Ulterior prin mișcările tectonice regiunea se ridică, depresiunea devenind un platou cu înălțimea de 300 de m. In ultimii 50 de milioane de ani rocile sedimentare cu o structură și o duritate diferită, sunt supuse acțiunii de eroziune ce a dus la formațiunile stâncoase bizare din vale. Culoarea roșiatică a stâncilor se datorește conținutului rocilor în oxizi de fier.
Monument Valley () [Corola-website/Science/314539_a_315868]
-
300 de m. In ultimii 50 de milioane de ani rocile sedimentare cu o structură și o duritate diferită, sunt supuse acțiunii de eroziune ce a dus la formațiunile stâncoase bizare din vale. Culoarea roșiatică a stâncilor se datorește conținutului rocilor în oxizi de fier.
Monument Valley () [Corola-website/Science/314539_a_315868]
-
direcție longitudinală, a fost segmentat adânc de văile afluente care se recurbează dendritic spre valea principală, creând culmi orientate pieziș spre Râmnicu Vâlcea. În partea de nord, la est de Olt și contactul cu Masivul Cozia - alcătuit din gnais ocular, rocă foarte rezistentă, dar cu anumite însușiri specifice la eroziune, prezintă povârnișuri abrubte cu microrelief extrem de variat asemănător celui carstic - se întâlnește cea mai mare depresiune, Jiblea, fiind o depresiune de contact rezultată de pe urma unei eroziuni diferențiale, iar la vest de
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
fiind o depresiune de contact rezultată de pe urma unei eroziuni diferențiale, iar la vest de Olt, succesiunea benzilor de relief se repetă într-o formă mai complicată. La marginea munților înalți, ai cristalinului și sedimentarului mezozoic se întind muncei alcătuiți din roci senoniene, eocene și oligocene cu predominarea conglomeratelor eocene. Aceste depuneri sedimentare, transgresive peste aripa aplecată a cristalinului, prezintă ca și la est de Olt, o înclinare monoclinală spre sud, ceea ce explica relieful structural cu apariția de cueste aliniate paralel cu
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
oligocene cu predominarea conglomeratelor eocene. Aceste depuneri sedimentare, transgresive peste aripa aplecată a cristalinului, prezintă ca și la est de Olt, o înclinare monoclinală spre sud, ceea ce explica relieful structural cu apariția de cueste aliniate paralel cu marginea munților. Părăsind roca dură, văile se lărgesc brusc în formațiile friabile de la sud. Apar astfel clare la vest de Călimănești, în continuarea depresiunii Jiblea, dar mult mai restrânse ca întindere, depresiunile: Suța- Andreești pe valea Muereasca și Olănesti Băi- Livadia pe valea Olăneștilor
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
și mai clar în evidență prin ivirea în anticlinalul care taie valea Otăsău a masivului de sare de la Pietrari. Spre sud apare structura cutată pe mai multe anticlinale și sinclinale unde s-au dezvoltat depresiuni mici (Govora, Ocnele Mari) în rocile moi. În această parte șirul depresiunilor este închis de dâmburile orografice ale dealurilor subcarpatice, adânc tăiate și despărțite în segmente de văile numeroaselor râuri (Bistrița, Otăsău, Olănesti), coborâte aproape paralel de pe versantul sudic al Munților Căpățânii. În ceea ce privește latura sudică a
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
în segmente de văile numeroaselor râuri (Bistrița, Otăsău, Olănesti), coborâte aproape paralel de pe versantul sudic al Munților Căpățânii. În ceea ce privește latura sudică a Sucarpaților Vâlcii aceasta este alcătuită din dealuri înscrise pe formațiuni sarmastice, pliocene și cuaternare cu aceeași structură monoclinală, rocile fiind dispuse în benzi orientate de la vest la est. După ieșirea din defileul de la Cozia culoarul Oltului se lărgește treptat, terasele căpătând o desfășurare mare astfel acest culoar capăta un aspect de culoar depresionar. Prin amenajările hidrotehnice lunca și terasele
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
în Egipt, iar restul de 25 % de Libia. Topografia regiunii este deluroasa cu în partea de sud-vest altitudinea regiunii ajunge la 1.000 de m. Din punct de vedere geomorfologic Deșertul Libian este privit ca un podiș (platou) format din roci calcaroase în partea de vest, Platoul Egiptean cu Gilf Kabir, Abu-Ras-Plateau și Abu-Said-Plateau. Nivelul apei freatice este mai aproape de suprafață în regiunile joase, unde apar oaze că de exemplu Oază Siwa (că. 180 km) care se află sub nivelul mării
Deșertul Libian () [Corola-website/Science/314596_a_315925]
-
strat, în jurul lor mărindu-se cantitatea de calcar. Nisipul în continuă mișcare a acoperit în cele din urmă vegetația, iar rădăcinile au putrezit, lăsând mici canale în calcar. Ele au fost treptat lărgite de apa infiltrată, care a erodat și roca, rămânând în urmă numai părțile mai dure. Aceste rămășițe sunt foișoarele de astăzi. Multe formațiuni prezintă dungi transversale, care indică depunerea straturilor de nisip și orientarea lor variabilă, pe măsură ce dunele și-au schimbat forma și locul. "Discovering the Wonders of
Deșertul foișoarelor () [Corola-website/Science/314629_a_315958]
-
a reda teren localnicilor. Râno Kau este un vulcan stins înalt de 324 m (1063 ft), care formează partea de sud-vest a Insulei Paștelui, o insulă chiliana în Oceanul Pacific, formată din scurgerea lavei bazaltice în Pleistocen cu cele mai noi roci din zona ce datează de acum 150000 și 210000 de ani în urmă. Râno KAU are un lac format în crater, si este unul din cele trei părți naturale de apă proaspătă ale insulei. Cea mai mare parte a vulcanului
Parcul Național Rapa Nui () [Corola-website/Science/314652_a_315981]
-
și peretele interior al craterului converg. O platformă cu mai multe statui Moai a fost înregistrată la Râno KAU în anii 1880, dar a scăzut către plajă în timpul expediției de la Routledge din 1914. În afară de bazalt, conține o serie de alte roci inclusiv obsidian de foc și piatră ponce. Craterul se întinde pe o suprafață de aproximativ o milă și are propriul climat. Pună Pau este o carieră de piatră într-un mic crater sau con de zgură de la marginea orașului Hanga
Parcul Național Rapa Nui () [Corola-website/Science/314652_a_315981]
-
cele șapte regiuni ale Parcului Național Râpă NUI. Pună Pau a fost singura sursă de zgură roșie pe care tribul Rapanui o utiliza pentru a tăia în formă acelor pălării, pe care le puneau p capul unora dintre statuile Moai. Rocile din Pună Pau au fost de asemenea folosite și pentru alte statui Moai mai neobișnuite,cum ar fi Tukuturi și Petroglyphs. Râno Raraku este un crater vulcanic consolidat, format din cenușă vulcanică, sau tuf vulcanic, si situat pe panțe mai
Parcul Național Rapa Nui () [Corola-website/Science/314652_a_315981]